Principalele calitati , in vederea calugariei !

[ory]

În prealabil postat de Miha-anca

Avem in acest sens exemplul Maicii Domnului, care la 14 ani a stiut sa aleaga curatia.
Intr-adevar la 15 ani inca nu ai cum sa stii ce inseamna viata; dar si la 15 ani Dumnezeu este lucrator in om.
Citesc acum viata Sf. Serafim de Sarov, care in copilarie si adolescenta, in loc sa se joace cu copiii, prefera sa faca prescuri, pentru ca fara prescuri nu se tinea Sf. Liturghie, iar lui ii placea sa mearga la Sf. Liturghie; si sa traga clopotele... in vreme ce alti copii se indeletniceau cu joaca.
Acesta, insa, era "din neam cu noi", cum spune Maica Domnului, de cate ori i se arata Sf. Serafim.

Nu suntem cu totii din neamul Maicii domnului, dar nu putem exclude faptul ca unii sunt...

Este extraordinar cum ne comparam noi cu Maica Domnului sau cu diferiti Sfinti, in acelasi timp in care Manastirile si imaginea acestora se confrunta cu diferite cazuri de homosexualitate, curvie, violenta, mult, foarte mult materialism, hartuire, posesivitate si atata nepasare si rautate.
Da, am inteles, Dumnezeu este lucrator, dar omul face toate acestea posibile...

[pacateamarite]

În prealabil postat de ory

Cred ca principalele calitati pe care trebuie sa le aiba o persoana care doreste sa imbratiseze viata monahala trebuie sa fie;"nu vezi,nu auzi si nu spui nimic!!!".Astea-s cele mai importante,credinta oscileaza intotdeauna,insa aceste calitati aproape imposibile va ajuta necontenit la implinirea vietii de manastire.

.....Acestea cre' că sunt cele cerute în Omerta...."Chi e orbo, surdo e tace....campa centa anni in pace..."

În prealabil postat de ory

Este extraordinar cum ne comparam noi cu Maica Domnului sau cu diferiti Sfinti, in acelasi timp in care Manastirile si imaginea acestora se confrunta cu diferite cazuri de homosexualitate, curvie, violenta, mult, foarte mult materialism, hartuire, posesivitate si atata nepasare si rautate.
Da, am inteles, Dumnezeu este lucrator, dar omul face toate acestea posibile...

Nu era o comparatie, ci un exemplu, ca se poate! Cine vrea, poate!

Este evidenta inclinatia omului spre pacat; de aceea si cele pe care le enumeri. Dar nu este obligatoriu, ca toata lumea sa pacatuiasca astfel. Mai sunt si din acei, care opteaza pentru curatie, si atunci dragostea de Dumnezeu invinge. Altfel nu am avea sfinti si nici duhovnici buni.
Dumnezeu cand este lucrator in om, acesta se trezeste si se sfinteste, nu continua cu cele dinainte. Iar caile Domnului necunoscute sunt.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Miha-anca

Nu era o comparatie, ci un exemplu, ca se poate! Cine vrea, poate!

Este evidenta inclinatia omului spre pacat; de aceea si cele pe care le enumeri. Dar nu este obligatoriu, ca toata lumea sa pacatuiasca astfel. Mai sunt si din acei, care opteaza pentru curatie, si atunci dragostea de Dumnezeu invinge. Altfel nu am avea sfinti si nici duhovnici buni.
Dumnezeu cand este lucrator in om, acesta se trezeste si se sfinteste, nu continua cu cele dinainte. Iar caile Domnului necunoscute sunt.

Ory se referea la general, la situaţia reală din teren, pentru că una este teoria, alta este imaginea ce o percepem noi ca simpli mireni , şi altceva este imaginea reală, nevăzută, necunoscută , cu aspectele ei mai puţin bune . Ory faţă de tine şi de mine şi de alţii de pe aici , ştie ce spune, cel puţin despre tema de faţă.

