Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa

[mariamargareta]

Liderii pucioşi procedează paradoxal. Pe de o parte, pretind că ei sunt supuşii care au privilegiul de a primi mesaje de la stăpânul lor “Dumnezeu”, iar pe de altă parte, se comportă ca şi când ar avea un ascendent asupra Lui şi, deoarece Dumnezeul lor este imperfect, se grăbesc să-L corecteze prin toate mijloacele.
Un exemplu de “corecţie” a Dumnezeului Pucios îl constituie următorul text din “scrierile sfinte “pucioşeşti:

“ Că iată Israele, rezultatul tău nu este bun.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 1995, din data de 6 martie 1994)
“ [...] că iată, Israele, lucrul tău nu este bun.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 2006, din data de 21 februarie/6 martie 1994)
Liderilor pucioşi nu le-a plăcut cuvântul “rezultatul” şi l-au schimbat. Să li se fi părut că nu este destul de neaoş? Dar era opţiunea lui Dumnezeu, El l-a ales şi El l-a folosit în mod deliberat! Cine poate să-L judece pe Dumnezeu în alegerile Sale? Cine poate să-L corecteze?
Liderii pucioşi pot. Pot, dar nu sunt prea consecvenţi. Găsesc mereu altă “soluţie” de a-L corecta pe Dumnezeu. Şi asta … în acelaş mesaj! Iată dovada:

“ Şi de aceea rezultatul este dureros şi de aceea rodul trupului tău este trupesc măi Israele. Că iată copii tăi se duc să fie trup.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 1995, din data de 6 martie 1994)
“ şi de aceea totul este dureros, şi de aceea rodul trupului tău este trupesc, măi Israele, că iată copiii tăi se duc să fie trup.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 2006, din data de 21 februarie/6 martie 1994)

Liderii pucioşi sunt aşadar consecvenţi doar în a-L corecta pe Dumnezeu, dar nu sunt la fel de consecvenţi în soluţia adoptată. Nici aici nu le-a plăcut cuvântul “rezultatul”, dar l-au înlocuit cu “totul”, ca şi când aceste cuvinte ar fi echivalente!!
Iar ca paradoxul să fie sublim, urmează în acelaşi mesaj a treia “corecţie” pentru acelaşi cuvânt:

“[...] şi vom pune faţă în faţă rezultatul înţelepciunii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 1995, din data de 6 martie 1994)
“ şi vom pune faţă în faţă rodul înţelepciunii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 2006, din data de 21 februarie/6 martie 1994)
Pentru a treia oară în câteva rânduri, cuvântul “rezultatul” este considerat indezirabil şi în consecinţă e înlocuit, dar de fiecare dată e înlocuit cu altceva. Intervenţia liderilor pucioşi în “textul sacru” pucioşesc este mai mult decât evidentă. Şi inventivă! La ei “rezultatul” este echivalent fie cu “lucrul”, fie cu “totul”, fie cu “rodul”, iar schimbarea acestor echivalenţe de la o frază la alta este mai degrabă intenţionată (dezvăluind o oarecare fantezie), decât să fie rodul întâmplării.
Dumnezeul lor ar trebui să fie foarte fericit. Cu asemenea supuşi grijulii Se simte şi El ocrotit, protejat, cocoloşit, lipsit de orice stress. Poate chiar greşi. Are cine să-L corecteze.

[vsovivi]

În prealabil postat de mariamargareta

Cei care se miră de acuzaţiile de eretici care li se aduc pucioşilor pe acest Forum ar trebui să ştie că ereziile nu sunt neapărat gălăgioase şi stridente, aşa încât oricine să le bage de seamă cu uşurinţă şi apoi să concluzioneze că “aici e ceva necurat”. Nu odată ele se insinuează printre texte care par a fi de o religiozitate ortodoxă ireproşabilă.

Păi la ce vă poate capul vouă nu mă mai mir de orice acuzaţie, că la voi totul e posibil, voi sunteţi capabile să scoateţi orice vă cere vouă minteresul lui nenia cu pisikaa, în lesă, şi ''conştiinţa'' lui tanti grijania cu ridichea... uriaşă. Iar ceea ce se insinază nu vine din texte ci din născocelile pofticioase alea ale voastre de care nu am cum să nu mă mir... că iată că acum aţi venit cu zen, cu yn şi yang, cu chinezii şi toţi maniehiştii indieni sau asiatici.

Un asemenea exemplu apare într-un text pucioşesc din martie 1994.

Aici se reactivează o teorie mai veche, susţinută cu aplomb de către maniheişti, care spuneau că omul este degradat în profunzimea fiinţei lui într-atât încât nu mai este în stare să facă nimic bun.

Maniehiştii nu spun aşa ceva! Ci asta spune Dumnezeu, căci maniehiştii spun altceva că trupul e rău şi e duşmanul sufletului şi a omului iar sufletul e bun şi tot ce vine din suflet e bun, deci ei, maniehiştii îşi lucrează prin teoriile lor de desăvârşire defapt o mândrie sufletească, căci un suflet fără lucrare duhovnicească, fără smerenie tainică, fără Cuvântul lui Dumnezeu te duce în spurcăciunea pustiirii... mai devreme sau mai târziu... slavă de la oameni, desfrâu.

Deci iată cum începi demonstraţia printr-o minciună, pe care o pui în gura lor, ori a manehiştilor, ori a pucioşilor, băgându-i în aceiaşi oală zicând că din texte se insinuează... când colo...

Această concepţie a fost contrazisă de viaţa însăşi, căci drepţii care au trăit în sfinţenie, unii ajungând chiar la mucenicie, eu demonstrat exact contrariul.

După care combaţi, contrazici. Păi ce combaţi? Minciuna ta? Oala plină de erezii a gLumii de la Adam cel dintâi? Sau pe pucioşi îi nedreptăţeşti mereu doar ca să te scoţi pe tine deasupra aşa ca apa clocită care ar vrea să stea deasupra uleiului?

