Cum sa ne impartim intre om si Dumnezeu in credinta?

[anna21]

În prealabil postat de sophia

@Anna21, Noesisaa - eu nu inteleg ce nu intelegeti, respectiv ce anume am cerut legat de viata intima, incat sa nu mi se poata raspunde.
Nu ceream amanunte, ci chestiuni generale, de sentimente.

Am pus aceasta intrebare pentru ca eu nu stiu cum sa ma impart. Dupa judecata voastra severa aici, se pare ca nu fac destul pentru Dumnezeu, pe de alta parte am mereu teama ca pot sa lezez lumea din jur neglijand-o.
Am senzatia ca multora de aici le este f.usor in aceasta privinta si am dorit sa aflu cum reusesc ei.
Sa fiu sincera discutiile astea teoretice de pe forum, cu citate, canoane, etc. au rostul lor, dar asa cum am mai spus, problema cea mai dificila mi se pare sa aplici aceste cerinte si sa te imparti incat sa-i multumesti pe toti, inclusiv pe tine insuti.
M-am mai lovit zilele astea si de un citat pus de Geo, in care se spune ca acei copii conceputi in post vor avea probleme, sau platesc pentru pacatele parintilor.
In plus exista perioade din an, ca acum de ex. cand este o activitate intensa la biserica si atunci cam neglijezi familia.
Sunt niste lucruri delicate pentru ca nerespectand pe sotul/sotia, prietenii, colegii, risti sa ai conflicte, sa produci rupturi, cea mai grava fiind divortul.
Voi spuneti ca trebuie dat totul Lui, trebuie sa ne lepadam de noi si atunci...si de cei din jur?
Sunt surpriza ca nu va puneti asemenea probleme.

Nu poti sa-i multumesti pe toti. Uneori cei din jur vor doar sa-si impuna punctul de vedere ca sa se indreptateasca pe ei (de. ex. sunt unii care tin mortis sa ma convinga sa nu tin post, pana la lucruri jenante: sa ma pacaleasca cu o mancare care nu este de post, dar ei sustin ca da..). O ruda ma tot ispitea spunandu-mi "Sunt alte feluri in care poti sa-ti arati credinta, nu tinand post!" Si atat imi repeta asta ca imi venea sa-i strig in fata: "Da, pocaindu-ma pentru avorturi!" ca stiam ca ea avea avorturi nemarturisite (iar eu nu o puteam ierta, ca ma gandeam ca pacatele ei pot sa cada asupra copiilor mei, fiind din familie). Era o ispita f mare, mai mare decat abtinerea de la mancare sau relatii trupesti.

Revenind la multumirea sotului.. sotul meu este ateu, crede in el, in inteligenta, in bani. L-ar face fericit sa ma "converteasca" la credinta lui. Cu adevarat fericit.
Partea cu lipsa relatiilor trupesti in post este o chestiune minora in familia noastra. Faptul ca inca eu pot duce copiii la biserica, eu o consider o minune. La fel, vad ca acum nu se mai impotriveste postului, ba mi-a cumparat multe legume si fructe.. sunt chiar recunoscatoare!
Eu le stiu pe ale mele, dar cred ca nu postul duce la divort.