[piedonee]

În prealabil postat de cristiboss56

Spuneanul dintre Sfintii Parinti , ca cel ce pleca la manastire si se calugareste, a cucerit raiul, iar cel ce renunta, l-a parasit .

ce te face sa crezi ca un calugar care a parasit manasirea, parasete.raiul.....?
iti zic eu.....pt ca ai o parere prea buna de tine ...fiindca numai asa poti zice astfel de lucruri.....
calugarul=om=pacat=iertare....nu circula COCA COLA prin vene,artere ci sange.....are sun suflet si o inima la fel ca mine si ca tine .....ce l ar departaja de noi pe calugar?ca el fata de noi a ales sa i slujeasca Domnului....dar oare nu toti trebuie sa i slujim Domnului ziua si noaptea,
oare noi la botez nu am fagaduit ceva.....si in timp calcam cate putim ce am fagaduit......
si insusi conditia de a fi crestin inseamna si exprima multe....
problema plecari unora sau a greselilor lor se datoreaza NOUA societati care nu am facut alt ceva din crestinism o societate crestina si nu un crestinism din Duh ci din carti paragrafe si canooane cu care spieriem pe unul si pe altul aratand cat de pedepsit va fi daca va incalca calugaria sau alt pacat care in mintea nostra unde nu prea mai e loc de iubire=intelegere din cauza prea multor informati canoane la zi si restl uitam prin acest fapt esenta crestinismului si ajungem sa facem din ea o societate religioasa
Hai sa luam un pic istoria monahismului dupa care sa relatam si greselile lor...in primul rand monos inseamna singur deci te retrageai in pustie si slujea i Domnului ,pe parcurs sau infiintat manastiri mai mici mai mari dar nu in cetati ci in afara cetati ...in vreme ce am mai inaintat hodoronc tronc apar in oarse mari.....de aici si restul.......
calugaria are sensul ei pe care noi nu il intelegem ca daca lam intelege nu lam mai judeca asa aspru am fii mai buni
ca si ei sunt oameni...si ei au dreptul ma mantuire...si ei cunosc mai bine canoanele mai bine ca noi toti,si ei au suflet....
da in VT erau valabile anumite canoane interdici dar in NT situatia se schinba prin insusu IMPACAREA OMULUI CU DUMNEZEU.....
aratand ca omul a fost iertat si dandu i din nou viata adica prin moarte el nu moae ci inviaza....si atunci iar intreb ce propovaduim noi fata de evrei?tocmai impacarea omuli cu Dumnezeu.....
deci daca s a facut aceasta impacare oare mai e necesar sa fim chear atat de legisti......
Hristos a stat printre pacatosi tocmai ca sa arate omului cat de mult iubeste Dumnezeu pe om,si nui zicea vezi ca te duci in iad ci zicea de acum sa nu mai gresesti....dar noi nu zicem decat asa...calugarul plecat din manastire nu are mantuire.....tu crezi ca Dumnezeu vrea pe cineva "CU FOARTA "/mental vorbind/care sa I slujeasca?de ce a lasat liberu arbitru?
eu cred ca trebuie sa stai atat timp cat simti in inima ta
pt ca Dumnezeu nu cred ca i place sa stai in manastire si sa zici in gandul tau..AS PLECA DAR STAU CA DE NU VOI STA DUMNEZEU MA VA PEDEPSI...deci ti se pare normal sa stai din FRICA?sau din IUBIRE?
dar revin la principiul meu....AM IUTAT SA MAI IUBIM...caci daca am iubi am intelege ce vrea Dumnezeu....nu voiesc JERFA ci MILA.....deci eu cred si susin prin argumente ca Dumnezeu fiind iubirea vrea ca omul tot din iubire sa i slujeasca si nu din FRICA.....
"VOI SUNTETI PRIETENI MEI"EU STAU LA USA SI BAT..DE VA DESCHIDE VOI INTRA SI VOI CINA CU EL SI EL CU MINE"...deci vorbeste de dragoste....
e rau ca ajungem sa propvaduim un Dumnezeu care pedepseste..nu i la crestini auzi prepoziti de genul:ai vazut la batut Dumnezeu daca era asa si pe dincolo,sau ai vazut daca a fost calugar ce a patit,inloc sa propovaduim un Dumnezeu bun,milostiv,caruia ii pare rau de rautatile oamenilor si le mai da miiiiii de sanse sa fie mai buni...dar nu .....tot intre crestini auzi blesteme si alte tanpeni.....si asta....din cauza mandriei...primul pacat de inainte de a fii omul....caci numai omul mandru il vei vedea vazand paiul din ochiul altuia si nu barna din ochiul lui.....
e bun ca macar stiu sa parafrazeze pe unul si pe altul dar nimic nu le ramane........
asta e parerea mea....!

