Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Secte si culte
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 07.09.2009, 23:42:45
Iustin32 Iustin32 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 05.05.2008
Mesaje: 814
Implicit

Sfantul Nectarie vindecă o sora de manastire muribunda

Postat pe data: 11 Februarie 2008
de admin in Alti autori, Minunile Sfântului Nectarie din Eghina
În Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul o maică s-a îmbolnăvit foarte grav. Avea doar 24 de ani și se numea Veronica. La început avea dureri de cap, apoi a început să o doară mâna dreaptă. Maicile au dus-o la un spital din Atena unde a stat patru luni și jumătate și, cu toate străduințele medicilor, nu s-a văzut nici o îmbunătățire. A fost adusă din nou la mănăstire, dar situația se înrăutățea pe zi ce trecea. A fost dusă din nou la spital, dar, după o perioadă, medicii au spus că nu mai au ce-i face, deoarece nu mai are mult de trăit și dacă vor, maicile pot să o ia la mănăstire.
Îi paralizaseră picioarele, o mână, iar capul nu mai putea să-l ridice. Permanent avea crize, iar temperatura nu scădea sub 39°. Doctorii au zis că măduva picioarelor se topise, transformându-se într-un lichid. Maica stareță, împreună cu toate maicile, știind că nu mai are mult de trăit, s-au hotărât să o tundă în schima mare.
Dar iată ce ne-a povestit chiar maica Veronica:
„Era în Duminica Ortodoxiei, având o criză și dureri mari, am văzut-o pe fosta stareță a noastră care adormise întru Domnul. A venit la mine, m-a luat în brațe și m-a dus într-o biserică a Maicii Domnului din Patra. În biserică era o Doamnă preaslăvită. Stareța m-a lăsat într-un colț și s-a dus la acea Doamnă, pentru a vorbi cu ea. Am auzit și eu discuția lor. Stareța a întrebat-o: «Doamna mea, ce se va întâmpla cu acest copil și ce va fi cu crizele?». «Nu fi supărată, aceste crize nu o să le mai aibă». «Vai ce bucurie! a zis stareța. Dar febra și durerile de care suferă așa tare, ce va fi cu ele?». «Să facă puțină răbdare; nu vezi cât se întristează maicile pentru dânsa? Ia gândește-te, dacă o vom lua, cât se vor mâhni! Nu fi tristă; nu va păți nimic!». Și zicând acestea, a plecat fără să o mai văd.
Apoi, fosta stareță s-a întors spre mine și a zis: «Copilul meu, să-i spui stareței să facă cât mai repede ceea ce s-a hotărât, deoarece va ajuta mult. Ai grijă să nu uiți ce ți-am spus». Era vorba despre tunderea în schima mare, dar eu nu știam, deoarece în ultimele zile suferisem atât de mult de pe urma durerilor, încât nu mai știam ce se întâmpla în jurul meu și nu mai recunoșteam pe nimeni. Durerile au continuat, iar doctorii au zis maicilor că duminică voi muri.
Sâmbătă am avut dureri foarte mari, iar pe la patru după-amiază am rugat-o pe maica Euniki să-mi facă o injecție calmantă și, în curând, am adormit. Nu după mult timp am auzit bătaie în ușă, dar nu am răspuns. M-am gândit în sinea mea: «Oare maica Euniki nu le-a spus că sunt obosită și vreau să mă odihnesc? Oare cine să fie? m-am întrebat».
Deodată se deschide ușa și văd intrând o Doamnă preaslăvită, un episcop și un bărbat înalt care era îmbrăcat cu o manta (astăzi nu se mai obișnuiește să se poarte așa ceva). Doamna, văzându-mi privirea mirată, mi-a zis:
– Cred că te întrebi cine suntem și de unde venim la ora aceasta. Eu sunt de la Mănăstirea Malevi și de acolo vin, iar Preasfințitul este Sfântul Nectarie din Eghina, iar el este ucenicul cel iubit al Domnului nostru și locuiește aici, este ocrotitorul vostru.
Între timp, s-a apropiat de mine și mi-a zis:
– Eu am venit și duminică. Aveam de gând să vin peste câteva zile ca să te ajut, dar știind că mâine vei lua schima mare, m-am gândit să vin astăzi și să te ajut să te ridici, ca să poți să-ți începi rânduiala ta și să te pregătești.
