Feminismul-un rau necesar?

[cristina2012]

În prealabil postat de Fani71

S-ar putea ca tu sa ai dreptate, oricum nu sunt eu pusa sa o judec. Eu nici nu incercam sa vorbesc despre ea, ci in general.
Mie mi s-a parut doar ca din tot ce a scris reiese ca ea crede ca ar trebui ca o femeie sa rabde absolut orice in casnicie (inclusiv batai, viol, inselari continue etc) si ca ar trebui sa porneasca cu gandul ca ea este cea care trebuie sa se jertfeasca. Daca te-am inteles gresit, Anna, scuze.
Ce spuneam eu este ca mi se pare ca ar trebui ca amandoi sa aiba aceasta conceptie, nu numai femeia Si atunci jerfta devine fireasca, devine cale spre desavarsire a amandorura.

Sa o asteptam pe Anna sa clarifice lucrurile. Eu nu am inteles ca Anna a zis ca femeia trebuie sa se sacrifice si barbatul sa leneveasca comod, asteptand sa fie slujit... Din mesajele ei, eu am inteles ca fiecare trebuie sa se jertfeasca (cum zici si tu si majoritatea de e forum), dar Anna a mai atras atentia la un lucru esential, de care majoritatea uitam: fiecare sa fie atent la el, la jertfa pe care o are el de facut, asta conteaza pentru mantuire, nu ceea ce are de facut, de jertfit celalalt.

Parerea mea despre purtatul crucii in casnicie: a-ti duce crucea, inseamna a-ti duce crucea... adica totul, dar neaparat sub indrumarea duhovnicului si cu multa rugaciune. Exista situatii in care separarea de celalat intra in aceasta cruce, cum este, spre exemplu, cazul maltratarii, violarii copiiilor, supunerea la perversiuni... Acestea sunt situatii limita si totusi rare, fata de imensitatea numarului de divorturi. In cazuri limita, a te separa de celalat, a nu mai coabita cu el poate fi o solutie, chiar singura solutie de supravietuire, dar asta nu inseamna "a-i da drumul de mana", a nu mai fi legat de el... In suflet si in rugaciune tot trebuie sa-l porti, pentru ca, rau cum e, e al tau...

[anna21]

În prealabil postat de cristina2012

Sa o asteptam pe Anna sa clarifice lucrurile. Eu nu am inteles ca Anna a zis ca femeia trebuie sa se sacrifice si barbatul sa leneveasca comod, asteptand sa fie slujit... Din mesajele ei, eu am inteles ca fiecare trebuie sa se jertfeasca (cum zici si tu si majoritatea de e forum), dar Anna a mai atras atentia la un lucru esential, de care majoritatea uitam: fiecare sa fie atent la el, la jertfa pe care o are el de facut, asta conteaza pentru mantuire, nu ceea ce are de facut, de jertfit celalalt.

Parerea mea despre purtatul crucii in casnicie: a-ti duce crucea, inseamna a-ti duce crucea... adica totul, dar neaparat sub indrumarea duhovnicului si cu multa rugaciune. Exista situatii in care separarea de celalat intra in aceasta cruce, cum este, spre exemplu, cazul maltratarii, violarii copiiilor, supunerea la perversiuni... Acestea sunt situatii limita si totusi rare, fata de imensitatea numarului de divorturi. In cazuri limita, a te separa de celalat, a nu mai coabita cu el poate fi o solutie, chiar singura solutie de supravietuire, dar asta nu inseamna "a-i da drumul de mana", a nu mai fi legat de el... In suflet si in rugaciune tot trebuie sa-l porti, pentru ca, rau cum e, e al tau...

Cristina a inteles f bine mesajul meu, multumesc pentru clarificari. :).

Fiecare sot ar trebui sa se jertfeasca, desigur..

Dar consider ca este foarte foarte gresit sa cautam scuze pt purtarea noastra in ceea ce face cel de langa noi.
Este o ispita.. nu vede nimeni asta? Este o ispita sa crezi ca daca cel de langa tine nu se comporta ca un crestin, tu ai dreptul sa te abati de la indatoriri familiale. Nu ma refer la cazuri extreme - dar si acelea trebuie dezbatute cu duhovnicul.
Nu am gasit nicaieri sa scrie ca femeia trebuie sa se supuna "daca".. (daca el este atent, afectuos, duce gunoiul si spala copiii). Exista limite ale ascultarii, dar acelea sunt trasate tot de credinta, nu de bunul plac (ex. ascultarea poruncilor lui Hristos sunt mai presus de ascultarea de sot, desigur).
Trebuie sa privim in primul rand catre noi cu ochiul critic.. si catre ceilalti cu dragoste. Nu invers.
Casatoria este o cruce, da. Trebuie sa o purtam. Macar sa incercam sa o purtam inainte de a ne plange ca este grea! Multi o leapada fara a incerca macar sa o poarte! Nu mi se pare firesc. Nu este chiar atat de grea, ca o purtam cu Hristos, nu singuri.
Viata mea nu este exemplu pentru altii, nu stiu cum s-a ajuns la discutarea ei. :). Ba inca sunt contramodel.. da, nu sunt un model pt ca inca sunt crestina mai mult cu numele. Model sunt sfintele crestine casatorite.

