Rationamentul circular

[comitelebelizarie]

Initial o discutie despre rationamente mi s-a parut bine-venita. Dar curand am vazut teama unora de logica(disciplina), de rationare(ca metoda) si vesnica disputa ratiune-credinta. Parintele Steinhardt a rezolvat pentru mine problema asta asa: " a crede nu inseamna a crede pentru ca, ci a crede in pofida a tot ". Astfel ca atunci cand sustin ca eu cred ceva, nu sunt dispusa sa ofer o demonstratie pentru modul in care am ajuns sa cred. Asta ar insemna ca toata treaba cu credinta este irationala; in momentul asta , as scoate credinta din sfera "rationalului" si i-as zice a- rationala, adica nu i-as aplica criteriile de clasificare in "rational".
Pilda in care Hristos este intrebat de unde are putere nu mi s-a parut potrivita aici, imi pare ca este cazul tipic al dilemei, nu al rationamentului circular; desigur, s-ar putea sa ma insel.


Ceea ce as dori sa semnalez este ca sunt 2-3 intrebari carora li s-a dat raspuns fara cearta sau ofensa personala pe acest forum. Tot parintele Steinhardt zice sa fim macar politicosi, daca nu putem fi buni. Asta denota respect fata de cel cu care comunic. Daca nu-l respect, ce rost mai are , totusi, sa-mi pierd timpul raspunzandu-i, vorbindu-i? Oricum, pentru mine nu are nici o importanta ce-mi raspunde, ce crede. Putem evita situatiile de ispita nereactionand la mesaje insinuante...Nu stiu daca dau dovada de crestinatate daca ma cert cu altul care nu crede la fel ca mine, si-i mai spun si ca e paralel cu chestiunea in discutie.
Indemnul meu, rezumatul acestor lungi randuri, este sa nu mai fim tafnosi, sa parasim prilejurile de ispita, nu asa crestem duhovniceste. Mai frumos ar fi ca forumistii sa se intalneasca intr-o zi libera, sa discute. Altfel, protejati de un ecran si folosind o tastatura, mare comunicare nu este.