Spovedanie

[gabriela8]

În prealabil postat de eduardd

In general avem tendinta de a merge la duhovnici aspri ( calugari adesea) dar NU respectam canonul si invataturile primite! Mai mult la duhovnic mergi des ( sau cel putin asa ar trebui) daca e calugar ce faci te spovedesti doar in posturi? Eu am duhovnic calugar de cand ma stiu si este greu. Deci, grija! O spun din experienta! Daca poti sa postesti, posteste daca nu, NU! Nu in post sta curatirea inimii..mai bine cercetetaza-ti inima si constiinta cu deamanuntul. Canoanele NU sunt facute sa ucida ci sa indrepte! Domnul sa iti ajute!

Si totusi exista o diferenta mare intre unii preoti de mir si calugari in ceea ce priveste spovedania. Cand eram mica ma spovedeam la un preot calugar dar dupa ce am crescut, eram la facultate, preotul calugar la care ma spovedeam a plecat in alt judet si a fost greu sa il pastrez. Mi-a dat binecuvantare sa imi aleg un alt duhovnic dar sa am grija sa nu fie nici prea sever nici prea indulgent... Cert este ca nu mai simt la fel, parca totul e prea ca pe banda de cand ma spovedesc in parohie, nu ma simt sfatuita si am mereu un gol sufletesc. Mi-as cauta un alt preot calugar care sa stiu ca se roaga pentru mine, nu zic ca actualul duhovnic nu se roaga pt fiii duhovnicesti dar nu stiu, atunci era altceva...
In ceea ce priveste canonul poate fi de comun acord adica sa nu depaseasca putintele noastre dar sa existe totusi, ca sa fim intr-o randuiala.

[andreea2209]

nu cunosc randuielile bisericii pentru ca pana in noiembrie-decembrie anul trecut m-am tinut departe de ea si nu pentru ca as fi vrut in mod special acest lucru ci pentru ca am uitat ce inseamna cu adevarat. am avut de invatat foarte multe dintr-o experienta/intamplare care parca s-a petrecut tocmai pentru a-mi aminti din noi de Dumnezeu, pentru a ma intoarce acolo unde imi era locul, pentru a fi cea care trebuie sa fiu. sunt convinsa ca nimic nu este intamplator in viata si chiar daca inca imi mai apasa greu pe suflet intaplarea respectiva, invat sa merg inainte si sunt recunocatoare ca lucrurile au decurs astfel. nu vreau sa fiu off topic dar am vrut sa stiti contextul in care vreau, simt si stiu ca trebuie sa ma spovedesc. ultima data m-am spovedit acum foarte multi ani, eram copil, este posibil sa fi avut in jur de 14 ani. cred ca iubirea pentru biserica, pentru Dumnezeu, tine foarte mult de familia in care cresti, de cei cu care intri in contact, trebuie sa iti fie insuflata de mic, sa incolteasca si sa prinda radacini in sufletul tau astfel incat toata viata sa faci tot posibilul sa traiesti dupa voia si legile lui Dumnezeu. la mine nu s-a intamplat acest lucru, mergeam la biserica insa fiecare spovedanie era facuta "in graba" asa cum am mai auzit ca se face, si astfel nu am inteles semnificatia si nu i-am acordat importanta necesara. duhovnic nu am pentru ca preotii la care ma spovedeam/impartaseam cand eram copil ori nu mai sunt in viata, ori nu mai sunt de gasit. asta nu este o scuza pentru felul in care mi-am trait viata pana acum, insa mi-am invatat lectia acum si sunt gata sa fac tot ce trebuie ca sa ma indrept. tot de la sfarsitul anului trecut am inceput sa merg la o manastire din bucuresti, unde sufletul meu isi gaseste linistea, unde merg cu mare bucurie. am luat-o incet, cu pasi mici, si simt ca am ajuns acum la pasul ce tine de spovedanie. postesc miercurea si vinerea si am ales sa postesc ultimele doua saptamani inainte de Sfintele Pasti. la inceputul postului m-am gandit bine, as fi vrut sa il tin pe tot insa cred ca m-ar fi depasit si nu vreau sa fac nimic in graba, nu vreau sa fac ceva peste puterile mele. gandul la spovedanie mi-a venit intr-o zi cand stateam in biserica si asteptam sa ma inchin la sfintele moaste, am vazut atunci un calugar care spovedea si mi-a ramas in suflet felul lui de a asculta, atitudinea pe care o avea in timpul spovedaniei, si imi doresc mult sa ajung sa ma spovedesc la el, sa fie el duhovnicul meu. am nevoie de ajutorul vostru, mi-a spus sa citesc indreptarul la spovedanie iar cand voi fi pregatita sa merg la el, dar dupa ce l-am citit ma simt si mai nepregatita pentru asta decat in anii trecuti cand nici nu calcam pe la biserica. credeti ca un calugar este mult mai aspru? nu vreau sa-mi fie usor, nu asta caut, insa nu as vrea, cum am mai spus..sa aleg lucruri prea grele pentru mine, pe care sa nu le pot duce si sa deznadajduiesc. mi-e frica de acest pacat, acum cand simt ca sunt la inceputul drumului mi-e frica sa nu "daram" tot ce incerc sa construiesc de ceva vreme. am nevoie de sfaturile voastre pentru ca sunt cam derutata, ma macina problema asta am ajuns sa visez noaptea cum caut un preot/calugar la care sa ma spovedesc.