Dar iată textul cu pricina, aşa cum apare el în cele două ediţii successive ale cărţii pucioşeşti “Cuvântul lui Dumnezeu”:

“Omul din puterea sa, nu poate scoate ceva bun, ci numai Domnul are această lucrare în om. Şi această aşezare s-a stricat în om încă de când Adam, cel dintâi a dat să se ridice peste puterea care-l crease pe el.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 1995, din data de 6 martie 1994)
“Omul din puterea sa nu poate scoate ceva bun, ci numai Domnul are această lucrare în om, şi această aşezare s-a stricat în om încă de când Adam a dat să se ridice peste puterea care-l crease pe el.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 2006, din data de 21 februarie/6 martie 1994)

Din nou ai uitat să iei în seamă un punct înlocuit de o virgulă. (sic!)
Dar probabil în analiza ta de gramatică sectanţional-eretică comparată, între ediţii, nu contează. Păi dacă nu contează, atunci de ce ai mai bolduit-o pe prima virgulă înlocuită de spaţiu?

Şi de atunci s-a stricat în om aşezarea, şi s-a tot stricat mereu cu fiecare nou păcătos, şi se arată astfel că din mândrie nu se poate scoate nimic bun, nu poţi face roade vrednice ci ai să scoţi mereu ridichi stricate şi pline de viermi oricât ar fi ele de mari, aşa cum era aia din povestea cu ridichea uriaşă. ''Pomul rău face roade rele şi pomul bun face roade bune, şi aşa cum pomul rău nu poate face roade bune tot aşa pomul bun nu poate face roade rele.''

Pucioşii lansează aşadar în catehismul lor o nouă erezie, exacerbând concepţia maniheistă conform căreia trupul omului este rău prin natura sa.

Păi a extinde o teorie prin exacerbare deja nu mai e valabilă teoria ci e altă teorie.

În acest sens, ei extind teoria corupţiei fiinţei umane la întreaga ei alcătuire: trup şi suflet. Nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul, omul nu mai e în stare de nimic bun.

Deci dacă zici că ei extind teoria înseamnă că nu mai e teoria aia ci e altă teorie, şi rezultă că dumneata ai alipit intenţionat maniehismul ca prin jonglerie să-i acuzi iarăşi de erezie. Păi în mintea ta e aceiaşi teorie? Păi ăsta-i deosebire fundamentală: trup şi suflet si tot ce e omul devine rău prin mândrie iar la manehişti doar trupul e rău iar sufletul e bun prin natura sa orice-ai face... Aşa că vezi deosebirea cât bârna între teorii? Deci cum de poţi să acuzi cu manehismul altfel decât scos din interes viclean?

Biblia afirmă că, dimpotrivă, omul poate face orice lucru bun prin credinţa lui sinceră şi fermă în Dumnezeu, şi aceasta este puterea lui: credinţa. Cu această putere omul ar putea muta şi muntele în mare, dacă ar voi, fără ca aceasta să fie neapărat şi voia lui Dumnezeu, ci doar îngăduinţa Lui. De asemenea, sfinţii părinţi ai Bisericii s-au străduit - întotdeauna cu tact şi cu îndelungă rabdare, şi nu arareori cu uimitoare adâncime - să arate că materia, lumea materială, nu numai că nu este rea, dar pentru om ea constituie o condiţie fundamentală a binelui în viaţa pământească.

A crede în idoli şi în puterile tale supraomeneşti nu ne învaţă biblia, şi ea nu afirmă deloc aşa ceva, că omul are puteri supraomeneşti, ci în BIBLIE se vorbeşte de credinţa în Dumnezeu, şi aşa toate îi sunt cu putinţă celui ce crede... deci cine se poate mântui?

continuarea mai jos

[vsovivi]

continuare de mai sus:

În prealabil postat de MM

Cităm un text după Pr. Prof. D. I. Belu, care valorifică gândirea sfinţilor părinţi pe această temă:

"Scrie Sfantul Serapion: "Maniheii zic: am purtat un corp al satanei, dar sufletul e al lui Dumnezeu. Corpul a fost facut rau, prin insasi natura sa, ca unul ce provine din materia cea rea; sufletul insa a fost facut bun, avandu-si inceputul in izvorul binelui. Exista deci, doua principii si doua substante, ambele fiind cauze: una a trupului rau, cealalta, a sufletului bun. Asadar, sufletul e bun si corpul rau. Dar intrebam noi: Cum se face ca trupul da dovada de infranare, iar sufletul adesea, de lipsa de cumpatare? Cum se face ca nici unul nici altul nu raman in randuiala lor, cand ceea ce e al diavolului trece de partea lui Dumnezeu, iar ceea ce e al lui Dumnezeu trece de partea diavolului?". Daca trupul ar fi rau prin natura, cum zic Maniheii, logic ar fi ca el sa se arate ca atare in toate actiunile lui. Tot asa sufletul, daca ar fi bun in mod absolut, n-ar trebui sa incline in nici un chip spre cele ale diavolului. Experienta ne arata insa ca "trupul slujeste adesea lui Dumnezeu, prin aceea ca se infraneaza, iar sufletul ajunge sa slujeasca diavolului prin aceea ca isi pierde credinta si rosteste blasfemii".
Trupul care-si infraneaza pornirile e un trup al virtutii, si trupul virtuos poate fi templu al Duhului Sfant. Numai in cazul ca n-ar exista decat trupuri desfranate si n-ai intalni nici macar unul singur cumpatat, stapan pe el insusi, numai "in acest caz am putea atribui trupurilor un rau ontologic". Dar cand atatea trupuri au dat si dau dovada de infranare, ca au devenit si devin locuinta a Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant, "cum n-ar fi absurd si ridicol ceea ce spun aceia (maniheii)?".
Sfantul Serapion valorifica contra tezei maniheice si faptul ca prin unele trupuri omenesti s-au operat lucruri neobisnuite. In aceasta privinta mentioneaza episodul cu mortul aruncat peste oasele lui Elisei (II, R. 13, 21). Numai admitand ca trupurile nu sunt prin natura lor rele, ne putem explica faptul ca cel putin unele din ele ajung la o atat de inalta virtute incat sunt venerate ca instrumente ale puterii dumnezeiesti."

