![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Citat:
Se spune ca duhovnicul trebuie sa te gaseasca pe tine.Tu trebuie sa te rogi pentru asta. Rugaciune pentru cautare unui duhovnic Doamne, Tu care nu voiești moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă și să fie viu, Tu care Te-ai pogorât pe pământ tocmai spre a învia pe cei ce suspină și care sunt morți prin păcat și spre a-i face vrednici să Te vadă pe Tine, Lumina cea adevarată, pe cât este cu putință omului, trimite-mi un om care să Te cunoască, pentru ca slujindu-l și supunându-mă lui din toate puterile mele, ca și Ție, și făcând voia Ta în a lui, să-Ți plac Ție, singurului Dumnezeu, și să mă învrednicesc și eu, pacatosul, de Împărăția Ta. Amin. Daca as fi in locul tau mi-as cauta duhovnicul printre parintii d e la parohia de care apartin caci Dumnezeu ne pune foarte aproape de noi oamenii de care avem nevoie.Sau daca nu din parohie atunci pe la bisericile de prin apropiere . Cat despre duhovnicul tau, eu nu cred ca se va supara.Numai ca trebuie sa-i spui ca vrei sa pleci de la el .Si daca te va intreba care-i motivul sa il zici:ca il gasesti greu cand ai nevoie de sfintia sa. Maica Domnului sa te ajute!Dumnezeu nu te va lasa... cu drag,nicoleta
__________________
[SIZE=3][COLOR=blue]Hristos a inviat! |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Oana nu vad nimic rau in faptul ca duhovnicul tau e foarte ocupat si nici in faptul ca trebuie sa alergi dupa el. Eu prefer sa stau ore si nu cateva minute pentru un consult la un medic bun.
Ceea ce nu-i bun din ceea ce ne-ai marturisit e faptul ca odata ajuns la el, se grabeste cu tine, ca doreste sa termine mai repede marturisirea. Si asta nu-i bine. Nu-i pacat sa-ti schimbi duhovnicul din motive intemeiate. Cat despre faptul ca e posibil sa se supere, nu-ti face griji, atat timp cat el nu-si da seama ca nu trebuie sa te grabesti niciodata cu un om care se marturiseste. Sunt multi duhovnici minunati. Chiar daca sunt la distante mai mari, merita sa ajungi la ei. Tu roaga-te. Nu te va lasa Dumnezeu fara Parinte. |
|
#3
|
|||
|
|||
|
Mi s-a intamplat sa imi zica de multe ori sa vin la o anumita ora si el sa nu fie acolo..sau sa vorbeasca la telefon in timp ce e cu mine la spovedit.
Pe de alta parte, simt ca are ceva special...mi-a placut din prima de el, seamana cu Iisus...este bland la infatisare si f tacut..L-am visat de cateva ori in momente de cumpana ale vietii mele...cand simteam ca ma sufoc de atata durere...De aici si ezitarea mea in a-l schimba... |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Un om care in timpul spovedaniei vorbeste la telefon, nu este duhovnic adevarat. Asa ca dincolo de cum il percepi: bland, tacut... e un om care nu-ti este Parinte. Caci un Parinte isi hraneste fiul, nu-l pune la masa fara sa-i dea sa manance. Asta se intampla si cu tine, esti la spovedanie, dar ramai nehranita, de vreme ce mai mult asculti ce vorbeste preotul cu altcineva.
|
|
#5
|
|||
|
|||
|
Are dreptate Costel, in situatia asta si eu zic sa-l schimbi, desi in mod normal n-as face asta. Roaga-te si apoi o sa-l intalnesti pe cel pe care Domnul ti-l va scoate in cale.
Doamne ajuta! |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Citat:
As zice ca nu e chiar asa. Si eu in timp ce eram la spovedit mi s-a intamplat ca cineva sa-i spuna ceva parintelui in timp ce ma spovedea(de exemplu sa-i aminteasca ca are vre-un servici ).Sau s-a mai intamplat ca parintele sa plece de acolo pentru cateva minute(1-3 minute) si eu sa-l astept acolo in genunchi . Dar eu ma bucuram de asta pentru ca atunci cand esti la spovedit Mantuitorul e de fata si daca parintele pleaca putintel inseamna ca ramai doar tu cu Hristos acolo
__________________
[SIZE=3][COLOR=blue]Hristos a inviat! |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Nicoleta, eu vorbesc din punctul meu de vedere. Daca duhovnicul ar pleca in timpul spovedaniei mele, cred ca mintea mi-ar fugi in alta parte si nu as mai avea puterea sa-mi marturisesc pacatele asa cum ar trebui. Pe de alta parte il aseman unui medic care opereaza. Oare ce s-ar intampla cu un pacient care este parasit de medic in timpul operatiei? Pentru mine, un duhovnic adevarat ramane cel care nu se mai ingrijeste de altceva, decat de mine, in timpul spovedaniei.
|
|
#8
|
|||
|
|||
|
Citat:
__________________
Pedepseste-ne Doamne in viata aceasta si nu in cea viitoare. * |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Vreau sa imi schimb religia | erwin84 | Botezul | 78 | 19.09.2014 09:02:15 |
| Schimb de carti | Mihnea Dragomir | Stiri, actualitati, anunturi | 14 | 31.08.2011 11:02:40 |
| Schimb de Carte Ortodoxă | stefania2011 | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 25.06.2011 13:41:09 |
| vreau sa infintez manastire - vreau informatii co | rusu | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 26.06.2008 14:04:07 |
|
|