va multumesc ca ati avut rabdarea sa cititi

[glykys]

Andreea, mergi la acel parinte si spune-i toate temerile tale, asa cum ni le-ai marturisit noua. fa-ti curaj si vei vdea ca Dumnezeu te va ajuta! Este foarte bine ca ai ales aceasta cale, tine-te de Biserica si pune inceput bun! Roaga-te lui Dumnezeu sa te ajute si vei vedea ca dupa ce te-ai spovedit prima data, totul iti va parea mult mai limpede si mult mai usor de infaptuit! Un duhovnic e un lucru extraordinar. Uite, eu una sa zicem ca provin dintr-o familie credincioasa, care ma ducea la biserica de cand eram bebe, care mi-a oferit notiunile elementare... ei bine, numai cand mi-am facut un duhovnic am realizat si am inteles muulte. Pana atunci, le faceam mai mult mecanic, din obisnuinta... Un duhovnic e mana cereasca la casa omului. Stii ce mi se pare mie extraordinar? Nu doar ca ii poti spune tot ce ai pe suflet, ci faptul ca ceea ce ii spui se si rezolva ca prin minune, capata alt sens si tot raul spre bine se indreapta! Du-te si te spovedeste, ca tare mult te vei folosi!

P.S. "Miile de ganduri" nu vin de la Dumnezeu, ci de la celalalt... stii cum e, vorba sa iti fie vorba, ori da, ori ba, ce e mai mult de atat, e osanda...

[andreea2209]

multumesc frumos pentru raspuns si pentru incurajari, chiar am nevoie de astfel de sfaturi. pentru prima data in viata mea, nu fac nimic mecanic legat de Biserica, totul vine din suflet, cu sinceritate, cu credinta, din dorinta de a fi aproape de Dumnezeu.

[anna21]

