![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]()
2
1. În ziua Cincizecimii, erau toți împreună în acelaș loc. 2. Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vînt puternic, și a umplut toată casa unde ședeau ei. 3. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei, și s’au așezat cîte una pe fiecare din ei. 4. Și toți s’au umplut de Duh Sfînt, și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. 5. Și se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile cari sînt supt cer. 6. Cînd s’a auzit sunetul acela, mulțimea s’a adunat și a rămas încremenită; pentrucă fiecare îi auzea vorbind în limba lui. 7. Toți se mirau, se minunau, și ziceau unii către alții: „Toți aceștia cari vorbesc, nu sînt Galileeni? 8. Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? 9. Parți, Mezi, Elamiți, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia, 10. Frigia, Pamfilia, Egipt, părțile Libiei dinspre Cirena, oaspeți din Roma, Iudei sau prozeliți, 11. Cretani și Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” 12. Toți erau uimiți, nu știau ce să creadă, și ziceau unii către alții: „Ce vrea să zică aceasta?” 13. Dar alții își băteau joc, și ziceau: „Sînt plini de must!” 14. Atunci Petru s’a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul, și le-a zis: „Bărbați Iudei și voi toți cei cari locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta, și ascultați cuvintele mele! 15. Oamenii aceștia nu sînt beți, cum vă închipuiți voi, căci nu este decît al treilea ceas din zi. 16. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel: 17. „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre vor prooroci, tinerii voștri vor avea vedenii, și bătrînii voștri vor visa visuri! 18. Da, chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, și vor prooroci. 19. Voi face să se arate semne sus în cer și minuni jos pe pămînt, sînge, foc și un vîrtej de fum; 20. soarele se va preface în întunerec, și luna în sînge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare și strălucită. 21. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit.” 22. Bărbați Israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele și lucrările pline de putere, pe cari le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți; 23. pe Omul acesta, dat în mînile voastre, după sfatul hotărît și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorît prin mîna celor fărădelege. 24. Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegîndu-I legăturile morții, pentrucă nu era cu putință să fie ținut de ea. 25. Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentrucă El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. 26. De aceea, mi se bucură inima, și mi se veselește limba; chiar și trupul mi se va odihni în nădejde: 27. căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuința morților, și nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea. 28. Mi-ai făcut cunoscut căile vieții, și Mă vei umplea de bucurie cu starea Ta de față.” 29. Cît despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraților, să vă spun fără sfială că a murit și a fost îngropat; și mormîntul lui este în mijlocul nostru pînă în ziua de azi. 30. Fiindcă David era prooroc, și știa că Dumnezeu îi făgăduise cu jurămînt că va ridica pe unul din urmașii săi pe scaunul lui de domnie, 31. despre învierea lui Hristos a proorocit și a vorbit el, cînd a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuința morților, și trupul lui nu va vedea putrezirea. 32. Dumnezeu a înviat pe acest Isus, și noi toți sîntem martori ai lui. 33. Și acum, odată ce S’a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu, și a primit dela Tatăl făgăduința Duhului' Din acest text (care este luat din biblia voastra)reiese clar ca Apostolii propovaduiau pe Iisus Hristos in limbile tuturor celor prezenti acolo si ca toti cei prezenti intelegeau ceea ce le spuneau Apostolii,si asa usor dar sigur incepea sa se zideasca Biserica lui Hristos.Repet,propovaduiau in limbile tuturor celor prezenti de fata si nu numai,au colindat toata lumea si tuturor le vorbeau in limbile lor.Acum sa vedem ce faceti voi.Mergeti la biserica si va rugati in felul in care ati fost invatati crezand ca vorbiti in limbi.Dupa ce iesiti de la biserica va duceti voi la alte neamuri,la alte comunitati macar care se afla in raza orasului vostru si sa le propovaduiti evanghelia in limba lor?Bateti voi lumea in lung si in lat propovaduind in limba poporului si a tarii prin care treceti?Sunteti voi in acelasi Duh cu Apostolii?Si daca da,de ce nu le urmati pilda?Dragilor,tot darul vostru vine de la Diavol,el va inseala facandu-va sa credeti ca toata acea bolboroseala este un dar al Duhului Sfant(dar cum am mai spus, voi mosteniti ratacirea celor care au iesit din Duhul Adevarului,invatatura aceasta gresita trasmitandu-se pana astazi).
__________________
"Cautati mai intai Imparatia Cerurilor si toate celelalte se vor adauga voua" |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Cateva intrebari pentru neoprotestanti si protestanti. | Seraphim7 | Secte si culte | 104 | 23.10.2022 00:36:38 |
Profeti adventisti | NeInocentiu | Secte si culte | 592 | 07.05.2012 09:41:27 |
Cateva intrebari pentru sfintii preoti si crestini | RafaelMiticaPitulice | Despre Sfanta Scriptura | 25 | 02.08.2011 09:01:17 |
Despre Penticostali, Baptisti, Adventisti | danyel | Secte si culte | 741 | 11.08.2010 21:37:50 |
|