Cartea egipteana a mortilor.

[Evreulcelales]

A doua parte:
Cartea Mortilor

Aparuta la sfarsitul dinastiei a XVII-a , ,,Cartea Mortilor” este efectiv o culegere de formule (retete) magice (sau descantece) destinate sa-I permita mortului sa infrante orice primejdie a lumii de dincolo . Este o compozitie foarte eterogena , cu formule mostenite din ,,Textele piramidelor” si din cele ale sarcofagelor , cu imprumuturi din diverse epoci. De cele mai multe ori , aceste formule , inscrise pe acelasi papirus , nu au nici o legatura una cu alta : imnuri adresate zeului solar stau alturi de texte insotite de glose , de pasaje (fiindca nu se poate vorbi despre capitole , desi unii egiptologi se exprima astfel) in care mortul se identifica cu un animal care il va ajuta sa treaca de probele la care va fi supus. Unii dintre morti pleaca la drum cu 15-20 de astfel de formule , altii nu dispun decat de una sau doua . La origine cartea este o compilatie care strange la o laolalta , intr-un numar si intr-o ordine fluctuante , texte independente . S-a discutat si inca se mai discuta despre caracterul ei esoteric , unii specialisti descoperindu-I chiar valente initiatice , justificate intr- o civilizatie atat de preocupata asa cum este cea egipteana . Deabia in epoca saita (700 I. Hr. ) , in timpul dinastiei a XXVI-a , egiptenii introduc in aceasta carte o ordine canonica si , respectiv , niste capitole numerotate in aceasta ordine . Traducand aceasta versiune tardiva , savantul Lepsius este primul specialist care o numeste astfel ( Cartea Mortilor ), caci vechii egipteni , atunci cand vorbeau despre ea , o numeau ,,formule pentru iesirea la lumina” (adica menite sa-I permita mortului sa nu ramana prizonierul mortii si sa poata parasi camera funerara ). Unul dintre cele mai importante capitole alei aceste culegeri este faimosul capitol 125 , cal care se refera la cantarirea sufletului . Este momentul in care raposatul se prezinta in fata celor 42 de judecatori , un tribunal prezidat de Osiris care vor decide daca merita sau nu sa fie primit in lumea zeilor . Fiecaruia dintre judecatori , penitentul ii spune ca n-a comis o anume greseala . E ceea ce se cheama o ,,spovedanie negativa” (spre deosebire de confesiunea crestina in care sunt marturisite pacatele ) . Apoi inima (constiinta sau sufletul – e greu de spus care dintre ele este pusa in balanta , ceea ce nu inseamna ca verdictul e vreodata altfel decat favorabil , iar defunctul e acceptat in imparatia lui Osiris (caci , in caz contrar ar fi sortit ,,devoratoarei Apusului “ , adoca mortii vesnice ) . Mentalitatii egiptene ii este straina ideea de pacat (in acceptia actuala , crestina ) , asa ca supravietuirea nu depindea atat de un comportament moral , de o buna purtare , ci de stiinta de ai fermeca pe judecatori , inclusiv pe zeul Thot si … chiar balanta ! Prin urmare, ceea ce hotara soarta defunctului era stiinta sa magica , nu morala , asa cum o intelegem noi astazi .

Alte ghiduri secrete si carti oculte

La sfarsitul idnastiei a XVIII-a (1539 I.Hr.- 1239I.Hr.) se dezvolta o intreaga serie de carti si ghiduri oculte ale lumii de apoi . Ceea ce aprea in ,,Cartea celor doua cai”intr-un mod destul de confuz – periplul barcii solare de-a lungul imparatiei mortilor , este acum tratat si prezentat de o maniera sitematica . Descoperite in mormintele regilor din Teba , toate aceste ghiduri , la inceput secrete , destinate in exclusivitate faraonului , sunt opera unor teologi foarte scrupulosi . Cele mai semnificative sunt ,,Cartea portilor” , ,,Cartea pestilor”, ,,Cartea zilei si a noptii” si ,,Cartea despre ceea ce se afla in lumea de apoi” , numita si ,,Cartea despre Amduat” (= Infern) , care este si cea mai bine organizata.