În prealabil postat de andreea2209

nu cunosc randuielile bisericii pentru ca pana in noiembrie-decembrie anul trecut m-am tinut departe de ea si nu pentru ca as fi vrut in mod special acest lucru ci pentru ca am uitat ce inseamna cu adevarat. am avut de invatat foarte multe dintr-o experienta/intamplare care parca s-a petrecut tocmai pentru a-mi aminti din noi de Dumnezeu, pentru a ma intoarce acolo unde imi era locul, pentru a fi cea care trebuie sa fiu. sunt convinsa ca nimic nu este intamplator in viata si chiar daca inca imi mai apasa greu pe suflet intaplarea respectiva, invat sa merg inainte si sunt recunocatoare ca lucrurile au decurs astfel. nu vreau sa fiu off topic dar am vrut sa stiti contextul in care vreau, simt si stiu ca trebuie sa ma spovedesc. ultima data m-am spovedit acum foarte multi ani, eram copil, este posibil sa fi avut in jur de 14 ani. cred ca iubirea pentru biserica, pentru Dumnezeu, tine foarte mult de familia in care cresti, de cei cu care intri in contact, trebuie sa iti fie insuflata de mic, sa incolteasca si sa prinda radacini in sufletul tau astfel incat toata viata sa faci tot posibilul sa traiesti dupa voia si legile lui Dumnezeu. la mine nu s-a intamplat acest lucru, mergeam la biserica insa fiecare spovedanie era facuta "in graba" asa cum am mai auzit ca se face, si astfel nu am inteles semnificatia si nu i-am acordat importanta necesara. duhovnic nu am pentru ca preotii la care ma spovedeam/impartaseam cand eram copil ori nu mai sunt in viata, ori nu mai sunt de gasit. asta nu este o scuza pentru felul in care mi-am trait viata pana acum, insa mi-am invatat lectia acum si sunt gata sa fac tot ce trebuie ca sa ma indrept. tot de la sfarsitul anului trecut am inceput sa merg la o manastire din bucuresti, unde sufletul meu isi gaseste linistea, unde merg cu mare bucurie. am luat-o incet, cu pasi mici, si simt ca am ajuns acum la pasul ce tine de spovedanie. postesc miercurea si vinerea si am ales sa postesc ultimele doua saptamani inainte de Sfintele Pasti. la inceputul postului m-am gandit bine, as fi vrut sa il tin pe tot insa cred ca m-ar fi depasit si nu vreau sa fac nimic in graba, nu vreau sa fac ceva peste puterile mele. gandul la spovedanie mi-a venit intr-o zi cand stateam in biserica si asteptam sa ma inchin la sfintele moaste, am vazut atunci un calugar care spovedea si mi-a ramas in suflet felul lui de a asculta, atitudinea pe care o avea in timpul spovedaniei, si imi doresc mult sa ajung sa ma spovedesc la el, sa fie el duhovnicul meu. am nevoie de ajutorul vostru, mi-a spus sa citesc indreptarul la spovedanie iar cand voi fi pregatita sa merg la el, dar dupa ce l-am citit ma simt si mai nepregatita pentru asta decat in anii trecuti cand nici nu calcam pe la biserica. credeti ca un calugar este mult mai aspru? nu vreau sa-mi fie usor, nu asta caut, insa nu as vrea, cum am mai spus..sa aleg lucruri prea grele pentru mine, pe care sa nu le pot duce si sa deznadajduiesc. mi-e frica de acest pacat, acum cand simt ca sunt la inceputul drumului mi-e frica sa nu "daram" tot ce incerc sa construiesc de ceva vreme. am nevoie de sfaturile voastre pentru ca sunt cam derutata, ma macina problema asta am ajuns sa visez noaptea cum caut un preot/calugar la care sa ma spovedesc.

va multumesc ca ati avut rabdarea sa cititi

Andreea, mergi neaparat, nu mai amana!
Ar fi bine sa vorbesti in prealabil sa aiba timp pentru tine, ca sa nu fie o spovedanie facuta in graba.
Eu am impresia ca un duhovnic se bucura cand tu iti cercetezi cu atentie cugetul, iar o lista lunga de pacate nu cred ca va speria duhovnicul.
Nu-ti gasi scuze, ca sunt de la vrasmas!
Citeste indreptarele de spovedanie, fa lista si mergi!
Duhovnicul este ca o lumina in viata ta! (Nu-mi vine sa cred ca eu am trait atatia ani fara sa am habar cat de mult schimba lucrurile)

[andreea2209]

asa voi face, multumesc mult. Doamne ajuta!

