Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa

[mariamargareta]

Bănescu Emilian:
“ …din care cauză mă rugam lui Dumnezeu să nu-mi dea căsătorie, ca să nu fiu de râs pentru soţia mea.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.41)
“ …din care cauză mă rugam lui Dumnezeu să nu am căsătorie, ca să nu fiu de râs pentru soţia mea.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.71)

Cineva i-a modificat pe furiş “mărturisirea” lui nea’Milică şoferul ascunzându-i convingerea intimă că, la tinereţe, căsătoria lui a fost un dar de la Dumnezeu. Azi, “Dumnezeul de la Pucioasa" nu mai dă căsătorii în dar, ca pe vremuri, ci le ia. Mulţi creştini vechi nu s-au mai înţeles cu soţiile lor, şi chiar s-au despărţit de ele, pentru că aşa sunau noile porunci privitoare la căsătorie. Cei care s-au încăpăţânat să nu se despartă (cum ar fi soţii Zidaru, spre exemplu) au fost aspru criticaţi pentru conservatorismul lor de către liderii pucioşi, care ar fi vrut să-i vadă şi pe ei despărţiţi pentru totdeauna. De altfel, liderii pucioşi au fost printre primii care au dat tonul despărţirilor şi divorţurilor de la Pucioasa.

Stoica Nicolae:
“Am cunoscut apoi o femeie, am făcut doi copii cu ea şi în starea aceasta mă găsesc şi acum.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.54)
“Am cunoscut apoi o femeie, de la care am doi copii, şi în starea aceasta mă găsesc şi acum.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.82)

Stoica Nicolae nu spune dacă s-a căsătorit sau nu cu femeia aceea. Deşi el era prezentat prin proorocie ca fiind o speranţă a ortodoxiei, el a înşelat toate speranţele “Dumnezeului “de la Pucioasa, care nu ştie dacă Nicolae se va mai întoarce la Verginica sau nu:

“O, fiule Nicolae, rămânem cu legământul nefăcut dacă nu te mai întorci. Te-am iubit mai mult ca pe îngeri şi pe sfinţi. La rugăciunea vasului Meu aţi ieşit din lagăr şi din închisoare, şi acum iată ce faci!” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, text din 10/23 februarie 1973)

Liderii pucioşi sunt vizibil deranjaţi că Nicolae Stoica a părăsit-o pe Verginica şi se comportă de acum normal, că şi-a întemeiat o familie şi, împreună cu femeia lui, “au turnat” şi doi copii. Ei încearcă să escamoteze realitatea, de parcă pe copii i-ar fi adus barza. Iar Nicolae, săracul, chipurile n-are nici un amestec. El n-a făcut copiii, ci îi are: adică, s-a pomenit pe neaşteptate că femeia lui îi pune copiii cadou în braţe, ca să şi-i crească.

[AlinB]

Felicitari pentru mariamargareta care isi rupe din timpul ei pentru a informa oamenii in legatura cu aceasta secta periculoasa.

[vsovivi]

În prealabil postat de AlinB

Felicitari pentru mariamargareta care isi rupe din timpul ei pentru a informa oamenii in legatura cu aceasta secta periculoasa.

Hai să vă trimit și eu sincere „Felicitări”, către MM și AlinB și alții asemenea, că iată ați absolvit școala de miliție și securitate, cu notă maximă măsurată în țieni: decițieni, centițieni și milițieni; iar acum, tocmai de Buna Vestire ați fost „aleși” de „dumnezei” ca să intrați în loja superioară a inqqqiziției... între ceilalți mari aristocrați celebrii din întuneric și ași ajuns și voi „vrednici”... vrednici de a fi ignorați. Căci sunteți pur și simplu vrednci de satisfacțiile „vrednice” ale miștocăriilor gLumii condusă de pontponțiu pilapilat, marele procurator.

Și... a fost o dată ca niciodată o bărcuță cu una, două, ..., proorocițe vrednicuțcuțe lingvisvistutuțe și în bărcuță erau mulți mickiduți, și ei cântau și jucau și nunteau... și se felicitau unii pe alții și vorbeau de secte, dădeau sentințe, se măritau și se însurau și-și făceau daruri unii altora... trăgând mereu pisikaa lui nenia, de coadă, închipuindu-și că trag frângia lui tantanti grijania ce are la capăt sirena lui roaită... și bărcuța lor s-a răsturnat și i-a luat pe toți apa sâmbetei și dracul râdea și nenea cu eretele pe umăr râdea...

Este prin Cuvântul Lui Dumnezeu o astfel de pildă ca proorocie... chiar tu ai dat-o stimată MM dar viceversa, vicentoarsa, viceglobul pământesc.

Și vă zi și eu una furată de la copii:
Burtă mălai, se urcă-n tranvai, tranvaiul galben fără cai pornește, burtă mălai pleznește...

Să vedem cine credeți voi că este burtă mălai, și ia ghiciți voi pe cine pleznește el zicând acoperindu-i fața, ochii: proorocește cine te-a lovit!... ?

Dar nu sunt pentru toți sfintele taine ale Împărăției Cerurilor... scrise în sfintele scripturi și în Cuvântul lui Dumnezeu.

Că doar inqqqiziția ce ar vrea ea să se întâmple cu toate cărțile și cu toți proorocii? Pentru ce oare se căznește ea să dea verdicte și note ei, ei luînd ei locul lui Dumnezeu? Ce privilejuri nu ar vrea ei cu nici un chip ca să-și piardă? Ia proorociți și voi să vedem dacă știți prooroci: cine este proorocița aia din barca plină de mikiduți și de furnicuțcuțe cu aripipioareoare?

Iar cuțu latră mereu ca să vină stăpânul, dar săracul cuțcuț, nu știe el oare că fățarnicul fariseu cărturar vrea prin tacticile lui viclene pitite la întuneric ca să-și acopere el frica, trădarea, lăcomia? Și cum să-și acopere el frica decât prin haine aristocratice de sfințișor, lucrând mereu fărădelegea... de frică, fiindcă se crede vrednic pentru ca să fie slăvit de oameni...

Deci dragii mei frați necredincioși, vă iert de ziua Bunei Vestiri, chiar dacă m-ați călcat pe nervi, și vă felicit pentru efortul prestat de a face imposibilul spre a mă convinge de minciuni...

Dar nu vă mai irosiți fiindcă eu cred fără-ndoială și nu spun asta în contra voastră ca să credeți că voi aveți vre-un merit din pricina dialecticii, a contrazicerii, nu, ci orice găină, curcă beată așa ca mine, nu trebuie să facă nici un efort căci Măreția lui Dumnezeu se vădește din fiecare punct și virgulă din Cuvântul lui Dumnezeu și Iistoria celor credincioși prin plinirea poruncilor și a proorociilor Sale. Căci înțelepciunea și smerenia s-a vădit ca dreaptă din faptele ei iar pocăința credincioșilor din roadele ei... dar până la Dragoste este lungă calea cea strâmtă... căci altfel vorbim în zadar.

Și mă iertați și voi pe mine păcătosul, mare păcătos mirean din BOR dacă nu am să-L lepăd niciodată pe Cuvântul lui Dumnezeu pentru voi sau pentru nimic și nimeni altceva și altcineva. Dar nu fiindcă aș avea eu vre-un merit, ci pentru că n-am cum atâta vreme cât mă păzește Iisus, decât dacă dacă mă pun cu deasila împotriva Adevărului din mine! Ori dacă mă mândresc la inimioară, mă cresc la stat, mâ ispitesc la ochișori, mă semețesc la cunoștiință, sau ce știu eu ce nebunie mai poate să-mi vie, să fur, să mint, să mă îmbogățesc cu păcate, ......, lucru pe care mă rog să nu-l înghit strecurând țînțarțarul... ci mă rog să mă nască și să mă renască pe maideparte, de sus, Dumnezeu, mereu, Amin.

[mariamargareta]

Vsovi chiar că se îmbată cu apă rece. Cităm din panseurile lui anterioare:

“...orice găină, curcă beată așa ca mine, nu trebuie să facă nici un efort căci Măreția lui Dumnezeu se vădește din fiecare punct și virgulă din Cuvântul lui Dumnezeu...”

Chiar aşa! Oare cum reiese din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa măreţia acestui “Dumnezeu”? Iată în continuare câteva mostre, extrase fără nici un efort din mesajele pucioşeşti şi comentate pe scurt.

1. Atotştiitorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este un profet pedepsitor care vorbeşte singur, căci nimeni nu-l ascultă. Pe cei care nu cred în “lucrarea de la Pucioasa” îi va condamna fără de milă, iar pedepsirea lor se va face prin mijloace nedrepte şi inumane:


“…dar Eu, Domnul, sunt profet acum şi vorbesc prin viu grai şi nimeni nu mă ascultă” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 17/30 aprilie 1965)
“Ţine minte că nu este prooroc din cer ca Mine, dar voi condamna fără de milă pe acela care nu crede în lucrarea Mea” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 2 mai 1965)
“…Nu este prooroc din cer ca Mine, dar voi condamna fără de milă pe acela care nu crede în lucrarea Mea” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 2 noiembrie 1965)
“ De câte ori i-am iertat al său păcat? Îi răpesc copilul pe care i l-am dat, şi îi răpesc şi fiicele. Sunt gata să spun un cuvânt. Crezi? ”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 25 decembrie 1976 /7 ianuarie 1977)

2. Atotţiitorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are dificultăţi în a combina toate ereziile de la început şi a le altoi pe erezia de la sfârşit şi de aceea se îndoieşte de propriile sale puteri:

“Astăzi am luat altoaie din toate lucrările ce s-au lucrat la început, ca să le unesc una cu alta, dar greu Îmi este ca să le unesc una cu alta, căci străin s-a făcut sfârşitul de început [...] “Dacă voi reuşi, bine va fi, aşa cum scrie în Carte la rugăciune, precum în cer, aşa şi pre pământ, fără păcat” [...] “Dacă voi reuşi cu tine, voi pune acest pământ ca să fie raiul pentru tine” [...]“Nu greşi, tată, ca să pot reuşi cu tine, ca să-ţi dau în folosinţă patria creştin ortodoxă.” (citate din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 7 ianuarie 1966)

3.Atotputernicul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” , în caz că se va dovedi neputincios până la capăt, va păstra totuşi suficientă putere ca să fie răzbunător:
“Dacă nu voi reuşi, vă voi da focului de veci pe toţi acei ce Mi-aţi adus Mie stricăciune” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 4 februarie 1966)

4.Atotputernicul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are probleme serioase cu echilibrul interior:

“O, tată, tată, sunt beat, tată! O, Maica Mea, sunt beat, M-am îmbătat, M-am îmbătat ca omul care bea vin! N-am băut cu ceaşca, nici cu cana, nici cu găleata, nici cu vadra, că aceste măsuri Îmi sunt prea mici, căci sunt fără măsură lacrimile pe care le-am băut.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 16/29 mai 1065)

5. Atotştiitorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu ştie ce este scris în condica diavolilor. În schimb diavolii cu care el se conversează sunt atotştiutori, căci ei cunosc până şi sfârşitul, despre care Biblia spunea că nu-l ştiu “nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei, 24:36):

“Tată, m-am întâlnit în drumul Meu nu cu un diavol, ci cu milioane de diavoli, şi le-am cerut să-mi arate condica să văd cât mai au până la terminare, şi Mi-au spus: “Stăpâne, să nu ne omori, că mai avem puţin” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 22 decembrie/4 ianuarie 1973)

6. Atotcunoscătorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are probleme serioase cu propria sa cunoaştere.

- Uneori e nesigur pe ceea ce spune:
“Acest trup care Mă folosesc de el pentru voi, e o scară, ca scara lui Iacov, ruptă din scara lui Iacov. Nu o fi ruptă din aceea?” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 20 ianuarie 1973)

- Alteori, se orientează după aparenţe, nu după propria cunoaştere a evenimentelor:
“ Şi Mă uit pe pământ să văd: mai e mult ca să aduc la sfârşit toate câte sunt scrise în Carte?…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 27 martie 1977)

- Alteori, nici măcar supuşii nu şi-i mai poate recunoaşte dintre ceilalţi oameni, dacă au făcut imprudenţa să se îmbrace în haine roşii:
“ …Astăzi este vremea lui roşu. Şi Eu am spus mereu, nu mai purtaţi roşu. Şi voi purtaţi! În casele voastre e roşu. Prin ce să vă cunosc de cei roşii? Că eşti roşu şi pe-afară şi pe dinăuntru.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 20 feb.1980)

7. Omniprezentul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este luat adesea prin surprindere:

“Eu, ca Dumnezeu, nu Mă aşteptam la căderea acestui număr mare de copii…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 3/16 iulie 1966)
“O, tată, nu M-am aşteptat la acest păcat. O, cum te-am răsfăţat şi cum te-am mângâiat! Poporul Meu, ai intrat în apă.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 31 octombrie/13 noiembrie 1975)

Chiar şi părăsirea Verginicăi de către soţul ei legitim şi apoi fuga lui în lumea largă îl ia pe neaşteptate pe “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”. Totodată, el dezvăluie aici faptul că această căsătorie a fost făcută din interes, ca să fie el “ocrotitorul legitim al Verginicăi”, deci n-ar fi putut să dureze, îndată ce nu era întemeiată pe dragoste:
“Crezi? Să crezi, că nu M-am aşteptat. A spus că va vedea de ea, şi pentru aceasta am cununat, ca să se spună că are bărbat, şi de el, că are femeie. Dar duhul rău a fost şiret şi l-a înşelat.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 10/23 februarie 1973)

8 . Atotştiitorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu ştie cum să dea de urma preferaţilor săi:
“Unde o fi Ioan de la Vladimireşti, care mărturisea mii şi mii într-o clipă? Unde o mai fi acesta?” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 31 decembrie 1973/13 ianuarie 1974)

9. Atemporalul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” a pierdut de mult noţiunea timpului:

“ Vino la Mine! Nu se ştie cât timp are să mai fie de acum. Vino, tată, vino! Căci căminul e mititel…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 7 ianuarie 1977)

10. Îndelung răbdătorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu se mai poate stăpâni:

“Fiilor, sunt mai rău decât lupul când îi este foame. Mi-e foame, creştine, sunt plin de foame. Dă-Mi să mănânc. Mi-e foame, poporul Meu. Creştine, dă-Mi să mănânc ce este scris în legea Mea şi nu ce ai tu în legea ta!” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 14 ianuarie 1966)
“…Vino, vino. Să nu vă duceţi la blocuri. Este piatră care se va sfărâma în curând. Nu mai poate Dumnezeu să rabde…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 7 ianuarie 1977)

11. Oratorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” devine uneori confuz în vorbire:

“Ce era să fie acum, măi copiii Mei, şi ce este acum! Tată, cum încetează din viaţă! Jumătate a încetat. Când pleca cineva de la lucrarea Mea, pleca încărcat şi plin de cuvinte, iar acum se mânie şi urăşte pe cei ce vin la Mine, căci nu se mai poate spune “frate” la nimeni, că are slăbiciune, şi când îl strânge chinga rea, totul spune de la Mine. Copilul Meu, nu era vremea aceasta, dar vai de cel ce a vândut cuvântul Meu! ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 26 octombrie/8 noiembrie 1967)

12. Paşnicul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi îndeamnă făţiş supuşii la violenţă:

“Acest Turculeţ merită bătut, merită bătut, tată” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 26 octombrie/8 noiembrie 1967)

13. Chivernisitorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” a ajuns falimentar, mărturisind public că este în mare “pierdere” financiară:

“Ţineţi-vă bine, măi copiii Mei, căci ce am pierdut Eu acum, n-am pierdut un leu, ci am pierdut mii şi milioane de lei. Ce era să fie acum, măi copiii Mei, şi ce este acum! ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 26 octombrie/8 noiembrie 1967)

[mariamargareta]

14. Valorosul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este acum în “lipsă de mare valoare”:

“Şi Eu sunt în lipsă. Lipsa ta nu se aseamănă cu lipsa Mea. Lipsa Mea e lipsă de mare valoare, dar lipsa ta nu e chiar aşa de primejdioasă. Dacă te-ai ruga, ai îndeplini şi lipsa ta. Copilul care nu plânge, mama îl lasă mai mult timp nemâncat. Crezi?” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 10/23 aprilie 1966)

15. Atptputernicul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” mai este şi în lipsă de curaj, ajungând chiar la laşitate mărturisită:

“…Fiilor, voi veni iarăşi pe pământul acesta, dar nu-l veţi mai cunoaşte…Nu mai pot să mă pitesc după nimeni, că se dă la o parte şi Mă lasă. E vreme de război, tată, fiţi atenţi în această armată să nu cădeţi în mâna călăilor. Pentru aceasta am venit Eu la voi, că nu ştiţi clipa când va sta inamicul înaintea voastră……” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 4 septembrie 1966)

