Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa

[vsovivi]

MM (mine, eu o corecteză cu (știc!))

Păstorii (nea ‘Mişu şi nea’Cristea), la rândul lor, sunt rugaţi să o lămurească pe lelica că partida(știc!) e pierdută(știc!) (indirect, ea va trebui să înţeleagă din expresia“să ştie şi ea mai bine cum e vremea aceasta”, că ar face mai bine(știc!) dacă s-ar retrage(știc!) de la “proorocie”(știc!)) deoarece creştinii ei sunt “bătuţi de vânt”, o înşeală(știc!) pe la spate(știc!) şi au pretenţii(știc!) inacceptabile(știc!) de la “Domnul”(știc!):

“ Voi vorbi cu voi, păstorii Mei [...] Ajutaţi şi pe surioara mea să ştie şi ea mai bine cum este vremea aceasta. Mi-e milă de ea. Creştinii cei bătuţi de vânt vin spre ea, şi unii îi dau câte ceva cu linguriţa, şi cu coada lingurii îi scot ochii, şi au apoi pretenţie la Domnul, dar Domnul nu se lasă ispitit, şi creştinul nu ştie aceasta.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14/27 iulie 1991)

După încă un an, “păstorii”(știc!) sunt rugaţi din nou s-o convingă pe lelica că “poporul ei”(știc!) nu mai merită(știc!) să se ostenească(știc!) pentru el: nimeni n-o ajută, toţi fură şi “storc”(știc!) avantaje preţioase de la “Domnul”(știc!) pe care le risipesc(știc!) apoi în nelegiuiri(știc!) şi astfel îşi bat joc(știc!) de lelica: îl ispitesc şi îl fură pe “Domnul”(știc!) păcălind-o pe lelica în multe feluri, iar lelica nu ştie ce să se mai facă cu ei. Miza(știc!) ispitirii este “ieslea”(știc!) de la Glodeni, adică locul unde liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor şi-au stabilit “cartierul general”(știc!):

“Păstori ai poporului meu, vă rog din nou, mai aveţi grijă de surioara mea, ca să înţeleagă şi ea ce fel de popor este poporul acesta. Nici cei din casa ei şi nici creştinii n-o lasă să fie aşa cum voieşte cerul să fie. Nu are cine s-o ajute. Se duc creştini care fură, măi mămică, pentru că aşa cred ei că e bine. Fură şi storc de la Domnul, şi se duc şi stau în nelegiuiri şi în lume şi îşi bat joc de surioara mea. Nimeni nu-i mai dă ajutor de suflet, nimeni nu are milă de duhul ei. Am pe străjerul pus pentru ea, care n-o lasă, dar cei ce fură se duc la ea şi fură de la Domnul, şi ea nu mai ştie cum să stea faţă de Domnul. Am creştini care ispitesc pe Dumnezeu, care ispitesc înspre această iesle. Fiţi drepţi şi lucraţi pe unde este de lucrat. Lucraţi cu atenţie şi cu adevăr şi cu inimă cerească peste cei de multe feluri, căci în multe feluri lucrează creştinii acestui popor.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1-11-1992)

(adică ea, MM, scoate în evidență minteresul cică al luptei pentru putoareoare-puteroareoare...
Păi Hristos a venit să slujească sau să fie slujit? Nu a venit să găsească iarăși oaia pierdută?

Deci iată ce diversiune născocește MM de parcă sărmanii Pucioși ar fi mânați numai de intenții materialiste, de lăcomie și răutate, de invidie și întietate, adică tot ei care au lepădat toate pentru Hristos, tot ei sunt acuzați că cică ei vor să fie slăviți de oameni... nu e totuși cam aberant și prea mult ca să insinuați astfel de enormități? Nu vă crapă obrazul când insinuați superstiții de genul ăsta că cică ar rezulta din texte? Mintea mea de Gâgă nu vă mai poate pricepe, dar deloc, cum puteți să persistați în astfel de ipoteze pline de enormități bune numai pentru credulii cei mai ridicoli. Deci cine vă crede vouă bârfele astea pline de suspansul minciunii și înșelării? Eu cu siguranță NU!)

