Biserica si discriminarea femeii

[anna21]

Sophia, cei ce au lepadat lumea au primit mult mai mult. Eu asa vad lucrurile.
Nu ma autoflagelez, dar nu vreau nici sa ma mint ca asta este totul. Orice as manca, orice as bea, oricata iubire mi-ar arata sotul, oricat de grozavi ar fi copiii mei: NU ESTE DE AJUNS!

Cred ca nu am fost creati sa ne bucuram de aceasta lume, ci sa ne bucuram de Dumnezeu!
Cum? Nu stiu, dar unii au reusit si catre ei ma uit.
Si nici eu nu inteleg foarte multe lucruri.
Dar stii de ce? Din cauza patimilor mele si a lipsei de smerenie. Dumnezeu nu se cunoaste cu ratiune, ci singur se face cunoscut inimii smerite.
Dar daca eu sunt mandra si vreau sa ma bucur de viata, nu cred ca-L voi cunoaste pe Dumnezeu. (si asa sunt: mandra si vreau zeci, sute de lucruri..)
Nu stiu cum vi se intampla voua, dar cu fiecare prajitura pe care o mananc, imi piere cheful sa ma rog, cu fiecare film vazut mintea mea o ia aiurea, nu se gandeste la Dumnezeu etc.. Cu cat ma intorc mai mult catre lumea asta, cu atat se indeparteaza cealalta de inima mea. Asta din experienta mea.
In fine, pentru altii o fi diferit.

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Nu stiu cum vi se intampla voua, dar cu fiecare prajitura pe care o mananc, imi piere cheful sa ma rog, cu fiecare film vazut mintea mea o ia aiurea, nu se gandeste la Dumnezeu etc.. Cu cat ma intorc mai mult catre lumea asta, cu atat se indeparteaza cealalta de inima mea. Asta din experienta mea.
In fine, pentru altii o fi diferit.

Aici cred ca am ajus sa fim de acord: asta tot incerc si eu sa spun, ca sunt mai multe cai. Da, pentru altii cred ca poiate fi diferit. Tu ai o anumita viziune asupra lumii si a lui Dumnezeu, altii au alta. Poate de altfel si la tine e o faza si si tu, maiu tarziu, cand vei manca o prajitura sau te vei uita la un film nu te va departa de Dumnezeu. Poate chiar te va apropia, cine stie.

Ioan 14, 6: Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.

Ce alte cai mai cunoastem?

[Fani71]

În prealabil postat de Miha-anca

Ioan 14, 6: Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.

Ce alte cai mai cunoastem?

Pai asta ziceam si eu mai sus.
El este calea, nu o forma sau alta de asceza sau viata. Acele forme sunt bune sau rele, depinde cum le raportam la Cale.
Daca mancam, pentru Hristos mancam, daca nu mancam, pentru El sa nu mancam., ca sa-l parafrazez pe sf. Pavel.

[Jane Says]

În prealabil postat de Fani71

Pai asta ziceam si eu mai sus.
El este calea, nu o forma sau alta de asceza sau viata. Acele forme sunt bune sau rele, depinde cum le raportam la Cale.
Daca mancam, pentru Hristos mancam, daca nu mancam, pentru El sa nu mancam., ca sa-l parafrazez pe sf. Pavel.

problema e ca pe principiul asta, daca fac amor, pentru El sa fac, daca trag dintr-o tigara, pentru El s-o fac si e ok.

Ideea cu El fiind Calea, presupune si o incercare de a ne asemana cu El si de a face pentru El acele lucruri pe care El ni le-a dat ca exemplu. Si nu altele :P

[Fani71]

În prealabil postat de Jane Says

problema e ca pe principiul asta, daca fac amor, pentru El sa fac, daca trag dintr-o tigara, pentru El s-o fac si e ok.