16. Unicatul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se auto-defineşte în multe feluri:

“Eu sunt Alfa şi Omega, Cel ce vorbeşte astăzi pe pământ” [...]“Eu sunt Domnul Iisus Hristos, Care am dat blestem smochinului, şi aşa se va întâmpla cu tot pomul care nu rodeşte” [...]“Eu sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o viţă în trei legături” [...]“Eu sunt Alfa şi Omega, Care am venit să dau putere armatei Mele” [...]“Eu sunt Alfa şi Omega. Am colindat pământul în lung şi-n lat, cu tot ce este curat, iar ce este întinat, am blestemat” [...]“Eu sunt Domnul Iisus, în chip curat. Umblu pe pământ şi mă întâlnesc cu omul şi nu mă vede” (citate din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 4 septembrie 1966)
“…Eu sunt Omul pe care-L înjură lumea. Eu sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Nu acest trup sunt Eu, Domnul, ci glasul pe care îl auziţi voi este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 27 octombrie 1966)

17. Editorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” tipăreşte cărţi peste cărţi în mai multe ediţii îmbunătăţite pentru fericirea omului:

“Veniţi-vă în fire, că nu e nimeni pe lume să oprească lucrul de la Mine, dar vine Domnul pe altă parte şi tipăreşte o altă carte şi nu eşti lipsit de fericire.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 10/23 aprilie 1966)

18. Vizionarul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” dă reţete de vizionare gratuită:

“… Dacă vreţi să vedeţi pe Dumnezeu, postiţi patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi veţi vedea pe Dumnezeu” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 14 ianuarie 1973)

După vizionare mai rămâne de văzut un singur lucru: cum se explică faptul că în Noul Testament parcă se spunea altceva: cum că Dumnezeu este…
“…Cel ce singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată; pe Care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă; a Căruia este cinstea şi puterea veşnică! Amin.” (1 Tim. 6:16)
Iar sfântul apostol Ioan confirmă:
“Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată…” (I Ioan 4:12)

19. Universalul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” era cunoscut la început doar ca “Dumnezeul de la Maluri”:

“Israele, Dumnezeu îţi spune. Nu spun cum spune lumea: “E Dumnezeul de la Maluri”. Şi se va vedea că Dumnezeu îţi spune.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 2/15 aprilie 1973)

20. Atotiubitorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu-şi va mai iubi poporul său:

“Crezi, Daniele? Scrie pe hârtie, dar să ştii că pentru una sau pentru alta, Dumnezeu nu-Şi va mai iubi poporul Său. Nu vrea să pună umărul la muncă, nu pământeşte, ci duhovniceşte” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 20 mai /2 iunie 1973)

Daniel este un nume conspirativ pentru “păstorul nea’Mişu” (Dănciucă Gheorghe). Dacă ar fi să luăm de adevărată această proorocie, ar trebui să admitem că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e tare ranchiunos pe te miri ce, şi apare ca inexplicabilă tentativa lui de astăzi de a-şi recupera poporul cel vechi, pe care-l defineşte cu sintagma patetică “poporul Meu cel de demult al Meu”.

21. Stăpânul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” din cer renunţă cu greu la servitoarele lui de pe pământ, care vor să se transfere într-un loc mai bine plătit (la fabrica de marmeladă):

“…Daniele, fiicele de la templu, împreună cu Maria, vor să ia serviciu la fabrica de marmeladă, pentru că sunt în lipsă pământeşte. Dar în lipsurile duhovniceşti, ce să facem noi? Cine mă serveşte la templu? Dacă poate să servească şi pe Domnul şi serviciul, să meargă. Când o veni de la serviciu şi voi zice să facă ceva, nu se supără? Dacă poate să împlinească lucrul Meu, le dau voie să meargă.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 20 mai /2 iunie 1973)

Creştinele acestea au parte de exploatare în toată regula: dacă pot face două servicii unul după altul, atunci au voie să se angajeze şi la fabrica de marmeladă, pentru ca să-şi rezolve lipsurile materiale. Dacă nu, să stea mai departe în lipsuri şi să mai tragă şi la jug, la “templu”. “Templul” era casa cu etaj unde locuia “mama Gigi” (Virginia Tudorache). Nu lipsurile acestor creştine erau prioritare, ci chivernisirea “templului” cu mână de lucru neplătită. Obiceiul s-a păstrat şi până în ziua de astăzi, într-o formă subtil modificată, ca să pară că servitoarele sunt “închinoviate”, deci salahoria lor este, chipurile, în beneficiul “obştii”, şi nu al unor lideri parveniţi care nu fac altceva decât să dea comenzi în stânga şi-n dreapta.
Pentru a fi ceva mai odihnite pentru serviciul de la “templu”, creştinele polivalente sunt instruite să mai tragă şi chiulul la serviciul de la fabrică, care oricum “le înşeală” la leafă:
“Dacă te-ai dus la serviciu, fii atent, că serviciul te înşeală, şi să nu munceşti la serviciu mai mult decât duhovniceşte. Uite, M-am supărat pe Maria de la templu, care s-a dus la serviciu. Se supără când mai trebuie să facă ceva, că e nedormită.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 13/26 iulie 1973)

22. Liberalul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e tare ocupat. El mai are şi alte lucrări pe pământ, acolo unde este solicitat în mod expres:

“ Eu am încheiat. Mă duc, că sunt însoţit de un ucenic care a venit în genunchi în faţa Mea, să Mă duc într-un colţ al pământului să-Mi arate unele lucruri care s-au făcut fără voia Mea. Nişte barbari strică biserica Mea, şi Mă duc să-i nimicesc, prin rugăciunile unor profeţi” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 1/14 august 1973)
Noroc cu asemenea ucenici miloşi şi responsabili, care-l trag de mânecă pe “Dumnezeul Pucioşilor ” şi-l duc şi-i arată locurile unde trebuie puse lucrurile la punct prin rugăciunile unor profeţi. Noroc şi cu profeţii, că prin ei “se rezolvă treaba”, adică nimicirea barbarilor se face “cu mâinile curate”.
De ocupat ce este, “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu mai e în stare să le facă pe toate odată, sau “le face cu dureri”, aşa că apelează la ajutoare, care să facă treburile în locul şi în numele lui:
“ Chiar dacă Domnul e ocupat, trimite pe sfinţii Săi să-ţi împlinească cererea ta…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 8 februarie 1979)
“…Acum Dumnezeu are un pic de treabă, ca pe ai Săi să-i pregătească şi pe vrăjmaşul să-l cucerească şi aceasta se face cu dureri. Vreau să ies la lumină cu conducere dumnezeiască ca să fie cunoscută pe tot pământul lucrarea lui Dumnezeu.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 12 februarie 1990)

[mariamargareta]

23. Imparţialul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îl favorizează şi îl cocoloşeşte făţiş pe Nicolae Stoica, soţul Verginicăi (Virginia Stoica, născută Tudorache):

“Dacă îl vedea pe Nicolae cu sticluţa în mână, zicea: “L-am văzut cu sticla, şi eu să muncesc la casa sa?” Dacă l-ai văzut, de ce n-ai muncit? “Am văzut pe Nicolae cu mândruţa, şi eu să fac căsuţa lui?” Ţine minte, fiule, dacă l-ai văzut, de ce n-ai pus duhul în lucru, să munciţi, să mustri mândruţa!” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 20 mai/2 iunie 1973)

Deci mândruţa e de vină că se ţine Nicolae după ea, şi de aceea trebuie mustrată. Iar nemulţumiţii să treacă la muncă, să facă clacă! Ce dacă Nicolae e cu sticluţa în mână şi îşi râde de ei, că “e proşti”!? Nicolae e de-al nost’!:

“Daniele, băgaţi în zidărie şi magazia, că nu e pentru Nicu, e pentru noi. Şi Nicu e al nostru. Nu ştiţi voi cum să lucraţi cu el. Eu, să fiu în trup cu voi, râzând l-aş face să nu mai aibă această patimă” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 5/18 august 1973)

Şi Nicu e cu noi! E de-al nostru, e de comitet! Dacă are patima beţiei, ceilalţi sunt de vină, că nu se pricep cum să-l facă să se lase de ea. Numai faptul că e în duh, şi nu în trup, îl împiedică pe imparţialul autor al mesajului să-l vindece pe loc pe Nicolae Stoica de patima beţiei.

