reforma protestanta

[anaana71]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Înduioşătoare grija ta pentru memoria Ellenei White... Punctele de doctrină adventiste sunt bazate pe Biblie, iar acestea coincid cu ideile E.G.W., au ale altor autori creştini dinaintea ei şi chiar cu unele din scrierile patristice.

ce-ai mai intors-o ca la Ploiesti.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de anaana71

ce-ai mai intors-o ca la Ploiesti.

Daca nu o pot intoarce, nu au cum sa ramana ceea ce sunt...trebuie sa evite the truth cu orice pret!

[andra_v]

Fara indoiala, reformatii n-au dorit nimic rau; ei au fost de bunacredinta, dandu-si de multe ori viata pentru confesiunea lor, insa entuziasmul in lumea noastra de multe ori nu este suficient pentru a evita greselile si capcanele. Reforma a reprezentat, din pacate, o ocazie mare ratata de refacere a unitatii Bisericii. Protestantii au inteles initial ca Biserica Romana savarseste anumite erori (unele grosolane precum dogma infailibilitatii papale - cea mai grava, poate -, cea privind existenta Purgatoriului, sau iertarea pacatelor prin plata indulgentelor; ori transformarea Painii si a vinului in Trupul si Sangele Mantuitorului prin transubstantiere - un inceput de rationalizare a Tainelor divine prin scolastica augustiniana, scolastica pe care, din pacate, Calvin a copiat-o intr-un mod preafidel). Numai ca, din dorinta de a indrepta anumite greseli si de intoarcere la Biserica primara (paradoxal, protestantii din epoca Renasterii n-au acceptat ideea de reforma. De altfel, ei acuzau BC de "reformarea", deci alterarea Bisericii din vremurile apostolice spre care nazuiau in mod sincer, cu invataturi omenesti fabricate de papi, contrare poruncilor lui Hristos), lutheranii, calvinii, ulterior chiar anglicanii s-au pierdut in doctrine contradictorii, lipsite de consistenta si de fundament scripturistic. Nici macar cu regula "Sola Scriptura" n-au reusit sa fie consecventi, negand negru pe alb insasi invataturile lui Iisus si cele ale Apostolilor. Neoprotestantii s-au indepartat mai rau de la Reforma initiala (senzatia mea ca au dat din lac in put); daca te mai poti intelege cat de cat cu anglicanii, calvinii si lutheranii, cu neoprotestantii nu gasesti nici un punct comun. De pilda, adventistii si iehovistii neaga de un secol existenta sufletului nemuritor. Iata insa ce ne spune Scriptura:

"Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul, ci temeti-ve de cei care pot ucide sufletul in gheena" (Matei, 10, 28). De unde intelegem ca sufletul poate fi ucis. Dar cum poate fi ucis un suflet care, de fapt, nu exista?

In Vechiul Testament, Saul, savarsind pacatul spiritismului, a vorbit prin intermediul vrajitoarei Endor cu Samuel dupa moartea acestuia (1, Regi, 28, 11-18). Fictiune?

cuvantul "duh" - "ruach" in ebraica (pneuma, in greaca) se traduce prin "Suflare", "viata". Stim ca Dumnezeu a creat intreaga lume numai cu Cuvantul, dar numai omului i-a suflat "Suflare de viata", facandu-l "dupa Chipul si asemanarea Sa": "Dumnezei sunteti, toti fii ai celui preainalt". Numai ca acesti "fii" s-au asemanat "dobitoacelor necuvantatoare". Sufletul este cel care face viu un corp neinsufletit, iar dupa moarte se intoarce la Creatorul sau (3 Regi, 17, 20-22). "Apoi a strigat Ilie catre Domnul si a zis: "Doamne Dumnezeul meu, oare vaduvei la care locuiesc ii vei face rau omorand pe fiul ei? Si sufland de trei ori peste copil a strigat catre Domnul si a zis: "Doamne Dumnezeul meu, sa se intoarca sufletul acestui copil in el! Si a ascultat Dumnezeu glasul lui Ilie; si s-a intors sufletul copilului acestuia in el si a inviat.". Eclesiastul de asemenea ne invata ca, la moarte, sufletul nu dispare ci "se intoarce la Dumnezeu" (Ecles, 12-17). Primul mucenic crestin, Stefan, cand era batut cu pietre vedea Cerurile deschizandu-se si pe Iisus Caruia i se ruga in clipa mortii "Doamne Iisuse, primeste duhul meu!" (Fapte, 7, 59). "Si Iisus, strigand cu glas tare, a zis: Parinte, in Mainile Tale incredintez duhul Meu. Si aceste zicand Si-a dat duhul" (Luca, 23, 46).

