Diferenta intre spovedanie si discutie cu preotul

[maria32]

eu am uneori o problema exact inversa legata de cea a Sophiei.
Parintele meu duhovnic cand merg sa ma spovedesc ma intreaba ce s-a mai intamplat in viata mea, ce am mai facut cu problemele pe care le cunoaste deja, daca s-au mai ivit probleme noi si discutam in amanunt despre toate. Si ma sfatuieste ce ar trebui sa fac. Pana aici toate bune si frumoase. Dar uneori, abia mai apuc sa mai strecor si eu un pacat pe ici pe colo in discutie. Pentru ca problemele nu tin toate de pacatele mele. E adevarat ma bucur mult de sfaturile parintelui si incerc sa fac intotdeauna ascultare desi nu intotdeauna mi-e usor, insa, nu apuc uneori sa spun uite asa extrem de simplu "parinte am mintit". Daca spun asa, ma intreaba ce am mintit si de ce si ajungem sa discutam despre cum ca nu e bine sa minti si etc si nu apuc sa mai zic si ca am poftit la bunul aproapelui sau mai stiu eu ce alte pacate.
Si mai niciodata nu-mi da canon Desi eu uneori simt ca as merita, sau mi-as dori. Ba chiar, cand i-am spus ca am o problema ca uneori ma rog prea mult seara si a doua zi pic de oboseala si nu mai fac fata altor probleme peste zi m-a sfatuit sa nu ma mai rog asa de mult.
Insa eu mi-am pus singura un canon si ma simt groaznic cand nu reusesc sa mi-l fac. Si chiar nu pot sa ma culc linistita spunand doar un Tatal Nostru seara asa cum m-a sfatuit parintele.