Vorbiţi la persoana I-a plural, cităm, forate bine dar citatul nu face decât să confirme valabilitatea citatelor din Cuvântul lui Dumnezeu căci se arată de către sfânt printr-o logică simplă că sufletul nu e bun nici el aşa cum susţin manehienii.

În acest moment putem descifra şi motivul pentru care pucioşii îl “corectează” pe Dumnezeul lor imaginar, eliminând cuvintele incomode “cel dintâi” (aici fiind vorba de Adam). Aşadar, acum este limpede că nu au fost mai multe “căderi” ale omului, dintre care cea a lui Adam a fost “cea dintâi”. A fost doar “una şi bună”, cea a lui Adam, care a adus schimbarea catastrofală în rău a fiinţei omului, făcându-l în mod deplin şi definitiv “rău în sine”.

Păi aşa şi este, căci Adam a adus moartea şi mândria în om, deci această stare păcătoasă se trage de la cel dintâi care a păcătuit dar de unde anume rezultă din texte că omul de atunci n-a mai păcătuit? Sau este scris că el este primul şi ultimul păcătos, Adam, cel dintâi..? Deci deducerea forţată a ta spre a scoate fatalismul superstiţios şi predestinarea la rău nu reiese din texte căci în Cuvântul lui Dumnezeu se vorbeşte despre Mântuire, deci iată că există posibilitatea ca omul să devină iarăşi bun, să scoată din puterea lui roade bune căci celui ce crede toate îi sunt cu putinţă... şi dacă tânărul acela bogat în averi şi scripturi şi lege nu a putut intra în împărăţie atunci cine va putea? Păi ''...ceea ce este cu neputinţă la om, este cu putinţă la Dumnezeu...''.

Scopul ascuns al pucioşilor este acela de a demonstra că nicăieri nu mai este vreun om bun decât acolo unde este Dumnezeu, iar Dumnezeu care lucrează în om este acum (după concepţia lor) numai la Pucioasa. Aşadar, Noul Ierusalim de la Pucioasa este singura trambulină ideologică disponibilă pentru relansarea mântuirii omului, iar mântuirea adusă omenirii acum 2000 de ani prin jertfa pe cruce a Mântuitorului devine superfluă.

Din nou tragi concluzii forţate, aşa brusc faci nişte sinteze complet paralizante, de care nu mă mai mir... zicând domniile voastre, că e scopul ascuns al lor, al pucioşilor, când eu văd că din frica voastră, vreţi să susţineţi că nu mai e nevoie de prooroci...

Păi dacă nu era nevoie de prooroci, atunci pentru ce e plină Biblia de scrieri ale sfinţilor prooroci? Iar dacă sfântul Ioan Botezătorul încheie proorociile despre venirea lui Mesia în trup, nu le deschide tot el, oare, pe cele despre Împărăţia Cerurilor?


maniehism : ''... În aceeaşi ordine de idei, în viziunea maniheistă, OMUL este privit ca un nesfârşit câmp de luptă al acestor două principii. Astfel, partea binelui este reprezentată de suflet, format din lumină, şi partea negativă este trupul, compus din pământ negru. Sufletul defineşte persoana, neputând fi corupt.''

[vsovivi]

În prealabil postat de mariamargareta

Liderii pucioşi procedează paradoxal. Pe de o parte, pretind că ei sunt supuşii care au privilegiul de a primi mesaje de la stăpânul lor “Dumnezeu”, iar pe de altă parte, se comportă ca şi când ar avea un ascendent asupra Lui şi, deoarece Dumnezeul lor este imperfect, se grăbesc să-L corecteze prin toate mijloacele.
Un exemplu de “corecţie” a Dumnezeului Pucios îl constituie următorul text din “scrierile sfinte “pucioşeşti:

Ai pus ghilimele ironice şi iar insinuezi că proorocii Îl corectează pe Dumnezeu... păi atunci probabil că pucioşii or fi după mintea ta, aşa un fel de ''super dumnezei'' aşa ca adam şi legiunea de îngeri care l-a urmat pe primul care a scos roade rele... Adam sau Lucifer, sau satana, nu mai ştiu... din moment ce-L corectează ei mereu pe Dumnezeu crezând ei că sigur nu vor muri ci doar că vor fi şi ei nişte dumnezei aşa ca Dumnezeu dar mai mari ca Dumnezeu, din moment ce se pot lipsi oricând de Adevăratul Dumnezeu...

“ Că iată Israele, rezultatul tău nu este bun.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 1995, din data de 6 martie 1994)
“ [...] că iată, Israele, lucrul tău nu este bun.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 2006, din data de 21 februarie/6 martie 1994)

Păi în citatele date contează ceea ce e scris înainte de CĂ pentru ca rezultatul să fie echivalent cu lucrul, deci nu puteai cita la modul acesta pentru ca să faci comparaţie între citate.

Liderilor pucioşi nu le-a plăcut cuvântul “rezultatul” şi l-au schimbat. Să li se fi părut că nu este destul de neaoş? Dar era opţiunea lui Dumnezeu, El l-a ales şi El l-a folosit în mod deliberat! Cine poate să-L judece pe Dumnezeu în alegerile Sale? Cine poate să-L corecteze?

Cum ambele texte sunt valabile rezultă următorul rezultat: Rezultatul acela este urmarea unei lucrări rele, urmarea neascultării.

Şi iar o dai înainte cu corectarea lui Dumnezeu, când liderii pucioşi, în texte, nu se puteau corecta decât pe ei înşişi dacă asta ar fi intenţionat, şi nici măcar, fiindcă omul nu se poate corecta fără Dumnezeu nici el pe el, darmite atunci pe alţii:

Liderii pucioşi pot. Pot, dar nu sunt prea consecvenţi. Găsesc mereu altă “soluţie” de a-L corecta pe Dumnezeu. Şi asta … în acelaş mesaj! Iată dovada:

“ Şi de aceea rezultatul este dureros şi de aceea rodul trupului tău este trupesc măi Israele. Că iată copii tăi se duc să fie trup.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 1995, din data de 6 martie 1994)
“ şi de aceea totul este dureros, şi de aceea rodul trupului tău este trupesc, măi Israele, că iată copiii tăi se duc să fie trup.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 2006, din data de 21 februarie/6 martie 1994)

Aici se vede că rezultatul este defapt per ansamblu, şi rezultă că totul este dureros dacă se duc copiii să fie trup.