[vsovivi]

mariamargareta (mineu corectează cu (știk!))

188. “Fenomenul Pucioasa”(știk!) : un “fenomen”(știk!) cu trei explicaţii posibile (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria”(știk!) : o “trâmbiţă”(știk!) retrogradată la rangul de “punte de trecere”(știk!) (VII)


După încă o lună, “păstorii”(știk!) nea’ Mişu şi nea’ Cristea sunt din nou mustraţi(știk!) că n-o ajută pe lelica Maria ca “să fie cu Domnul”(știk!), adică să-şi abandoneze(știk!) turma de creştini fideli(știk!) care i-a mai rămas (pe motiv că aceştia sunt de fapt ispititori(știk!)şi nu slăvesc pe “Dumnezeu”(știk!)), apoi să renunţe(știk!) la "proorocie"(știk!) şi să intre sub suzeranitatea(știk!) noilor lideri(știk!) pucioşi de la Glodeni. Acei creştini vechi (în aparenţă încă fideli lelicăi) aveau pretenţia(știk!) ca, dacă au stat lângă Verginica, să aibă dreptul(știk!) să stea(știk!) şi pe lângă surioara ei (numai din interes(știk!) însă, “ca să fure cuvinte de la Domnul”(știk!)). Păstorii sunt somaţi(știk!) ca să pună căpetenii peste popor ca să-i domolească zelul şi “străjeri”(știk!) care să stea barieră între creştini şi lelica, promovând exclusiv “aşezările cele noi”(știk!) (adică să-i susţină(știk!) pe noii lideri(știk!) de la Glodeni). Păstorii sunt apoi mustraţi(știk!) că îndoiala lor(știk!) în legitimitatea(știk!) noilor lideri pucioşi (Mihaela şi Nicuşor) îl face pe Dumnezeul Pucios să cadă sub cruce, căci El este în luptă grea cu întunericul din creştini şi cu necredinţa lor în noua(știk!) ordine(știk!) de la Glodeni şi în noii lideri. Lupta(știk!) pentru supremaţie(știk!) între noii lideri pucioşi şi “poporul cel vechi”(știk!), care se încăpăţânează(știk!) să o susţină haotic(știk!), cu neorânduială(știk!), pe lelica, este Golgotă pentru “Dumnezeul”(știk!) pucios, care e de partea noilor lideri, iar “păstorii”(știk!) sunt şovăielnici(știk!) şi sunt prinşi(știk!) la mijloc(știk!).

