Parerea mea...

[iustin10]

Ai vrea sa le spui ceva celorlalti?
Care e conceptia ta ,in general,legata de credinta?
Sau pur si simplu,astazi ai vreo idee anume?
Stiu ca majoritatea aici sunt dialoguri,adesea in contradictoriu,dar poate cineva vrea anume sa isi exprime o parere...
Pe mine cel putin,ma intereseaza , idei adevarate de la oameni reali.

[iustin10]

Uneori,pe acest forum,mi se pare ca se pune mai mult accent in a sustine : 'sunt ortodox' uitand parca a afirma in primul rand 'sunt crestin'.Se departeajeaza cumva dogma ortodoxa,de evanghelia lui Hristos.Evanghelia este trecuta in planul secund,nu este amintitita,sau practicata.
Afirmatile se desfasoara in jurul unor puncte ca : cat de bine pastram Traditia,nu este mantuire in afara ortodoxiei.Iar argumentul suprem este :'a zis sf Parinte.....Te indoiesti de acela?'
Spre deosebire,in scrierile sfintilor Parinti nu razbate deloc aceasta concentrare exclusiva pe cuvantul ortodoxie.Dimpotriva,toti sf parinti sunt concentrati pe Hristos,si pe relatia fireasca cu El.Se vorbeste in acele scrieri despre smerenie,despre relatia directa cu Domnul,despre dragoste,despre patima(dar in relatie cu ceilalti).
Si chiar atunci cand se cearta,sf Parinti,afirma de fapt o idee superioara unui eretic,si in nici un caz nu se cearta cu acela doar pt ca este eretic.Astfel cearta lor e justificata,pentru ca ei apara o dogma,de invataturi cu adevarat periculoase.
Noi nu ne certam decat pentru a ne apara pe noi,caci nu exista nici macar pericolul acelor erezii,deoarece ele au fost de mult combatute si clarificata pozitia fata de ele,chiar de alti sfinti Parinti.
Cred ca ceea ce se cere in primul rand Ortodoxiei,este intoarcerea la Hristos,la practicarea dragostei in raport cu ceilalti,si a asprimii fata de tine insuti.
Ostasii sa stea in prima linie !! Dar prima linie a noastra e lupta cu noi insine,pentru a fi mai buni.

[anna21]

În prealabil postat de iustin10

Uneori,pe acest forum,mi se pare ca se pune mai mult accent in a sustine : 'sunt ortodox' uitand parca a afirma in primul rand 'sunt crestin'.Se departeajeaza cumva dogma ortodoxa,de evanghelia lui Hristos.Evanghelia este trecuta in planul secund,nu este amintitita,sau practicata.
Afirmatile se desfasoara in jurul unor puncte ca : cat de bine pastram Traditia,nu este mantuire in afara ortodoxiei.Iar argumentul suprem este :'a zis sf Parinte.....Te indoiesti de acela?'
Spre deosebire,in scrierile sfintilor Parinti nu razbate deloc aceasta concentrare exclusiva pe cuvantul ortodoxie.Dimpotriva,toti sf parinti sunt concentrati pe Hristos,si pe relatia fireasca cu El.Se vorbeste in acele scrieri despre smerenie,despre relatia directa cu Domnul,despre dragoste,despre patima(dar in relatie cu ceilalti).
Si chiar atunci cand se cearta,sf Parinti,afirma de fapt o idee superioara unui eretic,si in nici un caz nu se cearta cu acela doar pt ca este eretic.Astfel cearta lor e justificata,pentru ca ei apara o dogma,de invataturi cu adevarat periculoase.
Noi nu ne certam decat pentru a ne apara pe noi,caci nu exista nici macar pericolul acelor erezii,deoarece ele au fost de mult combatute si clarificata pozitia fata de ele,chiar de alti sfinti Parinti.
Cred ca ceea ce se cere in primul rand Ortodoxiei,este intoarcerea la Hristos,la practicarea dragostei in raport cu ceilalti,si a asprimii fata de tine insuti.
Ostasii sa stea in prima linie !! Dar prima linie a noastra e lupta cu noi insine,pentru a fi mai buni.

Sf. Parinti erau in interiorul ortodoxiei.
Ca si cum ar trebui sa-i reamintesc zilnic copilului meu ca asta in care sta este casa lui, ca noi suntem parintii lui.. lucruri de domeniul evidentei!