Buna seara tuturor!
Din cate vad, din nou s-a ajuns la o atmosfera incinsa. Si pentru ce? In secolul XIX, niste unitarieni ardeleni au devenit evrei. Era si logic, data fiind esenta credintei lor. Cinste lor, pentru ca si-au recunoscut pornirea inimii si sensul adevarat al doctrinei, deopotriva. Presupun ca adventistii vor deveni, similar, niste practicanti ai religiei Poporului Ales, insa, din pacate, de orientare saduchee, data fiind atitudinea lor antiscripturistica fata de nemurirea sufletului si fata de pozitia Sabbath-ului in cadrul zilelor saptamanii.
Acum, sa trecem la momentul grandios al Reformei, in ansamblu.
Toti acei oameni de mare forta, Luther, Calvin, de Beze, Arminius, Zwingli, Leger, Knox, etc., au crezut sincer. Ce s-a intamplat ulterior, a fost specularea, de catre...banuiti cine, a antipatiei la nivel de mase dintre catolici, pe de o parte, si luterani, calvini, anabaptisti, etc., pe de alta. Nu exista scuza pentru oroarea quasi-genocidica numita eufemistic "noaptea Sfantului Bartolomeu", care, nota bene, a fost organizata de regalitatea franceza, NU de BC sau de Sfantul Oficiu. Nu exista scuza nici pentru devastarea unor manastiri catolice, si omorarea multor monahi si preoti, indeosebi de catre taranii germani fanatizati de catre "radicali", in timpul rascoalei taranesti, indeosebi pe filiera anabaptista.
Un alt aspect este atitudinea, indeosebi calvina si luterana, fata de limba nationala in traducerile Sfintei Scripturi, ca si in cultul noilor Biserici emergente. Nu stiu cat se cunoaste, pe larg, faptul ca primele carti prin care oropsitul roman ardelean putea invata romaneste erau catehisme si psaltiri calvine. CE GASESC EXTRAORDINAR E CA OAMENI, PRIN DEFINITIE SI TRADITIE EXTREM DE TRUFASI, CA NOBILII MAGHIARI, AU DEVENIT FOARTE GENEROSI, DATORITA CREDINTEI NOU-DOBANDITE. Au renuntat, fie si temporar, la spiritul de casta, si au permis asa ceva. Banuiesc ca realizati ce risc imens este pentru o patura dominatoare ereditara, dependenta de proprietati funciare imense, initierea culturalizarii, fie si cu temei prozelit, a maselor obediente, care mai sunt si de alta extractie etnica si limba.
Per ansamblu, Reforma a fost un fenomen greu de inteles si judecat dintr-o perspectiva total obiectiva. Va invit mai departe sa va expuneti opiniile, sine ira et studio. Daca eu, catolic, deci chipurile teoretic subiectiv cand vine vorba de Reforma, :) pot asta, cu atat mai mult fratii nostri si colegi de forum ortodocsi, care au avut, pe tronul Patriarhiei Constantinopolitane, la un moment dat, un Patriarh cu simpatii calvine, desi nu i-a apartinut acea Confesio fidei ce i s-a atribuit. Ma refer la cel recunoscut de partea ortodoxa ca fiind Sf. Mucenic Chiril Lukaris.
Pace si bine!

[Mihai36]

Mai frate ..cind te simti frate cu orice nazuitor din lume nu cred ca trebuie sa te laude cineva ca ai simpatii calvine sau chiar musulmane, etc.
La o adica daca stam sa ne gindim tot binele din lume (incluisv reforma) tot lui Dumnezeu il datoram, El este cel care trebuie laudat.
Ca le-a deschis ochii oamenilor -si unora si altora- sa infaptuiasca uneori chiar si intrun mod concurential recipric benefic -ceea ce era necesar acelor vremi.
Sa ne dorim sa ne deschida si noua ca sigur mai este loc si de mai bine.

O aplicatie interesanta a Reformei a fost,in opinia mea, etica protestanta asa cum este descrisa de Max Weber.

