A micsora timpul pocaintei

[costel]

NU generalizez Andrei. Problema e ca uneori se tine seama doar de gravitatea pacatului, dar nu se mai are in vedere si cainta pentru el. Se spune sec: ai savarsit crima - 5 ani fara impartasanie. Cand in realitate ar trebui sa se tina cont si de parerea de rau pentru pacatul savarsit. Altfel, riscam sa-l pierdem si pe cel a carui inima inca mai bate pentru Dumnezeu.

[andrei_im]

daca vine un criminal sa se marturiseasca, trebuie salvat cat mai repede. si ingaduinta ajuta aici.. dar sunt vremuri cand mai avem nevoie si de putin asprime. nu ma refer neaparat la canoane atat de grele.. dar sunt oameni care se indigneaza cand aud cuvantul "canon", chiar daca nu e vorba de ceva atat de greu..

[Fani71]

Tocmai am descoperit si eu acest canon al sfantului Vasile cel Mare pe care il citez in intregime aici

PUTEREA
DUHOVNICULUI.
(DUHOVNICUL POATE
MICŞORA TIMPUL DE
POCĂINŢĂ)
Dacă oricare dintre cei ce au fost în păcatele menţionate mai
înainte se va face sârguitor, mărturisindu-se, în acest caz dacă
acela căruia prin iubirea de oameni a Iui Dumnezeu i s-a
încredinţat puterea de a lega şi a dezlega, văzând covârşirea
mărturisirii celui ce a păcătuit, s-ar face mai blând întru a micşora
timpul epitimiilor, nu este vrednic de osândire; fiindcă examinarea
Scripturilor ne face cunoscut că cei ce cu mai mare durere se
mărturisesc degrabă ajung iubirea de oameni a lui Dumnezeu.
12 sin. I ec; 16
sin. IV ec; 102
TruL; 5 Ane.)

Da, Costel, asta pentru cei care spun ca preotul care este bland cu un credincios si nu ii imppune canoanele la litera pacatuieste.

[Marius22]

Bine este ca intentia micsorarii timpului pocaintei sa vina de la duhovnic si nu de la noi. Noua trebuie sa ni se para insuficient timpul acestei vieti pentru a ne plange pacatele savarsite.

Dar cum inceputul pocaintei nu inseamna numai marturisirea pacatelor, ci mai ales parasirea lor, duhovnicul, daca va constata acest lucru, dupa caz, ne poate da dezlegare mai devreme, pentru impartasirea cu Preacuratele Taine. Insa unirea cu Hristos nu pune capat pocaintei, ci din contra, face din ea, pe mai departe, o realitate a fiecarei clipe a vietii noastre.

[costel]

Dar si aici avem un paradox Marius. Ni se cere sa lepadam necuratia in conditiile in care nu mai cunoastem ce este unirea cu Hristos. Nu putem primi putere in afara lui Hristos. Cu cat ne unim mai des cu El, cu atat primim mai multa putere de a ne vedea si plange pacatele.

[iana]

În prealabil postat de costel

Dar si aici avem un paradox Marius. Ni se cere sa lepadam necuratia in conditiile in care nu mai cunoastem ce este unirea cu Hristos. Nu putem primi putere in afara lui Hristos. Cu cat ne unim mai des cu El, cu atat primim mai multa putere de a ne vedea si plange pacatele.

Cata dreptate ai...

[windorin]

Un frate il intreba pe Avva Pimen:

– Am facut pacat mare si vreau sa ma pocaiesc trei ani.

– E mult.

– Dar pana-ntr-un an?

– E mult.

Cei de fata zisera:

– Pana in patruzeci de zile?

– E mult.
Eu asa spun, daca din toata inima se pocaieste omul, si nu pacatuieste mai departe, si in trei zile il primeste Dumnezeu.

Mi'a placut mult aceasta pilda.

Este adevarat ca noi suntem cei care ne hotaram timpul pocaintei. Dumnezeu este gata oricand sa ne dea pacea Lui.
Intreaga viata a omului el o are la dispozitie spre a pune inceput bun si spre a se pocai de cele facute impotriva dragostei lui Dumnezeu. Sunt multi carora nu le ajunge nici macar toata viata spre a face aceasta. Sunt inca si altii care nu isi aduc aminte pana la sfarsit de Dumnezeu.

[costel]

În prealabil postat de windorin

Eu asa spun, daca din toata inima se pocaieste omul, si nu pacatuieste mai departe, si in trei zile il primeste Dumnezeu.

Din nefericire Dorin, noi nici nu ne pocaim din toata inima si nici nu rupem legatura cu pacatul.

[Marius22]

Daca avem in vedere exemplul talharului de pe cruce, am putea spune ca pana si perioada celor trei zile poate fi scurtata, poate chiar pana la clipa.

Dar pe cat de grabnic ne iarta Dumnezeu, tot atat de grabnic trebuie sa alergam catre El intru pocainta, atunci cand cadem in pacat. Iar dupa cum iertarea Sa ni se infatiseaza a fi cu totul deplina, asemenea se cuvine a fi smerenia si dragostea dintru noi, pentru ca si ruptura de pacatele ce ne stapanesc sa fie definitiva.