Tendinta

[cristina2012]

În prealabil postat de topcat

Stiu ca sa e, dar voi sinteti o minoritate, din cite am vazut pina acum.
Dar nu ma refeream in mod special la asta, ci la faptul ca cineva ortodox isi permite sa faca legaturi materiale intre dragostea de mama si sex. Evolutionismul duce legatura ceva mai departe, spre empatie, generozitate, monogamie. [/i]

... te-as ruga sa explici putin, eu nu inteleg unde sunt legaturile intre dragostea de mama si sex. Am facut legaturi intre doua fenomene biologice care au implicatii emotionale si spirituale (alaptare si sex) pe de o parte si placere pe de alta parte.
Alaptarea e ceva material care stimuleaza sentimentele materne, generozitatea, creaza o relatie cu totul speciala intre mama si bebelus. Aceasta relatie speciala intre mama si bebelus (care implica si un fel de senzualitate) am putea-o asemana cu relatia speciala care exista intre soti favorizata si ea de trairea impreuna a unei stari placute de apropiere in care este implicata din plin placerea sexuala.
Pe scurt, consider ca exista o legatura intre realtia mama-copil si placerea indusa de cateva evenimente fiziologice din corpul mamei si al copilului. Legatura afectiva este favorizata de placerea care, la randul ei, se datoreaza chimiei organismului.

Consider ca chimia organismelor (aspect pamantesc, natural) joaca un rol important in crearea si sustinerea sentimentelor, iar acest fapt nu este decat un instrument ajutator ca noi sa gustam dragostea si sa fim motivati sa pornim in transfigurarea si desavarsirea ei.
Omul cunoaste placerea dragostei la sanul mamei. Cei care nu cunosc dragostea in frageda pruncie pornesc in viata cu un mare handicap.
Pruncul, in ciuda chipului de inger, este de un mare egoism. Oricat de mare este iubirea lui pentru mama, un prunc nu e capabil de jertfa. Iubirea lui se dezvolta modulata fiind de oferta mamei. Iubirea lui tine mai mult de natura... crescand, dezvoltandu-se spiritual omul ajunge sa traiasca si sa fie capabil sa practice iubirea dumnezeiasca, cea care se exprima prin jertfa. Desi porneste de la natura, omul sfarseste prin a se asemana mai mult Lui Dumnezeu decat naturii (sau macar asa ar trebui).

Recitindu-mi mesajul inainte sa-l postez, m-am gandit ca poate tu, topcat, consideri ca placerea are intotdeauna o legatura cu sexualitatea. Eu nu consider asa si poate de aici nu am vazut legatura intre dragostea de mama (despre care eu nu am vorbit in postul pe care l-ai citat ci doar despre alaptare) si sex.

În prealabil postat de cristina2012

... te-as ruga sa explici putin, eu nu inteleg unde sunt legaturile intre dragostea de mama si sex. Am facut legaturi intre doua fenomene biologice care au implicatii emotionale si spirituale (alaptare si sex) pe de o parte si placere pe de alta parte.
Alaptarea e ceva material care stimuleaza sentimentele materne, generozitatea, creaza o relatie cu totul speciala intre mama si bebelus. Aceasta relatie speciala intre mama si bebelus (care implica si un fel de senzualitate) am putea-o asemana cu relatia speciala care exista intre soti favorizata si ea de trairea impreuna a unei stari placute de apropiere in care este implicata din plin placerea sexuala.
Pe scurt, consider ca exista o legatura intre realtia mama-copil si placerea indusa de cateva evenimente fiziologice din corpul mamei si al copilului. Legatura afectiva este favorizata de placerea care, la randul ei, se datoreaza chimiei organismului.

Consider ca chimia organismelor (aspect pamantesc, natural) joaca un rol important in crearea si sustinerea sentimentelor, iar acest fapt nu este decat un instrument ajutator ca noi sa gustam dragostea si sa fim motivati sa pornim in transfigurarea si desavarsirea ei.
Omul cunoaste placerea dragostei la sanul mamei. Cei care nu cunosc dragostea in frageda pruncie pornesc in viata cu un mare handicap.
Pruncul, in ciuda chipului de inger, este de un mare egoism. Oricat de mare este iubirea lui pentru mama, un prunc nu e capabil de jertfa. Iubirea lui se dezvolta modulata fiind de oferta mamei. Iubirea lui tine mai mult de natura... crescand, dezvoltandu-se spiritual omul ajunge sa traiasca si sa fie capabil sa practice iubirea dumnezeiasca, cea care se exprima prin jertfa. Desi porneste de la natura, omul sfarseste prin a se asemana mai mult Lui Dumnezeu decat naturii (sau macar asa ar trebui).