[cristiboss56]

În prealabil postat de anna21

Andreea, mergi neaparat, nu mai amana!
Ar fi bine sa vorbesti in prealabil sa aiba timp pentru tine, ca sa nu fie o spovedanie facuta in graba.
Eu am impresia ca un duhovnic se bucura cand tu iti cercetezi cu atentie cugetul, iar o lista lunga de pacate nu cred ca va speria duhovnicul.
Nu-ti gasi scuze, ca sunt de la vrasmas!
Citeste indreptarele de spovedanie, fa lista si mergi!
Duhovnicul este ca o lumina in viata ta! (Nu-mi vine sa cred ca eu am trait atatia ani fara sa am habar cat de mult schimba lucrurile)

Pe pamant, judecata marturisirii se face spre indreptare si spre vindecare , iar la cea din ceruri nu mai este indreptare pentru cei nepocaiti , ci osanda vesnica . " Aici judeca preotul , care este un om cu neputinte , ca si noi , acolo va judeca insusi Dumnezeu , de care se cutremura ingerii . Aici estiar acolo este numai dreptate , fara partinire , si fara pogoramant ." ( Sf. Ioan IacobHozevitul )

[beliver]

În prealabil postat de dorinastoica14

În cărticica mea de rugăciuni la capitolul despre spovedanie la capitolul "Păcate de căpetenie"(le voi enumera poate cineva nu le ştie)
1.Măndria/2.Iubirea de argint,de avuţii/3.Desfrânarea/4.Lăcomia/5.Invidia/6.Mânia/7.Lenea.
scrie următoarele:
"Întreabă-te apoi şi adă-ţi aminte dacă n-ai văzut cumva pe altul făcând păcate grele şi i-ai îngăduit să le facă,ori te-ai făcut că nu vezi;căci de s-a întâmplat aceasta,ai luat parte la păcatul aceluia şi răspunzi de el înaintea lui Dumnezeu..."

Ei bine pe mine această frază mă intrigă deoarece încurajează şi "legalizează" păra care după umila mea părere este un păcat urât care poate pricinui multă suferinţă şi poate deterioara grav relaţiile dintre oameni.
De ce să mă duc eu la duhovnic- ul la care se spovedeşte de exemplu şi soţul,şi alţii din familie,sau vecinul sau prietena şi să spun "părinte a făcu...a spus...a furat,a înjurat,a curvit,s-a împărtăşit cu nevrednicie etc!"

Dumnezeu le ştie pe toate.De ce eu,om supus păcatului în orice clipă să spun păcatul altuia???

Dacă de exemplu ai văzut în biserică sau într-o mănăstire un fapt pe care îl consideri păcat mare şi îl vei spune este foarte posibil să ţi se spună că :
"te-a înşelat cel rău" şi că de fapt nu ai văzut nimic ci doar ai gândit că cineva face un păcat dar de fapt tu eşti cel păcătos .

Am auzit că în psihologie este un fenomen "vezi ,nu vezi" Poate cineva care are studii în domeniu să mă lămurească?

Eu cred ca dintr-o jena,sau timiditate nu vrem sa facem acest lucru desi ar trebui.Adica daca vezi pe cineva pacatuind si nu-i spui,ai pacat.Atentie,nu-l spui la spovedanie,dar nici sa nu-l povestesti altora.Cred ca este mai mare pacatul tau daca vazandu-l nu i-ai atras atentia ca greseste si-l mai si barfesti cu altii...
Pe de alta parte cred ca ar trebui luat in serios faptul ca trebuie spovedit pacatul altuia pe care tu il vezi,pentru ca odata gresesti,te spovedesti,apoi gresesti din nou,iar te spovedesti,pana la urma cand mai vezi pe careva gresind ii atragi atentia pentru ca nu e greseala ta.
Apoi la spovedanie nu trebuie sa spui cine este cum il cheama,numai pacatul,iar preotul te va sfatui ce ai de facut,cum poti sa ajuti pe cineva fara sa-l superi si fara sa-l jignesti.
Adevarul ca daca vezi pe cineva pacatuind si nu-i spui nimic te apasa pe tine acel lucru.De ce sa porti tu aceasta povara?Iertati-ma asa cred eu.Doamne ajuta!