24. Atotştiutorul “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu mai ştie ce să facă cu Nicolae Stoica pentru a-l da pe brazdă, şi de aceea tocmeşte iscoditori şi misiţi care să tocmească slujbe la popa din sat pentru vindecarea lui Nicolae. Cu alte cuvinte, pentru a-l întoarce pe Nicolae Stoica de la vasele de băutură la "vasul" ceresc (adică la soţia lui, pe nume Verginica Stoica - născută Tudorache):

“Daniele, iată ce-ţi grăieşte Domnul: cu Nicolae, tată, ţi-am spus: mai ia-l cu binele, poate cu binele se va întoarce. Nu vrea să mai primească nici unul de la vasul Meu. Crezi? Măi, tată, mai ia-l şi cu binele. Vezi ce vrea să facă. Mai du-te la preotul acela şi spune-i, tată, preotului, să se ocupe de Nicolae. Să fie slujbă întărită pentru vindecarea lui Nicolae. Spune-i că e vrăjit şi i-a dat băutură fermecată ca să tragă cum trage pasărea la apă.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 5/18 august 1973)

“Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este nesigur dacă Nicolae Stoica are şanse să renunţe la băutură şi la necredinţa în “lucrare”. E sigur însă că a fost “fermecat” (adică, i s-au făcut “fermece”, boscoane), şi de aceea trage Nicolae la măsea. Păstorul Daniel e însărcinat “să vadă ce vrea să facă” Nicolae, adică să-l spioneze discret pe acesta. Slujbele preotului din sat rămân ultima speranţă, dacă vor fi ascultate de cine trebuie, adică de Dumnezeul cel Atotputernic şi adevărat.
Nicolae nu s-a mai întors la Verginica nici până în ziua de azi, dar nici Verginica nu l-a mai aşteptat multă vreme, căci s-a mutat la Domnul în anul 1980.

25. Iubitorul de prunci “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e depăşit de situaţia tragică de pe pământ a copiilor, şi de aceea se tânguieşte şi plânge, dar ar trece imediat de la plânset la bucurie dacă nu s-ar mai naşte nici un prunc pe pământ:

“Măi copii, pentru păcatul care este azi la voi, Dumnezeu Se bucură dacă nu s-ar mai naşte nici un prunc, că numai iadul se bucură de aceste naşteri, şi Dumnezeu Se tânguieşte şi plânge” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 27 august/9 septembrie 1973)

26. Ziditorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu agreează câinii aşa cum i-a zidit pe ei Dumnezeu, căci îi consideră “spurcaţi”:

“Creştine, nu-ţi mai bate joc de Mine, precum nici Eu nu-mi bat joc de tine, nu-Mi bat joc de trupul tău. Că dacă Mi-aş bate joc de trupul tău, te-aş face un câine, căci numai câinele mănâncă orice fel de spurcăciune. Câinele nu are timp de curăţenie. Şi tu nu ai timp de curăţenie. Creştine, nu-ţi mai bate joc de Mine, că toate se vor judeca.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 10 noiembrie 1973)
Deşi lucrurile sunt foarte clare, actualii lideri de la Pucioasa îşi bat joc de “Dumnezeul” lor, pe de o parte pentru că ei cresc o droaie de câini în ograda lor, nesocotind astfel de ani de zile mesajul acestui Cuvânt pucioşesc, iar pe de alta pentru că îşi permit chiar să falsifice Cuvântul, răstălmăcindu-i înţelesurile. Să explicăm unul câte unul aceste două delicte:
În primul rând, mesajul din Cuvânt este limpede: câinele este spurcat. În gospodăria unui om s-ar îngădui eventual un singur cîine, ţinut în lanţ şi în curte (în nici un caz în casă), ca să nu spurce toată curtea şi să nu muşte pe nimeni. La Pucioasa se întâmplă cu totul altceva. În loc să fie ocrotită de îngeri, comunitatea de la Pucioasa e “ocrotită” de cohorte de câini. Pentru că liderul absolut, Mihaela, este o mare iubitoare de câini mari şi mici, aici s-a înfiripat o întreagă menajerie de câini care s-au perindat liberi în ultimii ani prin curţile “şfinte” şi prin încăperile “şfinte”, de au spurcat temeinic toate locurile. Aici, fetele spală câinii cu şampon, îi usucă cu foenul (la Pucioasa, foenul se foloseşte numai pentru câini; fetele n-au voie să se usuce cu foenul pe păr, ca “să nu cadă în mândrie şi în viaţă uşuratică”), îi ţesală, îi caută de purici, îi plimbă, iar pe cei mici îi culcă cu ele în pat. Câinii de la Pucioasa sunt nişte mici prinţişori, mici idoli (fără să vrea, ei dau clase viţelului de aur, cel neînsufleţit, al lui Aaron). Dumnezeu tot mai împuţinează din câinii pucioşilor, căci ei mor pe capete, dar îndată cei dispăruţi sunt înlocuiţi (cu o încăpăţânare care ar fi trebuit să fie demnă de ceva mai bun) cu exemplare proaspete. Nici pisicile n-o duc mai rău la Pucioasa. Peste tot aceste animale în exces lasă numai excremente, numai păr, numai mizerie. Perele, prunele şi gutuile care cad din pomi pe jos nu se mai pot mânca, pentru că toată bătătura e spurcată, iar tufele de zmeură şi tufele de trandafiri miros toate a urină de câine. De fapt, toată bătătura miroase a urină de câine. Concluzia: deşi în Cuvânt se spune clar, în mai multe locuri, că toţi creştinii trebuie să renunţe definitiv la animale, pentru a păstra curţile curate, la Pucioasa se ignoră cu nepăsare aceste îndemnuri, iar spurcăciunile câinilor şi pisicilor au întinat toate “locurile sfinte”.
În al doilea rând: pentru că nu le convine ce le zice “Dumnezeul” lor în acest Cuvânt, pucioşii şi-au permis să-i răstălmăcească până şi îndemnurile cele mai clare, făcând din da, nu şi din nu, da ( nesocotind astfel şi Sfânta Scriptură, care zice exact invers: cuvântul creştinului să fie ce este da, da şi ce este nu, nu). Iată şi dovada, scrisă negru pe alb:

Versiunea din 1995 a Cărţii pucioşilor spune clar: “Câinele nu are timp de curăţenie. Şi tu nu ai timp de curăţenie” (mesajul din data de 10 noiembrie 1973).
Iar versiunea din 2006 a aceleiaşi Cărţi spune: “Câinele are timp de curăţenie, şi tu nu ai timp de curăţenie” (mesajul din data de 28 octombrie/10 noiembrie 1973).

Stai şi te întrebi: Oare liderii de la Pucioasa, Mihaela şi Nicuşor, care au născocit şi au pritocit aceste schimbări frauduloase din ediţia a doua a acestui “Cuvânt”, după ce i-au prostit cu insolenţă pe adepţii lor, acum chiar îi cred proşti pe toţi? Cum să aibă timp de curăţenie patrupedul despre care tocmai s-a spus că “mănâncă orice fel de spurcăciune”? Până şi schimbarea prin care se contopesc cele două fraze într-una, are tâlcul ei. În versiunea din 1995, a doua frază o întăreşte pe prima, confirmându-o ca pe un exemplu negativ: “aşa cum câinele nu are timp de curăţenie… nici tu nu ai timp de curăţenie”. În versiunea din anul 2006, relaţia dintre cele două fraze, juxtapuse cu forţa, capătă o cu totul altă semnificaţie: frazele nu se mai confirmă una pe alta (adică, a doua pe prima), ci se prezintă ca două idei care sunt alternative şi opuse ca sens: “câinele are timp de curăţenie… în timp ce tu nu ai timp de curăţenie”. Cu alte cuvinte, câinele pucios e curat din fire şi îi dă acum lecţii de igienă omului delăsător! Asistăm aici stupefiaţi la cea mai perversă inversare de sensuri, menită să scoată basma curată idolatria maniacă şi bolnăvicioasă a stăpânilor de “sclavi credincioşi” (oameni şi câini) de la Pucioasa!

[mariamargareta]

Ce alte mesaje mai aducea ediţia întâi a “Cuvântului de la Pucioasa” despre câini?