Astazi invataturile gresite asalteaza ortodoxia.. de aceea se pune accent pe ce este specific ei. Si este chiar f trist ca sunt oameni care contesta Sf. Taine..

De altfel... eu cand il invat pe copilul meu nu ii citesc "povestiri biblice". Au ajuns sa mi se para putin importante. Eu inisist pe ceea ce nu-i va spune nimeni: despre Sf. Treime, despre Sf. Euharistie, despre Botezul ortodox, despre Biserica intemeiata de Hristos, despre harul preotilor etc.. Nu stiu cat intelege, macar as vrea sa retina ceva, chiar daca nu intelege acum. Povestirile "biblice" cu efect moralizator (ceea ce avem in comun cu crestini ne-ortodocsi, daca pot spune astfel) le las complet deoparte.

[iustin10]

În prealabil postat de anna21

Eu inisist pe ceea ce nu-i va spune nimeni: despre Sf. Treime, despre Sf. Euharistie, despre Botezul ortodox, despre Biserica intemeiata de Hristos, despre harul preotilor etc.. Nu stiu cat intelege, macar as vrea sa retina ceva, chiar daca nu intelege acum. Povestirile "biblice" cu efect moralizator (ceea ce avem in comun cu crestini ne-ortodocsi, daca pot spune astfel) le las complet deoparte.

E bine ca incepi cu ceea ce e specific Ortodoxiei.Dar e bine ca aceasta invatatura sa fie strans legata de Hristos,si sa ajunga in cele din urma ,la virtuti,adica la acele 'povesti moralizatoare' .
Nu cred ca exista vreo invatatura ortodoxa dreapta,care sa nu aiba ca origine sau tel pe Hristos.
Si nu cred ca poti fi in Hristos certandu-te sau aparand ceva,ci poti fii in El iubind,sau daruind ceva.
Inainte de intelepciunea mintii,trebuie pusa nevinovatia sufletului,si simplitatea.

[iustin10]

Daca atunci cand El traia pe pamant,totul era simplu,caci aveam un singur Hristos de care ne minunam,pe care il vedeam si ascultam,si ale carui cuvinte ne patrund direct in suflet,cum a avut El grija de noi dupa Inaltarea Sa de pe pamant?
De ce nu este la fel de simpla credinta in El,cel nevazut,pe cat era de simpla vedera Sa?
In ce sa credem azi?
In Cuvantul Sau cand era pe pamant?Dar toti cred in Cuvant : ortodoxi, sectari,poate si unii atei?Si se pare ca nu e de ajuns.
In tainele Bisericii? Dar se prezinta intr-o forma mult mai complicata decat era Cuvantul sau.Trebuie sa accepti in primul rand Euharistia,apoi harul,apoi preotia,Biserica etc.Sunt lucruri usor de inteles dar nu au aceiasi putere de patrundere ca si Cuvantul sau.Dar sunt si usor de pus in practica.Ce este mai usor decat a manca o bucta de paine,si a crede ca e Trupul lui Hristos?
In harul care ne mantuieste orcum ? E greu de atins,de pastrat,de inteles.Si apoi harul daca nu naste faptele cele bune, e mort.
In rugaciune? Rugaciunea e speranta catre cele ce nu se vad.Iar Cuvantul Domnului se auzea cu urechea...Deci e mai greu sa te rogi,caci nu prea intelegi ce si cui trebuie sa ceri.
In faptele bune?Ei da,acestea raman,caci arata dragostea care o ai.Dar si acestea sunt greu de facut,atata timp cat patimile ne covarsesc,iar mintea nu are o credinta clara.
Ca sa nu mai adaug aici disputele : ortodox-ateu,ortodox-musulman/bydhist,ortodox-protestant ,ortodox-catolic ,ortodox-ortodox nepracticant ,ortodox-ortodox.
De ce e asa grea mantuirea de dupa Inaltarea Domnului?

