![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]() Citat:
utilizat de Ioan in evanghelia sa. E plina de simboluri, si in plus uziteaza de trei repetari in locurile cu importanta deosebita si pe care le doreste subliniate si evidentiate. Asa cum este si intrebarea pusa lui Petru si repetata de trei ori. Sigur, se stie rostul ei, legatura cu cele trei lepadari ale lui Petru din noaptea prinderii Lui Iisus. E vorba, desigur, de reabilitarea lui Petru, dar eu cred ca e vorba si de repetarea acelui avertisment cu iubirea. Importanta de a nu pierde iubirea e decisiva. Dar altceva m-a pus pe ganduri: contraraspunsurile Mantuitorului. 1. Zis-a lui: Paste mieluseii Mei. 2. Zis-a Iisus lui: Pastoreste oile Mele. 3. Iisus i-a zis: Paste oile Mele. Nu sunt aceleasi, desi foarte asemanatoare. Aici am meditat mult fara nici un rezultat. Apoi mi-a trecut prin gand ca e o profetie. O profetie care vine de la Mantuitorul Insusi. Aceasta profetie m-a determinat sa dialoghez cu crestini din alte culte, dar si sa vad daca nu cumva ma insel. Acum sunt foarte curios daca ajungeti la aceeasi concluzie. A opta intrebare: Ce semnificatie gasiti raspunsurilor Lui Iisus date lui Petru, in versetele 15,16,17?
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele? Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11) Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie. |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Petru a învățat să… învețe "Iată pe Petru, care s-a lepădat de Domnul său. După ce a căzut și a fost convertit, Domnul Isus i-a spus: „Paște mielușeii Mei”. Mai înainte ca picioarele lui Petru să alunece, el nu avea spiritul blândeții cerut pentru a hrăni mielușeii; dar după ce a devenit sensibil față de propriile sale slăbiciuni, el a știut cum să învețe pe cei greșiți și căzuți; el a putut ca să se apropie de ei cu o simpatie plină de blândețe și a putut astfel să-i ajute." (H.S. p.121) Adevărata refacere ajunge la rădăcini "Petru nu a uitat niciodată scena dureroasă a umilirii Sale. El n-a uitat că s-a lepădat de Domnul Hristos și a gândit că, de fapt, nu era un păcat prea mare. Totul era pentru ucenicul greșit dureros de real. Durerea, necazul său pentru păcatul comis era așa de apăsător, de intens cum a fost și lepădarea sa. După convertirea sa, vechile declarații nu au mai fost făcute în spiritul și modul vechi…. De trei ori, după învierea Sa, Domnul Hristos a încercat pe Petru: „Simone, fiul lui Iona”, a spus El, „Mă iubești tu mai mult decât aceștia?” „Da, Doamne”, Ii-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc”. Isus i-a zis: „Paște mielușeii Mei”. I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești? „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc”. Isus i-a zis: „Paște oițele Mele. ” A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubești?” Și i-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi, știi că Te iubesc. Isus i-a zis: Paște oile Mele!” Această întrebare cercetătoare de inimă era necesară în cazul lui Petru și este necesară și în cazul nostru. Lucrarea de refacere , renaștere nu va fi niciodată deplină dacă nu se ajunge până la rădăcina răului. Din nou și din nou mlădițele au fost tăiate, în timp ce rădăcina de amărăciune a fost lăsată să răsară din nou și să mânjească pe mulți, dar trebuie ajuns până la profunzimile ascunse ale răului, sentimentele morale trebuie judecate și judecate din nou în lumina prezenței divine. Viața zilnică va da mărturie dacă lucrarea este reală sau nu. Când pentru a treia oară, Domnul Isus a spus lui Petru: „Mă iubești?” cercetarea a ajuns până în centrul sufletului. Judecându-se singur, Petru a căzut pe Stâncă, spunând; „Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc. ” Aceasta este lucrarea ce stă înainte fiecărui suflet care a dezonorat pe Dumnezeu, și a întristat inima Domnului Hristos, prin tăgăduirea