Recitindu-mi mesajul inainte sa-l postez, m-am gandit ca poate tu, topcat, consideri ca placerea are intotdeauna o legatura cu sexualitatea. Eu nu consider asa si poate de aici nu am vazut legatura intre dragostea de mama (despre care eu nu am vorbit in postul pe care l-ai citat ci doar despre alaptare) si sex.

Am bold-uit ceea ce si evolutionismul considera ca fiind ceea ce se intimpla in fapt, si arata ca si natura cruda si egoista are mecanisme care pot duce la dragoste si empatie.
Legatura intre proximitate, atingere, alaptare, sex (am vrut sa spun dragoste, nu sex) si dragostea materna se face prin mecanismul de recompensare (reward system) si au aparut evolutionist inca la reptile, prin sistemul limbic (sediul emotiilor).
Evolutionismul considera dragostea materna ca fiind sursa celorlalte tipuri de empatie sau dragoste.

Am spus ca e o viziune ciudata pentru un crestin pentru ca, banuiesc, tu consideri ca omul porneste de la animal si incearca sa ajunga la Dzeu, fara acea "cadere" de care e asa de atasata Fani, de exemplu. Dar probabil ca ma insel.

@flegmatic: desi consider ca evolutia naturala duce spre poligamie, evolutia culturala sau sociala au facut din om un preponderent monogam.

[metanoia2]

Dragii mei, fiecaruia i se cere dupa puterile sale, Bunul Dumnezeu nu cere fiecarui om asceza, ii cere fiecarui om dupa puterile sale sa renunte la anumite placeri, sa faca tot ce ii sta in puteri sa isi lucreze mantuirea. Cel care simte tot timpul vinovatia anumitor placeri stie ca apoi sa cada in genunchi si sa faca pocainta pentru pacatul savarsit(vorbesc aici de oamenii casatoriti care savarsesc pacatul trupesc). Acestia daca simt nevoia de mai multa nevointa decat pot face in situatia in care se afla renunta de comun acord la lume si intra in manastiri, dar acest caz este mai rar, cei care se simt chemati spre multa nevointa isi fixeaza ca scop in viata aceasta nevointa, deoarece devine singurul lucru care ii intereseaza, singurul lucru cu adevarat important si pe masura ce inainteaza simturile lor se subtiaza atat de mult incat si cea mai simpla placere care ii distrag de la vorbirea cu Dumnezeu(rugaciune) devine o placere vinovata care este urmata de multe lacrimi de pocainta.Restul suntem noi, cei doritori de rugaciune dar si iubitori de viata de familie, mai slabi, mai rugatori in situatii dificile.
In cadrul acestui topic s-a cam confundat tabla inmultirii cu tabla zincata. Noi cei mici incercam sa intelegem cum a privi un peisaj frumos de catre un pusnic poate fi un pacat pentru el si comparam cu placerea sexuala si placerile care se nasc in timpul suptului, de parca toate s-ar situa pe acelasi calapod.Placerea pruncului de a suge se numeste "placere"
pentru ca acesta este cuvantul romanesc pentru acest sentiment dar e mai mult incantare amestecata cu iubire si bucurie.Placerea sexuala este o placere care starneste un anumit sentiment de vinovatie in omul evlavios, este un pacat spalat prin spovedanie si lacrimi multe, iar pentru cei mai lumesti este o implinire a iubirii dintre sot si sotie.
Sper sa se inteleaga corect ceea ce am spus deoarece vad ca devine un specific al nostru sa deviem de la subiect sau sa intelegem altceva decat s-a scris.

În prealabil postat de metanoia2

Placerea pruncului de a suge se numeste "placere" pentru ca acesta este cuvantul romanesc pentru acest sentiment dar e mai mult incantare amestecata cu iubire si bucurie.

