![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Capitolul 4 1. Să ne temem, deci, ca nu cumva, câtă vreme ni se lasă făgăduința să intrăm în odihna Lui, să pară că a rămas pe urmă cineva dintre voi. 2. Pentru că și nouă ni s-a binevestit ca și acelora, dar cuvântul propovăduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credința la cei care l-au auzit. 3. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă, precum s-a zis: "M-am jurat întru mânia Mea: nu vor intra întru odihna Mea", măcar că lucrurile erau săvârșite de la întemeierea lumii. 4. Căci undeva, despre ziua a șaptea, a zis astfel: "Și S-a odihnit Dumnezeu în ziua a șaptea de toate lucrurile Sale". 5. Și în același loc, zice iarăși: "Nu vor intra întru odihna Mea!". 6. Deci, de vreme ce rămâne ca unii să intre în odihnă, iar aceia cărora mai dinainte li s-a binevestit, pentru nesupunerea lor, n-au intrat, 7. Dumnezeu hotărăște din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: "Dacă veți auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoșați inimile voastre". 8. Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă. 9. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu. 10. Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit și el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale. 11. Să ne silim, deci, ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeași pildă a neascultării, Cum sa se talcuiasca Biblia pe ea insasi?! Te pomenesti ca aveti vreo Biblie ,,fermecata,, care se citeste si se talcuieste singura; doar trebuie s-o deschizi .Asta-i fatarnicie si minciuna. Dar mai si spui: Citat:
Noi de aceia facem ascultare caci arata cu viata lor ca au urmat toate poruncile Domnului, inclusiv pe cea a sfintenieei si desavarsirii dovedita cu multime de vindecari si minuni si chiar invieri din morti.
__________________
Om rational este cel ce ingaduie sa fie indreptat. Iar cel ce nu ingaduie sa fie indreptat e neom caci s-a pogorat pe sine in randul dobitoacelor. (Sf. Antonie cel Mare) Last edited by Iustin32; 20.09.2009 at 12:14:41. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
CASATORIE ALBA | nicoleta23 | Stiri, actualitati, anunturi | 79 | 05.07.2021 13:02:53 |
'CALUGARIA ALBA' | Nosam | Nunta | 65 | 03.12.2020 14:32:51 |
Calugaria alba | Angela | Calugarul | 169 | 06.01.2018 22:37:30 |
Casatoria alba | Adriana_Crestina | Nunta | 7 | 11.08.2011 21:32:25 |
|