Cand vom muri?

[vsovivi]

Păi, oridecâteori cu un păcat micuț ne despărțim prin liberă alegere de dragostea Domnului, prin liberă lepădare, de fiecare dată murim, căci nu este moarte mai amarnică și mai mare decât pierderea neprihănirii din relația plină de milă umilă cu Dumnezeu, și de fiecare dată când din liberă alegere nu alegem cu dragoste liberă binele căci binele este Dumnezeu ci alegem cunoașterea răului ori a binelui și a răului prin păcatul săvârșit, de tot atâtea ori am murit cu desăvârșire înviind duhul morții în noi, ce crește apoi falnic și îngâmfat și semeț exact ca o buruiană sănătoasă... și la gușe groasă.

Iar morților e greu să le mai grăiești apoi ca să-i urnești dacă nu ai harul lui Dumnezeu de la Dumnezeu primit căci nimeni nu se poate ridica din moarte la porunca tiranului szmeu szmintit... ce iată ai devenit!

căci omul se iubește pe sine prin păcat și prin păcat omul se iubește pe sine pentru ca să fie numai el singur, singur cu el... în gînd numai...

iar când vine Dumnezeu la el, din mila Lui pentru om, ca să-l scoată pe om din uitare, se va mira amarnic omul cum de a reușit performanța de a risipi toată clipa frumoasă în pustiul slavei deșarte ce vine de la groozăvia slavei de la frații săi egoiști... și lucrând astfel cu temeinicie la amăgirea și ispitirea Domnului precum și a sa, a omului... deznădăjduit gLumește și hulind și simțind că astfel se răcorește... și crezând că devine și mântuitor... delănsând și nepăsând.

Căci păcatul se face dulceață în om și apoi omului dulceața îi este fericire, iar dragostea lui se autolipește mereu, feromagnetic, de ispistețitul piteu ispispitidiot... căci firește are tot felul de idei noi, doar ca să se laude că el nu mai ascultă devenind un exemplu căzut și „fericit” dar și ca să se revolte apoi nemulțumit pentru că nu stăpânește destul!

și astfel omul se lasă păcătuit la nesfârșit prin magnetismul viclean al sfidărilor fermecătrufiei fascinante a lenectualului modern, ce a devenit... adulându-se cu fascinație mereu înaintea rânjetului îngăduitor și apreciativ și adulator al lui „Dumnezeu” pentru el și păcatele lui... căci omul crede că Dumnezeu îl mângâie pe el între cornițe oridecâteori se mândrește cu încă o cădere în păcat... dar defapt se îngâmfă omul crezând că doar el este fiu al lui Avraam ori cunoscut al lui Hristos și cade astfel prin femeie exact ca luțifer în infern... iar de acolo el devine un nou tată al minciunii pentru ultimii fii ai lui Adam... câți vor mai fi.