In vremea iesirii mele...

Of, un subiect greu pentru fiinta umana, dar ma bucura reactii ca ale lui Makavelli, Ioan Victor, Gabriela8 cred ca trebuie sa privim si noi ceilalti mai linistiti aceasta realitate. Eu incerc sa ma imbarbatez tot cu Scriptura ca altceva mai bun nu este si cred ca apostolul Pavel are ganduri in acest sens, el spune ca vrea ca prin viata sau prin moartea lui sa proslaveasca pe Dumnezeu, ce bine ar fi sa avem si noi gandul asta, in alta parte spune ca ar vrea sa se mute si sa fie cu Domnul, spera el ca Mantuitorul va reveni in timpul vietii lui si nu va mai trebui sa moara, insa treptat realizeaza ca asa ceva este posibil sa nu se intample si vorbeste despre rasplata pe care i-o va da Dumnezeu in ziua aceea, adica invierea. Suntem crestini, fratilor, sa credem in acesta promisiune minunata a Cuvantului.
"Chiar de ar fi sa trec prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau, caci Tu esti cu mine"
Multumim lui Dumnezeu ca e doar o vale, si nu o prapastie aceasta moarte.

[glykys]

Stateam eu intr-o zi si ma uitam la TV, la o emisiune despre viata dupa moarte, in care se vorbea atat de frumos si de convingator, incat mi-am spus: "Bine, bine, toate bune si frumoase, dar ce m-oi face eu cand voi auzi ca imi moare cineva?" In paranteza fie spus, nu cunosteam cum e sa imi moara cineva drag. Ma duc apoi in camera si ma uit la telefon, primisem un mesaj:"A murit X", X fiind un om drag, caruia am a-i multumi pentru multe, dar in special pentru lectia de nemurire pe care mi-a servit-o, cand il prohodeau la ceas de seara:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=331

Aceasta a fost prima mea intalnire cu moartea cea adevarata. Am mai avut o intalnire, cand era cat pe ce sa se prapadeasca bunicul, i se ridicase din senin tensiunea, avea o criza si incepuse sa se sufoce si sa horcaie... striga disperat sa ii aprindem lumanarea... a dat Dumnezeu de a scapat! A doua zi m-am dus sa il vad la reanimare si asistentele erau tare mirate ca vine cineva sa il vada "pe batranul ala care trebuia sa moara azi-noapte"... atunci am invatat puterea rugaciunii, care este mai puternica decat moartea.
Dar cand ne vine ceasul, ne ducem toti. Si conteaza in ce stare ne ducem. La cei 21-22 de ani ai mei, niciodata nu mi-am pus la modul serios problema ca am sa mor main, dar mi-as dori ca moartea sa ma prinda pregatita... si as avea aceeasi dorinta a celui care mi-a daruit lectia de nemurire, sa ramana cineva in urma mea care sa imi aprinda o lumanare si sa faca pomenirea.

[Fani71]

Moartea cuiva apropiat o vad totusi ca pe ceva trist, pentru ca inseamna o despartire desi temporara. Este adevarat ca intr-un fel putem ramane si aproape, dar este un alt fel de a fo aproape ca in viata de aici.
Ar trebui poate sa ne bucuram mai degraba pentru persoana care pleaca spre calea tuturor implinirilor. Asa as vrea sa fiu, daca voi fi in aceasta situatie.

[glykys]

În prealabil postat de glykys

Stateam eu intr-o zi si ma uitam la TV, la o emisiune despre viata dupa moarte, in care se vorbea atat de frumos si de convingator, incat mi-am spus: "Bine, bine, toate bune si frumoase, dar ce m-oi face eu cand voi auzi ca imi moare cineva?" In paranteza fie spus, nu cunosteam cum e sa imi moara cineva drag. Ma duc apoi in camera si ma uit la telefon, primisem un mesaj:"A murit X", X fiind un om drag, caruia am a-i multumi pentru multe, dar in special pentru lectia de nemurire pe care mi-a servit-o, cand il prohodeau la ceas de seara:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=331

Aceasta a fost prima mea intalnire cu moartea cea adevarata.

