Asadar !...detest nespus de mult pesimusmul care ma caracterizeaza inca de copil, cu toate acestea incerc sa nu mai detest nimic fiindca risc sa cad in aceiasi mreaja negativa.
Ce iubesc la mine ? Am zambit ! Daca as spune ca iubesc ceva as fi invinuita de mandrie, dar, chiar nu-mi amintesc sa iubesc cu iubire ceva la mine, eventual doar sa apreciez...poate, insa nu stiu sigur ce anume.
Iubirea aceasta de sine suna a narcisism, dar poate ca avem uneori nevoie de acest narcisism tocmai pentru a fi convinsi ca avem de unde darui, si, mai ales cat...sau poate ca nu este vorba de narcisism, ci doar de cunoastere.
Iubesc felul cum oamenii se atrag, indiferent de rang si de statut, indiferent de posibilitati si de aspecte fizice, indiferent de situatie oamenii se atrag tocmai fiindca detin acel ceva maret dincolo de orice inchipuire pamanteana.
__________________
" Nu suntem prizonierii propriului destin, suntem prizonierii propriei minti "
|
16.10.2009, 12:03:55
Subiecte asemănătoare
Threaded Mode