Ideea cu El fiind Calea, presupune si o incercare de a ne asemana cu El si de a face pentru El acele lucruri pe care El ni le-a dat ca exemplu. Si nu altele :P

Sigur, nu am zis ca sa facem pacate cu handul la Hristos. A se vedea ce scrie si sf. Pavel la inceputut epistolei catre Romani cand reduce la absurd aceasta idee.

Vorbeam de lucrurile care nu sunt impotriva Caii. Adica a face dragoste intre soti, nu este pacat. A manca o mancare care ne place, cand nu postim, nu este pacat. (de altfel si o mancare de post este buna, este pacat sa ne si placa?)
De ce nu am face aceste lucruri atunci cu gandul si la Dumnezeu? Nu tot El ni le-a dat de exemplu, fiind de fata la nunta din Cana si preschimband si apa in vin? (da stiu, este si simbolica minunea asta, dar sensul primar ramane: vinul ala l-au baut niste oameni concreti) De ce nu i-am multumi pentru bunatatile pe care ni le-a dat, cu simplitate si smerenie?
De ce sa facem din ele un obstacoil, in schimb, sa ne incrancenam sa nu mai simtim placere si bucurie?

[Jane Says]

Nu e vorba de incrancenare si e foarte frumos ce spui, cu traitul acestor bucurii.
Dar mereu cand vine vorba de subiectul asta, imi vine sa spun ca e frumos sa traiesti bucuriile, dar mai mare de atat e sa renunti la ele (si nu o spun ca si cum eu as renunta la ceva, mi-ar placea doar sa pot, dar nu e cazul).

Uneori cand mananc o mancare buna sau chiar si cand ma odihnesc, fericita ca am un acoperis deasupra capului, un pat uscat si cald, ma gandesc ca in fond ce drept am sa ma bucur de lucrurile astea care mi-au fost date, cand sunt altii out there care nu au parte de asa ceva, care mananca poate o data pe zi, un bol de orez, daca nu mai rau, care dorm pe paie, claie peste gramada, pe care nu ii imbraca nimeni si carora nu le spune nimeni niciodata un cuvant bun.

Si atunci, desi nu renunt si nu ma intind pe podea, parca nu ma mai pot bucura de ce am si deodata ce am in farfurie nu mai pare atat de bun.

[ory]

Astazi am intrat pe you tube cautand o melodie de-a lui Michael jackson, " speechless, astfel am gasit mai multe variante de videoclipuri, printre care si cele cu copii si oamenii care mor de foame, mai ales negrii. Oameni ajunsi la stadiul scheletic, copii atat de firavi si de bolnavi incat, daca-i atingi ti-e teama sa nu li se desprinda vre-un os din trupusorul lor, multa suferinta, inimaginabila suferinta si un sufletel inghesuit, parca intr-un mod nedrept, intre organele stafidite de crunta foame.
Nu stiu cum ne permitem sa vorbim despre discriminare, cum ne permitem sa vorbim despre " lingurita de la Impartasanie ", cum ne permitem sa vorbim despre atata teologie si credinta, intr-o lume in care am uitat de mult ce-nseamna sa dai haina de pe tine, intr-o lume in care doar un principiu de bunatate ar putea diminua atata suferinta, si nu atatea legi, dogme si principii inutile ale spiritualitatii omenesti. Este un lux, oameni buni, este un mare lux si o extravaganta sfidatoare sa ne permitem a vorbi despre toate dogmele religioase, iar aceasta extravaganta nu poate fi asociata decat cu o mare mandrie si ignoranta...NICIODATA CU CREDINTA ADEVARATA.
Care este credinta adevarata ? Suflul, sufletul acesta omenesc capabil sa simta dincolo de orice inchipuire, dincolo de orice insiruire de cuvinte, care poate sa simta compasiune si sa formeze lacrimi...de supliciu, dar si de bucurie.
Ma revolt pe mine si pe toti cei care nu stim decat sa ragem cu iz de credinta, cand sufletul ne-a impietrit de mult, iar realitatea ne umileste continuu , insa nu o vedem, refuzam sa o vedem, aroganti ne ascundem printre cuvinte dogmatice si pompoase, cand, din adevarata smerenie si umilinta, nici nu am mai avea vlaga sa...sa ne dam mari, intr-o lume atat de mica si neajutorata. Neajutorata, nu de necredinta cum ati sari sa-mi exemplificati, ci de nepasare, de o acuta nepasare fata de ceea ce este cu adevarat important pe pamant.
Lasati dogmele, lasati parada asta despre credinta si fiti buni in orice clipa, buni cu sufletul si nu cu mintea, nici cu literatura religioasa, cu inima franta care poate sa cuprinda atata decadere si nedreptate pamanteana, dar si o neasemuita frumusete prin daruire.