,,Calvinistii cred in predestinare, actul prin care Dumnezeu predestineaza ca anumite suflete vor fi osandite si altele vor fi mantuite, si nimic din ceea ce pot face ei in aceasta lume nu poate influenta decizia lui Dumnezeu. Sarcina calvinistilor in aceasta lume este sa se abtina de la placerile lumesti si sa lucreze pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru ei, acumularea averii nu este un pacat, ci, dimpotriva, este socotit ca un har dat de Dumnezeu. Averea celui care munceste este pusa in slujba comunitatii in care traieste. Dumnezeu nu-i iubeste numai pe cei care isi parasesc averile mergand in pustiu in cautarea lui, ci ii iubeste si pe aceia care raman in mijlocul oamenilor si produc bunastare.

Bogatia acestora lucreaza pentru comunitate, fie direct, ca un bun de consum de care se bucura toti cei care il cumpara sau prin impozitele catre bugetul public din care se fac redistribuirile in folosul tuturor, fie indirect, prin investitiile pe care le face cel care aduna avere, investitii care genereaza locuri de munca, deci asigura existenta decenta a multor oameni, sau prin acumularile de capital de care se folosesc bancile pentru a imprumuta alti investitori care multiplica bogatia comunitara. Aceasta spirala a bogatiei nu ar fi posibila fara acei oameni care la inceput dovedesc curaj, au idei novatoare, tenacitate in urmarirea telurilor propuse si o pricepere deosebita pentru administrarea resurselor umane, financiare sau naturale, intr-un mod cat mai ingenios cu putinta. De fapt, prin aceasta pricepere in inmultirea banilor cu ajutorul unor idei ingenioase care nu stau la indemana oricui este tradus harul daruit de Dumnezeu bunului crestin.

Mai exista in etica protestanta o idee revolutionara: aceea ca marginalii dintr-o comunitate devin foarte ambitiosi - si de cele mai multe ori si eficienti - tocmai datorita statutului lor de marginali. Acestia intra in competitie cu cei care au resurse si inventeaza solutii ingenioase pentru situatii imposibile. Prin aceasta idee, etica protestanta inoveaza si in domeniul democratiei, legitimand marginalii sa ia loc in competitia sociala fara complexe, chiar cu un fel de orgoliu al marginalului. Eficienta actiunii rationale si spiritul democratic vor fi cuvintele de ordine ale secolelor al XIX-lea si al XX-lea."

[user11]

În prealabil postat de Scotland The Brave

O aplicatie interesanta a Reformei a fost,in opinia mea, etica protestanta asa cum este descrisa de Max Weber.

,,Calvinistii cred in predestinare, actul prin care Dumnezeu predestineaza ca anumite suflete vor fi osandite si altele vor fi mantuite, si nimic din ceea ce pot face ei in aceasta lume nu poate influenta decizia lui Dumnezeu. Sarcina calvinistilor in aceasta lume este sa se abtina de la placerile lumesti si sa lucreze pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru ei, acumularea averii nu este un pacat, ci, dimpotriva, este socotit ca un har dat de Dumnezeu. Averea celui care munceste este pusa in slujba comunitatii in care traieste. Dumnezeu nu-i iubeste numai pe cei care isi parasesc averile mergand in pustiu in cautarea lui, ci ii iubeste si pe aceia care raman in mijlocul oamenilor si produc bunastare.

Bogatia acestora lucreaza pentru comunitate, fie direct, ca un bun de consum de care se bucura toti cei care il cumpara sau prin impozitele catre bugetul public din care se fac redistribuirile in folosul tuturor, fie indirect, prin investitiile pe care le face cel care aduna avere, investitii care genereaza locuri de munca, deci asigura existenta decenta a multor oameni, sau prin acumularile de capital de care se folosesc bancile pentru a imprumuta alti investitori care multiplica bogatia comunitara. Aceasta spirala a bogatiei nu ar fi posibila fara acei oameni care la inceput dovedesc curaj, au idei novatoare, tenacitate in urmarirea telurilor propuse si o pricepere deosebita pentru administrarea resurselor umane, financiare sau naturale, intr-un mod cat mai ingenios cu putinta. De fapt, prin aceasta pricepere in inmultirea banilor cu ajutorul unor idei ingenioase care nu stau la indemana oricui este tradus harul daruit de Dumnezeu bunului crestin.