Tocmai pentru a nu intelege gresit, esti buna sa spui de unde stii ce simte pruncul?

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de topcat

Tocmai pentru a nu intelege gresit, esti buna sa spui de unde stii ce simte pruncul?

Din privirea lui, din gangurit, zambet...:P. Tu nu ai vazut niciodata un bebe fericit si unul nervos si suparat????

În prealabil postat de AndruscaCIM

Din privirea lui, din gangurit, zambet...:P. Tu nu ai vazut niciodata un bebe fericit si unul nervos si suparat????

:)
Eu am intrebat de unde si-a dat seama metanoia2 ca bebe nu simte placere ci incantare amestecata cu iubire si bucurie

În prealabil postat de metanoia2

comparam cu placerea sexuala si placerile care se nasc in timpul suptului, de parca toate s-ar situa pe acelasi calapod.Placerea pruncului de a suge se numeste "placere" pentru ca acesta este cuvantul romanesc pentru acest sentiment dar e mai mult incantare amestecata cu iubire si bucurie.Placerea sexuala este o placere care starneste un anumit sentiment de vinovatie in omul evlavios, este un pacat spalat prin spovedanie si lacrimi multe, iar pentru cei mai lumesti este o implinire a iubirii dintre sot si sotie.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de metanoia2

Placerea sexuala este o placere care starneste un anumit sentiment de vinovatie in omul evlavios, este un pacat spalat prin spovedanie si lacrimi multe, iar pentru cei mai lumesti este o implinire a iubirii dintre sot si sotie.

Deci daca cei " mai lumesti" privesc viata intima ca o implinire dintre sot si sotie, ceea ce este absolut normal...inseamna clar ca evlaviosul ala care plange si se simte intinat si vinovat dupa un act sexual si-a gresit calea in viata si pentru el casatoria a constituit de fapt o sursa de placeri si intinaciune dintotdeauna si nu inteleg de ce s-a mai casatorit!!!

[beniamin]

În prealabil postat de metanoia2

Dragii mei, fiecaruia i se cere dupa puterile sale, Bunul Dumnezeu nu cere fiecarui om asceza, ii cere fiecarui om dupa puterile sale sa renunte la anumite placeri, sa faca tot ce ii sta in puteri sa isi lucreze mantuirea. Cel care simte tot timpul vinovatia anumitor placeri stie ca apoi sa cada in genunchi si sa faca pocainta pentru pacatul savarsit(vorbesc aici de oamenii casatoriti care savarsesc pacatul trupesc). Acestia daca simt nevoia de mai multa nevointa decat pot face in situatia in care se afla renunta de comun acord la lume si intra in manastiri, dar acest caz este mai rar, cei care se simt chemati spre multa nevointa isi fixeaza ca scop in viata aceasta nevointa, deoarece devine singurul lucru care ii intereseaza, singurul lucru cu adevarat important si pe masura ce inainteaza simturile lor se subtiaza atat de mult incat si cea mai simpla placere care ii distrag de la vorbirea cu Dumnezeu(rugaciune) devine o placere vinovata care este urmata de multe lacrimi de pocainta.Restul suntem noi, cei doritori de rugaciune dar si iubitori de viata de familie, mai slabi, mai rugatori in situatii dificile.
In cadrul acestui topic s-a cam confundat tabla inmultirii cu tabla zincata. Noi cei mici incercam sa intelegem cum a privi un peisaj frumos de catre un pusnic poate fi un pacat pentru el si comparam cu placerea sexuala si placerile care se nasc in timpul suptului, de parca toate s-ar situa pe acelasi calapod.Placerea pruncului de a suge se numeste "placere"
pentru ca acesta este cuvantul romanesc pentru acest sentiment dar e mai mult incantare amestecata cu iubire si bucurie.Placerea sexuala este o placere care starneste un anumit sentiment de vinovatie in omul evlavios, este un pacat spalat prin spovedanie si lacrimi multe, iar pentru cei mai lumesti este o implinire a iubirii dintre sot si sotie.
Sper sa se inteleaga corect ceea ce am spus deoarece vad ca devine un specific al nostru sa deviem de la subiect sau sa intelegem altceva decat s-a scris.

iata in sfarsit o opinie care ma incanta si care ar trebui tinuta minte si pt alte multe discutii care or sa mai apara aici.suntem toti madulare intru Mantuitorul nostru Iisus Hristos,iar infricosatoarele intrebari vor fi puse fiecarei persoane umane in parte;din toate timpurile si din toata omenirea.tuturor ni s-a dat sa-L cunoastem pe Dumnezeu din fire.si daca fiecare,in urma acelui semnal launtric,pe care-l avem in noi,am simti o cat mica remuscare,pentru o anumita fapta,in urma careia (a remusarii,parerii de rau,..),ne-am impune sa n-o mai repetam si tot ar fi bine.ipocrizia,alias fariseismul,mie unuia, imi este cea mai nesuferita.