adevărului și a neprihănirii. Dacă sufletul ispășitor îndură acest proces al încercării, și eul nu trezește la viață pentru a se simți rănit și insultat, jignit de această punere la probă, cuțitul probator va descoperi că sufletul este în adevăr mort față de eu, dar viu pentru Dumnezeu. Unii fac afirmații că, dacă cineva, un suflet se poticnește și cade, el nu poate niciodată să mai recâștige poziția de mai înainte; dar cazul din fața noastră contrazice acest lucru. Mai înainte de tăgăduirea sa, Domnul a spus lui Petru: „După ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi. ” Încredințând slujirii sale sufletele pentru care El Și-a dat viața, Domnul Hristos a dat lui Petru dovada cea mai puternică a încrederii Sale în refacerea sa. Și el a fost însărcinat să hrănească nu numai oile, ci și mielușeii – o lucrare mult mai lungă și mai delicată decât lucrarea ce i-a fost dată până atunci. Nu numai că el trebuia să prezinte cuvântul vieții altora, dar el trebuia să fie un păstor al turmei." (YI, 22 dec. 1898) |
#3
|
||||
|
||||
![]() Citat:
adauga inca una care, dupa parerea mea, va fi foarte greu de digerat pentru foarte multi. Risc totusi sa o dau. Mai intai cateva explicatii. Asa cum am mai precizat capitolul 21 din Ioan este nu numai o istorisire ci si o profetie. Iisus ne arata chiar in aceste pasaje ca PRESTIE viitorul. Prestie ruperea unicei Sale Biserici in trei parti: doua mai vechi, BO si BC (oile) si o parte mai noua, celelalte care s-au desprins dupa 1500 (mieluseii). Deci doar o prestie, nu o provoaca pentru Iisus doreste sa fim una. El stie ca din lipsa noastra de iubire, noi ne vom separa. Si insista cu avertismentul iubirii. Sa avem grija sa nu cadem din iubire. O sa vedem si mai departe. Dar deocamdata sa vad reactiile. Nu va grabiti cu reprosurile, incercati mai intai sa adanciti ipoteza. S-ar putea sa schimbe multe in relatiile noastre. Macar sa nu ne mai incrancenam. Cele bune.
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele? Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11) Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie. |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Mi-e teama ca suntem intr-o mare confuzie si intr-o alunecare periculoasa. Cele mai multe discutii se poarta in jurul "care cale e mai adevarata si mai buna si mai singura si mai unica etc". Punem in aceste discutii accentul pe biserica, facand din ea singura si adevarata cale a mantuirii, indiferent cum se numeste biserica respectiva. Unde este Hristos in toate acestea?
El a spus despre sine "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata ... Si nimeni nu ajunge la Tatal decat prin Mine". Nu printr-o biserica sau alta, prin vreun cult sau altul, prin Sfanta Taina sau prin nu stiu care Sfant sau Prooroc sau pastor sau orice altceva ar fi acolo pus... Ci prin EL ... NIMENI inseamna NIMENI... nici ortodox, nici penticostal, nici adventist, nici carismatic ... Acum, interesant ar fi de aflat ... ce inseamna sa ajungi la Tatal prin Hristos ? |
#5
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Intru totul de acord cu tine. Ba as adauga ca insusi Hristos ne arata care este aceasta cale: CALEA IUBIRII. Iubirea de Hristos si iubirea de aproapele. Alta nu e. Chiar Mantuitorul ne avertizeaza de nenumarate ori in acest special capitol 21 de importanta iubirii. Iubirea in acest capitol e personificata in persoana evanghelistului iubit Ioan. Referirile la Ioan se pot talcui ca referiri la iubire. Singura iubirea Il recunoaste pe Domnul de pe tarm si singura iubirea nu va cadea pana la a doua venire a Lui. Domnul nostru prestie slabiciunile si caderile noastre si ne avertizeaza ca dintr-o singura Biserica ne vom separa in trei. Noi ne uram intre noi si ne razboim inutil, dar nu stim cum ne priveste Domnul nostru, SINGURUL JUDECATOR. Doamne ajuta-ne TU si lumineaza-ne sa redevenim iarasi UNA!