Liderii pucioşi sunt aşadar consecvenţi doar în a-L corecta pe Dumnezeu, dar nu sunt la fel de consecvenţi în soluţia adoptată. Nici aici nu le-a plăcut cuvântul “rezultatul”, dar l-au înlocuit cu “totul”, ca şi când aceste cuvinte ar fi echivalente!!

Păi în citatele respective, care ambele sunt valabile căci nu corectează textul ulterior pe cel anterior, nu avem de-aface cu o echivalenţă, ca şi cum ar fi sinonime termenele ci echivalenţa este la sumă, adică

rezultatul + lucrul = ?
rezultatul + totul = ?

Iar ca paradoxul să fie sublim, urmează în acelaşi mesaj a treia “corecţie” pentru acelaşi cuvânt:

“[...] şi vom pune faţă în faţă rezultatul înţelepciunii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 1995, din data de 6 martie 1994)
“ şi vom pune faţă în faţă rodul înţelepciunii.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” - ediţia 2006, din data de 21 februarie/6 martie 1994)
Pentru a treia oară în câteva rânduri, cuvântul “rezultatul” este considerat indezirabil şi în consecinţă e înlocuit, dar de fiecare dată e înlocuit cu altceva. Intervenţia liderilor pucioşi în “textul sacru” pucioşesc este mai mult decât evidentă. Şi inventivă! La ei “rezultatul” este echivalent fie cu “lucrul”, fie cu “totul”, fie cu “rodul”, iar schimbarea acestor echivalenţe de la o frază la alta este mai degrabă intenţionată (dezvăluind o oarecare fantezie), decât să fie rodul întâmplării.
Dumnezeul lor ar trebui să fie foarte fericit. Cu asemenea supuşi grijulii Se simte şi El ocrotit, protejat, cocoloşit, lipsit de orice stress. Poate chiar greşi. Are cine să-L corecteze.

De unde reiese foarte clar că Dumnezeul lor, nu se corectează pe Sine şi nici supuşii Lui proorocii nu-L corectează pe El ci iată ce frumoasă echivalenţă a rezultat:

rezultatul + lucrul tău nu e bun = ?
rezultatul + totul e dureros = ?
rezultatul + rodul înţelepciunii = ?

iar răspunsul la semnul de întrebare poţi să ţi-l dai singură, căci e un paradox sublim exact aşa cum ai mărturisit că rezultă, dar viceversa, dacă faci corect calculelele... adică faptul că Dumnezeu zice foarte bine şi de necorectat de nimeni, că apare spurcăciunea pustiirii, adică rodul cel amar al mândriei dacă omul nu ascultă de Dumnezeu şi de trimişii Lui, dar voi nu aveţi rigurozitate şi de aia vă ies mereu porci pe hârtia cu socoteli, porci din ăia de grăsime sau din ăia sick-uiţi! ce or să se arunce cu toţii în mare de pe stâncă, aşa ca apucaţi de un duh necurat.

[mariamargareta]

Panseuri a la Vsovi:

De unde reiese foarte clar că Dumnezeul lor, nu se corectează pe Sine şi nici supuşii Lui proorocii nu-L corectează pe El ci iată ce frumoasă echivalenţă a rezultat:

rezultatul + lucrul tău nu e bun = ?
rezultatul + totul e dureros = ?
rezultatul + rodul înţelepciunii = ?

Logică de Gâgă.

Dumnezeu n-avea cum să se corecteze pe Sine, chiar dacă ne referim la falsul Dumnezeu al pucioşilor. Dar liderii pucioşi puteau. Ei au făcut mai multe înlocuiri de neologisme în ediţia a doua a cărţii lor "sacre", printre care şi acesta: rezultatul. Asta-i explicaţia. Simplu, nu?

Într-un "mesaj" venit de dincolo, publicat de pucioşi în anul 1995, erau mustraţi aspru românii care îşi pocesc cu neologisme limba lor frumoasă:

“O, românule tată, de ce nu mai vorbeşti româneşte, măi fiule al Meu şi al bunicilor tăi? Nu mai vorbeşti frumos, şi Eu, iată, vorbesc româneşte, că frumoasă este limba românească pe pământ şi în cer. Nu mai este astăzi frumoasă limba ta. Ţi-ai stâlcit-o cu împrumutatul de la străinii neamului tău, şi n-a fost frumos ce ai făcut. O, unde-ţi este limba ta creştină? ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 4-03-1995)

Liderii pucioşi, odată ce au lansat mesajul, nu mai puteau să nu ţină cont de el. Acest mesaj vine însă destul de târziu în istoria pucioşească, abia atunci când prima ediţie a Cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” era deja gata. Până la acea vreme, "Dumnezeul Pucioasei" nu-şi prea făcuse mari probleme cu “puritatea limbii”, folosind neologismele în textele Lui fără nicio reţinere. Deci, în prima ediţie a cărţii oricum nu se mai putea corecta nimic, pentru că ea era pregătită pentru tipar. Abia în a doua ediţie liderii pucioşi au putut corecta cu sârguinţă (printre altele) şi toate neologismele pe care le-au descoperit în prima ediţie.

Să ilustrăm câteva exemple de neologisme modificate de pucioşi de la o ediţie la alta (în paranteză e trecută data sau pagina din carte la care apare textul respectiv):

ospitalitate / găzduire; importantă / de seamă (24 aprilie 1957)
discuţii / vorbire (9 iunie 1958 )
contracte / zapisuri; simbolic / în pilde (20 ianuarie 1963)
se sinucide / se pierde (16 noiembrie 1965)
întrerupt / rupt (7 ianuarie 1966)
magnetofon / caval (25 ianuarie 1966)
periculos / primejdios (14 septembrie 1966); periculoase /grele (23 aprilie 1989 )
va respecta / va ţine la (19 decembrie 1966)
vă consideră / vă are (12 septembrie 1968 )
majoritatea / multul (10 martie 1971)
specialişti / pricepuţi (1 ianuarie 1972)
situaţie / stare (21 iunie 1973)
intim / apropiat (18 august 1973; 24 septembrie 1978.)
în rest / în afară de aceasta (20 septembrie 1973)
e în practică / e în formare (25 septembrie 1973)
vă intimidaţi / vă temeţi (2 octombrie 1973)
insistent / rugătoare (10 octombrie 1973)
menajaţi / ocrotiţi (8 noiembrie 1973)
cu spirit / cu îndemn (3 decembrie 1973)
precauţi / atenţi (20 februarie 1974)
forţat / vrând-nevrând; direcţiile / părţile (12 martie 1974)
efecte / putere; medicamentele / doctoriile (28 martie 1974)
secretul / taina (10 aprilie 1974; 21 iulie 1974; 30 ianuarie 1975; 24 ianuarie 1977); secreţi / tainici (27 noiembrie 1974); secret / ascuns (23 februarie 1975)
execute / lucreze (21 aprilie 1974)
aparţine / ţine (12 mai 1974)
respectaţi / împliniţi; respecte / preţuiască (29-30 iunie 1974)
mă adresez / grăiesc (12 iulie 1974)
profanat / necinstit (21 iulie 1974)
respectaţi / preţuiţi (13 august 1974)
silinţa / interesul (23 august 1974)
sancţionarea / pedeapsa (7 ianuarie 1975)
definitiv / de tot (14 ianuarie 1975)
se vor sinucide / îşi vor curma viaţa (19 ianuarie 1975)
specialist / priceput (26 februarie 1975)
nivel / treaptă (3 aprilie 1975)
valoare / mare preţ(19 aprilie 1975)
respectă / împlineşte (25 mai 1975); respectă / lucrează (8 decembrie 1985); respectaţi / cinstiţi (11 martie 1975)
interzis / oprit; interzis! / opriţi-vă!; procuraţi-vă / faceţi-vă rost de (1 iunie 1975)
cauza / pricina (27 octombrie 1965; 10 august 1975)
globul pământesc / pământul (13 iunie 1973; 3 decembrie 1975; 22 decembrie 1975; 20 martie 1976); tot globul pământesc / toată suflarea(24 septembrie 1978.)
transportăm / purtăm (20 martie 1976)
constata / vedea; ravagiu / distrugere (27 martie 1977)
în audienţă / cu cerere (23 iunie 1977)
autorizaţie / binecuvântare (15 iulie 1977)
şefule / stăpânule; executa / urma (12 august 1977)
importanţă / trebuinţă (12 august 1977)
monahie / mănăstire (9 septembrie 1977)
în funcţie / în lume (13 decembrie 1977)
şi imediat / şi apoi (7 ianuarie 1978.)
generaţia / tineretul (25-26 mai 1978.)
degradarea / desfiinţarea(13 iunie 1978.)
să-l considere / să-l numească (19 iunie 1978.)
distribuit / împărţit (3 iulie 1978.)
a decis / a hotărât; respectaţi-o / ascultaţi-o (7 august 1978.)
egală / deopotrivă (22 septembrie 1978.)
categorii / feluri; categorie / turmă; periculos / înverşunat (19 decembrie 1978.)
ocazia / prilejul; calităţi / feluri (2 ianuarie 1979)
e ocupat / e în lucru (8 februarie 1979)
circula populaţia / umbla turma (20 martie 1979)
precauţi / pricepuţi; respect / cinste; un moment / o clipă (1 august 1979; 6 decembrie 1988 )
anunţaţi / înştiinţaţi (9-10 august 1979)
obiect / vas(20 februarie 1980)
dublu / îndoit ( 11 august 1980)
cu pretenţie / nemulţumit (pag. 240/266 )
benzină la maşină / hrană la maşină; suporta / îndura (22 noiembrie 1982)
să se comporte / să se poarte (11 septembrie 1983)
canon / nevoinţă(12 ianuarie 1984)
până la refuz / până la ras (22 august 1987); până la refuz / până peste pahar (24 decembrie 1989 )
în momentul de faţă / acum (4 octombrie 1987)
dirijarea / grija (6 februarie 1988 )
ţii cont / ţii seama (14 mai 1988 )
patroana / stăpâna şi cumpănitoarea (28 august 1988 )
distracţie / petrecere (27 august 1989 )
momentul / clipa; momentul / vremea (4 septembrie 1989; 27 decembrie 1989; 8 septembrie 1990)
dispare / se stinge (12 septembrie 1989 )
menţin / întăresc (6 octombrie 1989 )
stabilească / statornicească (27 ianuarie 1990)
tactică / dibăcie (7 septembrie 1990)
cine se ospătează / cine bea (8 septembrie 1990)
la frizer / la tuns (14 octombrie 1991)
existenţa / pâinea (24 noiembrie 1990.); existenţa / viaţa; existenţa / fiinţa (27 noiembrie 1990.)
fixată / hotărâtă; cu stricteţe / cu toată ascultarea (14 octombrie 1991)
rezultatul / lucrul; rezultatul / totul; rezultatul / rodul (6 martie 1994)

[mariamargareta]

Dacă ar fi să dăm un premiu pentru cele mai performante modificări de acest gen, eu aş propune următoarea clasificare:

Premiul I: circula populaţia / umbla turma (20 martie 1979)
Premiul II: magnetofon / caval (25 ianuarie 1966)
Premiul III: autorizaţie / binecuvântare (15 iulie 1977)
Menţiunea I: şefule / stăpânule (12 august 1977)
Menţiunea II: patroana / stăpâna şi cumpănitoarea (28 august 1988 )
Menţiunea III: până la refuz / până la ras (22 august 1987); până la refuz / până peste pahar (24 decembrie 1989 )

Desigur că oricine poate veni aici cu propria sa clasificare.

[mariamargareta]

Proorociile pucioşilor sunt mai degrabă nişte dorinţe refulate pe care liderii pucioşi, efemeri şi ei ca orice muritor, le-au nutrit şi le-au propovăduit cu emfază, convinşi în sinea lor că oricum ele nu se vor împlini atâta vreme cât ei vor trăi; iar după ce vor muri, nu-i va mai trage nimeni la răspundere pentru iluziile mincinoase pe care le-au semănat cu generozitate în „popor”. Venirea regelui Mihai pe tron, instaurarea teocraţiei în România, venirea poporului grec peste români, generalizarea folosirii limbii române pe tot globul, sfârşitul iminent al lumii, reinstaurarea vechiului calendar bisericesc şi nu în ultimul rând, venirea văzută a Domnului la poporul pucios, au fost doar câteva dintre temele favorite ale liderilor pucioşi cu care ei îşi înfierbântau, sistematic, adepţii cei mai fideli.

Iată însă cum arată dedesubturile câtorva din temele pucioşeşti cele mai incandescente:

1. Contracţia timpului

Apocalipsa a fost o temă favorită de-a lungul vremii nu numai pentru lumea laică, angoasată de o eventuală pedeapsă universală care ar pune capăt traiului opulent sau despotic cu care se dedulcea, ci şi pentru unele curente milenariste, exaltate de o religiozitate gregară, insuficient instruită pe plan teologic. Pucioşii n-au făcut nici ei excepţie, ci s-au înscris cu „proorociile” lor în orbita celor care produceau frisoane celor slabi de înger. Îndrăzneţi, copiind fără să vrea (sau, eventual ignorând) eşecurile Adventiştilor care s-au aventurat în a face repetate preziceri „exacte” ale sfârşitului lumii, pucioşii avansează şi ei cu insolenţă date precise când va veni Sfârşitul Lumii şi Judecata cea Mare: 1980, 1988, 1989, 2000, etc. Spre deosebire de Adventişti, care avansau termene aparent rezonabile până la Sfârşitul Lumii (de ordinul anilor sau a zecilor de ani), pucioşii au contractat timpul, ei prezicând că iminenţa cataclismului planetar este de ordinul zilelor, minutelor, secundelor şi chiar a clipelor! Dar, de fiecare dată când evenimentul cosmic „uita” să se declanşeze atunci când îi venea sorocul, liderii pucioşi avansau altă dată, fără a fi deranjaţi prea mult că proorociile anterioare se dovediseră mincinoase. Şi aşa, putem consemna acum din scrierile sacre pucioşeşti o înlănţuire de „proorocii” apocaliptice care spun toate cam acelaşi lucru, folosindu-se eventual de alte cuvinte: “e gata… nu mai e mult…e gata… mai e un ceas… mai sunt câteva minute… mai sunt două minute… mai e o secundă… un pic mai e… mai e o clipă… mai e o clipă mică…nu mai e vreme!!”:

1.1. Nu mai e mult, e chiar gata, iar pecetea a început să se pună pe frunţile celor aleşi:

“…e gata să se sfârşească totul şi vă prinde moartea aşa cum sunteţi” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 22 iunie 1957)
“ …Copilaşii Mei, nu mai e mult, mai sunt câteva sărbători între început şi sfârşit…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 23 februarie 1976)
“Vine judecata, s-a împlinit Scriptura, e gata să se pună pecetea, dar pecetea a început să se pună” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 9 iunie 1958 )

1.2. Mai este…exact o secundă:
“O, oiţele Mele, mai avem o secundă şi ne întâlnim cu patria cerească” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 6 februarie 1959)

1.3. Secunda anunţată a durat însă vreo cincisprezece ani, după care s-a anunţat că urmează o altă secundă:
“Mai e o secundă şi veţi auzi cum vor geme graşii şi cum trosneşte şi vei zice că e tunet, dar nu e tunet, geme pământul şi trosneşte…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 2 octombrie 1973)

1.4. În 1960 se anunţa solemn: Mai e o clipă!
“Tată, a făcut Domnul o casă şi a coborât la voi pe pământ, nu acum,ci peste o clipă, nu peste o zi” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 1 mai 1960)

1.5. După un ocean de clipe (5 ani) se anunţa din nou: Mai e o clipă! (alta, desigur, căci cea dintâi a trecut de mult):
“Că mai e o clipă şi se va da văzut în faţa ta şi tu te vei mira de această minune” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat la 12 noiembrie 1965)

1.6. După alţi 8 ani li se reaminteşte celor uituci “proorocia”: Mai e o clipă! (de data asta, clipa nu mai e o clipă oarecare, ci e tare înfierbântată):
“...Mai avem o clipă, şi clipa aceasta e foarte înfocată. Voi nu o vedeţi. E un cuptor de foc pentru toţi, afară de credincioşi” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 20 noiembrie/30 decembrie 1973)

1.7. De înfocată ce era, clipa aceea se amână peste alţi 4 ani (care ar fi să fie un alt ocean de clipe):
“ Atunci nu vei mai fi cu porcii, nu vei mai fi cu vitele, nu vei mai fi cu nebunii, că vei fi numai cu îngerii şi sfinţii. Nu atunci, dar peste o clipă ai să fii.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 14 /27 martie 1977)

[mariamargareta]

1.8. Mai sunt clipe, sau s-au epuizat? O, mai sunt, mai sunt, nici o grijă! Peste alte două luni şi jumătate se anunţă din nou: Mai e o clipă de suferit!

