Pastorale ale IPS Mitropoliti ai Bisericilor Ortodoxe Traditionale

[razvan.mn]

IPS Vlasie Mogarzan (Biserica Ortodoxa de Stil Vechi din Romania), la praznicul Invierii Domnului, anul mantuirii 2010:

HRISTOS A ÎNVIAT!

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul (Ioan 1,1).
Când totul se umple de lumina Învierii lui Hristos şi cerurile se unesc cu pământul în proslăvirea Biruitorului morţii, Evanghelia ne vesteşte cine este El, care prin graiul Evanghelistului zice : „La început era Cuvântul”. Prin sintagma „la început” Sfântul Evanghelist Ioan a arătat acel început fără de început, adică pe Dumnezeu Tatăl, iar prin forma verbală „era” arată că nu a fost niciodată o vreme când Fiul lui Dumnezeu să nu fi fost, căci din veac El s-a născut din Tatăl, şi împreună cu Tatăl rămâne în veac. Precum nu s-a văzut raza soarelui fără lumina soarelui, tot aşa nici Fiul nu a fost vreodată fără de Tatăl, ci împreună au fost în acelaşi timp, şi Tătăl şi Fiul, precum şi raza şi lumina sunt împreună, în acelaşi timp şi rază şi lumină. Fiul lui Dumnezeu Însuşi mărturiseşte despre Sine zicând: „ca să cunoaşteţi şi să credeţi că Tatăl este întru Mine şi Eu întru El” (Ioan 10, 38). Nimic nu a făcut Dumnezeu-Tatăl fără Fiul, căci „toate prin El s-au facut”- toate prin El au început să fie şi fără El nimic nu a început să fie, din toate câte sunt, căci „fără El nimic nu s-a făcut din câte s-au făcut” (Ioan 1, 3). Cuvântul lui Dumnezeu este dătător de viaţă. El este Izvorul vieţii: „Intru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 4). Moise descriind zidirea omului de către Dumnezeu zice: „Şi a suflat Dumnezeu în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facere 2,7). Când a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” şi „să fie o tărie sub cer”, înseamnă că Dumnezeu-Tatăl a voit să facă lumina, tăria şi celelalte, iar Cuvântul, Fiul Său, le-a adus la împlinire. Cuvântul lui Dumnezeu este Lumina, prin El Dumnezeu-Tatăl Se arată pe Sine şi îşi vesteşte dumnezeiasca Sa voie prin cuvintele „şi El era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume” (Ioan. l, 9).

(va urma)

[razvan.mn]

IPS Vlasie Mogarzan (Biserica Ortodoxa de Stil Vechi din Romania), la praznicul Invierii Domnului, anul mantuirii 2010(II):


Deci El este lumina care povăţuieşte şi luminează pe om spre înţelegerea binelui şi a răului. Această Lumină nu poate fi acoperită de nici un întuneric, căci „lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1,5). Întunericul păcatului a pus stăpânire pe omenire după căderea omului în păcat, dar nu a putut să acopere Lumina dumnezeiască. Şi după voia Tatălui, Fiul lui Dumnezeu a sfinţit lumea, S-a coborât pe pământ şi S-a întrupat, după cum o spune Sf. Ioan Evanghelistul „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi” (Ioan. 1, 14). Mărturiseşte şi Sf. Grigorie Teologul despre Sfânta Treime zicând: „după cum soarele este unul singur, dar are în el şi rotunjime, şi lumină şi căldură, tot astfel este Treimea, la care rotunjimea este Tatăl, lumina este Fiul şi căldura este Duhul Sfânt.”

Această mare sărbătoare care se numeşte „sărbătoare a sărbătorilor” sau „Paştele Domnului, Paştele”, cum o cânta Biserica, înseamnă trecerea de la moarte la viaţă. Inima şi sufletul acestui praznic al Paştelui este Darul mântuitor al lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a scos pe Israeliţi din Egipt nu fiindcă erau un popor vrednic, ci pentru că El i-a iubit şi a rămas credincios legământului Său. În mod asemănător, mântuirea pe care noi o primim de la Hristos ne vine prin Darul lui Dumnezeu căci „în Dar suntem mântuiţi” cum o spune Sf. Ap Pavel şi poruncă avem de la Dumnezeu să umblăm în fapte bune, nu ca păgânii, ci ca nişte adevăraţi fii ai lui Dumnezeu, „pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele” cum din nou o mărturiseşte acelaşi Apostol al neamurilor. Invierea lui Hristos este un strigăt de triumf şi de bucurie care ne ridică până la cer, este o stare sufletească unică şi fericirea noastră de a fi creştini!

