Eu citesc și scriu e un forum al Oastei Domnului de mai mulți ani și întotdeauna mi s-a părut că nu spun nimic diferit decât spune Biserica Ortodoxă. Aceeași credință am întâlnit-o și acolo, și dincolo. E adevărat, poate mai puține obsesii anticatolice la acești ostași, preocupați mai mult să fie ei plăcuți Domnului.
Din ceea ce am auzit, însă, gruparea condusă de Tudor Popescu NU a fost în OD, ci a fost gruparea aceea de la Cuibul cu Barză din București, care nu mai credea în aceleași lucruri. Dar, poate confund și e vorba de alt preot Popescu decât cel de la Berzei.
Singura femeie ortodoxă la care am admirat strălucirea Sfântului Spirit și despre care am aflat pe cale supranaturală că e iubită și ascultată de Domnul a fost o laică din OD. Cu adevărat, un exemplu de viață creștină în slujba lui Dumnezeu și a aproapelui. Cred că ar fi foarte mâhnită dacă i s-ar spune că nu e ortodoxă.
|