[cristiboss56]

Chestia de care te legi , era doar un citat, precum chiar am precizat ! Cât despre cucerirea cu pricina, era o metaforă şi trebuie privită ca atare şi înţeleasă , digerată sau ignorată, după mintea , înţelegerea şi bunul simţ al fiecăruia . După umila mea părere, nimeni nu poate afirma , aici în astă lume, cu certitudine , dacă a cucerit iadul sau raiul . Aşa ceva nu hotărâm noi , ci lesne se înţelege Cine !

[adam000]

În prealabil postat de cristiboss56

Un stareţ : "Arareori mănăstirea şi lumea se află aşezate mai contradictoriu una faţă de alta decât în noaptea anului nou civil. De o parte, iremediabila viermuială cu artificii a mulţimilor care se bucură, ameţite, doar că timpul trece, iar de cealaltă, râvna neostenită a celor care se nevoiesc pentru a-l câştiga. Luminile goale faţă cu preaplinul rugător al întunericului chiliei. O stranie ecuaţie metafizică: ceea ce risipesc unii, adună ceilalţi. Poate că doar aşa se mai păstrează dreapta cârmă a lumii. Fără mănăsiri , probabil că lumea ar crăpa, la fel ca o pocnitoare slobozită în noaptea dintre ani. . ."

Extraordinar acest citat. Atat de adevarat!

Este exact ce am simtit dupa ce am pertecut primul revelion la manastire. Cand dupa slujbe, la 12 noaptea se citeau molitvele Sfantului Vasile cel Mare, iar dupa aceea a venit un parinte cu un cor de copii orfani care au cantat colinde atat de curat, atat de ingenuu, cu puritatea lor de copii. Un revelion petrecut intr-o pace si intr-o bucurie atat de curata si sincera intr-o manastire.
Urmatorul revelion ma aflam in mijlocul prietenilor intr-o mare si sclipitoare petrecere. In timp ce toti se veseleau fericiti si sclipitor, suflau tortul la 12 noaptea si deschideau sampania, stateam in mijlocul lor cu un sentiment de ireal, de fals, de nedumerire - oare ce anume sarbatoresc ei, de ce se bucura atat, pentru ce? Parca nu apartinem locului, desi eram acolo. La un moment dat chiar ma intrebam ce caut eu acolo in loc sa fiu la manastire de revelion.
De atunci, an dupa an, am avut sentimentul ca adevaratii nostrii aparatori, adevaratii nostrii ostasi, sint cei din manastire, care la 12 noaptea se roaga pentru noi toti, avand barbatia de a face molitvele Sfantului Vasile ca diavolul sa fie indepartat pentru tot anul, se roaga pentru noi toti ca noi sa fim protejati de Dumnezeu.
Se roaga fara ca majoritatea dintre noi macar sa stim cum se roaga cei din manastire pentru noi.
Iar majoritatea dintre noi mirenii ii rasplatim chefuind in nesimtire mai departe.
Trist.

În prealabil postat de cristiboss56

Ory se referea la general, la situaţia reală din teren, pentru că una este teoria, alta este imaginea ce o percepem noi ca simpli mireni , şi altceva este imaginea reală, nevăzută, necunoscută , cu aspectele ei mai puţin bune . Ory faţă de tine şi de mine şi de alţii de pe aici , ştie ce spune, cel puţin despre tema de faţă.

Ory are desigur experienta ei; a scris mult pe aceasta tema.
Si eu am experienta mea: unde am gasit credinta, ma duc iar si iar; unde nu mi-a placut, acolo nu mai merg. Simplu.

[adam000]

În prealabil postat de Miha-anca

Si eu am experienta mea: unde am gasit credinta, ma duc iar si iar; unde nu mi-a placut, acolo nu mai merg. Simplu.