- Câinii inspiră teamă:
“O, popor păcătos, lasă-ţi mânia jos, că fug oiţele de tine ca de un câine” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 14 iunie 1974)
- Câinii nu sunt agreaţi şi pentru faptul că sunt fioroşi şi creează groază în om:
“…şi vei zice: unde sunt, pe cine să strig ca să îmi arate încotro să o apuc? Şi vei auzi în toate părţile numai lătrat de câine şi urlături de lupi şi te vei îngrozi…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 7 martie 1974)
- Câinele rău va fi până la urmă supus şi îngenuncheat omului:
“ Şi vei sta cu picioarele pe spatele cîinelui rău” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 17 august1975)
- Câinii nici măcar nu trebuie hrăniţi (duhovniceşte, desigur!!):
“Nu mai daţi de mâncare la porci, la câini şi la străini. Duhovniceşte grăiesc…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 7 martie 1974)
- Dar câinii trebuie totuşi hrăniţi (tot duhovniceşte, desigur??) şi ocrotiţi, ca să nu-i muşte cineva:
“…aveţi grijă şi de câini, să nu-i muşte cineva. Să le daţi mâncare şi apă şi adăpost la câini.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 8/21 aprilie 1974)

Cu asemenea îndemnuri “duhovniceşti”, dar şi cu altele, care nu numai că se ocupă de meschinării dar se şi contrazic flagrant, nu e de mirare că mulţi creştini s-au smintit pe cale şi au părăsit scârbiţi “lucrarea” de la Pucioasa.

27. Atotţiitorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi este suficient sieşi şi nu are nevoie de nimic. Totuşi, cine vine la Pucioasa să facă bine şi să nu vină cu mâna goală. O corăbiuţă (citeşte automobil), sau o căsuţă, sunt oricând binevenite:

“Vai, vai, vai! Cu Elena şi Emilian nu poate Dumnezeu lucra planul Său, care trebuie lucrat degrabă. Dacă acest tânăr ar veni aici, ar lua şi corăbiuţa pe care o are în curtea sa, ca să facă cu ea slujba Mea. Aşa se va lucra lucrul meu. Rămâne lucrul de făcut; nimic stricat, ci totul reparat” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 4/17 ianuarie 1974)

“Corăbiuţele” secolului al XX-lea nu erau altceva decât denumirea conspirativă a maşinilor cu ardere internă, care nu mai mergeau cu forţa vântului, ca pe vremuri, ci cu benzină aditivată cu tetraetil de plumb. Pe vremea aceea ( 17 ianuarie 1974) o “corăbiuţă” era o adevărată avere, şi nu oricine îşi permitea aşa ceva. De aceea, darurile în natură (mai ales “corăbiuţe”), aduse benevol la “templul” de la Pucioasa, erau mult dorite şi binevenite.

28. Atotştiitorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este în mare dilemă privind succesiunea Virginiei la “proorocie”:

“ Ce veţi face voi în vremea aceasta, că mai este un pic? Şi mai sunt fluturaşe, dar nu sunt pregătite. Prin cine să mai vorbesc? Prin cine să mai cânt? Ce veţi face voi când voi zice Eu: duceţi-vă acasă, că acest trup merge la groapă, de unde este luat şi duhul se va duce de unde este luat? Pe cine voi găsi în timpul acela lângă vasul Meu, cu acela voi fi şi aceluia îi voi da steagul de biruinţă. Fericit va fi acela care va lăsa serviciul, ori femeia, ori copilul, ori averea în clipa aceea pentru Mine.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 11 februarie 1974)

“Fluturaşele” sunt acele adepte potenţial candidate la succesiunea Virginiei la “proorocie”. Se vede bine că succesiunea Virginiei era neclară cu 6 ani înainte de moartea sa. Această “proorocie” era cât pe-aci ca nici să nu se mai împlinească deoarece, deşi Mihaela a fost cea care s-a aflat lângă Virginia în 1980 la moartea sa, totuşi “proorocia” s-a păstrat tot în familie, dându-i-se Mariei, sora după trup a Virginiei. Aceasta a “proorocit” ani buni (între 1982 şi 1994), prin aceeaşi metodă controversată ca şi sora ei (aparent adormită, aparent în stare de catalepsie, aparent “primind” comunicări tainice din lumea nevăzută). Deşi Mihaela ştia despre sine că primise depline drepturi (stabilite prin “proorocia” din 11 februarie 1974) de “a prelua ştafeta proorociei”, totuşi nu a îndrăznit să intre în conflict cu “păstorii” (nea’Mişu şi nea’ Cristea, oameni tare încăpăţânaţi şi aprigi) până în anul 1990. Abia atunci a început şi ea să “proorocească”, la concurenţă aprigă cu Maria. E drept că Mihaelei i-a displăcut din start procedeul Mariei şi a ales o cale mai simplă: ea “auzea” pur şi simplu “glasul Domnului”, pe care îl aşternea imediat pe hârtie. Schimbarea impusă de Mihaela pentru modalitatea de a “prooroci” era radicală, dar şi îndrăzneaţă, deoarece contravenea flagrant “proorociei” din 11 februarie 1974, care anunţa o continuitate clară de procedură privind “trâmbiţarea”: “Prin cine să mai vorbesc? Prin cine să mai cânt?” Totuşi, destul de repede Mihaela s-a desprins în câştigătoare. Diferenţa de educaţie şi de şcolire a fost un atu zdrobitor în favoarea Mihaelei: Maria a trebuit să se retragă din “ringul proorocesc” în anul 1994, fiind copleşită de acurateţea, ingeniozitatea şi bogăţia de idei ale mesajelor “primite” de către Mihaela. Adevărul este că un rol decisiv în această “punere pe tuşă” a “proorociţei” Maria l-au avut şi unele “recomandări” ferme de a se retrage, primite “de la Domnul” (dar nu direct, prin mesajele ei simpluţe, ci indirect, prin mesajele stufoase şi elaborate, “primite din cer“ de către Mihaela), pentru a nu-i mai pune în încurcătură pe creştini şi să clatine “lucrarea”, căci adepţii nu mai ştiau în ce parte să mai tragă, cu două proorociţe atât de diferite, una fiind considerată de către creştinii mai vechi “prea bună, dar şi prea simpluţă”, iar alta “prea răutăcioasă, dar şi deosebit de dotată”. După punerea Mariei pe linie moartă, o parte dintre adepţi n-au mai vrut să recunoască “lucrarea cea nouă” a Mihaelei şi s-au risipit. Deşi Maria a fost şi ea o “proorociţă”, după retragerea ei forţată ea a intrat într-un consistent con de umbră, deliberat întreţinut de către noii lideri: ea n-a mai fost recunoscută nici ca “trâmbiţă”, nici ca “sfântă”, ci ca o “punte” peste care se păşea direct de la Verginica la Mihaela; dar în general despre Maria liderii pucioşi preferă să nu mai vorbească deloc, ca şi când nici n-ar fi existat.
În schimb, Mihaela a preluat “steagul de biruinţă” de la ne-recunoscuta “trâmbiţă” Maria şi-l poartă acum cu mult aplomb. După ce a zdrobit orice posibilă concurenţă în obştea pucioasă (în special pe cea feminină), ea s-a înconjurat exclusiv de elemente docile, lipsite de personalitate şi de coloană vertebrală, capabile de ascultare orbească, indiferent de gradul de inutilitate sau de stupizenie a “indicăţiilor” primite “de sus”, de la liderii pucioşi.

29. Imperturbabilul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi regretă toate, toate faptele sale, până şi binele pe care l-a făcut, de ciudă că nimeni nu ascultă de el ca de un Dumnezeu adevărat:

“Ascultă bine aceste cuvinte! Îmi pare rău de lucrul Meu, Îmi pare rău! Şi de focul care l-am dat şi de potopul care l-am dat Îmi pare rău! Îmi pare rău şi de binele de acum care l-am dat, că nimeni nu ascultă de Mine!...” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 12 martie 1974)
“ O, Daniele tată, sunt foarte supărat! Îmi pare rău că am venit din cer pe pământ. Îmi pare rău de ce am făcut Eu. Sunt supărat nespus de mult, pentru că omul care e făcut de Domnul, întru toate e făcut de Domnul. Îmi pare rău că i-am dat secretul Meu. Îmi pare rău că i-am dat chipul Meu. Îmi pare rău că l-am făcut şi i-am suflat Duh din Duhul Meu…”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 19 decembrie 1976)

30. Ireproşabilul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este numit “escroc” din cauza “poporului lui”:

“…Poporul Meu, pentru tine sunt batjocorit şi sunt numit escroc. Aşa zic unii credincioşi, că voi sunteţi escroci şi lucrarea Mea. Cine zice aşa? Toţi care nu sunt în acest loc. Pentru tine poporul Meu care nu asculţi cuvântul Meu, Mi-au pus nume de escroc…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 21 aprilie 1974)