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele? Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11) Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie. |
#6
|
|||
|
|||
![]()
multor sectanti nu le va placea ce scrie Sf Ignatie Briancianinov, imi pare rau pt ei, dar o fac spre binele lor vesnic...cititi cu atentie totul pana la capat.
DESPRE FAPTELE BUNE ALE CELOR DE ALTĂ CREDINȚĂ DESPRE MÂNTUIREA NEORTODOCȘILOR X Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov www.mirem.ro 2 Mulțumim Prea Cucernicului Părinte Theodoros Zisis, distins profesor al Facultății de Teologie Ortodoxă din Tesalonic, pentru bunăvoința de a ne acorda dreptul și binecuvântarea publicării acestei lucrări apologetice, spre slava Bisericii Ortodoxe de pretutindeni. 3 CUVÂNT ÎNAINTE stăzi Ortodoxia zace sub puterea celui rău, zbătându-se în agonia veacului celui de pe urmă, clătinată de vrăjmașii cei din afară și vândută de slujitorii cei dinăuntru. Trăim vremuri despre care au proorocit dumnezeieștii Părinți ai Ortodoxiei, vremuri de apostazie vădită și tăinuită, vremuri în care, precum oarecând în vechiul Babilon, la fel și astăzi, omenirea își temeluiește așezământ din fărădelege, împotrivindu-se lui Dumnezeu și sfinților Săi. Creștini, apostați, eretici, păgâni și atei, se adună spre a înălța un nou turn: ecumenismul, iubirea, pacea, unitatea, toleranța, comunicarea, etc. deopotrivă cu inovațiile aduse de Biserică, sunt cărămizile și schelăria acestuia. Arhitecții A 4 sunt diavolii, slujiți de calfe și zidari destoinici: întâistătătorii laici și religioși ai popoarelor, împreună cu ierarhii lui Hristos: patriarhi, mitropoliți, episcopi. Cine se ridică împotriva acestora, cine se încumetă să surpe turnul? Prea puțini, ca să nu spunem, aproape nimeni. Printre cei puțini se numără, iată și Sfântul ierarh Briancianinov, care vădind minciuna și înfruntând erezia, se arată vrednic mărturisitor și urmaș al Sfinților Părinți, din vechime, care n-au zăbovit a îndrepta și a mustra cu bărbăție, atunci când ortodoxia era în primejdie. Astfel cuvântul Sfântului Ierarh, în această vreme a tăcerii cu orice preț, se dovedește a fi certare și rușine a păstorilor ecumeniști din Biserică, mustrare și îndemn la mărturisire pentru cei temători și îndoielnici. Căci, observăm cu îngrijorare că bună parte din duhovnicii renumiți ai țării noastre, preocupați de temele clasice ale Ortodoxiei, precum răbdarea, dragostea, smerenia, ascultarea, etc. ocolesc cu desăvârșire a zăbovi asupra ultimelor preocupări și idealuri ale Bisericii: adunările și slujbele cu cei din alte credințe, dorința de unire cu ereticii, recunoașterea valabilității tainelor altor biserici; adaptările dogmelor, canoanelor și rânduielilor ortodoxe la exigențele societății moderne -- într-un cuvânt ecumenismul. Astfel, asupra lor apasă vina tăcerii care trădează, căci, „prin tăcere Îl trădăm pe Dumnezeu”, spune un sfânt al Bisericii. Tăcere ce otrăvește Biserica, pogoară pe creștini în rătăcire și înlesnește viețuirea împotriva lui Hristos a apostaților, ateilor și păgânilor. Să părăsim, așadar, această rușinoasă și păgubitoare tăcere, alăturându-ne marilor mărturisitori ai vremii noastre, neobosiților luptători ai rătăcirilor 5 ecumeniste, precum sfinții și drepții lui Dumnezeu - Ioan Iacob Hozevitul, Ioan Maximovici, Averkie Taușev, Iustin