Am aflat mai tarziu ca X stia ca va muri, i se pusese un diagnostic... Si cu toate acestea, el nu a spus nimic familiei, pentru a nu-i face sa sufere, si a incercat sa se lupte cu boala, sa o duca pe picioare. Nu stiu ce a fost in sufletul lui, era un om de o remarcabila tarie de caracter, al carui model de viata era, dupa cum el insusi marturisea, viata in Hristos, lucru care spune tot. Nu l-a rapus boala aceea, ci o complicatie la inima. S-a stins dupa vreo 3-5 zile de suferinta, asa cum a trait: demn si fara frica. Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii sai!

Noesisaa, cred ca pe bunica ta ar ajuta-o foarte mult rugaciunile tale.

În prealabil postat de glykys

Am aflat mai tarziu ca X stia ca va muri, i se pusese un diagnostic... Si cu toate acestea, el nu a spus nimic familiei, pentru a nu-i face sa sufere, si a incercat sa se lupte cu boala, sa o duca pe picioare. Nu stiu ce a fost in sufletul lui, era un om de o remarcabila tarie de caracter, al carui model de viata era, dupa cum el insusi marturisea, viata in Hristos, lucru care spune tot. Nu l-a rapus boala aceea, ci o complicatie la inima. S-a stins dupa vreo 3-5 zile de suferinta, asa cum a trait: demn si fara frica. Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii sai!

Cand esti in comuniune cu Dumnezeu, trupul ti-e mai mult ca o haina...In legatura cu complicatia la inima, cred ca Dumnezeu i-a dat-o pentru a nu-l mai lasa sa sufere in lumea asta...

[Noesisaa]

În prealabil postat de glykys

Noesisaa, cred ca pe bunica ta ar ajuta-o foarte mult rugaciunile tale.

Huh, dar cine a spus ca nu ma rog pentru ea?

Tristetea adanca a trecut, credinta mea probabil tot la fel de putina a ramas, doar poate un pic mai matura, acum multumesc lui Dumnezeu ca a avut parte de ceea ce ne rugam la fiecare Sf Liturghie, " un sfarsit bun, neinfruntat, in pace," ceea ce nu-i asa, ne dorim fiecare pentru noi si cei dragi ai nostri. A avut o viata implinita, a botezat si a cununat poate jumatate de sat, a fost respectata, a lasat multe lucruri bune dupa ea, a fost o femeie credincioasa, nici pe departe habotnica, desi de la tara, nu lipsea niciodata duminica de la biserica si daca lipsea ca o dureau picioarele, atunci citea Sf Liturghie din cartea ei de rugaciuni la care imi place sa ma uit cand imi e dor de ea, ca are paginile roase de cat au fost intoarse de-a lungul a zeci de ani, si cu tot felul de insemnari scrise de mana ei. Ma bucur ca m-a iubit neconditionat si dezinteresat, ca mi-a lasat atatea, material, dar si multe amintiri frumoase, ca desi am fost atatia ani departe, s-a intamplat in asa fel incat am putut sa ii fiu aproape in ultimele luni cand s-a imbolnavit...ce mi-as putea dori mai mult?

Citeam mai inainte despre o tanara mama din orasul meu care luni si-a omorat cele doua fetite si apoi s-a omorat si pe ea. Nu aveau probleme materiale, pareau o familie bine inchegata, poate o fi vorba de o boala mintala... Astea sunt morti atat de triste pe care eu nu le pot intelege. Si trist este ca fetitele nu au fost botezate niciodata (tatal lor este musulman), deci nu li se va face slujba de inmormantare, iar mamei i se va face o rugaciune pentru sinucigasi, ca ea totusi, desi se convertise la islam, a fost botezata. Mi-a placut cum a spus parintele bisericii unde sunt tinute ca, desi nebotezate, fetitele poarta chipul lui Dumnezeu si ele, deci pot sa le conduca la cimitir cu o rugaciune speciala.

[Marius22]

Dupa ce voi pleca din aceasta lume, nu-mi ramane decat sa nadajduiesc ca vor mai fi oameni care sa ma poarte in inimile lor si sa ma pomeneasca la slujbele Bisericii. Cand privesc catre mine, catre multele patimi si putinele virtuti, deznadajduiesc. Nazuiesc insa spre dragostea celorlalti, iubirea si milostivirea lui Dumnezeu, catre mine, cel alipit peste masura de cele ale lumii.