[mariamargareta]

31. Atotştiitorul şi Nemuritorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu ştie cât va mai fi şi cât va mai trăi:

“ Poporul Meu şi bun şi rău, Mă uit din slăvile senine când îţi schimbi firea din creştin în păgân. Mă uit la tine, şi de aceea îţi spun popor bun şi rău. Poporul Meu, când vine timpul să-ţi zic: poporul Meu bun? Oi mai trăi să zic că sunteţi numai buni? Oi mai fi lângă voi ca să văd pe Maria şi Marta şi Lazăr, cel înviat din morţi? Oi mai trăi lângă voi? Ia spuneţi.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 29 aprilie/12 mai 1974)
Nici despre soarta lui Ceauşescu nu ştia el mare lucru, cât va mai fi şi cât va mai trăi, dar îl spiona din umbră ca pe un duşman declarat al templului “Noul Ierusalim”:
“ Ţara română şi conducătorul, e pentru dărâmarea templului lui Dumnezeu, dar voi vedea. Vom trăi şi vom vedea.”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 27 iunie 1988)

32. Atotştiitorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e nedumerit, căci şi-a făcut iluzii deşarte cu “poporul” său, mai şi lăudându-l în mod nemeritat:

“ Israele tată, când M-ai auzit prima dată, erai mult mai credincios şi mai cuminte ca azi, şi am zis că tu de la Mine nu vei pleca, şi am zis şi ucenicilor Mei: ”Aceştia sunt mai credincioşi ca voi”, şi ei au plâns mult de acest lucru. De ce astăzi nu mai sunteţi aşa? De ce atunci eraţi mulţi, şi astăzi nu mai sunteţi decât ca iarba printre mărăcini, ici colea, câte un fir?[…]Ce de creştini erau în Turbaţi! Ce de creştini aveam în Ciofliceni sau în Micşuneşti şi am mers până la Sudiţi şi până la Fierbinţi, dar acum nu mai sunt. Crezi? Pace vouă, Vasilică şi Florica! Să nu fiţi mâhniţi.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 18/31 octombrie 1974)
Adepţii pucioşi sunt împărţiţi aici în două mari categorii, în funcţie de gradul de încredere ce li s-a acordat. Cei mai apropiaţi erau numiţi “ucenicii” iar ceilalţi alcătuiau “poporul”. Se vede treaba că “ucenicii” au plâns mult de invidie şi de necaz, deoarece creştinii din “poporul” pucios erau cotaţi la un moment dat “mai credincioşi” decât ei. Dar au plâns degeaba, îndată ce “poporul” s-a risipit tocmai din cauza “necredinţei” lui, iar “ucenicii” cei fideli au rămas pe mai departe.

33. Cuvântătorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se împleticeşte în cuvinte, dând vina pe “trâmbiţă”, pe motiv că el e mare dar ea e prea mică:

“Scrieţi pe hârtie. Fiţi desăvârşiţi, că iată, Mă încurc la vorbă, că sunt mare în cuvânt şi trâmbiţa e mică” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 19 ianuarie 1975)

34. Atotputernicul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” face pe ursitoarea meseriaşilor:

“ Fiilor, copilaşii Mei, ursesc pe unul dintre voi ca să se facă croitoreasă şi croitor, ca să se facă tot lucrul la el. Un coitor şi o croitoreasă duhovnicească. Să fie între voi un cizmar, un frizer, din toate meseriile, căci avem nevoie…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 11/24 mai 1974)
“ Dar să ştii că mai mult te vei îmbogăţi că te vei duce pe mare şi vei aduce Domnului Iisus Hristos ceea ce îţi urseşte…” [...] “ Nu e niciodată să fii singur pe pământ. Eu am ursit sfinţi îngeri şi Maica Mea şi chiar heruvimi şi serafimi să vă însoţească. Să ştii că dacă te vei despărţi de însoţitori, va fi greu de capul tău…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 6 februarie 1975)
“ Dumnezeu pentru aceasta v-a ursit aceste lucruri şi dacă veţi înainta mereu cu ele, veţi fi insula lui Dumnezeu.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 7 iunie 1977)
“…Domnul Iisus a ursit să nu muriţi şi să întâmpinaţi pe Domnul când va veni cu tot cerul Său…”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 10 feb.1979)
Ursitoarele, în credinţele şi basmele populare, erau acele zâne care hotărau soarta, destinul, fatalitatea vieţii unui nou-născut. Ursita este asimilabilă cu predestinarea, concepţie străină creştinismului autentic. De aceea, orice concepţie bazată pe predestinare este o erezie, deoarece face ca Însuşi Dumnezeu să devină neputincios în faţa destinului implacabil, deci micşorează atotputernicia lui Dumnezeu.
Citatul din 6 februarie 1975 aduce cu sine şi o flagrantă contradicţie. Pe de o parte, se afirmă că omul nu poate fi niciodată singur pe pământ, fiind însoţit în chip tainic şi necondiţionat de fiinţe îngereşti. Pe de altă parte, se afirmă că despărţirea de însoţitorii cereşti este totuşi posibilă, fiind la îndemâna oricărui om care vrea să rămână singur, dar despărţirea voluntară de fiinţele cereşti se va lăsa cu urmări grele pe capul celui ce este tentat să facă asemenea gesturi temerare.

35. Intangibilul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e vecin cu nea’Petrică Neacşu:

“Fiule Petrică, te-ai întrebat pe tine pentru ce te-am adus aici? Fiule am vorbit cu tine ca să mă serveşti pe Mine, vecine. Ce n-ar da cineva să fie vecin cu Mine! Te-am adus ca să fii servul Meu.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 19 mai/1 iunie 1975)
“ …Am adus pe cineva lângă Mine ( Petre Neacşu, n.r.) şi l-am ajutat să-şi ridice casă. Şi acum eşti dator să împlineşti ceea ce-ţi cer. Îţi cer să primeşti oiţele Mele sub acoperământul tău, ca să împlinească Dumnezeu numărul Său. N-am adus aceşti creştini la voi ca să fie certaţi, ori să fie mustraţi, ori să fie nepreţuiţi de voi. Îi lăsam în comuna lor, dar i-am adus, creştine, la tine, că tu eşti prietenul Meu.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 22 feb./6 martie 1980)

36. Dreptul Judecător “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi deleagă demnitatea sa de Judecător:

“ Şi mai scrieţi şi acest lucru: Cecilia, tu vei fi judecătoarea părinţilor tăi. Dau judecata dinaintea Mea, în dreptul acestui copil. Fiţi credincioşi şi nu fiţi îndărătnici.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 4/17 august 1975)
Vorba ceea: “Vai de părinţii care nu ascultă de copii!”. De aceea sunt şi avertizaţi: să fie credincioşi acestei porunci, şi să se supună judecăţii copiilor, şi să nu fie îndărătnici. Şi cu toate acestea, Biblia îi învaţă cu totul altfel pe creştini:
“ Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” (Mat. 7,1)
“ Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi…” ( Luca 6,37)
“ Deci să nu ne mai judecăm unii pe alţii…”(Rom. 14,13)
“ De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul…”( I Cor.4,5)
Dar cine mai citeşte astăzi Biblia la Noul Ierusalim de la Pucioasa, când pe primul loc la ei este o Biblie nouă, intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”??

37. Consecventul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi recunoaşte eşecul: nu a rămas cu nimic de la “lucrarea” lui cea mare de altădată, cea care începuse în anul 1955. De aceea, dacă starea de lucruri nu se îndreaptă, el e gata să abandoneze, să-şi ia jucăriile şi să plece:

“…Copilaşii Mei, am lucrat o lucrare mare şi nu am rămas cu nimic. Băgaţi de seamă, cercetaţi şi vedeţi că este aşa că lucrarea aceasta pe care Domnul a făcut-o acum, e mai mare decât toate lucrările pe care le-a făcut.”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 25 august/7 septembrie 1975)… …
“ Dacă nu vă veţi face buni, nu voi mai apare între voi şi voi pleca” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 13 noiembrie 1975)

Secta de la Pucioasa propune aşadar o spectaculoasă răsturnare de valori, deoarece până acum se credea că Învierea Domnului a fost cea mai mare lucrare dumnezeiască de pe pământ. În locul acestei lucrări mari ni se propune o treabă mare înţesată cu proorocii mincinoase care încep cu anul 1955: un amalgam de texte agramate, inconsecvente şi inconsistente; cînd siropoase, când revoluţionare; când aberante, când patetice. Lansate sub titlul provizoriu “Cartea Vremii de azi”, căreia cică “i s-au desfăcut peceţile” în anul 1995, textele au fost apoi luate la periat şi despăducheat de-a firu-n păr, apoi au fost ambalate într-o poleială nouă cu numele subînţeles “Cuvântul lui Dumnezeu – ediţia a doua, revizuită, cosmetizată şi adăugită” şi “au fost ridicate între pământ şi cer” sub pseudonimul “cartea judecăţii făpturii”, Anno Domini 2006.