Popovici, Nicolae Velimirovici, Serafim Rose, căci judecând după duhul veacului și după frământarea minților, suntem îndreptățiți să credem că edificiul Bisericii, care se clatină de mult, se va cutremura strașnic și repede. Nu are cine să-l susțină și cine să se împotrivească. Măsurile întreprinse pentru susținerea lui au fost împrumutate de la stihiile lumii vrăjmașe Bisericii, și mai curând vor accelera căderea ei, decât să o oprească. Conon Monahul 6 CUVÂNT DESPRE ORTODOXIE ȘI DESPRE NEORTODOCȘI a începutul cuvântului nostru în Duminica Ortodoxiei pare firească întrebarea: „ce este Ortodoxia?” Ortodoxia este adevărata cunoaștere și lăudare a lui Dumnezeu; Ortodoxia este închinarea lui Dumnezeu în Duh și adevăr; Ortodoxia este proslăvirea omului de către Dumnezeu, prin harul Preasfântului Duh, dăruit omului. Duhul este slava creștinilor. Unde nu există Duh, acolo nu există Ortodoxie. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este nici mântuire Nu există Ortodoxie nici în învățăturile și filozofările omenești, stăpânite de intelectul mincinos și înșelător, rod al căderii. Ortodoxia este învățătura Sfântului Duh, dată omului de Dumnezeu întru mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este nici mântuire. „Oricine va voi să se mântuiască, mai întâi de toate trebuie să se țină de credința sobornicească; iar cine n-o va păstra întreagă și fără de prihană, acela va pieri în veci” (Simbolul Sfântului Anastasie cel Mare). Pentru a păstra în siguranță acest zălog al nostru, L 7 astăzi Sfânta Biserică enumera public, în auzul tuturor, acele învățături generale propagate de satana - expresie a vrăjmășiei contra lui Dumnezeu - care defăimează lucrarea mântuirii noastre și ne-o răpesc. Biserica demască aceste învățături ca pe niște lupi înfricoșători, ca pe niște șerpi veninoși, ca pe niște hoți și ucigași. Păzindu-ne de toate acestea și scoțându-i din prăpastia pierzaniei pe cei înșelați de acestea, Biserica predă anatemei acele învățături și pe cei ce le urmează cu îndărătnicie. Cuvântul „anatema” semnifică îndepărtare, respingere (blestemul lui Dumnezeu). Atunci când Biserica predă anatemei o învățătură, înseamnă că acea învățătură conține hula împotriva Duhului Sfânt. Așadar, în scopul mântuirii, aceasta trebuie să fie respinsă și îndepărtată, tot așa cum otrava este ținută departe de alimente. Atunci când o persoană este predată anatemei, înseamnă că acea persoană și-a însușit învățătura hulitoare în mod irevocabil, lipsindu-se de mântuire el însuși și lipsindu-i și pe apropiații lui, cărora le-a transmis felul său de gândire. Iar când acea persoană se decide să părăsească învățătura hulitoare și să primească învățătura Bisericii Ortodoxe, după rânduiala Bisericii, este datoare să anatematizeze falsa învățătură de care era legat mai înainte și care îl duce la pierzanie, îl înstrăina de Dumnezeu, îl forța să dușmănească pe Dumnezeu, să hulească pe Duhul Sfânt, și îl menținea în comunicare cu satana. 8 Cugetarea omenească inclusă în învățătura credinței creștine se numește erezie Toate învățăturile omenești, cuprinzând propria cugetare inspirată din intelectul înșelător, din înțelepciunea trupească a oamenilor strecurate abil în învățătura despre Dumnezeu, descoperită de Dumnezeu, pricinuiesc moartea veșnică. Cugetarea omenească inclusă în învățătura credinței creștine se numește erezie, iar urmarea acestei învățături - rea-credință... Inima lor cea nesocotită s-a întunecat –spune Apostolul despre înțelepții care s-au abătut de la adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu - zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni; de aceea Dumnezeu i-a dat necurătiei, după poftele inimii lor... ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună; pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară. Patimi de ocară însemnează feluritele patimi ale desfrânării. Apollinarie era stăpânit de patima destrăbălării. Eutihie era orbit mai cu seamă de pofta de arginți, iar destrăbălarea lui Arie întrecea orice închipuire. Ereziile, fiind o lucrare trupească, rod al înțelepciunii trupești, sunt născoceli ale duhurilor necurate. Feriți-vă de eresurile cele împotrivitoare lui Dumnezeu - zice Sfântul Ignatie Teoforul - deoarece prin însăși natura lor, acestea sunt născociri diavolești ale șarpelui plin de toată răutatea. Nici nu este de mirare: duhurile necurate au căzut de la înălțimea demnității duhovnicești; ele au căzut în cugetarea trupească de la 9 cea duhovnicească. La oameni, binele este amestecat cu răul, și de aceea devine netrebuincios; la duhurile necurate precumpănește și acționează numai răul. Cel mai mare păcat al lor era ura nestăvilită față de Dumnezeu, exprimată printr-o strașnică și neîncetată hulire a Lui. În trufia lor, demonii s-au ridicat mai presus de Dumnezeu însuși. Ei au prefăcut ascultarea de Dumnezeu, firească făpturilor vii, într-o sălbatică împotrivire, într-o vrajbă de neîmpăcat. De aceea căderea lor este atât de profundă, iar plaga morții veșnice, hărăzită lor, este incurabilă. Patima lor esențială este mândria. Ei sunt prea plini de o nemaipomenită și neroadă vanitate. Erezia este o armă de temut în mâinile demonilor! Cu ajutorul ereziilor, aceștia au dus la pierzanie popoare întregi; răpindu-le pe neobservate creștinismul, ei l-au înlocuit cu o doctrină blasfemitoare și i-au conferit acestei ucigătoare învățături titlul de creștinism reformat, veritabil, purificat. Erezia este un păcat făptuit în special de către intelect Acest păcat, fiind acceptat cu mintea, se transmite duhului, se răspândește în tot trupul, păgânindu-l în întregime, întrucât acesta are însușirea de a se păgâni și a se molipsi prin comunicare cu duhurile necurate. Păcatul acesta trece neobservat și pare de neînțeles pentru cei ce nu cunosc îndeajuns creștinismul. Iată de ce, în mrejele sale cad cu atâta ușurință: simplitatea, candoarea, necunoștința, mărturisirea superficială și indiferentă a 10 credinței creștine. |
#7
|
|||
|
|||
![]()
Într-o perioadă au fost atinși de erezie chiar și unii
cuviincioși ai lui Dumnezeu, precum Ioanichie cel Mare, Gherasim din Iordan și alții. Dacă acești sfinți bărbați, care-și duceau viața doar în grija de mântuire, n-au cunoscut de îndată hula mascată împotriva lui Dumnezeu, ce vom zice de cei ce-și petrec zilele scufundați în preocupări lumești și având o noțiune cu totul neîndestulătoare asupra creștinismului? Cum vor recunoaște și erezia, când aceasta apare ferchezuită sub masca înțelepciunii, cucerniciei și sfințeniei? Iată din ce cauză întregi noroade s-au plecat cu atâta ușurință sub jugul ereziei. Din aceeași cauză devine foarte anevoioasă întoarcerea de la erezie la dreapta