Când Iisus Hristos trăia în suferinţă şi umilire în zilele patimilor, El era cel mai nefericit, „nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă” (Isaia, 53, 2). Niciodată un om n-a fost mai greu lovit pentru binele ce-l făcea pentru omenire, precum a fost Iisus Hristos. Nu numai cei care-L răstigneau, Il blestemau, nu numai un popor se desfăta privind trupeştile Lui dureri, ci mulţi necredincioşi, de atunci şi până astăzi, au găsit în moartea Lui o plăcere şi o împlinire a hulirii lor împotriva Fiului Omului. Împotriva tuturor celor care L-au acuzat şi batjocorit de atunci şi până astăzi, Iisus Hristos, numit în derâdere şi "Regele Iudeilor", rege încoronat cu spini, rege al cărui tron era Sfânta Cruce, rege fără gardă, părăsit de ai Săi, păzit sub grea şi rece lespede de piatră, a arătat lumii cea mai strălucită şi neaşteptată biruinţă ce s-a văzut vreodată: biruinţa asupra morţii, asupra iadului, asupra păcatului şi asupra răutăţii omeneşti. Această biruinţă fost tăgăduită de mulţi eretici, însă nici unul dintre aceştia nu a putut să I-o smulsă vreodată. Mântuitorul, Iisus Hristos prin patima Sa şi prin Înviere a biruit moartea, şi pe cei care au crezut Lui şi s-au botezat după porunca Lui, i-a făcut fii ai lui Dumnezeu după Dar. Scopul sângelui stropit pe stâlpii uşilor evreilor aflaţi în robia egiptenilor era să salveze de la moarte întâiul născut al fiecărei familii. Şi acest sânge prefigura vărsarea sângelui lui Hristos pe cruce, pentru a ne mântui din moarte şi din robia păcatului. Mielul de Paşte era numai o jertfă care închipuia pe Mielul lui Dumnezeu despre care spune Sf. Ap Pavel : „Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (I Cor. 5,7).
(va urma)

[razvan.mn]

IPS Vlasie Mogarzan (Biserica Ortodoxa de Stil Vechi din Romania), la praznicul Invierii Domnului, anul mantuirii 2010(III):

Iubiţilor fii duhovniceşti,
Domnul a înviat cu adevărat şi Invierea lui Iisus Hristos se dovedeşte prin minunile Apostolilor. Mulţi îşi pun întrebarea: pentru ce Hristos nu S-a arătat iudeilor îndată după învierea Sa? Dar aceasta este o întrebare de prisos şi nefolositoare. Dacă Hristos ar fi nădăjduit, că ei prin aceasta s-ar fi întors la credinţă, negreşit El n-ar fi pregetat, după învierea Sa, a Se arăta tuturor. Cum că ei n-ar fi crezut, nici când El li S-ar fi arătat după învierea Sa, o dovedeşte învierea lui Lazăr. Acesta murise de patru zile, deci trecuse în putreziciune. Dar Hristos l-a rechemat la viaţă înaintea ochilor iudeilor, şi iarăşi l-a deşteptat. Însă cu toate acestea, El n-a putut a-i aduce pe evreii cei înrăiţi la credinţă. Dimpotrivă, i-a făcut mai mari vrăjmaşi ai Săi. Căci ei au venit şi voiau pentru aceasta a-L omorî. Dacă ei n-au crezut în El, când a sculat din moarte pe un altul, nu s-ar fi înfuriat ei oare asupra Lui mai tare, când El li S-ar fi arătat iarăşi ca înviat? Aşadar, pentru ca El să-i scape de o tulburare de prisos, nu S-a arătat lor, ci numai ucenicilor Săi. Hristos a înviat şi S-a arătat ucenicilor Săi, dar totuşi şi între aceştia s-a găsit unul, care nu voia să creadă în Învierea Domnului, adică Toma. El dorea chiar ca, înainte de a crede, să pună degetul său pe semnele rănilor şi cu mâna sa să poată pipăi coasta Domnului. Acest ucenic petrecuse cu Domnul vreme de trei ani, mâncase cu Domnul de-a pururea la o masă, văzuse cele mai mari semne şi minuni, auzise pe însuşi Domnul vorbind, dar acum, când el a văzut pe Domnul înviat, nu voia să creadă, până ce mai întâi nu a văzut semnele cuielor şi rana cea pricinuită de suliţă!

Minunile Apostolilor ne conving despre Învierea lui Hristos, mai puternic decât dacă L-am vedea pe Hristos înviat. Când poporul a auzit, ce a zis Petru către slăbănog: „în numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă”, au crezut mai multe mii, cum se mărturiseşte în Faptele Apostolilor. Aşadar, această minune a trebuit să-i fi convins despre Înviere mai lămurit şi mai puternic decât însăşi vederea Mântuitorului înviat. De aceea minunile şi semnele Apostolilor sunt dovada cea mai puternică despre Învierea Domnului. De aceea zice El însuşi: „Adevăr, adevăr zic vouă, cel ce crede întru Mine va face aceleaşi lucruri, pe care Eu le fac, ba încă şi mai mari va face” (Ioan. 14, 12). Dacă Hristos nu ar fi înviat, cum oare după răstignirea Lui au putut să se facă în numele Lui încă mai mari minuni, decât acelea pe care le-a făcut El însuşi? Niciodată n-a făcut cineva după moartea sa lucruri mai mari decât în viaţă sa. Însă după moartea lui Hristos, numele Său a lucrat minuni care, după fel şi însuşire şi în tot chipul au fost mai mari, căci niciodată în timpul vieţii Domnului, umbra Sa n-a sculat morţii, dar umbra Apostolilor, prin puterea lui Hristos, a făcut aceasta de mai multe ori. Şi iarăşi minunile după Înviere au fost mai mari, căci la minunile cele de mai înainte era însuşi Poruncitorul, iară după răstignirea Sa, chiar slugile Lui numai cu numele Lui au făcut minuni, încă şi mai mari şi mai înalte. Cu cât a dăinuit şi a crescut în acest timp îndoiala sau tăgada Învierii lui Hristos, cu atât a crescut puterea şi însemnătatea ei de biruinţă asupra firii şi a râului morţii. Cu cât va dăinui şi va creşte încă îndoială sau tăgada Învierii lui Hristos, cu atât se va vădi prin contrast adevărul ei triumfător, de fapt, de viaţă şi de credinţă. Va creşte şi se va întări în convingerea noastră, bazată pe existenţa adevărului Bisericii Ortodoxe că Hristos a Înviat! Cu cât omul şi omenirea întreagă vor cunoaşte mai multe biruinţe, cu atât va fi mai mare între toate biruinţa lui Hristos.