38. Incoruptibilul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” tânjeşte fără succes să facă dragoste în “travesti ”:

“ Dacă aş fi o domnişoară, toţi M-aţi iubi, căci îşi lasă omul o casă de copii pentru o domnişoară şi pentru o femeie naturală. Nu am venit nici domnişoară, nici femeie, ci v-am spus cine sunt, şi nimeni nu face dragoste cu Mine.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 19 octombrie/1 noiembrie 1975)

[mariamargareta]

39. Atotputernicul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” tinde să-şi piardă autoritatea în faţa îngerilor. Îngerii îl iau la întrebări despre starea supărătoare a lucrurilor din poporul pucios, iar el se conformează docil şi le dă raportul:

“…Mă întreabă îngerii: ce face poporul Tău, Doamne? – Ce să facă, unii cos, alţii cioplesc, alţii se bat, alţii se hulesc, alţii sunt certaţi, alţii curvesc, alţii fură, alţii ascultă la geamuri şi la uşă şi pândesc pe fratele lor.”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 24 ianuarie 1977)
După fapte, nu s-ar părea că “poporul ales” Îi face cinste lui Dumnezeu. Oare pe ce criterii a fost el “ales”?

40. Atotştiutorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu ştie nici cine a trimis la cer sufletele celor morţi la cutremur, şi nici cine e vinovat de atâta distrugere pe pământ:

“ Fiule, ştii ce a zis Dumnezeu când a văzut atâta lume venită la El dintr-o dată ( cutremurul din 4 martie 1977, n.r.)? “Cine v-a trimis la Mine, mai înainte de vreme?” Şi a zis la îngeri: “Luaţi-i de aici şi duceţi-i la locurile lor până la judecată, că atunci se va vedea cine a făcut atâta distrugere pe pământ, că şi război dacă se făcea, tot nu mureau atâţia”. De frică, nu vă spune, tată, numărul morţilor.”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 14/27 martie 1977)

41. Atotştiutorul “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” cunoaşte o matematică foarte aproximativă:

“ Mai sunt câteva zile, căci ce e la voi zece ani, la Mine e o zi; ce e la voi o zi, la Mine e un minut.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 14/27 martie 1977)

Biblia oferă o cu totul altă echivalenţă între timpul pământesc şi cel ceresc:
“Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi.” (2Petru, 3, 8.)
“Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii.” (Ps. 89,4)
Aşadar, paritatea aproximativă este impresionantă: aproximativ 365000:1 ( considerând că toţi anii au 365 de zile)
Or, această “proorocie” de la Pucioasa oferă două parităţi, mult mai mici, şi pe deasupra substanţial diferite: 3650:1 în primul caz, şi 1440:1 în cel de-al doilea!
Suficient pentru a concluziona că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu numai că nu este în armonie cu Biblia în ceea ce spune, dar foloseşte în calcule o matematică inconsecventă şi cu totul aproximativă.

42. Atotştiutorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” cunoaşte o istorie şi mai aproximativă:

“Mănăstirea Cernica cine a făcut-o? Sfântul Calinic. (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 3 decembrie 1978 )
Sfânta Mănăstire Cernica este atestată documentar la 1608 printr-un hrisov al domnitorului Radu Vodă Şerban. În acel an Vornicul Cernica reface un vechi schit, căruia îi dă numele său, îl înzestrează cu pământuri, păduri şi sate, spre veşnica pomenire a numelui şi a neamului său. Dacă ar fi fost zidită de Calinic, mănăstirea s-ar fi numit probabil Calinica, nu Cernica. Calinic vine la mănăstire cu 200 de ani mai târziu, în anul 1807. Între timp, istoria consemnează un alt moment important de restaurare şi ctitorire a mănăstirii, în anul 1781, când stareţul (în persoana Sfântului părinte şi Arhimandrit Gheorghe, unul din ucenicii marelui Sfânt Paisie de la Neamţ), reface obştea de monahi care se risipise datorită războaielor şi a ciumei, ridică din ruină biserica şi întreaga moştenire materială, acei ani constituind începutul ascensiunii vieţii monahale la Mănăstirea Cernica. Pe ruinele vechii biserici el ridică la anul 1815 Biserica Sf. Nicolae din Ostrov.
Cel ce avea să fie Sfântul Calinic şi-a îndreptat paşii spre Mănăstirea Cernica în martie 1807, înainte de a fi împlinit vârsta de 20 de ani, În anul următor, duhovnicul său, Pimen, a cerut stareţului Timotei să-l îmbrace în “îngerescul chip al călugăriei”. Astfel, la 12 noiembrie 1808, tânărul Constantin devine monahul Calinic. A parcurs toate treptele monahiceşti până când, la 14 decembrie 1818, obştea de la Cernica l-a ales stareţ. Doi ani mai târziu a fost hirotonit arhimandrit. Este foarte adevărat că cei 32 de ani de stăreţie la Cernica sunt o perioadă de neîncetate strădanii pentru ridicarea vieţii călugăreşti, pentru buna îndrumare a vieţuitorilor, pentru înzestrarea mănăstirii cu noi lăcaşuri de închinare, cu chilii şi cu ateliere. În 1842 s-a ridicat o nouă stăreţie, apoi clopotniţa, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o bolniţă. Cu toate meritele sale incontestabile în misiunea de stareţ şi cu toate că a fost canonizat ca sfânt, lui Calinic de la Cernica nu i se poate atribui ceea ce stă în meritul altora: înfiinţarea mănăstirii Cernica.

43. Atotştiutorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are carenţe grave şi la geografie!:

“ Copilaşul Meu, oiţa Mea, fii în loc sfânt, fii pe pământ sfânt. Nu te amăgi, nu te du în ţară străină. Au fost doi copii: Oltul şi Mureşul şi amândoi s-au despărţit unul de altul. Mureşul a apucat-o la răsărit şi Oltul la apus. Şi a zis Domnul Oltului: Oltule râu spumegat/ face-te-oi adânc şi lat/ să fii mereu tulburat/ şi cu sânge amestecat. Iar Mureşului i-a zis: Mureş, Mureş apă lină/ şi cu unda veşnic plină/ nu te du-n ţară străină/ că n-ai parte de odihnă. Oltul era păgân, iar Mureşul era creştin…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 8 februarie 1979)

Repovestind legenda celor două râuri,“Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” dovedeşte o necunoaştere gravă a geografiei ţării pe care pretinde că a ales-o pentru a-i fi “grădină a raiului”. Mureşul n-a apucat-o spre răsărit, ci spre miazănoapte, pentru ca după câteva zeci de kilometri să-şi întoarcă albia definitiv spre apus. Oltul n-a apucat-o spre apus, ci spre miazăzi. Cele două flagrante nepotriviri dovedesc limpede că autorul real al “Cuvântului” nu este Dumnezeu, ci Verginica, a cărei instrucţie precară (câteva clase primare) nu i-a permis să citească vreodată o hartă. De aceea ea alege la întâmplare două puncte cardinale opuse, pentru a sublinia despărţirea deplină şi făţişă a celor doi “fraţi”. De altfel, şi în alte ocazii ea dovedeşte o cunoaştere incertă a punctelor cardinale, pe care le amestecă adesea cu cea mai deplină seninătate (vezi în articolul 34. Schimbarea poruncilor, inconsecvenţe, repetiţii şi îndemnuri controversate de pe blogul http://noul-ierusalim.info, paragraful “31. Punctele cardinale sunt două-trei, şi nu întotdeauna aceleaşi” şi paragraful “32. Punctele cardinale sunt patru, şi nu întotdeauna orientate la fel”.)

În fine, nu lipsit de interes este faptul că această legendă populară despre cele două râuri este arhicunoscută, ea circulând din gură în gură, dar… surpriză! într-o manieră semnificativ diferită. Iată versiunea populară a acestor versuri:

Oltule, râu blestemat
Te-ai făcut adânc şi lat
Că vii mare, spumegat
Şi cu sânge amestecat.