credință, cu mult mai anevoioasă decât întoarcerea de la buna-credință la idolatrie. Ereziile mai apropiate de ateism sunt mai lesne de recunoscut și de lepădat decât ereziile nu prea depărtate de dreapta credință, și de aceea mai acoperite, împăratul roman, marele Constantin, cel egal cu apostolii, într-o scrisoare către Sfântul Alexandru, Patriarhul Alexandriei, acuzatorul ereziarhului Arie, îl roagă să curme disputa ce tulbura liniștea și pacea, prin cuvinte deșarte. Dar, prin aceste cuvinte numite deșarte, era tăgăduită Dumnezeirea Domnului lisus Hristos, era desființat creștinismul. Iată cum necunoștința, și în cazul acestui bărbat sfânt, râvnitor, fusese înșelată prin viclenia ereziei, nerecunoscută de el. 11 Sfânta Biserică totdeauna a considerat ca absolut necesar tratamentul grozavei plăgi a ereziei prin anatema Atunci când Fericitul Teodoret, episcopul Cirului, sa înfățișat la cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic, intenționând să se justifice contra acuzațiilor ce i se aduceau, Părinții prezenți la Sinod i-au cerut, mai întâi să-l anatematizeze pe ereziarhul Nestorie. Teodoret, care, în fond, îl dezaproba pe Nestorie, dar nu atât de hotărât, precum era respins de Biserică, încerca să se explice. Părinții însă i-au cerut din nou să-l predea anatemei, hotărât și fără rezerve, pe Nestorie și a lui învățătură. Teodoret iarăși voia să se disculpe, și atunci Părinții i-au cerut cu fermitate ori să-l anatematizeze de îndată pe Nestorie, ori îl vor socoti eretic pe Teodoret însuși, în cele din urmă, Teodoret l-a anatematizat pe Nestorie și celelalte eresuri ale vremii. Aducând slavă lui Dumnezeu, Părinții l-au proclamat pe Teodoret păstor drept credincios. Din partea sa, Teodoret nu mai dorea să se explice, după ce pricinile ce-l îmboldeau să dea explicații fuseseră extirpate din sufletul său (Flerg, Istoria creștinismului). Iată deci, singura atitudine corectă a duhului omenesc cu privire la înfricoșătoarea plagă a ereziei. Biserica vestește: “Cei ce și-au predat cugetul lor în ascultare față de descoperirea dumnezeiască, slujind-o pe ea, pe aceștia să-i fericim și să-i lăudăm; iar celor ce se împotrivesc adevărului, dacă nu s-au pocăit înaintea lui Dumnezeu, Carele așteaptă întoarcerea și căința lor, dacă n-au voit 12 să urmeze Sfintelor Scripturi și Tradiției Bisericii Sobornicești, să fie excomunicați și predați anatemei”. “Celor ce neagă existența lui Dumnezeu și susțin că această lume s-a autoorganizat și că toate se petrec fără ajutorul providenței dumnezeiești, așa, ca din întâmplare: anatema!”', “Celor ce afirmă că Dumnezeu nu este Duh, ci materie și care nu-L recunosc ca Sfânt, Atotmilostiv, Preaînțelept, Atotștiutor, rostind alte asemenea blasfemii: anatema!”; “Celor ce îndrăznesc să declare că Fiul lui Dumnezeu n-ar fi de o ființă cu Tatăl, deasemenea Duhul Sfânt, Carele este de conceput: că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt n-ar fi Unul Dumnezeu: anatema!”; “Celor care spun că venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu întrupat, patimile Sale de bunăvoie, moartea și învierea Sa nu sunt necesare izbăvirii de păcate și mântuirii noastre: anatema!”; “Celor care nu acceptă harul răscumpărării propovăduit de Evanghelie, ca singurul nostru mijloc de îndreptățire în fața lui Dumnezeu: anatema!”; “Celor care se