Spuneti ca eu caut suferinta.. Nu este adevarat!
Incerc doar sa fiu realista. De aceea am dat date statistice. Majoritatea oamenilor pe aceasta planeta sufera. Si nu putin, nu din umiliri si lipsa de respect. Oamenii mor de foame, din boli, din abuzuri, avorturi..
Si eu sa am pretentia ca merit sa fiu fericita? De ce? Cu ce sunt mai speciala decat restul? Cu ce sunt mai buna decat copilasii care mor de foame prin nu's ce colt de lume.. ca sa cred ca merit ceva? Mi s-au dat foarte multe cu un singur scop: sa-mi lucrez mantuirea! Mie si familiei mele.
(nu vreau sa par ipocrita.. nu sunt o nefericita. Dar cred ca trebuie sa fim recunoscatori pt toate.. bune SI RELE ca in folosul nostru sunt date. Dumnezeu nu este un sadic. Daca noi suntem invatati sa cautam fericirea cu orice pret aici, sa credem ca o meritam, sau ca am merita ceva, orice.. vom plange dincolo).

[Noesisaa]

Si totusi, si poate aici vorbeste occidentul din mine, fericirea este un tel absolut legitim al oricarei persoane. Hristos este fericire, scopul suprem al crestinului, mantuirea, este fericirea...cerul este plin de fericiti ("Fericiti cei saraci cu duhul..., etc."), pamantul este plin de fericiti (cei care suntem sanatosi, avem familie, avem un trai decent -- asta este fericire, chiar daca unii nu isi dau seama). Eu cred ca daca esti fericit, atitudinea normala nu este sa te simti vinovat (gen "cu ce sunt eu mai bun ca sa imi fie mai bien decat acelor oameni care mor de foame, sunt in inchisoare, etc), ci sa multumesti lui Dumnezeu pentru bunatatile pe care ti le-a dat, pe cat esti de nevrednic de ele, sa te bucuri de ele (Dumnezeu nu cred ca iti da o viata frumoasa si interesanta ca sa te porti de parca ai fi in doliu continuu, nu?), si sa te rogi pentru cei care nu au parte de ele, sau chiar sa faci ceva pentru cei mai putin fericiti decat tine.

Sa stii Anna, ca totusi transmiti o impresie destul de deprimanta despre casatorie...cel putin pentru cineva necasatorit. :)

[anna21]

În prealabil postat de Noesisaa

Si totusi, si poate aici vorbeste occidentul din mine, fericirea este un tel absolut legitim al oricarei persoane. Hristos este fericire, scopul suprem al crestinului, mantuirea, este fericirea...cerul este plin de fericiti ("Fericiti cei saraci cu duhul..., etc."), pamantul este plin de fericiti (cei care suntem sanatosi, avem familie, avem un trai decent -- asta este fericire, chiar daca unii nu isi dau seama). Eu cred ca daca esti fericit, atitudinea normala nu este sa te simti vinovat (gen "cu ce sunt eu mai bun ca sa imi fie mai bien decat acelor oameni care mor de foame, sunt in inchisoare, etc), ci sa multumesti lui Dumnezeu pentru bunatatile pe care ti le-a dat, pe cat esti de nevrednic de ele, sa te bucuri de ele (Dumnezeu nu cred ca iti da o viata frumoasa si interesanta ca sa te porti de parca ai fi in doliu continuu, nu?), si sa te rogi pentru cei care nu au parte de ele, sau chiar sa faci ceva pentru cei mai putin fericiti decat tine.

Sa stii Anna, ca totusi transmiti o impresie destul de deprimanta despre casatorie...cel putin pentru cineva necasatorit. :)

Pai fericirea este una singura: Viata intru Hristos.
(adica orice alta "fericire" este inselatoare si imbinata cu amarul).
Nu promovez sentimentul de vina, asta este interpretarea ta.
Am vina, desigur, de a nu valoriza talantii primiti! Ai primit ceva? Pai aceia sunt talanti..
Deci nu vinovata ca am primit ceva, ci vinovata ca nu traiesc crestineste, vinovata ca iubesc lumea mai mult decat pe Dumnezeu etc.

[Noesisaa]

Eu am scris ce am inteles eu din ceea ce ai scris tu. Posibil ca nu am inteles bine.
Mie mi se pare ca duci o viata destul de angajata crestineste. Cred ca te cam auto-flagelezi.