E foarte simplu sa dai sfaturi mari cuiva atunci cand esti in postura sa faci ce vrei, cand ai libertatea sa spui "unde nu mi-a placut, acolo nu mai merg", cand nu numai ca nu tu esti cel incercat, ci cel incercat e cel caruia ii dai sfaturi, dar mai mult, ai atitudinea ca atunci cand nu-ti convine iti iei lucrurile si pleci, nu stai si induri.
Dar cum ar fi fost daca nu ai fi avut aceasta libertate, cum ar fi fost daca tu ai fi fost intr-o manastire unde nu ti-ar fi lacut insa nu ai fi avut libertatea sa pleci, pt ca singur te-ai legat printr-o promisiune, fara sa-ti dai seama ce ai facut, fara sa-ti dai seama de consecinte? Ai fi avut taria sa stai si sa nu mai gandesti ca acum ("unde nu mi-a placut nu mai merg")? Cat de usor ar fi fost atunci sa-ti dai singura astfel de sfaturi si sa le mai si respecti? Cat de usor ar fi fost pentru tine sa iei exemplul Maicii Domnului si sa il pui in aplicare de-adevaratelea? Ia gandeste-te bine.
De fapt, cat de usor e pentru tine acum, cand ai toata libertatea, sa pui in aplicare exemplul Maicii Domnului? Chiar ai ajuns sa pui in aplicare acest exemplu, chiar ti-a iesit?
Eu pe Ory o inteleg intr-o anumita masura. Doar intr-o anumita masura. Si admir faptul ca nu si-a pierdut nadejdea in mantuire, semn ca nu si-a pierdut credinta. Cand pe acest forum sint atat de multi care mai direct sau mai indirect aproape ca i-au spus ca n-o sa se mai mantuiasca, ca a pierdut raiul (putind, poate fara ca ei sa-si dea seama, s-o sminteasca spre deznadejde), e mare lucru (de fapt e un lucru urias) sa si-a pastrat nadejdea. Iata, e o ispita pe care Ory a infruntat-o.
Oare chiar nu constientizam ca nu e bine sa ne ispitim aproapele?
In realitate, cu totii am pacatuit, majoritatea daca nu chiar toti, mai devreme su mai tarziu de-a lungul vietii noastre n-am stiut ce facem, n-am stiut ce spunem. Oare noi cum am fi reactionat daca pentru un pacat de-al nostru, majoritatea celor din jur ne-ar tot repeta mereu si mereu ca cei care au pacatuit asa au pierdut raiul si va fi vai si-amar de ei, chiar daca poate ne-am fi spovedit pt acel pacat? Oare n-am fi pastrat nadejdea asa cum si-a pastrat-o Ory, sau am fi deznadajduit?

[ory]

În prealabil postat de Miha-anca

Ory are desigur experienta ei; a scris mult pe aceasta tema.
Si eu am experienta mea: unde am gasit credinta, ma duc iar si iar; unde nu mi-a placut, acolo nu mai merg. Simplu.

Da, Anca, foarte convenabila sugestie...daca am face in viata numai ce ne place, daca ar fi viata atat de siropoasa, poate ca nici nu am mai avea motive sa luptam pentru dobandirea " desavarsirii ", fiindca ea nu se poate slefui decat prin suferinta si frumusete, deopotriva.
Pe mine ma umeste cata radicalitate in gandire la aceasta varsta, cand timpul ne invata cat de complexa este viata insasi... Simplu, mult prea simplu gandit ! Stiu ca simplitatea este preferabila credintei, insa, deseori ne determina sa judecam aspru lucruri care, din aceiasi simplitate nu le aprofundam si nu le intelegem.
Oricum, Adam a explicat mai bine...ma uimeste aprecierea, sau, cel putin obiectivismul, fiindca stiu ca are ceva reticiente in priviinta mea , lucru de apreciat, de altfel, tocmai pentru ca incearca, nu doar sa judece circumstantial, ci sa si inteleaga.
Nadejdea mea este ca...la Dumnezeu este nadejdea.