Fericiti cei ce plang...

[georgeval]

"Aflat in stare de moarte duhovniceasca, omul nu simte pacatul, nici nu poate vedea inauntrul sau. Viata crestina este viata de poacainta, adica de simtire a pacatului si de totala incredintare harului lui Dumnezeu. De aceea este insotita de plans si de lacrimi. Plansul acesta nu repezinta o stare negativa, ci creativa si aducatoare de bucurie. Lacrimile exprima profunde transformari existentiale". G. Mantzaridis.
Sa nu uitam ca lacrimile sunt de tristete dar si de bucurie.

[Marius22]

În prealabil postat de georgeval

Sa nu uitam ca lacrimile sunt de tristete dar si de bucurie.

Referitor la acest fapt imi vine in minte un proverb: "Fiecarei lacrimi un zambet ii raspunde". Daca pentru lacrimile firesti de tristete sau de bucurie, gasim raspuns in zambetul unei persoane care ne este alaturi, indraznesc sa spun ca, mai mult decat atat, atunci cand varsam lacrimi de pocainta, "Dumnezeu ne zambeste".

[costel]

Interesant este ca in orice "fericire" se vorbeste la plural "fericiti". Deci fie ca plangi, ca esti sarac cu duhul .... trebuie sa cunosti ca nu esti singurul. Ca fericirea nu este a unuia, ci a unora.

Nu orice plans aduce mangaiere, caci este importanta cauza din care porneste plansul. Mantuitorul ii fericeste pe cei ce-si plang pacatele.

[MariS_]

Oare ce spala mai bine Chipul lui Hristos din noi decat niste lacrimi curate,
lacrimi de pocainta izvorate dintr-o inima fierbinte si smerita?
Har, smerenie si jertfa de sine.

[tigerAvalo9]

Fericiti cei ce plang dar conteaza si DE CE plang.Nu-i asa?

[Marius22]

In Biserica intalnim omul deplin. Daca in lume, in societate in general, plansul este considerat de unii o slabiciune, ba chiar un act rusinos, in Biserica el poate fi virtute. Hristos nu arata cu degetul spre cel care plange, ci il fericeste, ii spune ca va afla adevarata mangaiere.

Se pare ca Dumnezeu ne-a lasat lacrimile ca sa ne plangem pacatele, spalandu-ne prin ele sufletul. Darul lacrimilor, insa nu se intemeiaza pe un sentimentalism ieftin, pe un pietism prefacut. El este rezultatul pocaintei desavarsite.

In lume, exista plans si atat. Acesta scoate la iveala doar o latura sensibila a noastra, psihica.

In Biserica, exista lacrimi de pocainta. Vorbim de plansul din lume, desavarsit din act psihic, in act duhovnicesc.