Pe vremea lui Iisus omul istoric crezi ca era usor (gandeste-te cum traiau si ce orizont aveau oamenii atunci) sa spui "acesta este Dumnezeu intrupat, el si nu altul?". Dupa asta, crezi ca era usor sa vorbesti "Dumnezeu intrupat s-a lasat rastignit si a inviat"? Pavel spunand asta grecilor a fost intampinat cu ironii groase: bine, bine, mai vino si maine sa ne distrezi cu aiurelile astea. Apoi, scuza-ma, te-a alergat cumva garda pretoriana sa te bage intr-o inchisoare unde urmeaza (cazul cel mai fericit) tortura prin intindere cu scripeti pana-ti ies oasele din incheieturi plus biciuit la limita (poate dincolo de limita...) rezistentei... si dupa asta (depinzand daca erai cetatean roman sau nu) decapitare sau mai rau, moarte infamanta (damnatio ad bestias de exemplu)? Usor?
Mai incolo, te-ai gandit cum arata sa locuiesti intr-un oras bizantin in Tracia, sa vina slavii (pe vremea aceea idolatri), sa-ti inconjure orasul, sa ucida tot ce intalnesc, cu predilectie prin trasul in teapa (ei au introdus in lumea vestica atrocitatea asta) si sa vina vecinii tai si sa zica "fie-ti mila de copiii tai si de ai nostri, sa deschidem portile, ca daca indraznim sa rezistam o sa ne traga copiii in teapa"? Si deschideai portile si urma sa-ti vezi copiii vanduti sclavi in lume pe dreapta si sotia idem si sa muncesti ca sclav nu se stie unde si ai fi zis "multumesc lui Dumnezeu" ca slavii cel putin erau indiferenti la religia celor cuceriti si nu te fortau sa abjuri. Era usor? Eu cred ca nu stii ce spui. Usor este crestinismul azi. Atunci era greu si de crezut si de facut. Cand ii aud pe unii protestand ca Dumnezeu nu exista, ca de ce mor balenele albastre si de ce fac copiii lor amigdalita, ma apuca un fel de rasuplansu'. Sa fi trait in Evul Mediu timpuriu, sa vezi acolo...

Iata ce 'usor' le era oamenilor, cu orizontul lor ingust de atunci, sa creada ce spui:

http://en.wikipedia.org/wiki/File:Alexorig.jpg

Acesta e faimosul grafitto "blasfemator" care imputa crestinilor ca venereaza un zeu ridicul. Imaginea zeilor pana atunci era de entitati atotputernice, in fata carora nu-ti vine sa risti nici sa gandesti gresit. Numai un zeu prost, protestau grecii si romanii, s-ar lasa ucis de necredinciosi. Si imagineaza-ti cum arata pe vremea lui Nero ca oameni de soiul asta sa umple un amfiteatru, copilul tau sa fie legat de o cruce impregnata cu material inflamabil si tu sa stii ca abjuri sau il vezi ars de viu pe incetul. Usor? Sigur ai fi rezistat cu usurinta?

[iustin10]

@inorog
In fiecare epoca a fost greu .
In vechime a fost greu la propriu,caci sufereau chinuri fizice si moarte.Dar ca cineva sa moara azi pentru credinta sa,inseamna ca aceasta sa fie foarte puternica.
Acesta este misterul ,cum de ei ,mucenicii,postitorii ,au avut atata putere,izvorata doar din credinta?Caci ,teoretic,aveau aceleasi resurse de cunoastere si mantuire ca si noi.
Unde e astazi aceasta putere?
Probabil ca aveau dovezi mult mai clare,spiritul mai putin contaminat ca azi,si erau mai aproape de epoca lui Iisus.
In plus nu exista aceasta dezbinare,care sa te faca sa te indoiesti daca tu detii adevarul,daca ce faci este chiar voia Domnului.
Azi crestinii au scaune in Biserica (pt comoditate),si nu ii mai alearga nimeni pe strazi.
Si totusi e la fel de greu,caci mintea a luat-o cu mult inainte,si credinta e greu sa se tina de ea.

[windorin]

În prealabil postat de iustin10

In fiecare epoca a fost greu.

Astazi este cu mult mai greu decat atunci.
Tocmai tensiunile si starea vremii lor ii inflacarau si mai mult pe crestini in rugaciuni si nevointe.
Iar rodul rugaciunilor fierbinti se simtea in inima fiecaruia.

Astazi, peste tot este libertate (la noi, cel putin). Am ajuns sa credem ca putem trai crestineste si fara nevointe, fara rugaciuni de noaptea, fara metanii, fara osteneli in a iubi pe toti, etc.

