cea mai frumoasa ascultare

[vali99]

Fratilor cred ca e cel mai odihnitor topic ce am citit pina acum. Multumesc tuturor celor ce ati povestit, de la toti m-am folosit si mi s-a odihnit sufletul.
Am sa va povestesc si eu cite ceva, daca tot stam la gura sobei...Eu am crescut printre calugari si am fost crescut duhovniceste tot de un calugar. Bunica mea mi-a pus primele caramizi, era un calugar batrin de la o schit f f retras de linga Alba care venea la bunica mea, noi mici fiind, de cite ori trecea prin Bucuresti (cam data pe an). Era un calugar simplu, cam de 75 de ani, putin gingav, dar era un mare rugator si i-a ajutat pe multi cu rugaciunile lui. Cind bunica mea ii pregatea odaia cea mai buna, si ii schimba asternuturile el ii zicea "Asa sa-ti astearna, Marie, Dumnezeu, cum imi asterni tu mie". Dimineata cind noi intram in camera sa, patul era neatins, el dormise pe jos. Cind ai mei au ajuns pe la el, s-au mirat de cit de retras era locul unde vietuia, singur, sus pe munte, incojurat de brati si animale salbatice. Cu multa simplitate spunea ca mai trece ursul pe la el si ii mai da si lui cite ceva de mincare...Acum nu mai stiu daca mai traieste...

Cind am crescut am inceput vacantele si concediile sa le petrec pe la manastiri...ascultarile care imi placeau cel mai mult erau cele legate de biserica: curatenie, ordine, diverse treburi in si in jurul bisericii dar parca nici una nu se compara cu ascultarea de Paraclisier - cel care il ajuta pe preot la slujba....cind stai in Sf ALtar in timpul rugaciunilor preotului de la Proscomidie sau din timpul SF Liturghie, te simti atit de mic de-ti vine sa te ascunzi sub un scaun, parca tot cerul este prezent acolo..iar acest lucru la manastire il simti si mai intens. Slujba de noapte la manastire coboara cerul pe pamint, de fapt aceasta este care ii tine pe calugari "in forma" ca sa zic asa.

O buna prietena, maicuta acum, mi-a povestit ca la inceputul venirii ei in manastire, a avut ascultare sa mearga toata vara la fin, acolo fiind zona de munte urcau cam 1 ora pina la locul unde se facea finul, iar brazdele erau numai "sus-jos". Ea fiind fata de oras, neobisnuita cu aceste activitati, dupa vreo 2 luni de mers la fin simtea ca nu mai poate. Intr-o zi cind urcau la fin, i se facuse cam rau, o durea inima, se inrosise toata si a ramas mai in urma cu alta sora. Mai avea cu ele si cite o galeata de vreo 7-8 kg cu mincare...Cind simteau ca nu mai pot s-a apropiat de ele un parinte batrin, le-a luat galetile si apoi cald si parinteste a inceput sa le vorbeasca "cind sunteti tulburate sau obosite sufleteste sa mergeti pe munte, chiar daca nu va rugati, caci pe munte Domnul s-a schimbat la fata, de pe munte s-a inaltat la Cer, iar muntii acestia ai nostri sunt sfintiti de multimile de calugari si pustnici care s-au nevoit aici". Pe nesimtite au ajuns la locul unde trebuiau sa faca finul, dar cind au ajuns acolo au simtit ca nu le mai durea nimic si simteau o mare putere in ele. Cind au coborit de pe munte s-a apropiat o femeie de ele si le-a dat un buchet de flori rosii, f frumoase, zimbind, fara sa le spuna nimic.....