Ce parere aveti despre divort?

[lacrimi]

În prealabil postat de rebellu007

in cazul tau, faptul ca sotul a trecut la protestanti, lepadandu-se de Botez, ai un foarte bun motiv de divort. mai ales daca nu aveti copii. si dupa cum povesteai ca se manifesta, spargand icoane si stingand candela... nu inteleg la ce te astepti de la el. e clar ca stati ca pe nuci acum. gaseste-ti un duhovnic si vezi ce poti face ca nu cumva sa-ti pierzi sufletul in aceasta lupta inegala, in incercarea de a-l aduce inapoi...
Doamne ajuta!

Sunt si doi copii la mijloc..., care isi adora tatal. Fireste nu inteleg prea bine ce se intampla, dar sunt oarecum afectati.
Problema mea e ca il cunosc pe OMUL care era inainte, iar ceea ce a devenit nici macar nu mai pot numi om... Oare Dumnezeu asta vrea de la mine? Sa-l las? Alt ajutor nu are, pentru ca parintii lui s-au "pocait" si ei cu cativa ani in urma (si presupun ca totul a inceput de la ei...). Cineva imi spunea ca e ca un blestem..., ce merge din tat in fiu... Nu as vrea sa ajung la o varsta cand fiul meu va hotari sa se "pocaiasca" si el si sa-mi reprosez apoi tot restul zilelor mele ca nu am avut curajul sa lupt pentru familia mea...., chiar si cu diavolul...
Voi ce credeti? Gandesc prea melodramatic?

[axios]

În prealabil postat de lacrimi

Sunt si doi copii la mijloc..., care isi adora tatal. Fireste nu inteleg prea bine ce se intampla, dar sunt oarecum afectati.
Problema mea e ca il cunosc pe OMUL care era inainte, iar ceea ce a devenit nici macar nu mai pot numi om... Oare Dumnezeu asta vrea de la mine? Sa-l las? Alt ajutor nu are, pentru ca parintii lui s-au "pocait" si ei cu cativa ani in urma (si presupun ca totul a inceput de la ei...). Cineva imi spunea ca e ca un blestem..., ce merge din tat in fiu... Nu as vrea sa ajung la o varsta cand fiul meu va hotari sa se "pocaiasca" si el si sa-mi reprosez apoi tot restul zilelor mele ca nu am avut curajul sa lupt pentru familia mea...., chiar si cu diavolul...
Voi ce credeti? Gandesc prea melodramatic?

lacrimioara draga,
tu ai nevoie de un duhovnic bun. de un sfat intelept. nu astepta de la noi nevrednicii asa ceva. te sustinem, suntem alaturi de tine. dar nu ne cere sa hotaram pentru tine in astfel de cumpana din viata ta. fugi pana la parintele Justin sau cauta un duhovnic bun si cere sfat.
Domnul si Maica Domnului sa iti ajute si sa te intareasca!

[andreicozia]

În prealabil postat de lacrimi

Sunt si doi copii la mijloc..., care isi adora tatal. Fireste nu inteleg prea bine ce se intampla, dar sunt oarecum afectati.
Problema mea e ca il cunosc pe OMUL care era inainte, iar ceea ce a devenit nici macar nu mai pot numi om... Oare Dumnezeu asta vrea de la mine? Sa-l las? Alt ajutor nu are, pentru ca parintii lui s-au "pocait" si ei cu cativa ani in urma (si presupun ca totul a inceput de la ei...). Cineva imi spunea ca e ca un blestem..., ce merge din tat in fiu... Nu as vrea sa ajung la o varsta cand fiul meu va hotari sa se "pocaiasca" si el si sa-mi reprosez apoi tot restul zilelor mele ca nu am avut curajul sa lupt pentru familia mea...., chiar si cu diavolul...
Voi ce credeti? Gandesc prea melodramatic?

Inca ceva, de cit timp a trecut la protestanti? de cind ai inceput sa simti ca s-a schimbat? luni, ani?

[lacrimi]

În prealabil postat de andreicozia

Inca ceva, de cit timp a trecut la protestanti? de cind ai inceput sa simti ca s-a schimbat? luni, ani?

Ca sa fiu exacta... de pe 8 August 2009, de ci de 3 luni si 3 zile...

[andreicozia]

În prealabil postat de lacrimi

Ca sa fiu exacta... de pe 8 August 2009, de ci de 3 luni si 3 zile...

Aahhh, fi atenta, nu te grabi inca sa faci nimic!. Evita discutiile conflictuale si trateaza-l cu intelegere. Daca l-ai iubit inainte, ai rabdare ca o sa-i treaca. Parerea mea este sa nu faci nimic ritualistic in fata lui, lasa-l in pace si ia si tu o pauza de la religiozitate vadita. Roaga-te numai in sinea ta.
Priveste-l insa cu o usoara ironie la adresa noilor lui "preocupari", pe care el SA O INTELEAGA! si continua sa iti vezi de ale casei.
Parerea mea este ca ai sanse mari sa-i treaca starea asta debila de religiozitate protestanta.
Fii sigura ca OMUL cu care te-ai maritat este inca salasuit in fiinta lui, insa a devenit temporar inactiv.
O sa-si revina, dar ai rabdare..si zimbeste-i usor cu o intelegere ca pentru un om bolnav. INSA TREBUIE SA O FACI CU GRIJA SI FINETE!...este greu de descris insa poate ma intelegi

[lacrimi]

În prealabil postat de andreicozia

Aahhh, fi atenta, nu te grabi inca sa faci nimic!. Evita discutiile conflictuale si trateaza-l cu intelegere. Daca l-ai iubit inainte, ai rabdare ca o sa-i treaca. Parerea mea este sa nu faci nimic ritualistic in fata lui, lasa-l in pace si ia si tu o pauza de la religiozitate vadita. Roaga-te numai in sinea ta.
Priveste-l insa cu o usoara ironie la adresa noilor lui "preocupari", pe care el SA O INTELEAGA! si continua sa iti vezi de ale casei.
Parerea mea este ca ai sanse mari sa-i treaca starea asta debila de religiozitate protestanta.
Fii sigura ca OMUL cu care te-ai maritat este inca salasuit in fiinta lui, insa a devenit temporar inactiv.
O sa-si revina, dar ai rabdare..si zimbeste-i usor cu o intelegere ca pentru un om bolnav. INSA TREBUIE SA O FACI CU GRIJA SI FINETE!...este greu de descris insa poate ma intelegi

Multumesc mult pentru sfat. Am sa incerc sa fac asa cum mi-ai spus, dar iti dai seama ca va fi destul de greu...
Doamne Ajuta

[Fani71]

Da, lacrimi, curaj si rabdare.. S-ar putea sa fie o faza, priveste-o ca pe o boala, sau un fel de acces de nebunie.. Si eu cred ca in cazul asta provocarile si discutiile mai mult rau fac.
Eu cred ca un barbat care isi iubeste sotia si inainte era bun prieten cu ea, si putea vorbi despre orice, daca ea nu 'il bate la cap' si nu in priveste de sus intr-o asemenea perioada, ci are grija de el si il priveste cu aceeasi dragoste, are toate sansele sa se trezeasca la realitate.
Ceriertare daca dau sfaturi aiurea, nu am nici o experienta de acest gen.
Dumnezeu cu voi!