Am primit libertatea, dar nu prea am stiut ce sa facem cu ea.
Mai mult ne'am pierdut pe noi insine, decat ne'am descoperit. Mai mult la greu se descopera omul pe sine insusi.

Slava Domnului ca inca mai exista crestini parca nebuni pentru Hristos si Biserica lui.
Aceia care pot pati orice de la om, de la lume si de la diavol, insa tot nu isi parasesc randuiala si dragostea.

[laurschepsis]

Doamne-ajuta!

Vine o vreme cand unii dintre noi se smeresc si recunosc ca nu au reusit singuri sa faca drumul inapoi catre Parinte. Se intorc cu fata la Dumnezeu si il roaga sa ii faca argati la curtea Sa. Au cainta si luciditatea necesare sa recunoasca ca nu pot cere sa fie reprimiti ca fii, dar au nadejde in marea Lui mila parinteasca ca macar argati Acasa sa ii accepte. Spune Fiul ca Tatal ii imbraca, ii incalta si le pune inelul in mana dreapta, taie vitelul cel gras si se bucura impreuna cu toti ceilalti ca s-a intors Acasa cel ratacit.

In mijlocul acestei bucurii generale, se intoarce fiul ascultator de la munca si nu intelege cum este posibil ca sa se faca asa o "nedreptate": cel ce a gresit si s-a intors Acasa cu coada intre picioare este sarbatorit, iar cel ce a scrisnit din dinti ca sa nu greseasca nu este felicitat nici macar in aceasta zi pedagogica. Adica, vine acest Pavel din urma si ajunge in frunte. De ce? Pentru ca asa a randuit Tatal prin Fiul. Dar, de ce fiul cel ascultator nu intelege de la inceput dimensiunile acestei situatii. Pentru ca inca nu era cu adevarat smerit. Era cu(minte), dar nu era cu(inima). A pus dreptatea sa inaintea iubirii Tatalui sau. Din lipsa de smerenie isi cerea intaietate in fata unui Parinte care, respectand libertatea celor ce vor sa fuga in lume, sufera privelistea infioratoare a pierderii a miliarde de copii. Cei care avem copii ne este frica sa incercam a ne inchipui cum ar fi daca, Doamne fereste, am pierde unul din ei. Dar, ce abis de durere este in prea plinul iubirii Sale cand vede cum miliarde din copiii Sai nu mai regasesc drumul de intoarcere, probabil ca nu obisnuim a gandi. Cand Maica Domnului si toti sfintii se roaga in Cer pentru noi, ratacitorii si, cateodata, foarte rar, cate unul se trezeste si se "redepune" in mainile Lui ca sa se re(faca), cum sa nu fie mare bucurie in acel ocean de durere interioara? Acele icoane care lacrimeaza, probabil ca din acest Cer de tristete isi aduna mirul si-l ofera fiului ascultator spre a lua aminte si a invata sa marturiseasca in smerenie si iubire si nu in dreptatea sa. Dar, de cate ori nu a volatilizat fiul ascultator aceste lacrimi pe altarul uitarii, transformandu-se pentru o catime de timp amar in fiul risipitor?

Am vrut sa spun aceste cateva cuvinte pentru ca am avut senzatia ca in Duminicile Fiului Risipitor la care am asistat de-a lungul anilor, se vorbeste parca prea putin despre relatia fiului ascultator cu Tatal.

Doamne-ajuta!

[iustin10]

-Parintele a insistat azi in predica ca degeaba fiul ascultator a facut tot ce trebuieost,rugaciune,ascultare etc,daca nu a avut dragoste fata de fratele sau.
-Eu ma gandeam ca un om care greseste,nu ii mai arde de greselile celorlalti,sa le observe,ci e coplesit de starea sa pacatoasa(vezi vamesul) .Aceasta e smerenia. Pe cand un om care greseste mai putin,un 'virtuos',este in pericolul de a judeca pe ceilalti.Are timp pt asta.Nu e ocupat si coplesit de micimea sa,ca cel smerit
-Mai zicea preotul ca fiul ascultator degeaba reprosaza tatalui sau ca el nu a taiat macar un miel cu prietenii.Ca de fapt nu tatal era de vina,ci el,ca nu stia sa se bucure .Caci toate erau ale lui(caci fratele celalalt isi luase partea) ,cu toate astea el nu vroia sa se bucure cu ceilalti.Si de aceea nici nu a plans cu ceilalti