– Eu, Doamna mea, nu pot să stau pe picioarele mele, nu pot să mă mișc. Vin câte două-trei maici și nu pot să mă facă bine. Dar dumneavoastră cum o să mă ajutați? Cum pot să-mi fac rânduiala mea, dacă mă doare așa de tare?
– Copilul meu, de multe ori când copilul are o durere, un necaz, inima mamei doare și mai mult. Pe mine m-au strigat atâția copii pentru tine și inima mea m-a durut. Chiar dacă Dumnezeu avea în planul Lui să te lase mulți ani la pat, eu m-am rugat Stăpânului Hristos să vin să te vindec astăzi, pentru că inima mea nu mai suporta. Oare nu crezi în puterea lui Dumnezeu?
- Cred, i-am zis eu.
- Cele cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu, mi-a răspuns ea.
- Atunci de ce, Doamna mea, nu m-ați făcut bine când ați venit cu câteva zile în urmă, după cum mi-ați spus?
- Nu te-am făcut bine, a zis Doamna, pentru că lumea ar fi zis că criza prin care ai trecut te-a adus la sănătate când ți-ai revenit. De aceea am lăsat pe astăzi, ca să se slăvească mai mult numele lui Dumnezeu.
În chilie aveam un dulăpior și pe el aveam diferite iconițe. Ducându-se, Doamna a luat o iconiță și venind lângă mine, a zis:
- Uite! Ia această iconiță ca să înțelegi cine sunt!
Era a Maicii Domnului de la Malevi. În continuare mi-a zis:
– Veronico, acum ai să-mi aprinzi candela?
Asta mi-a zis-o pentru că atunci când eram în spital, am văzut în somn că mă aflam pe un loc înalt și necunoscut. Era o bisericuță a Maicii Domnului. Am vrut să merg, dar nu am putut și atunci am zis: «Preasfânta mea, dacă nu mă faci bine, nu-ți voi mai aprinde candela». Pentru aceasta mi-a zis cele de mai sus.
Atunci eu, ca și cum mi-aș fi revenit, am strigat:
– Preasfânta mea, tu ești?
Zicând aceasta, s-a întors zâmbind, și apoi a dispărut. În momentul acela revenindu-mi, nu-mi dădeam seama dacă am dormit sau nu, dar am văzut în mâinile mele iconița Maicii Domnului de la Malevi. Această iconiță mi-o adusese un arhimandrit, pe când eram bolnavă în spital.
După ce mi-am revenit, m-am ridicat în picioare, iar în clipa aceea trecea prin dreptul geamului meu maica Nectaria. Am strigat-o să vină înăuntru. În clipa aceea, am sărit în picioare și am îmbrățișat-o, înțelegând că s-a făcut o minune cu mine.
Atunci maica Nectaria s-a dus să vestească și maicilor minunea, dar nu era de găsit niciuna, căci erau toate la Vecernie. În cele din urmă s-a dus în biserică și a strigat: «Maicilor, veniți! S-a făcut o minune cu maica Veronica! Este complet sănătoasă!».
Când au venit să mă vadă, eu stăteam în ușă, iar ele au început să plângă și se pierdeau de emoție. M-am dus în biserică și am stat la Vecernie, iar când am ieșit, au tras clopotele ca să-i mulțumim Maicii Domnului. Au fost anunțate rudele și toți cunoscuții. Apoi s-a făcut Acatistul Maicii Domnului și alte slujbe de mulțumire. În ziua următoare am fost tunsă în schima mare, primind numele de Magdalena”.
După câteva zile a mers toată obștea de la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul, împreună cu maica Magdalena, la Mănăstirea Malevi, ca să mulțumească Maicii Domnului pentru minunea făcută.
Material preluat de pe http://www.ortodoxradio.ro/ortodox/2...e-de-la-malevi
__________________
Om rational este cel ce ingaduie sa fie indreptat. Iar cel ce nu ingaduie sa fie indreptat e neom caci s-a pogorat pe sine in randul dobitoacelor. (Sf. Antonie cel Mare)
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Arhitectura bisericilor (2) - culte heterodoxe ioanna Arta bisericeasca in general 2 20.03.2014 17:05:04
Ati sfatui un penticostal sa treaca la ortodoxie? faniela Secte si culte 439 20.01.2012 13:35:47
Cultele protestante si neoprotestante il iubesc pe Hristos fara Cruce. georgeval Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni 102 20.01.2011 13:59:30
Cu ce criterii se determina care este credinta corecta si ceea falsa? Bast-et Generalitati 14 30.09.2010 16:26:07