Intotdeauna am avut impresia, si imi place sa cred, ca oamenii cu adevarat credinciosi sunt fericiti, sau cel putin emana fericire. Cu tot cu problemele care sunt in lume si pacatele care le fac, fiindca pana la urma, Hristos a inviat, nu-i asa, si noi suntem crestini...deci avem motive de bucurie care trancend micimea si nedesarvarsirea noastra. Nu ma prea atrage crestinismul care e ancorat intr-un tragism continuu.

[anna21]

În prealabil postat de Noesisaa

Eu am scris ce am inteles eu din ceea ce ai scris tu. Posibil ca nu am inteles bine.
Mie mi se pare ca duci o viata destul de angajata crestineste. Cred ca te cam auto-flagelezi.

Intotdeauna am avut impresia, si imi place sa cred, ca oamenii cu adevarat credinciosi sunt fericiti, sau cel putin emana fericire. Cu tot cu problemele care sunt in lume si pacatele care le fac, fiindca pana la urma, Hristos a inviat, nu-i asa, si noi suntem crestini...deci avem motive de bucurie care trancend micimea si nedesarvarsirea noastra. Nu ma prea atrage crestinismul care e ancorat intr-un tragism continuu.

Da, Noesisa, oamenii credinciosi sunt mai senini deoarece sunt desprinsi de aceasta lume si ancorati intr-o alta realitate.
Dar cred ca eu nu sunt "destul de crestina".
Nu sunt deprimata, trista.. ce mai presupuneti din postarile mele. Ci doar nemultumita de nivelul meu de traire crestina, ceea ce este cu totul altceva. (Si nu de la viata familiala mi se trage.)
Si in viata reala sunt un om senin si cu simtul umorului, ca altfel nu as putea face fata rolului de mama a doi copii.. care acum vad ca-mi picteaza bufetul din bucatarie :))). (o mama carierista nu se poate bucura de simtul artistic al copiilor...)
Doar ca pe acest forum imi prezint o singura latura a mea.. de aceea deprim lumea.. imi pare rau.

[Noesisaa]

În prealabil postat de anna21

Si in viata reala sunt un om senin si cu simtul umorului, ca altfel nu as putea face fata rolului de mama a doi copii.. care acum vad ca-mi picteaza bufetul din bucatarie :))). (o mama carierista nu se poate bucura de simtul artistic al copiilor...)

:D Cum sa nu, ai impresia ca mamele care au si o cariera sunt oarbe sau nu-si iubesc copiii? Eu am vazut mame casnice (in Romania) cu mai multi copiii care saracele erau asa de prinse cu treaba ca nu observau nimic dragalas la copiii lor, sau oricum, daca observau, nu erau prea impresionate. Totul depinde de felul de a fi a mamei, nu de ocupatie, sau de cat de mult sta acasa.

Stii ce-i ciudat? Eu animozitatea asta fata de femeile cu cariera nu am intalnit-o decat la americani protestanti si conservatori din America (am locuit putin intr-un stat mai spre sud). Sau la unii proaspat convertiti ortodocsi.

[andreicozia]

În prealabil postat de anna21

.. care acum vad ca-mi picteaza bufetul din bucatarie :))).

Lasa-l ca oricum nu-i al tau. Cind va mutati din apartament oricum il vor zugravi din nou deci nu conteaza.

[anna21]

În prealabil postat de Noesisaa

Sa stii Anna, ca totusi transmiti o impresie destul de deprimanta despre casatorie...cel putin pentru cineva necasatorit. :)

Nu am aceasta intentie :)). Marita-te si fa copii. E bine.
O sa fiu un pic off topic.. am citit o carte in care scria ca trebuie sa descoperi ce considera cel de langa tine dovada de iubire. Ca fiecare are "indicatori" pentru asta..
De ex. eu pot considera un gest frumos sa-mi cumpere branza mea preferata (cand el uraste branza, sa zicem). Asta inseamna ca este atent la ceea ce-mi place mie, chiar daca avem gusturi f diferite si el este nepriceput la cumparaturi. El poate considera ca un cadou scump (si nefolositor) este un gest frumos.. Avem deja o problema daca nu stim sa interpretam corect ce face celalalt.

Unii oameni vor contact fizic. Altii vor sa fie ascultati si apreciati. Altii chiar vor confort material si cadouri.. Fiecare barbat (si femeie) are alta idee despre ce inseamna a arata iubirea.
Din pacate media ofera modele limitate ale relatiilor dintre sexe. Si disfunctionale, parerea mea. Mie nu-mi este deloc greu sa fac aia si aia in casa.. chiar ma amuza pe undeva ca lucruri atat de simple fac o mare diferenta.
Desigur exista si lucruri pentru care o femeie trebuie sa ia atitudine: cum ar fi cele ce tin de educarea corecta a copiilor.
Dar pentru caratul gunoiului, spalatul hainelor si o ciorba acolo.. chiar nu merita sa te superi.