[cristiboss56]

Tinand cont ca suntem intr o perioada in care multi se indreapta spre Sfanta Biserica pentru marturisirea pacateolor , iata cate ceva de folos :http://biserica.org/ro/viataduhovnic...toral/ghid.htm

[Florin-Ionut]

Din Pelerinul rus:

Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns în Kiev. Cea dintâi şi cea mai însemnată dorinţă a fost să postesc, să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc cu Sfintele Taine. Am tras lângă Lavră, ca să-mi fie mai lesne a ajunge la biserică. M-a primit un bătrân bun, cazac de neam. Trăia singur şi m-am bucurat de multă linişte şi tăcere în locuinţa lui.
M-am pregătit pentru spovedanie, gândindu-mă să-mi mărturisesc păcatele cât se poate de amănunţit. Ca urmare, am început să-mi amintesc toate păcatele mele, săvârşite încă din cea mai fragedă tinereţe. Ca să nu le uit, m-am apucat să le categorisesc şi să le scriu pe o coală mare de hârtie.
Am aflat că în pustietatea Kitaev, la şapte verste distanţă de Kiev, se nevoieşte un duhovnic foarte înţelept şi cu dreaptă socoteală. Se mai povestea că oricine se spovedeşte la el dobândeşte un duh umilit şi se întoarce folosit, plin de o mare pace sufletească. M-am bucurat mult şi, fără multă zăbavă, m-am dus la el. După ce am primit câteva sfaturi şi după ce am stat puţin de vorbă, i-am dat foaia ca s-o cerceteze. Citind-o, duhovnicul mi-a zis:
- Iubite prieten, ai scris aici multe lucruri de prisos. Iată ce trebuie să ştii:
1. La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, asta ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte la spovedanie.
2. Nu trebuie să-ţi aminteşti de alte persoane cu care ai venit în atingere în clipa când ai făptuit păcatele, ci să te osândeşti numai pe tine. Sfinţii Părinţi opresc pe credincioşi să-şi spună păcatele în toate amănuntele, ci numai să le recunoască în general, pentru ca nu cumva, luându-le pe fiecare în parte, să dea prilej de sminteală atât sufletului său, cât şi duhovnicului.
3. Tu ai venit să te pocăieşti şi totuşi nu te căieşti de păcatele tale, fiindcă nu ştii cum trebuie să te pocăieşti, adică îţi săvârşeşti pocăinţa în chip rece şi indiferent.
4. Tu ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai notat că tu nu iubeşti pe Dumnezeu, că urăşti pe aproapele, că nu crezi în cele ce spune cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate se cuprinde toată prăpastia de răutăţi şi toată stricăciunea noastră sufletească. De fapt, ele sunt rădăcinile din care răsar toate vlăstarele căderii noastre în diferite păcate.
Când am auzit aceste cuvinte, am rămas uimit.
- Cuvioase părinte, i-am spus eu, cum s-ar putea oare să nu-L iubim pe Dumnezeu, Făcătorul şi Purtătorul nostru de grijă?! în ce mai putem crede, dacă nu în cuvântul Domnului, căci în El se află tot adevărul şi toată sfinţenia?! Cât despre aproapele, eu nu-i doresc decât binele. Şi pentru ce l-aş putea urî? N-am cu ce mă trufi, căci, pe lângă păcatele mele fără de număr, nu am nimic vrednic de laudă. Şi cum aş mai putea umbla după plăceri şi pofte eu, care sunt atât de sărac şi bolnăvicios?! Desigur, dacă aş fi fost învăţat sau bogat, atunci, fără îndoială, m-aş fi simţit vinovat de toate câte mi le-aţi spus.
- Iartă-mă, iubite, dar ai înţeles atât de puţin din câte ţi-am explicat! Cum să te lămuresc mai bine?! Uite, îţi dau o scriere după care eu însumi mă spovedesc. Citeşte-o şi vei vedea limpede că tot ceea ce ţi-am spus este adevărat.
Duhovnicul mi-a dat hârtia, iar eu am început s-o citesc: