Poezii preferate...

[laraG]

Mi-s ochii tristi si fruntea obosita
de-atata priveghere si-asteptare,
mi-e inima bolnava, istovita
de grea si indelungata alergare
si plange ca o pasare ranita.
Cand ochii mi-i inchid si cat in mine
puteri sa urc Golgota pana sus,
o voce, un ecou din adancime
imi spune bland:"Viata e Iisus !
Margaritarul pretios e-n tine".
Privesc la dimineata minunata
a Invierii Tale din Mormant,
cu Magdalena, ca si altadata,
ingenunchez-naintea Ta, plangand;
si-s fericit si plang cu Tine-n gand.

[laraG]

Traiesc flamand, traiesc o bucurie
frumoasa ca un crin din Paradis.
Potirul florii e mereu deschis
si-i plin cu lacrimi si cu apa vie.
Potirul florii e o-mparatie.
Cand raii ma defaima si ma-njura
si-n clocot de manie ura-si varsa,
potirul lacrimilor se revarsa
si-mi primeneste sufltul de zgura.
Atunci Iisus de mine mult se-ndura.
Sub crucea grea ce ma apasa sanger,
cu trupu-ncovoiat de neputinta.
Din cand in cand, din cer coboar-un inger
si sufletul mi-l umple de credinta.
Ma apropii tot mai mult de biruinta.
Ma ploua-n taina razele de soare,
M-adapa Iisus cu apa vie,
cu viata imbracata in sarbatoare:
Traiesc flamand, traiesc o bucurie.
Refren:
Sub flacara iubirii arzatoare,
din zori de zi si pana-noapte-astept.
Te chem si noaptea, ghemuit cu capu-n piept:
Iisuse, Iisuse!
Incet ma mistui, ca o lumanare.
[Cheia acestei poezii, ca si mesajul ei cel mai profund, sunt cuprinse in primul si ultimul vers-"Traiesc flamand, traiesc o bucurie"-care exprima paradoxala dualitate a conditiei umane ce aspira spre dumnezeire.](Din volumul Sfantul inchisorilor, Marturii despre Valeriu Gafencu, adunate si adnotate de monahul Moise)

[andrei_im]

CHEIA

am încercat toate cheile lumiii
nici una nu s-a potrivit
toate deschideau doar
uşile
nesfârşitului labirint
al deznădejdii
numai cuvântul Tău Hristoase
Dumnezeule
s-a răsucit cu-n scâncet de copil
în încuietoarea inimii mele
numai glasul Tău
a deschis cu suspine negrăite
uşa închisă de milenii
înlăuntrul meu
dând la o parte
cu mare şi tandru cutremur
viaţa mea de rătăciri
ca pe o piatră
de pe
mormântul
Iubirii

Poezia aceasta am luat-o de pe un blog descoperit de curand, unde mai puteti gasi si multe alte poezii ziditoare. Aveti aici adresa:
http://oameni-si-demoni.blogspot.com/

Doamne ajuta!

[8NihilSineDeo9]

Calatorul si stejarul

"Un calator ostenind
Si la un stejar sosind,
Subt umbra lui a sezut,
Sa rasufle un minut.
Aci un bostan fiind
Si in el pepeni zarind,
Mergand, unul a luat
Si supt copaci l-a mancat.
Deci ochii in sus ardicand,
Gandea-ntru sine zicand:
" Ce lucru nepotrivit
Dumnezeu a randuit!
Ca la un copaci astfel
Sa faca rod mititel,
Iar la un vrej slab pe jos
Asa rod mare si gros!"
Pe cand aceste gandea
Si cu ochii-n sus privea,
O ghinda s-a slobozit
Si toma-n nas l-a izbit.
Atunci el nasul sufland,
Zise iar intr-al sau gand:
"Ce nesocotit sint eu!
Bine-a facut Dumnezeu.
Dar de nu era rod mic
S-era pepene, cum zic,
Asa-n cap de ma lovea,
Aci-n loc ma adormea.
Iar de era vrun dovleac,
Apoi nu-mi mai dam de leac.

Multe un fel sa gandesc
Si altfel sa potrivesc."

[Anton Pann]

[tigerAvalo9]

SARA PE DEAL

(Mihai Eminescu)


Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, draga, m-astepti tu pe mine.



Luna pe cer trece-asa sfânta si clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Stelele nasc umezi pe bolta senina,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ti-e plina.



Nourii curg, raze-a lor siruri despica,
Stresine vechi casele-n luna ridica,
Scârtâie-n vânt cumpana de la fântâna,
Valea-i în fum, fluiere murmura-n stâna.





Si osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca rasuna mai tare,
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.



Ah! în curând satul în vale-amuteste;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grabeste:
Lânga salcâm sta-vom noi noaptea întreaga,
Ore întregi spune-ti-voi cât îmi esti draga.



Ne-om razima capetele-unul de altul
Si surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. � Astfel de noapte bogata,
Cine pe ea n-ar da viata lui toata?

(1885, 1 iulie)


Ador poezia asta.

[Imogene]

Vasile Voiculescu CLXXIII

Te mistuie iubirea? Credeai ca-i o papusa,
Sa-ti faci un joc cu toane, ca in copilarie.
Cand ea-ti cerea o fire de salamandra vie,
In tainica-i vapaie sa arzi far' de cenusa.
Ea nu sta-n trup, stapana a carnii si-a placerii,
Inflacaratu-i spirit, urgie, le consuma;
Isi cata-n noi duh geaman... si, de-l imbii cu huma,
Ramai o biată urna cu zgurile durerii...
Te ispiteste jindul sa-mbraci si fericirea
Cum pui, pentru petreceri, o rochie de brocarte?
Dar trebuie-nfruntata cu spaima, ca o moarte...
Caci ea, ca sa patrundă, iti sparge-alcatuirea,
Preface in genune launtrul tau, anume
Ca sa incapa-acolo, cu ea, intreaga lume.

[marria_sb]

Cantecul potirului-Nichifor Crainic

Cand holda taiata de seceri fu gata,
Bunicul si tata
Lasara o chita de spice-n picioare,
Legand-o cucernic cu-n fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau matasos
sa-nchipuie barba lui Domnu' Hristos.
-
Cand painea-n cuptor semana cu arama,
Bunica si mama
Scotand-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parca moaste cinstite si lucii;
Iar painea dand abur de dulce miros
Parca ca e fata lui Domnu' Hristos.
-
Si, iata! Potirul la gura Te-aduce,
Iisus Hristoase, Tu, jertfa pe cruce;
Hraneste-ma, paine de Sfant Dumnezeu,
Ca bobul in spice, ca mustu-n ciorchine;
Esti totul in toate si toate prin Tine,
Tu, Painea de-a pururi a neamului meu!
-
Din coarda de vita ce-nfasura crama
Bunica si mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunandu-mi povestea:
"Copile, graira, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mama varsate prinos
La caznele Domnului nostru Hristos!"
-
Apoi, cand culesul de struguri fu gata,
Bunicul si tata
In joc de calcaie zdrobira nestemate
Ce lasa ca roua siroaie-nspumate.
"Copile, graira, e must sangeros
Din inima Domnului nostru Hristos!"
-
Si, iata! Potirul la gura te-aduce,
Iisuse Hristoase, Tu, jertfa pe cruce!
Adapa-ma, seva de Sfant Dumnezeu,
Ca bobul in spice, ca mustu-n ciorchine;
Esti totul in toate si toate prin Tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu!
-
Podgorii bogate si lanuri manoase,
Pamantul acesta, Iisuse Hristoase,
E raiul in care ne-a vrut Dumnezeu!
Priveste-Te-n vie si vezi-Te-n grane
Si sangera-n struguri si frange-Te-n pane
Tu, Viata de-a pururi a neamului meu!

[antiqu]

Radu Gyr
--------------------------------------------------------------------------------
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

[antiqu]

George Coşbuc
--------------------------------------------------------------------------------
Decebal către popor

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!

[alenealain]

Lasă, dacă nu iubeşti
cuvintele să-ngheţe nerostite


chiar dacă nu vei înţelege pînă la moarte, crede-mă
oricine ai fi, eşti nepreţuit
o iubire de peste moarte, neomenească dragoste,
îndumnezeind
a deschis cerurile pînă la ultima suflare
ca tu să primeşti în potirul
inimii tale - cum cerul
nu poate cuprinde, nici spune
ca tu să înveţi să nu mai
mori, niciodată