“ Vin timpuri grele şi vremea e la sfârşit şi mai e o clipă de suferit…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 7 iunie 1977)
Apoi mai trec 11 ani şi se anunţă alte clipe apocaliptice. O clipă mică mai e până când pe pământ se va generaliza învăţătura de credinţă pucioşească şi ea va fi aceea care va deschide Împărăţia Cerurilor Pucioşeşti, iar toţi pucioşii de pretutindeni se vor numi români şi vor vorbi româneşte:

“Mai e o clipă mică, şi învăţătura cuvântului Meu va fi luată cu asalt şi va fi hrană vie şi nestricăcioasă pentru multe noroade care vor învia şi vor lua cu asalt împărăţia cerurilor şi o vor cuceri şi vor fi ai ei şi se vor numi popor român.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 8 februarie 1998)

O clipă mică mai e aşadar până când noroadele vor învia şi vor lua cu asalt Împărăţia Cerurilor pe pământ:
“Mai e o clipă mică, şi împărăţia Mea de la voi va fi luată cu asalt, şi mulţi vor stărui pentru ea, după poruncile ei cele cereşti. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 8 februarie 1998)

O clipă mică mai e până ce pucioşii vor fi investiţi cu puteri apocaliptice cu care vor lucra ei la cucerirea lumii în zilele de apoi:
“Mai e o clipă mică. Eu vă dau putere din puterea Mea, ca să se împlinească prin voi lucrările Mele cele pentru zilele de apoi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 8 februarie 1998)

O clipă mică mai e şi până la Arătarea Domnului, care vine curând:
“Mai e o clipă mică, şi toate se împlinesc şi cresc împlinindu-se şi împlinind arătarea Mea, căci vin curând şi voi fi văzut cu voi. Amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 8 februarie 1998)

O clipă mică mai este şi va începe Judecata cea Mare, în care Stăpânul va răsplăti fiecăruia după faptele sale:
“Mai e o clipă mică, şi Eu vin ca un Stăpân, şi voi da fiecăruia după cum este fapta sa. Amin, amin, amin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 8 februarie 1998)

O clipă mică mai e şi toţi Îl vor vedea pe Dumnezeul Pucios:
“Mai e o clipă mică, şi ochii tăi Mă vor vedea pe deplin cu tine.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 12 februarie 1998)

O clipă mică mai e şi cerul se va trage în lături , astfel ca ochii oamenilor să vadă deplin:
“Mai e o clipă mică, şi cerul se va trage în lături ca să-l vezi pe deplin, şi ochii tăi vor vedea pe deplin, aşa cum ochiul Meu te vede deplin.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 12 februarie 1998)

Ş.a.m.d.
Dacă deja simţiţi nevoia să clipiţi des, pentru că nu vă vine a crede înlănţuirea de clipe pe care o vedeţi aici, înseamnă că aveţi nevoie de oftalomolog, se pare. Cu clipitul des şi cu clipele dese nu-i de şagă. Clipele pucioşeşti sunt strict autentice.

1.9. O “proorocie” pucioasă spunea prin 6 februarie 1959, apoi revenea prin 2 octombrie 1973, că mai e o secundă şi va trosni pământul sub noi. Aş! Ori n-aţi văzut bine, ori n-aţi auzit bine. Mai sunt de fapt două minute mari şi late. Dar era nevoie să treacă aproape douăzeci de ani ca să se facă necesara corecţie a acestei “proorocii” care bate secunda:
“ …Creştine, separă jaful de la tine, că mai sunt două minute şi ce vei vedea, te vei îngrozi, nu ai unde te ascunde ca să scapi de durerea cea grea…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 4 aprilie 1978.)

1.10. O tentativă timidă de corecţie a secundei buclucaşe avusese loc încă cu doi ani în urmă, dar atunci nu se ştia exact numărul de minute rămase până la finiş:
“ Mai sunt câteva minute şi nu vei mai cunoaşte locul acesta. Te vei uita în oraşul acesta şi nu vei mai cunoaşte că e oraşul acesta…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 10 mai 1976)

1.11. Minutele însă se adună, se adună… şi se fac un ceas. Un ceas cât un pic:

“[…] fiindcă pământul de sub tine va fi nou în curând, că nimic stricăcios şi necurat nu va mai rămâne pe el. Mai e un ceas, un pic mai e. Pune picul acesta cu hotărîre[…]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 12 noiembrie 1990)

1.12. De fapt ne-a mai rămas o ziulică întregă la dispoziţie ca să ne facem socotelile. Mâine va fi prea târziu, vine pârjolul apocaliptic. Dar nu toţi trebuie să ştie pontul, de aceea el se vinde în şoaptă (pe nimic) doar “fiilor pucioşi”. Ciudăţenia e că acest mâine durează ceva cam multişor. Durează vreo treizeci de ani! Abia atunci (în anul 2000) se termină cu pământul. După cum s-a şi văzut, că n-a fost să fie (cei care au trăit până atunci au văzut tărăşenia):

“Fiilor, vă spun în şoaptă: pocăiţi-vă că vine focul. Veniţi acum la Mine să vă pregătesc ocrotirea că mâine e târziu. Mai sunt treizeci de ani până la anul 2000 şi se termină cu pământul” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 11 iunie 1961)

1.13. Deşi cu matematica stă cam prost, “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are mare talent în a-i speria pe bieţii oameni, ca să stea supuşi liderilor pucioşi (din frică şi din interes), fiind legaţi printr-un cordon ombilical nevăzut (dar deosebit de trainic) de “salvatorii providenţiali” de la Pucioasa. Iar acel “mâine” al pârjolului apocaliptic, despre care se pretindea (pe 11 iunie 1961) în chip mincinos că “e târziu”, a fost reeditat absolut la fel, optsprezece ani mai târziu:
“ …Copilaşii Mei, lăsaţi totul, pregătiţi-vă că vine focul. Să nu fie pe tine sau în casa ta ceva din lume care să ia foc.[…] Vine pârjolul peste tine, este scris în Apocalipsă. Vine cernerea, va cerne Dumnezeu pământul, îl va scutura…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat pe 10 iulie 1979)

[eodor nastasa]

La vremea de pe urma multi smintiti vor umbla prin lume spre a propovadui...Si multi i-i vor urma in sminteala...trist,dar se intampla deja.