[sophia]

În prealabil postat de anna21

Sophia, cei ce au lepadat lumea au primit mult mai mult. Eu asa vad lucrurile.
Nu ma autoflagelez, dar nu vreau nici sa ma mint ca asta este totul. Orice as manca, orice as bea, oricata iubire mi-ar arata sotul, oricat de grozavi ar fi copiii mei: NU ESTE DE AJUNS!

Cred ca nu am fost creati sa ne bucuram de aceasta lume, ci sa ne bucuram de Dumnezeu!
Cum? Nu stiu, dar unii au reusit si catre ei ma uit.
Si nici eu nu inteleg foarte multe lucruri.
Dar stii de ce? Din cauza patimilor mele si a lipsei de smerenie. Dumnezeu nu se cunoaste cu ratiune, ci singur se face cunoscut inimii smerite.
Dar daca eu sunt mandra si vreau sa ma bucur de viata, nu cred ca-L voi cunoaste pe Dumnezeu. (si asa sunt: mandra si vreau zeci, sute de lucruri..)
Nu stiu cum vi se intampla voua, dar cu fiecare prajitura pe care o mananc, imi piere cheful sa ma rog, cu fiecare film vazut mintea mea o ia aiurea, nu se gandeste la Dumnezeu etc.. Cu cat ma intorc mai mult catre lumea asta, cu atat se indeparteaza cealalta de inima mea. Asta din experienta mea.
In fine, pentru altii o fi diferit.

Anna21 - eu nu te inteleg, in sensul ca eu nu sunt asa si nu gandesc si simt asa ca tine.
Dumnezeu ne-a lasat pe pamant sa ne bucuram de viata si sa facem ceva cu ea, in numele Lui. Asa ni s-a spus si la predica.
Tu gresesti cand gandesti asa.
Traind asa cum ne-a cerut Dumnezeu, implicit ne bucuram de El si il urmam pe El.
Ne-a trimes pe lume sa facem ceva bun, sa facem lumea mai buna. Ne-a dat si pilda cu talerii, cu semanatul, etc. Vad ca nu le pricepi, sau le pricepi in alt fel.
Daca tu asa gandesti, ma intreb si eu ca Fani: de ce nu te-ai calugarit. Daca ti-e asa greu si sila de lume, daca nu-ti doreai sot si copil, ci numai pe Dumnezeu, inseamna ca ti-ai gresit drumul in viata. Vorbesc f.serios.

Mie mi se intampla exact invers: fiecare bucurie pe care mi-o permit (si crede-ma ca sunt mici si putine), ma ajuta sa ma simt mai bine (mai intai fizic, apoi si psihic) si asa am putere fizica si sufleteasca sa fac ceea ce trebuie, dupa voia Lui: sa muncesc, sa creez ceva util, sa merg la slujbe, sa cant la strana, sa ajut pe altii in jur.
In momentul in care eu nu ma simt bine, nu pot decat sa stau intr-un colt, sau in pat. Si atunci nu pot sa fac nici pentru El si nici pentru altii.

[anna21]

talantii.. eu inteleg ca sunt Sf. Taine, in primul rand, care ne curata si ne dau har.. in fine, nu postez prea mult sa nu te intristez din nou.