Mantuirea - numai la ortodocsi?!

[Fani71]

Ce frumos!
Imi aminteste de povestea cu vamesul si fariseul.

[glykys]

Oare cum ar putea cineva sa isi doreasca ca numai el sa se mantuiasca si altii nu?

[MariS_]

Se spune ca talharul cel de-a dreapta Mantuitorului s-a
mantuit nu pentru marea sau dreapta sa credinta, ci
pentru ca atunci cand Mantuitorul ASTEPTA credinta de
la cei AI SAI care se jurasera, tocmai atunci s-a gasit
UNUL SINGUR sa-L MARTURISEASCA!!!

Doamne ajuta!

Va rog, nu mai umblati cu baliverne gen: "Nu stiu ce se va intampla cu cei din afara Bisericii", stiind ca toti cei din afara Bisericii sunt in afara lui Hristos (Biserica insemnand Trupul lui Hristos), deci si in afara mantuirii.

Blagosloviti si ma iertati si pe mine, pacatosul!

[Danut7]

În prealabil postat de razvanms01

Doamne ajuta!

Va rog, nu mai umblati cu baliverne gen: "Nu stiu ce se va intampla cu cei din afara Bisericii", stiind ca toti cei din afara Bisericii sunt in afara lui Hristos (Biserica insemnand Trupul lui Hristos), deci si in afara mantuirii.

Blagosloviti si ma iertati si pe mine, pacatosul!

Nu cumva stii dumneata mai bine ca Hristos?

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de razvanms01

Doamne ajuta!

Va rog, nu mai umblati cu baliverne gen: "Nu stiu ce se va intampla cu cei din afara Bisericii", stiind ca toti cei din afara Bisericii sunt in afara lui Hristos (Biserica insemnand Trupul lui Hristos), deci si in afara mantuirii.

Blagosloviti si ma iertati si pe mine, pacatosul!

Imi place sa repet asta: Nu exista om care sa se fi nascut sau care se va naste vreodata fara sansa mantuirii. Daca dumneata crezi ca unii oameni sunt predestinati la iad pentru ca s-au nascut in China de exemplu sau intr-o localitate protestanta americana sa zicem, atunci negi Chipul Lui Dumnezeu prezent in fiecare om, adica printre altele libertatea fiecarui om.

Ca Adevarul este la ortodocsi, asta e altceva. Dar nu-i mai condamna pe toti ceilalti la intuneric, "draga" (cum zicea Parintele Teofil).

În prealabil postat de glykys

Oare cum ar putea cineva sa isi doreasca ca numai el sa se mantuiasca si altii nu?

apropo de asta, mi-am adus aminte de o povestioara care circula pe mail la un moment dat:

Un om si cainele lui mergeau de-a lungul unui drum. Omul admira imprejurimile,cand deodata isi dadu seama ca nu mai este pe pamant, ci in lumea celor drepti.Isi aduse aminte cum a murit si ca prietenul sau necuvantator murise de cativa ani. Se mira si merse mai departe,gandindu-se unde duce drumul pe care mergea.Dupa putin timp, ajunsera la o stanca alba si inalta ce se intindea pe o parte a drumului. Parea ca este facuta dintr-o marmura foarte fina. La capatul unui deal, stanca era impartita in doua de un arc care stralucea in lumina apusului. Cand ajunse in fata arcului, vazu o poarta imensa, iar strada pe care mergea era facuta din aur.Omul se indrepta spre poarta si in timp ce se apropia vazu un om care statea la un birou in fata intrarii. Cand ajunse destul de aproape ii striga omului:
- "Scuzati-ma, unde ma aflu?"
- "Acesta este Raiul, domnule" raspunse omul de la birou.
- "Wow! Imi puteti da si mie niste apa, va rog?"
- "Bine-nteles. Intrati va rog, si o sa va aduca cineva apa imediat."
Omul de la poarta facu un semn si poarta se deschise.
- "Prietenul meu poate intra si el?" intreba calatorul si arata spre cainele sau.
- "Imi pare rau dle, nu aveti voie cu animale."
Calatorul se gandi o clipa si apoi se intoarse si isi continua drumul pe care mergea impreuna cu cainele sau. Dupa o buna bucata de vreme si dupa ce strabatu o distanta considerabila, ajunse la un drum noroios care ducea spre o ferma, poarta fermei aratand ca si cum nu ar fi fost niciodata inchisa. Nu erau garduri,si cand se apropie vazu inauntru un om sprijinit de un copac, citind o carte.
- "Scuza-ti-ma, aveti putina apa?" intreba calatorul.
- "Da sigur, este o pompa chiar aici, intrati va rog."
- "Dar prietenul meu, poate intra?"
- "Cred ca este un castron langa pompa."
Calatorul intra impreuna cu cainele sau si gasi o pompa veche,de mana,cu un castron langa ea. O umplu, bau pana se satura si apoi o dadu cainelui sau. Dupa aceea, calatorul se indrepta catre omul care citea in continuare o carte langa copac si il intreba: "Cum se numeste acest loc?"
- "Acesta este Raiul", raspunse omul.
- "Hmm, este destul de ciudat, omul de mai inainte mi-a spus,de asemenea,ca acela este Raiul."
- "Ahh, locul acela cu poarta de sidef si drumul pavat cu aur? Acela este Iadul."
- "Si nu va deranjeaza ca se folosesc de numele dvs?"
- "Nuu, ne bucuram ca ei departajeaza oamenii:cei buni de cei care si-ar lasa cel mai bun prieten in urma."

[MariS_]

În prealabil postat de mirelat

apropo de asta, mi-am adus aminte de o povestioara care circula pe mail la un moment dat:

Un om si cainele lui mergeau de-a lungul unui drum. Omul admira imprejurimile,cand deodata isi dadu seama ca nu mai este pe pamant, ci in lumea celor drepti.Isi aduse aminte cum a murit si ca prietenul sau necuvantator murise de cativa ani. Se mira si merse mai departe,gandindu-se unde duce drumul pe care mergea.Dupa putin timp, ajunsera la o stanca alba si inalta ce se intindea pe o parte a drumului. Parea ca este facuta dintr-o marmura foarte fina. La capatul unui deal, stanca era impartita in doua de un arc care stralucea in lumina apusului. Cand ajunse in fata arcului, vazu o poarta imensa, iar strada pe care mergea era facuta din aur.Omul se indrepta spre poarta si in timp ce se apropia vazu un om care statea la un birou in fata intrarii. Cand ajunse destul de aproape ii striga omului:
- "Scuzati-ma, unde ma aflu?"
- "Acesta este Raiul, domnule" raspunse omul de la birou.
- "Wow! Imi puteti da si mie niste apa, va rog?"
- "Bine-nteles. Intrati va rog, si o sa va aduca cineva apa imediat."
Omul de la poarta facu un semn si poarta se deschise.
- "Prietenul meu poate intra si el?" intreba calatorul si arata spre cainele sau.
- "Imi pare rau dle, nu aveti voie cu animale."
Calatorul se gandi o clipa si apoi se intoarse si isi continua drumul pe care mergea impreuna cu cainele sau. Dupa o buna bucata de vreme si dupa ce strabatu o distanta considerabila, ajunse la un drum noroios care ducea spre o ferma, poarta fermei aratand ca si cum nu ar fi fost niciodata inchisa. Nu erau garduri,si cand se apropie vazu inauntru un om sprijinit de un copac, citind o carte.
- "Scuza-ti-ma, aveti putina apa?" intreba calatorul.
- "Da sigur, este o pompa chiar aici, intrati va rog."
- "Dar prietenul meu, poate intra?"
- "Cred ca este un castron langa pompa."
Calatorul intra impreuna cu cainele sau si gasi o pompa veche,de mana,cu un castron langa ea. O umplu, bau pana se satura si apoi o dadu cainelui sau. Dupa aceea, calatorul se indrepta catre omul care citea in continuare o carte langa copac si il intreba: "Cum se numeste acest loc?"
- "Acesta este Raiul", raspunse omul.
- "Hmm, este destul de ciudat, omul de mai inainte mi-a spus,de asemenea,ca acela este Raiul."
- "Ahh, locul acela cu poarta de sidef si drumul pavat cu aur? Acela este Iadul."
- "Si nu va deranjeaza ca se folosesc de numele dvs?"
- "Nuu, ne bucuram ca ei departajeaza oamenii:cei buni de cei care si-ar lasa cel mai bun prieten in urma."

Plina de invataminte si plina de farmec povestea ta. Daca uitam sa
mai fim OAMENI, nicio glazura de ortodoxie nu ne mai salveaza.