Mai exista in etica protestanta o idee revolutionara: aceea ca marginalii dintr-o comunitate devin foarte ambitiosi - si de cele mai multe ori si eficienti - tocmai datorita statutului lor de marginali. Acestia intra in competitie cu cei care au resurse si inventeaza solutii ingenioase pentru situatii imposibile. Prin aceasta idee, etica protestanta inoveaza si in domeniul democratiei, legitimand marginalii sa ia loc in competitia sociala fara complexe, chiar cu un fel de orgoliu al marginalului. Eficienta actiunii rationale si spiritul democratic vor fi cuvintele de ordine ale secolelor al XIX-lea si al XX-lea."

Max Weber, daca i-l citati si citatul scris de dumneavoastra ii apartine, ori nu a inteles bine etica ori a omis sa spuna ca principiul primordial este acela de a acumula prima data "averi" in imparatia cerurilor, din cele nestricacioase, caci averile lumesti nu au valoare acolo.

[grasu77]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Presupun ca adventistii vor deveni, similar, niste practicanti ai religiei Poporului Ales, insa, din pacate, de orientare saduchee, data fiind atitudinea lor antiscripturistica fata de nemurirea sufletului si fata de pozitia Sabbath-ului in cadrul zilelor saptamanii.

Pozitia bisericii adventiste fata de cele doua "curente" religioase este urmatoarea:
- fata de "nemurirea sufletului" (expresie inexistenta in Sfanta Scriptura): este "preferata" credinta in INVIEREA pe care ne-a fagaduit-o Domnul Iisus Hristos la revenirea Sa;
- fata de sabat: sunt respectate toate cele 10 Porunci Dumnezeiesti (inclusiv porunca a 4-a, referitoare la pazirea zilei a saptea ca zi de odihna inchinata Domnului).

Concluzie: adventistii pot fi identificati ca fiind cei care "pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin marturia lui Iisus Hristos" (Apocalipsa 12:17 si 14:12).

Saducheii din evanghelii si fiara din apocalipsa sunt cei care nu au la baza credintei fagaduintele Mantuitorului si au schimbat Poruncile lui Dumnezeu.

Ca sa intram pe subiect: unul din pasii reformei este intoarcerea la invataturile si fagaduintele Domnului Iisus Hristos si pazirea Poruncilor lui Dumnezeu, asa cum le-a pazit Mantuitorul.

Intuitia geniala a lui Calvin a constat in exprimarea unor adevaruri profunde ale naturii in limbaj teologic. Nu am timp acum, dar o sa postez altadata niste linkuri din care rezulta clar ca dogma predestinarii are substrat nu doar teologic, ci profund stiintific. Ma refer la faptul, izbitor pentru mandrul-nevoie-mare liber arbitru uman, ca exista gene care guverneaza inclusiv orientarile religioase ale individului. Si asta clarifica faptul ca unii vad gresit predestinarea ca un soi de teleghidare, pana in cele mai infinitezimale miscari ale fiintei umane, de catre Dumnezeu. Complet gresit. ORICE ESTE PUS PE SINE POATE DERAIA. Predestinarea se refera la har si mantuire. Si in lumea asta naturala si biologica in care se agita asa efemer si tragic corpurile noastre, o expresie clara a "interfetei harului cu materia perisabila" sunt genele.

[AlinB]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Intuitia geniala a lui Calvin a constat in exprimarea unor adevaruri profunde ale naturii in limbaj teologic. Nu am timp acum, dar o sa postez altadata niste linkuri din care rezulta clar ca dogma predestinarii are substrat nu doar teologic, ci profund stiintific. Ma refer la faptul, izbitor pentru mandrul-nevoie-mare liber arbitru uman, ca exista gene care guverneaza inclusiv orientarile religioase ale individului. Si asta clarifica faptul ca unii vad gresit predestinarea ca un soi de teleghidare, pana in cele mai infinitezimale miscari ale fiintei umane, de catre Dumnezeu. Complet gresit. ORICE ESTE PUS PE SINE POATE DERAIA. Predestinarea se refera la har si mantuire. Si in lumea asta naturala si biologica in care se agita asa efemer si tragic corpurile noastre, o expresie clara a "interfetei harului cu materia perisabila" sunt genele.

Fara suparare, din ce ramura catolica faci parte? :)