îndoiesc de fecioria Preacuratei Fecioare Măria înainte de naștere, în timpul nașterii și după naștere: anatema!”; “Celor care nu cred că Duhul Sfânt i-a înțelepțit pe prooroci și pe apostoli și a prevestit prin gura lor adevărata cale spre mântuire, prin atâtea minuni, mărturisind că Duhul și acum sălășluiește în inimile adevăraților creștini și-i călăuzește spre orice adevăr: anatema!”; “Celor care nu recunosc nemurirea sufletului, sfârșitul acestui veac, judecata ce va să vină, răsplata cerească pentru faptele cele bune și osânda pentru 13 păcate: anatema!”; “Celor care refuză Tainele Sfintei Biserici a lui Hristos: anatema!”; “Celor care nu recunosc Sinoadele Sfinților Părinți și Predaniile lor, în conglăsuire cu revelația dumnezeiască și păstrate cu sfințenie de către Biserica Ortodoxă și Sobornicească: anatema!” * Adevărul dumnezeiesc S-a întrupat ca prin Sine să ne mântuiască pe noi, cei morți ca urmare a primirii și însușirii de către noi a ucigătoarei minciuni. Dacă veți rămâne în cuvântul Meu - grăiește Hristos - dacă veți primi învățătura Mea și veți rămâne credincioși ei, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei. Și veți cunoaște Adevărul și Adevărul vă va face liberi (Ioan 8, 31—32). Numai acela va rămâne credincios învățăturii lui Hristos, care respinge cu hotărâre și va respinge pururea orice învățătură născocită de duhurile necurate și de oamenii potrivnici învățăturii lui Hristos, înțelepciunii dumnezeiești, care ne-a lăsat legământ să păstrăm unitatea și inviolabilitatea lor. Înțelepciunea dumnezeieștii Revelații se păstrează întreagă și neștirbită doar în sânul Bisericii Ortodoxe de Răsărit. Amin! 14 DESPRE MÂNTUIREA NEORTODOCȘILOR Ce este erezia? rezia este împlinirea în faptă, în cuvânt sau în gând a următoarelor: - Abaterea de la sfintele dogme ale Sfintei Biserici Ortodoxe; - Credința că, dacă ești creștin, dacă crezi, dacă ești religios, credincios, mistic, spiritual, etc., fără a fi ortodox, te poți mântui; - Credința și mărturisirea că te poți mântui (și) prin tehnici, asane, meditații, formule (mantre), gnoză, cunoaștere, rațiune, științe, filosofii, concepte, doctrine umaniste (iluminist-idealiste, revoluționare și religioase); - Credința și afirmarea că Hristos a fost un mare învățat, un mistic, un iluminat, un înțelept, un guru, un inițiat cu puteri paranormale, oculte, vrăjitorești, un șef spiritual, un fel de mare șaman venit din ceruri astrale, ori strălucită personalitate a umanității, iar nu însuși Dumnezeu-Cuvântul; - Credința, părerea și propovăduirea că mântuirea nu este doar în Biserică și că nu este nevoie să fii ortodox ca să te mântuiești. Spre întărirea celor de mai sus, Sfântul Ignatie Briancianinov răspunde unei femei, care – asemenea „creștinilor” de azi - nu accepta că sunt „mulți chemați, și puțini aleși” și că aleșii sunt tocmai adevărații ortodocși. E |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Cateva intrebari pentru neoprotestanti si protestanti. | Seraphim7 | Secte si culte | 104 | 23.10.2022 00:36:38 |
Profeti adventisti | NeInocentiu | Secte si culte | 592 | 07.05.2012 09:41:27 |
Cateva intrebari pentru sfintii preoti si crestini | RafaelMiticaPitulice | Despre Sfanta Scriptura | 25 | 02.08.2011 09:01:17 |
Despre Penticostali, Baptisti, Adventisti | danyel | Secte si culte | 741 | 11.08.2010 21:37:50 |
|