Iubiţilor credincioşi.
În ceea ce priveste legea Noului Testament şi implicit adevărata Ortodoxie, Dumnezeu a reînnoit legământul făcut cu israeliţii, de data aceasta nu printr-un om (Moise), ci prin Fiul Său, Iisus Hristos. Legământul cel nou nu mai este un legământ făcut doar cu evreii, ci cu toate popoarele care vor să primească iertarea păcatelor prin jertfa lui Iisus Hristos. Legământul cel vechi purta sigiliul sângelui unui miel, care trebuia junghiat de Paşti. În Noul Testament, Mielul junghiat a fost Mântuitorul Iisus Hristos, iar sângele care a curs pe cruce este sânge răscumpărător. Învierea lui Hritos a rupt vălul care acoperea omului misterul existenţei post-mortem, a deschis vieţii omeneşti o privire spre zarea veşniciei şi a răpit puterea ei. Viaţa nu este o scânteie efemeră şi enigmatică în haos; este o existenţă de durată cu destin duhovnicesc în eternitatea în care se integrează cu preţ de suflet şi cu rost dumnezeiesc. Fără Învierea lui Hristos, creştinismul s-ar fi înăbuşit în râsul şi în batjocura fariseilor şi cărturarilor, s-ar fi înnecat în teama şi neputinţa Apostolilor terorizaţi de strigătele mulţimii înfuriate: "Răstigneşte-L, răstigneşte-L!" Fără moartea lui Hristos, creştinismul nu avea efect mântuitor, fără Învierea Lui nu avea viaţă veşnică şi nici putere mântuitoare. Fără Înviere nu ar fi fost nici credinţă, nici nădejde, dragoste către Cel înviat. Suferinţa şi biruinţa, durerea şi bucuria, Crucea şi Învierea îşi dau mâna că două făclii asemenea ce se oglindesc în faptele de creştin.
(va urma)

[razvan.mn]

IPS Vlasie Mogarzan (Biserica Ortodoxa de Stil Vechi din Romania), la praznicul Invierii Domnului, anul mantuirii 2010(IV):


Iubiţilor fii duhovniceşti,

Suntem datori să mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns în pace şi bucurie sufletească acest mare praznic al Învierii Domnului. Şi pentru că acest praznic îl săvârşim în zile de primăvară, în această vreme de reînnoire a naturii, să ne reînnoim şi noi sufleteşte prin fapte bune şi plăcute lui Dumnezeu. Să ne bucurăm sufleteşte de pacea Bisericii cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu, şi cei care sunt departe şi cei care sunt aproape, căci Dumnezeu pretutindeni este. De aceea, iubiţilor, să nu încetăm niciodată a lăuda şi a proslăvi pe Cel înviat, ca să putem să ajungem la bunătăţile cele veşnice şi negrăite, prin Darul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu de-viaţă-făcătorul Duh se cuvine cinstea şi puterea, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Cu arhiereşti binecuvântări,

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

VLASIE


HRISTOS A ÎNVIAT!

[gata cu joaca]

ai spus 'Mitropoliti'... care sunt aceia? Vlasie si cu Mogarzan? :))

[adelin]

Dacă i te adresezi cu râs, încearcă să-ţi cauţi alt loc de joacă. Nu cred că ai loc aici. Cu copii nu avem ce discuta, adică cu cei care fac haz din orice. Tu vrei să discuţi subiecte ortodoxe să te foloseşti? No... ori tu cauţi să te distrezi? Fi Ortodox! Nu-ţi bate joc de semenii tăi

[gata cu joaca]

eram in toane bune si am facut o mica gluma, fara rautate.
daca tu asa ai inteles, ca l-am luat in ras, e problema ta.

ca sa nu mai spun ca observatiile de genul acesta se fac in prv...ok?

respect pt tot ce a spus IPS Vlasie, cat si pt Romeo ca a postat, cu o mica precizare: ar trebui sa posteze si sursa.

[adelin]

Sursa este inexistentă....