[mariamargareta]

2.Vremea de apoi

Aşadar s-a trecut de la clipe la secunde, apoi la ore, apoi la zile şi la ani. Aşteptarea Apocalipsei e din ce în ce mai apăsătoare şi mai îndelungată. Acum se măsoară cu vremea şi cu vremurile, nu cu clipele. Noroc că nu mai e mult, pentru că vremea s-a scurtat.
Iată cum arată, într-o înşiruire în timp, câteva repere semnificative ale vremii de apoi, din perspectiva pucioşilor:

2.1. “Proorocie” din anul 1963: Vremea de apoi a sosit!
“ Scrie, Verginico, oftarea mea cea din inimă, că adâncă rană am, că vine ziua cea de apoi, că vremea de apoi a sosit, dar ziua Mea nu a venit, ca să-i cer socoteală creştinului de venitul muncii sale”. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 20 ianuarie 1963)

2.2. “Proorocie” din anii 1965 şi 1970: Vremea s-a scurtat!
Cei care au apucat să creadă acum 5-6 ani (1959-1960) că“mai e o secundă”, sau “mai e o clipă”,trebuie să se înarmeze acum din nou cu răbdare: cică ar mai fi încă un sfert de drum de parcurs, cu toate că se repetă avertismentul că “vremea s-a scurtat”.

“Fiilor, întăriţi-vă căci călătoria voastră este pe sfert, călătoria voastră este scurtă, căci vremea s-a scurtat” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 27 octombrie 1965)

Cinci ani mai târziu, “proorocia se repetă aidoma: “vremea s-a scurtat”:

“Păcat, că vreme au avut, şi n-au lucrat, putere au avut, şi n-au lucrat. Puţin, puţin, şi nu Mă vor mai auzi, căci s-a scurtat vremea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 7/20 octombrie 1970)

2.3. “Proorocie” din anul 1966: Mai e puţină vreme!
“Veniţi, copiii Mei, veniţi de-a dreapta Mea! Veniţi acum, cât mai e puţină vreme! “(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 14 septembrie 1966)

2.4. Altă “proorocie” din anul 1966: Nu mai este destulă vreme pentru lucru!
Dacă vremea s-a scurtat, evident că şi lucrul pe ogorul duhovnicesc s-a scurtat:

“O poporul Meu, nu mai avem atâta vreme şi de aceea lucrul este scurt” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 7 ianuarie 1966)

2.5. “Proorocie” din anul 1971: Mai e o vreme scurtă!
“Domnul Iisus Hristos S-a pregătit să vină cu oastea Sa de sfinţi. Vine, toate sunt pregătite, dar aveţi grijă, că mai e o vreme scurtă şi nimeni să nu vă ispitească pe voi, căci acum este răbdarea voastă şi credinţa la putere” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 25 februarie/10 martie 1971)

2.6. “Proorocie” din anul 1973: Mai avem puţin de tot şi se vor sfârşi vremurile!
“Mai avem puţin de tot şi se vor sfârşi vremurile şi ne vom muta. Unde? Eu ce fac astăzi? Fiţi deosebiţi şi feriţi-vă de păcat. Feriţi-vă…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 22 decembrie/4 ianuarie 1973)

2.7. “Proorocie” din anii 1974, 1977 şi 1990: Vremea e la sfârşit:
“ Fiule, nu mai e vremea la început şi nici la jumătate, ci e la sfârşit şi se încheie cu o singură cheie”. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 14 februarie 1974)
“ Vin timpuri grele şi vremea e la sfârşit şi mai e o clipă de suferit…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 7 iunie 1977)
“ Acum s-a sfârşit această vreme. Acum vrea Domnul să dea plata celor ce-au iubit şi au răbdat şi au aşteptat şi au crezut lui Dumnezeu; vrea să aducă viaţă celor ce-au mers pe calea vieţii…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 14 noiembrie 1990)

2.8. “Proorocie” din anii 1975 şi 1976: Nu mai este vreme deloc!

Tot scurtându-se vremea, s-a constatat că de fapt nu mai e vreme deloc! Deşi… copiii de azi ( e vorba de copiii de atunci, adică din anul 1975) li se promite că vor apuca frumoasa vârstă de 12-13 ani:
“ Copiii din lumea de astăzi când vor fi de doisprezece, treisprezece ani nu vor mai lăsa cruce în calea lor sau iconiţă în calea lor. Dar nu mai e vreme” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 4/17 aprilie 1975)
“ Ascultă, poporul Meu, că nu voi mai veni, că nu mai e vreme.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 22 decembrie 1975/ 4 ianuarie 1976)

Această “proorocie” nu s-a mai împlinit. Copiii de atunci au trecut de mult de vârsta promisă de 12-13 ani, iar unii dintre ei sunt acum la rândul lor părinţi cu copii.
Problemele cu vremea asta schimbătoare, care ba a sosit, ba întârzie, ba mai e puţină, ba e scurtă, ba nu mai e deloc, au început însă mai demult.

2.9. “Proorocie” din anul 1976: Mai e un pic de vreme, care se scurtează!

Ni se cere doar puţină răbdare! Deşi s-a spus că vremea e la sfîrşit… totuşi…după aproape doi ani se constată că … mai e un pic de vreme, care însă se mai şi scurtează:
“ Mai e un pic de vreme de trecut, dar se scurtează prin slăbiciunea voastră…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 6 decembrie 1976)
Au mai trecut de atunci 34 de ani de îndelungă răbdare…iar promisiunea că “picul de vreme se scurtează” pare deja o glumă proastă.

2.10. “Proorocie” din anul 1977: Vremea “bate din pinteni”:
“…Uite vremea, uite-o tată, bate din pinteni, crezând natura că a câştigat toată suflarea de azi.”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 23 iunie 1977)

2.11. “Proorocie” din anul 1979: Mai e puţină vreme:
“ …Că după vremea asta vine alta şi vine altul, că mai e puţină vreme…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 11 noiembrie 1979)

2.12. “Proorocie” din anul 1990: A venit vremea şi Domnul S-a arătat a doua oară (dar din păcate oamenii erau probabil prea ocupaţi, pentru că nu L-a văzut nimeni). Dar "proorocia" era limpede: vine Arătarea!:

“ […] a venit vremea celei de-a doua arătări, vremea slavei şi a biruinţei lui Dumnezeu…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”; fragment din mesajul datat pe 24 decembrie 1990)