Credinta, habotnicie, obiectivitate

[Bastet]

În prealabil postat de Traditie1

Ateii reproseaza credinciosilor ca sunt habotnici, ca accepta învatatura de credinta fara sa-si puna întrebari.

Care e diferenta între credinta si habotnicie? Cum ar trebui sa ne fundamentam convingerile ca sa putem spune ca suntem obiectivi?

Interesant subiect, deși sesizez capcana.

Eu personal îi denumesc habotnici pe cei care au aceeași capacitate ca a mea (foarte mare) de a scoate fraze din contextul unei scriituri și de a le manipula în așa fel încît să se ajungă la o concluzie dinainte determinată.

Diferența dintre mine și cei pe care îi denumesc habotnici e aceea că eu fac treaba asta de multe ori ca pur exercițiu polemic și/sau amuzament, în timp ce habotnicii sînt în stare (oricare sau mai multe dintre opțiunile de mai jos se aplică):

- să izoleze social pe cineva
- să persecute pe cineva
- să prejudicieze imaginea cuiva în contextul școală/slujbă/familie
- să îi nege cuiva drepturile fundamentale
- să încerce modificarea fundamentală a unor domenii laice (legislație, drepturile omului, știință, cultură)
- să aplice forța (și „o palmă” se pune)
- să justifice/participe la/pornească orice act de violență
- să distrugă bunuri și/sau vieți omenești

De asemenea, interschimb termenul de „habotnic” cu cel de „fundamentalist”, deși nu e tocmai corect (fundamentalistul e cel care se ghidează exclusiv după dogma citită, habotnicul e ceva mai deschis, își ascultă și pastorul etc.).

Eu cred ca convingerile nu trebuie nici sa fie bazate pe acceptarea orbeasca a unor doctrine dar nici pe respingerea lor.

Laitmotivul meu e „apelul la rațiune”. Gîndire critică. Obiectivă.

Respingerea orbeasca e tot o forma de habotnicie si de aceea ateismul este habotnic, fiindca respinge existenta lui Dumnezeu fara sa verifice daca El exista sau nu.

Știi bine că obiectiv nu poți nici nega și nici verifica existența unui zeu. Nu vreau să mușc nada.

Singura clarificare cu care vin e că:

- agnosticul știe că nu poate confirma sau infirma absolut și obiectiv vreun zeu și se mulțumește cu asta;
- ateul știe că nu poate confirma sau infirma absolut și obiectiv vreun zeu dar își asumă această cunoaștere în mod subiectiv (cu alte cuvinte, „există o șansă de 0,0...01% să mă înșel dar consider că o pot ignora și îmi asum ignorarea ei, deci sînt ateu”).

Respingerea nu e o forma de obiectivitate ci de ratacire.

:)