Mureş, Mureş, apă lină
Trece-mă în ţară străină
Şi-mi fă parte de hodină.

Modificarea de sensuri este evidentă. Verginica exploatează sensurile originale prin simpla lor răstălmăcire, pentru a se armoniza cu interesul ei: acela de a sublinia că locul românilor nu este altul decât în România, orice ieşire în străinătate fiind un factor major de risc.

44. Imponderabilul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” mănâncă pe furiş pe la toate mesele care au o lingură în plus:
“… Să nu te culci niciodată şi să nu mănânci niciodată fără Dumnezeu. Stai la masă, pune şi pentru El scaun şi lingură şi crede cu adevărat că este cu tine la masă Dumnezeu.”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 23 iunie 1977)

45. Îndelung iertătorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa(NIP)” îi ameninţă cu moartea pe dezertorii de la NIP şi îşi oferă serviciile gratuite de cioclu:

“…Ce facem cu cei care au părăsit numărul? Ce facem cu cei care au părăsit ţara sfântă? Eu aş avea ce să fac: să le pun o cruce la cap!... ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 20 septembrie 1977)

[mariamargareta]

46. Infailibilul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi regretă unele fapte şi îşi recunoaşte o parte din vină:

“…Că iată au venit peste voi zile grele, când duminica şi sărbătoarea mergi la servici. Şi iată Eu sunt vinovatul tău, că te-am îngăduit să-ţi iei servici… […] …V-am dat voie să vă luaţi servici şi acest lucru nu trebuia să-l fac. Dar voi ce faceţi cu banii de la servici?”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 13 decembrie 1977)

47. Ziditorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” şi-a zidit o a doua casă de închinare, tot pe temelia lui Petru, după ce prima casă de rugăciune din comuna Maluri i s-a dărâmat la o alunecare de pământ pusă la cale de duhurile cele necurate:

“…Am făcut casă, şi duhurile necurate au stricat-o, au dărâmat-o; şi să nu se întâmple şi cu aceasta ca şi cu aceea. Păstraţi-o, să nu se strice, că veţi vedea în ea ce nu a văzut ochiul omului pe pământ. Această casă tot pe temelia lui Petru e aşezată, şi nimeni să nu zică: “Aceasta e casa mea”. ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu")


48. Însemnatul şi Minunatul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” le promite pucioşilor semne şi minuni:

“ Dacă Eu am pus un păstor să vă păstorească şi voi nu-l primiţi, atunci vă osândiţi. Aşa au făcut fariseii care L-au răstignit pe Domnul. Vreţi semne? Vreţi minuni? Vreţi? Dacă vreţi, să ştiţi că veţi avea şi de acestea.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 21 ianuarie/3 februarie 1978.)
Promisiunea a rămas neonorată. Unii creştini s-au resemnat, dar alţii încă mai aşteaptă în taină să vadă semnele şi minunile promise. E drept că în “Cuvânt” se mai făcuseră şi alte dezvăluiri interesante legate de minuni şi de cine le face (cine citeşte, să înţeleagă!):
“Astăzi nu se mai fac minuni în trup, ci se fac minuni în duh. Azi face dracul minuni. Eu am pus stele pe cer, şi el a pus stele pe pământ. [...] Pace vouă, copiii Mei! Amin.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 1 mai 1960)

49. Meticulosul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” face dosare de personal:

“ …Fiule Iordache, să-i spui lui Mihail, prietenul tău, că e scris în dosarul lui Dumnezeu, dar va fi şters, pentru că duşmăneşte pe cel nevinovat. Feriţi-vă de a duşmăni pe cei aleşi ai Mei. Nu duşmăniţi.”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 23 februarie 1978.)

Interesant acest “glissando” de la “duşmănirea celui nevinovat” la “duşmănirea oricui”. El prinde la mijloc exact formula care constituie mesajul principal: “duşmănirea aleşilor Mei” ( liderii pucioşi, adică “proorocii”, care nu sunt neapărat nevinovaţi, dar nu sunt nici nişte oarecare). Poziţia centrală, focalizatoare, este astfel privilegiată, iar scopul urmărit este potenţat cu maximă abilitate. Între o variantă intens pedepsită (prima, cu ştergerea din “catastiful vieţii”) şi una doar moralizatoare (a treia, exclusiv pedagogică) se insinuează aceea care împrumută însuşiri mimetice de la amândouă vecinele ei. O dovedeşte introducerea ei: “Feriţi-vă!”
Păzea!

50. Atotputernicul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e neputincios. El n-a reuşit să facă ceea ce şi-a propus şi ce a “proorocit” că o să fie:

“… Israele, în tot felul M-am trudit cu tine , dar iată, a sosit sfârşitul şi nu am reuşit ce am scris în carte să se împlinească.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 9/22 martie 1978.)

51. Voluntarul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are pretenţia să fie remunerat pentru timpul pierdut/petrecut în mijlocul “poporului” său:

“Fiilor, acest timp pe care Eu îl petrec în mijlocul poporului Meu, se plăteşte…”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 11 mai 1978.)

Cu totul altfel se comportă Dumnezeul cerului şi al pământului. El este generos cu timpul, culant şi îndelung răbdător, tocmai pentru că nu este circumscris timpului, ci este exterior lui, căci El este mai presus de timp:

“Dumnezeu este judecător drept, tare şi îndelung-răbdător şi nu se mânie în fiecare zi.” (Ps., 7:11)

52. Precisul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” dă explicaţii tautologice:

“…Domnul Iisus a venit de la Tatăl şi s-a dus la Tatăl. De ce am venit? Pentru că mai am de împlinit. Ce? Mai am de împlinit şi oricât de rea şi grea ar fi vremea, Domnul împlineşte ce are de împlinit…”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 11 mai 1978.)
Tehnica de “a vorbi vorbe” se mai numeşte în popor “a vorbi în dodii”. Pentru că ea constă în arta de a pune o întrebare la care nu se dă alt răspuns decât întrebarea însăşi:
“…mai am de împlinit. Ce? [Ceea ce]Mai am de împlinit…”
“…împlineşte…[Ce împlineşte?]… ce are de împlinit.”

53. Melomanul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” cântă cântări amare, de vremuri grele:

“O, tată, s-au împlinit toate câte sunt scrise în carte. Nici tu nu vezi, măi creştine. Nu trebuie să ştii, măi creştine, că s-au împlinit toate câte s-au făcut. Ia cântaţi voi: “Amărâtă-i ziua amară”. Ia cântaţi, că e cântată şi de Mine.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 28 februarie/13 martie 1974)
“ Amintiţi-vă de această vreme, tată, că iată, vă cântă Dumnezeu vremea de azi: “Vremuri grele mai trăim, şi noi nu ne pocăim”. (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 6/19 iunie 1978.)

54. Echidistantul şi Imparţialul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi nemulţumeşte supuşii cu manevre inechitabile şi îi ameninţă pe toţi cu suferinţe:

“ Este cineva care aşteaptă să se căsătorească şi zice: “A căsătorit alţii mai mici, şi pe mine mă trimitea la mănăstire. A căsătorit, şi pe mine m-a trimis să mă pocăiesc“. Nu mă judecaţi, că vă veţi căi. Da. E numai şi numai îndoială în poporul Meu de ceea ce a făcut Dumnezeu: “ că m-a dus de la oraş, la ţară; că m-a dus la mănăstire; că la unul i-a dat să trăiască aşa, şi la altul i-a dat să trăiască aşa…”E numai îndoială în poporul Meu: “că unul suferă şi altul nu suferă”. Dar Eu zic: fiecare va avea vreme de suferit şi nimeni nu va scăpa de suferinţă, dar să asculte de aceste cuvinte, oricum ar fi ele.”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 1/14 iulie 1978.)

55. Atotştiutorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e îngrijorat că nu va şti ce să răspundă:

“ Ce voi răspunde Eu, ca Fiu al lui Dumnezeu, pentru neascultarea ta? Ce răspuns voi da când Tatăl Meu şi toată făptura a aşteptat venirea ta? Că vei fi chemat degrabă, fără să zăboveşti. Şi ce voi răspunde Eu, Fiul lui Dumnezeu, de păcatul tău? Că am trăit cu tine, şi tu ai trăit fără Mine; am lucrat cu tine, şi tu ai lucrat fără Mine. Ce voi răspunde Eu pentru acest lucru?”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 11/ 24 septembrie 1978.)