Aici , bine cunoscutul periplu al barcii solare este divizat in 12 ore , cu traversarea, la fiecare ora , a unei zone precise , momentul cel mai de temut fiind miezul noptii , dupa care defunctul , daca scapa cu bine , se indreapta spre ziua , adica spre lumina , spre viata . Ca multe alte ghiduri si carti din aceasta perioada , ,,Amudat “ era la inceput destinata doar faraonului , dar cartea va deveni apoi un bun comun , o simpla compozitie religioasa prezentata in numeroase alte morminte , de nobili sau scribi .

Asa cum remarca un cunoscut specialist al civilizatiei egiptene , Constantin Daniel , de-a lungul istoriei , putine au fost popoarele carora sa le fi placut atat de mult sa scrie , asa cum le-a placut vechilor egipteni : Caracterul decorativ al scrierii hieroglifice si asemanarea sa cu pictura au facut din ea un mijloc natural de ornamentatie . De aceea, in morminte si in temple , cu greu se poate gasi un perete care sa nu poparte inscriptii hieruglifice… .

Ca insemne ale vietii , prezenta lor in morminte , in textele funerare , este cu atat mai tulburatoare . Caci , la urma urmei , toatetradeaza acelasi lucru – o mare sete de viata, o teribila dorinta de (supra)vietuire .

Bibliografie : Revista ,,terra”. Munteanu Georgiana

Vedeti si:Aparuta la sfarsitul dinastiei aXVII-a, “Cartea Mortilor” este efectiv o culegere de formule(retete) magice(sau descantece) destinate sa-i permita mortului

sa infrunte absolut toate primejdiile lumii de dincolo. Este o compozitie foarte eterogena, cu formule mostenite din “Textele piramidelor “ si din cele ale sarcofagelor, cu imprumuturi din diverse epoci. De cele mai multe ori aceste formule, inscrise pe acelasi papirus nu au nici o legatura una cu alta: imnuri adresate zeului solar stau alaturi de texte insotite de glose, de pasaje(fiindca nu se poate vorbi despre capitole, desi unii egiptologii se exprima astfel) in care mortul se identifica cu un animal care il va ajuta sa treaca de probele la care va fi supus. Unii dintre morti pleaca la drum cu 15-20 de astfel de formule, altii nu dispun decat de una sau doua. La origine cartea este o compilatie care strange laolalta, intr-un numar si intr-o ordine fluctuanta, texte independente. S-a discutat si inca se mai discuta despre caracterul esoteric, unii specialisti descoperindu-i chiar valente initiate, justificate intr-o civilizatie atat de preocupata de moarte, asa cum este cea egipteana. De-abia in epoca saita(700 i.Hr.), in timpul dinastiei aXXVI-a, egiptenii introduc in aceasta carte o ordine canonica si, respectiv, niste capitole numerotate in aceasta ordine. Traducand aceasta versiune tardiva, savantul Lepsius este si primul specialist care o numeste astfel ( „Cartea Mortilor”),caci vechi egipteni, atunci cand vorbeau despre ea, o numeau ,, formule pentru iesirea la lumina”. Unul dintre cele mai importante capitole ale acestei culegeri este faimosul capitol 125, cel care se refera la cantarirea sufletului (inimii).


Este momentul in care raposatul se prezinta in fata celor 42 de judecatori –un tribunal prezidat de Osiris, care vor decide daca merita sau nu sa fie primit in lumea zeilor. Fiecaruia dintre judecatori, penitentul ii spune ca n-a comis o anume greseala. E ceea ce se cheama o ,,spovedanie negativa”. Apoi, inima este pusa in balanta, ceea ce nu inseamna ca verdictul vreodata altfel decat favorabil, iar

defunctul e acceptat in imparatia lui Osiris. Mentalitatii egiptene ii este straina ideea de pacat, asa ca supravietuirea nu depindea atat de un comportament moral, de o buna purtare, ci de stiinta(magia) de a-i fermeca pe judecatori inclusiv pe zeul Thot si…chiar balanta! Prin urmare, ceea ce hotara soarta defunctului era stiinta sa magica, nu morala, asa cum o intele-gem noi astazi.

OSIRIS-este zeul Nilului si al Celeilalte Lumi
Din:
http://www.referatele.com/referate/i...Vechi-barc.php