Citat:
În prealabil postat de Ioana-Andreea
:)) merci.Dar si ea e stimabila.De ce nu crezi in Sfintele Moaste,cand ai exemplul lui Elisei in Biblie,prin oasele caruia a inviat un om?
|
Sper sa te ajute contextul istoric, cultural si spiritual in a intelege de ce a inviat.
Elisei a murit, și a fost îngropat. În anul următor, au intrat în țară niște cete de moabiți. Și, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete, și au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Atingându-se de oasele lui Elisei, omul acela a înviat și s-a sculat în picioare.”
Cazul nu are nici o legătură cu rugăciunea pentru morți, ci ar fi un presupus precedent pentru cultul moaștelor. Trebuie însă observat că, deși Biblia vorbește foarte frecvent despre moartea oamenilor sfinți și nesfinți, atât înhumarea cât și semnificația faptului sunt descrise lapidar, simplu. Elisei a murit și a fost îngropat. Așa se întâmplă, de la vlădică până la opincă. Niciunul dintre sfinți, profeți etc. nu se duce la moarte în rai, toți merg la groapă. Până și vrăjitoarea spiritistă din Endor știa că Samuel se dusese în pământ. (A, stai că mi-am adus aminte. Teologia tradiționalistă învață că abia de la moartea lui Iisus au fost eliberați din Hades sfinții din vechime. Dar în acest caz, cum se face că singurii sfinți care au fost luați la cer în mod direct, nu prin moarte [Enoh și Ilie], sunt din Vechiul Testament ?).
Bineînțeles că răsplata dată de Dumnezeu are legătură cu sfințenia și vrednicia caracterului. Nu întâmplător unii au fost înălțați la cer fără moarte, din mijlocul generației lor. Vreau să spun că erau oameni drepți, care „umblau cu Dumnezeu”. Dar nu vreau să spun că răsplata aceasta îi ridică mai presus de alți sfinți care au murit. Iisus a murit, și cei mai mulți au murit și mor, indiferent de cauza morții. Aceasta nu-i așează pe o treaptă inferioară. Elisei, spune Scriptura, a primit „o îndoită măsură din duhul” lui Ilie, și a făcut mult mai multe minuni decât Ilie, totuși nu s-a înălțat mai repede la cer decât maestrul său profet, ci a murit, și încă lovit de o boală (2Împ/4Rg 13:14a). Prin el, Dumnezeu luminase și educase un popor întreg, continuând misiunea lui Ilie, ca să se întoarcă la Dumnezeul adevărat, părăsind cultele și superstițiile populare.
Existau însă nu puțini care respingeau pe profeți. În urma lui Elisei, tinerii cântau batjocoritor: „Hai urcă și tu la cer, chelbosule!” Când s-a îmbolnăvit Elisei, aceștia au putut spune: „Vedeți cine este acest om? Zice că a vindecat pe alții, iar el este lovit de Dumnezeu cu boală!” După ce a murit, batjocoritorii au putut continua: „A înviat pe alții, dar pe sine nu se poate învia!”
Sper că observi frumusețea tainică a acestui episod, care devine tipologic. Nu știu dacă altcineva a observat valoarea prefigurativă a personalității lui Elisei, dar înțelegerea mea este că Elisei este un tip al lui Christos. Observă corespondența: A fost precedat de Ilie, care este în multe privințe, tipul lui Ioan Botezătorul; numele lui ebraic Elișa‘ (Dumnezeu mântuiește) este echivalent cu numele lui Iisus (Ioșu’a = Iahwé mântuiește). A făcut multe minuni, chiar și învieri. Era din nord, „galileean” etc. Și în fine, a murit în suferință, ca orice păcătos.
Minunea făcută de oasele lui Elisei este răspunsul lui Dumnezeu la atitudinea batjocoritoare a contemporanilor. Nu este nici o urmă de cult acolo. Totul se petrece în grabă, intervine panica generată de invadatori, mortul s-a atins de oasele lui Elisei din întâmplare, miracolul nu se datorează credinței nimănui, fiindcă niciunul din cei prezenți nu se așteptaseră la așa-ceva. Ceea ce este însă mai interesant, și pentru mine este normal, minunea nu este exploatată altfel decât menționată ca o notă de subsol într-o cronică națională. Nu s-a fixat locul acela ca loc sacru, de pelerinaj, nu s-a construit acolo un mic templu, nu au fost transportate oasele profetului prin toată țara, nu s-au închinat la ele, etc.
Dacă eram în locul lor (!), îmi aduceam și eu morții să se atingă de Elisei. Aș fi cumpărat toate grotele mortuare din zonă, ca să mă asigur că am monopol asupra profetului și că nimeni nu ia o așchie din oasele lui, pentru concurență. Ar fi fost o mare afacere, și ca evreu m-aș fi priceput de minune. Dar n-a fost nimic de acest gen. La drept vorbind, dacă puterea de viață ar fi fost în (meritu)oasele bunului profet, întrebarea este de ce n-a înviat el însuși? Sau, mai degrabă, de ce s-a îmbolnăvit și de ce a murit? Și de ce a trebuit îngropat, așa cum se face cu orice cadavru al oricărei ființe de carne? Nu se spune că oasele îi erau parfumate, diferite de ale altora. Când Iisus vorbește despre religia fariseilor, le reproșează tocmai preocuparea pentru mormintele profeților, în timp ce ei suceau învățăturile lor (Mt 23:29-32; Lc 11:47-48), iar oasele morților, fără distincție, Iisus le numește ca orice evreu: „oase spurcate”:
Mt 23:27 „Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Sunteți ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de toată spurcăciunea.” (cf. Lv 22:4)
Profetul Hagai arată că prin atingerea de un mort (fără distincție), nu te contaminezi de sfințenia sau de păcătoșia lui, ci devii necurat. Se cerea un ritual de curățire pentru aceasta, iar preoții nu aveau voie să se atingă de morți, pentrucă ei trebuiau să slujească. Dacă cineva s-ar fi atins de un mort și apoi s-ar fi atins de lucrurile sfinte, prin aceasta spurca lucrurile sfinte și făcea un păcat de moarte (Hag 2:13; cf. Lv 21:1-4.10-11; Nu 19:13.16-20; Ez 44:25-27). Religiile păgâne, inclusiv cele greco-romane, nu aveau asemenea „tabu-uri” și „prejudecăți”. Dumnezeul lu Israel este Dumnezeul cel Viu, dar cei care preferau fantasmele, au avut întotdeauna în centru religiei cultul morților. Chiar și divinitățile lor, în multe cazuri erau suflete ale morților / strămoșilor cărora li se închinau.
07.12.2009, 14:09:30
........
Subiecte asemănătoare
Mod linear