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Cristina a inteles f bine mesajul meu, multumesc pentru clarificari. :).

Fiecare sot ar trebui sa se jertfeasca, desigur..

Dar consider ca este foarte foarte gresit sa cautam scuze pt purtarea noastra in ceea ce face cel de langa noi.
Este o ispita.. nu vede nimeni asta? Este o ispita sa crezi ca daca cel de langa tine nu se comporta ca un crestin, tu ai dreptul sa te abati de la indatoriri familiale. Nu ma refer la cazuri extreme - dar si acelea trebuie dezbatute cu duhovnicul.
Nu am gasit nicaieri sa scrie ca femeia trebuie sa se supuna "daca".. (daca el este atent, afectuos, duce gunoiul si spala copiii). Exista limite ale ascultarii, dar acelea sunt trasate tot de credinta, nu de bunul plac (ex. ascultarea poruncilor lui Hristos sunt mai presus de ascultarea de sot, desigur).
Trebuie sa privim in primul rand catre noi cu ochiul critic.. si catre ceilalti cu dragoste. Nu invers.
Casatoria este o cruce, da. Trebuie sa o purtam. Macar sa incercam sa o purtam inainte de a ne plange ca este grea! Multi o leapada fara a incerca macar sa o poarte! Nu mi se pare firesc. Nu este chiar atat de grea, ca o purtam cu Hristos, nu singuri.
Viata mea nu este exemplu pentru altii, nu stiu cum s-a ajuns la discutarea ei. :). Ba inca sunt contramodel.. da, nu sunt un model pt ca inca sunt crestina mai mult cu numele. Model sunt sfintele crestine casatorite.

Spuneti ca eu caut suferinta.. Nu este adevarat!
Incerc doar sa fiu realista. De aceea am dat date statistice. Majoritatea oamenilor pe aceasta planeta sufera. Si nu putin, nu din umiliri si lipsa de respect. Oamenii mor de foame, din boli, din abuzuri, avorturi..
Si eu sa am pretentia ca merit sa fiu fericita? De ce? Cu ce sunt mai speciala decat restul? Cu ce sunt mai buna decat copilasii care mor de foame prin nu's ce colt de lume.. ca sa cred ca merit ceva? Mi s-au dat foarte multe cu un singur scop: sa-mi lucrez mantuirea! Mie si familiei mele.
(nu vreau sa par ipocrita.. nu sunt o nefericita. Dar cred ca trebuie sa fim recunoscatori pt toate.. bune SI RELE ca in folosul nostru sunt date. Dumnezeu nu este un sadic. Daca noi suntem invatati sa cautam fericirea cu orice pret aici, sa credem ca o meritam, sau ca am merita ceva, orice.. vom plange dincolo).

Bine, Anna, te-am inteles eu gresit.
Si daca (cum inca mi se pare) din mesajele tale se degaja si o atitudine cam dolorista poate asta este din cauza ca, cum ai spus tu, prezinti numai o fateta a lucrurilor, pt ca asta se potriveste in discutie (cum spuneam mai sus, discutiile duc la polarizari).

In ceea ce priveste fericirea, si eu cred ca Dumnezeu vrea sa fim fericiti, daca este posibil, si in viata de familie, sa fim iubiti si sa avem impliniri de multe feluri. Daca nu ar fi asa, nu ar mai fi rugaciunile de la cununie cu viata in pace si armonie, copii frumosi (da, asa se spune: frumosi! deci ceva lumesc, pana la urma, nu?) binecuvantari materiale (ca sa fie ei indestulati si sa poata da si la altii). Deci fericirea este si ea un scop in viata, chiar daca este subordaonata mantuirii (unirii cu Dumnezeu).
Deci, daca o femeie nu este fericita din cauza ca sotul ei nu o ajuta, nu o sustine, nu o respecta, este egoist etc etc (deci nu numai situatiii extreme cu batai si viol), cred ca nu este gresit daca incearca sa remedieze situatia si altfel decat prin supunere si acceptare. Sigur, depinde de la caz la caz cum anume, si reprosurile nefarsite nu ducprobabil la nimic. Insa poate incerca sa il facasa inteleaga pe sot ca nu se poarta cum ar trebui. Mie asa mi se pare. Altfel, cuplul devine 'unilateral'. Se spune ca lipsa comunicarii distruge cuplul, nu? Daca nu ii dai celuilalt sa inteleaga ca iti calca dragostea in picioare (sau in fine, ca.. sau ca...), mi se pare ca nu este un lucru bun.