![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
După căderea lui Adam, continuă episcopul Ignatie, când raiul a fost închis pentru om si un heruvim cu sabie de foc a fost pus să-l păzească (Facerea 3, 24), mai-marele îngerilor căzuți, satana, dimpreună cu hoardele de duhuri stăpânite de el, ”s-a sălăsluit în locul dintre pământ si rai, si din ceasul acela si până la jertfa mântuitoare si moartea de viață dătătoare a lui Hristos, acela nu a îngăduit nici măcar unui singur suflet, după iesirea lui din trup, să treacă pe calea aceea. Porțile raiului au fost închise oamenilor. Atât cei drepți cât si cei păcătosi coborau în iad (după moarte). Porțile vesniciei si calea de netrecut erau deschise (numai) pentru Domnul nostru Iisus Hristos” (pag. 134135). După răscumpărarea noastră de către Iisus Hristos, „toți cei care L-au prigonit pe față pe Mântuitorul au primit mostenirea lui satan: după iesirea din trup, sufletele lor coboară drept în iad. Iar crestinii care sunt aplecați spre păcat sunt la fel de nevrednici ca să fie ridicați de la viața pământească la slăvita vesnicie. Dreptatea cere ca aceste aplecări spre păcat, aceste vinderi ale Mântuitorului să fie cântărite. Sunt de trebuință dreapta socoteală si dreapta judecată pentru cunoasterea măsurii aplecării spre păcat a sufletului crestinului, pentru a hotărî ce covârseste în el -viața vesnică ori moartea vesnică. Dreapta judecată a lui Dumnezeu asteaptă sufletul fiecărui crestin după iesirea lui din trup, după cum a spus Sf. Apostol Pavel: Și precum este rânduit oamenilor, o datăsămoară, iar dupăaceea săfie judecata (Evrei 9, 27). Insusi Mantuitorul spune catre Apostoli: ,,Iata satana v-a cerut ca sa va cearna ca pe faina,,.
__________________
Om rational este cel ce ingaduie sa fie indreptat. Iar cel ce nu ingaduie sa fie indreptat e neom caci s-a pogorat pe sine in randul dobitoacelor. (Sf. Antonie cel Mare) |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Mântuitorul se referea la cernerea pe care o operează satana în timpul vieții omului (ucenicii erau vii, nu morți). |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Tricesimus, confunzi traditia populara cu Traditia Bisericii Apostolice.
Nu e vina ta, este o confuzie des intalnita la neo-protestanti. Vina ta e ca nu ai cercetat indeajuns sa vezi ca nici un preot ortodox nu vorbeste duminica la predica DECAT din Evanghelie. Sper ca aceste confuzii sa nu fie repetate prea des, cat sa credem ca le propagati ca arme impotriva Bisericii Mame. In fond, oamenii credeau in Dumnezeu si se mantuiau si acum cateva secole, INAINTE de adventisti. |
#4
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Last edited by tricesimusquintus; 03.10.2009 at 22:10:24. |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Cine esti tu sa poti spune la ce se referea Mantuitorul? Doar Sfintii pot sa talcuiasca cuvintele Lui. Esti cumva Sfant?
__________________
Om rational este cel ce ingaduie sa fie indreptat. Iar cel ce nu ingaduie sa fie indreptat e neom caci s-a pogorat pe sine in randul dobitoacelor. (Sf. Antonie cel Mare) |
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Trebuie sa fi sfant pentru a constata ca Mantuitorul se adresa ucenicilor vii? In cazul acesta e suficienta ratiunea, insa trebuie s-o si folosesti... |
#7
|
|||
|
|||
![]() Citat:
*Unde vorbeste Scriptura de ratiune? Arata-mi si mie versetul cu ratiunea! Textul arata clar ca asa cum proorocia a fost facuta de ,, oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu care au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt,, nu de ratiune, tot asa si talcuirea se face de acelasi tip de oameni, nu de tot felul de inselati plini de mandrie.
__________________
Om rational este cel ce ingaduie sa fie indreptat. Iar cel ce nu ingaduie sa fie indreptat e neom caci s-a pogorat pe sine in randul dobitoacelor. (Sf. Antonie cel Mare) |
#8
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#9
|
||||
|
||||
![]()
Binențeles că este nevoie de iluminarea Duhului Sfânt, dar asta are loc doar prin intermediul Bisericii lui Hristos, iar Duhul lui Dumnezeu nu lucrează niciodată împotriva Lui Însuși. Spun asta pentru că există numeroase secte care susțin că lucrează cu "Duhul" si au puncte de vedere asupra Bibliei, complet diferite. Dacă au Duhul Sfânt, de ce nu le arată Acesta acelasi Adevar?
__________________
Singurul scop al vieții e mântuirea sufletului, pregătirea lui pentru a intra în Rai (sf. Calinic) |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Definitie | topcat | Generalitati | 9 | 28.09.2008 10:41:01 |
O definitie a singuratatii | Ioan_Ciobota | Generalitati | 14 | 28.11.2007 09:03:32 |
|