[cristina2012]

În prealabil postat de topcat

Am spus ca e o viziune ciudata pentru un crestin pentru ca, banuiesc, tu consideri ca omul porneste de la animal si incearca sa ajunga la Dzeu, fara acea "cadere" de care e asa de atasata Fani, de exemplu. Dar probabil ca ma insel.

Intr-n fel te inseli, intr-un fel nu. Consider ca datorita "caderii" omul a ajuns sa se asemene cu natura (animalul). A venit Hristos, a reparat prin jertfa Sa pe cruce urmarile greselii noastre si ne-a redat posibilitatea sa ne indumnezeim. Adica ne nastem cu o natura cazuta si, daca dorim, putem dobandi puterea de a ne lucra asemanarea cu Dumnezeu
Nu consider ca naturalul din noi este neaprat un blestem (putem insa sa-l facem noi astfel), ci instrumentul nostru de mantuire.
Deci se poate spune ca ai sintetizat bine, cu exceptia faptului ca consider ca omul s-a asemanat animalului in urma caderii, nu ca isi are sursa in animal.
Consider ca omul porneste de la natura, o foloseste in interesul sau, in timp incepe s-o imbogateasca prin sens, sa ii dea valoare duhovniceasca si cu aceasta natura indumnezeita sa se apropie de Dumnezeu.

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristina2012

Intr-n fel te inseli, intr-un fel nu. Consider ca datorita "caderii" omul a ajuns sa se asemene cu natura (animalul). A venit Hristos, a reparat prin jertfa Sa pe cruce urmarile greselii noastre si ne-a redat posibilitatea sa ne indumnezeim. Adica ne nastem cu o natura cazuta si, daca dorim, putem dobandi puterea de a ne lucra asemanarea cu Dumnezeu
Nu consider ca naturalul din noi este neaprat un blestem (putem insa sa-l facem noi astfel), ci instrumentul nostru de mantuire.
Deci se poate spune ca ai sintetizat bine, cu exceptia faptului ca consider ca omul s-a asemanat animalului in urma caderii, nu ca isi are sursa in animal.
Consider ca omul porneste de la natura, o foloseste in interesul sau, in timp incepe s-o imbogateasca prin sens, sa ii dea valoare duhovniceasca si cu aceasta natura indumnezeita sa se apropie de Dumnezeu.

Şi ca o completare, redau un citat din Sfântul Atanasie cel Mare , care printre altele spunea : << Însuşirea principală a omului este aceea de a fi paşnic, îngăduitor, blând, smerit, liniştit, statornic, iar nu a fi atras de mânie sau de alte patimi ca un ANIMAL IRAŢIONAL. . . . . Om slab este cel care nu-şi poate ascunde tainele sale. Tare este cel care îşi stăpâneşte mânia. Răbdător este cel care îşi poate ascunde nefericirea sa. Bogat este cel care se mulţumeşte cu cele absolut necesare. Lacomul de averi nu se bucură niciodată de cele pe care le are, ci se mâhneşte pentru cele care îi lipsesc >>. Şi pentru a-l împăca pe Cătălin la gândul ce-l apasă spre animalitate, îi redau un scurt pasaj dintr-o carte a lui Ţuţea : << Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Şi el rămâne aşa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător. Când, unde şi în ce scop a apărut el în calitatea asta de om? Dacă se întreabă singur , şi nu e un zeu în colţul casei care să-i reveleze data începutului , înseamnă că omul rămâne un biet animal raţional care vine de nicăieri spre nicăieri. >> ( fragmentul este şi pt. un user "ciudat" - pe nume : flegmatic şi ceata lui de pe forum !