“O, de ce nu vreţi voi s-o ajutaţi şi pe sora lui Verginica, măi păstorilor? Iată, iar vă spun: ajutaţi-o şi pe ea să fie cu Mine. Vă spun mereu, şi nu voiesc să stea împotriva voastră acest cuvânt mereu spus. Păstoriţi oile, măi tată. Învăţaţi-le să nu mai întindă mâna. Învăţaţi-le să lucreze şi cum să lucreze. Voi vreţi să pierdem toate oile? S-a umplut masa cea din cer cu cuvinte de ispitire de la creştini. În loc să slăvească pe Dumnezeu creştinul de câte ori are de suferit, el vine la vasul Meu şi bate şi îi zice ce a păţit, dar Eu sunt mai înainte de păţania lui. Creştinii vor să meargă cu ispitirea. Opriţi păcatul ispitirii de Dumnezeu, care se urcă de la acest popor! Moise a pus căpetenii peste o mie, peste o sută, peste cincizeci, peste zece, şi aşa a lucrat Dumnezeu în poporul Său. Dar cum se mai numeşte ce se întâmplă în vremea aceasta? Cel ce a stat lângă Verginica, stă, şi voieşte să stea şi lângă surioara ei. Dar ce a făcut acest popor? Ştiţi voi ce a făcut? Că dă deoparte pe acest străjer ca să poată lua, ca să poată fura de la Domnul. Dar să aibă oile păstor, măi tată, şi puneţi şi voi peste o sută şi peste cincizeci şi peste zece, că dacă nu este orânduială, atunci se numeşte babilon această îmbulzeală fără de orânduială, fără de aşezare. Puneţi străjeri pe ziduri, şi să se ţină seamă de aşezările cele puse, că iată ce încurcătură de limbi ajunge la uşa lui Dumnezeu! Vorbesc cu voi din cer, şi vă rog să nu vă mai îndoiţi de lucrarea Mea, că dacă nu v-aţi îndoi întru ea, Eu M-aş vedea din lucrul vostru, din duhul vostru, din iubirea voastră, din moartea şi din viaţa voastră. Puneţi-Mă la încercare, ca să vedeţi că Eu sunt, dar nu vă mai îndoiţi întru cele ce sunt cu Mine în această grădină. Şi dacă nu Mă veţi pune la încercare, atunci ce să fac? Să vă pun Eu, ca să vă fac credincioşi? Eu vă mai spun o dată cuvântul Meu: Eu sunt, şi sunt adevărat în această grădină. Sunt în luptă grea cu întunericul şi cu necredinţa din vremea voastră. Abia mai pot în cei prin care lupt să-Mi ridic slava Mea pe culmi şi pe înălţimi. Şi dacă mai sunt atacat şi de îndoiala de la voi, voi vreţi să cad sub cruce? Eu voiesc să biruiesc împotriva Golgotei şi să nu mai fie Golgotă în faţa lucrării şi desăvârşirii lucrării Mele, că nu sunt eroi cei ce biruiesc pentru neam fără de Mine, ci sunt eroi şi ostaşi biruitori cei ce biruiesc pentru Mine şi pentru poporul cerului sfânt, şi care slujeşte cerului sfânt. Eu voiesc să biruiesc, dar să voiţi şi voi, şi să Mă ajutaţi sub crucea vremii de azi. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 04-12-1992)

În cele(știk!) din urmă(știk!), după ofensive(știk!) de nestăvilit(știk!), lupta(știk!) pentru putere(știk!) a luat sfârşit: lelica a abandonat(știk!) statutul de “proorociţă”(știk!) a Domnului şi pe poporul ei cel vechi, rămânând doar cu gradul(știk!) onorific de “punte de trecere”(știk!) între Verginica şi noii lideri pucioşi. Se binecuvintează retragerea ei din munca duhovnicească şi se apreciază că viaţa ei a însemnat o adevărată împlinire pentru “Domnul”(știk!). Pentru a înăbuşi(știk!) orice(știk!) posibilă(știk!) tentativă(știk!) de restauraţie(știk!), liderii pucioşi trasează(știk!) în jurul ei hotar de netrecut, ca nimeni(știk!) să nu se mai apropie(știk!) cu necurăţia(știk!) lui(știk!) de lelica şi să-i schimbe(știk!) gândul(știk!) de umilinţă. Începând(știk!) de acum(știk!), lelica intră sub ascultarea noilor lideri de la Glodeni, care devin singurii depozitari(știk!) ai dreptului(știk!) de a manipula(știk!) “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa. Cine iese(știk!) de acum(știk!) încolo(știk!) de sub(știk!) ascultarea(știk!) celor doi lideri pucioşi ies(știk!) şi din Cuvântul lui Dumnezeu, iar aceasta(știk!) este declarată “taină înfricoşătoare” ca să nu îndrăznească(știk!) unul să facă altfel. Puciul(știk!) de la Pucioasa, în care lelica este trasă(știk!) pe linie moartă(știk!), a reuşi(știk!)t. Ea a mai trăit izolată(știk!) de “popor”(știk!), fără a mai promova(știk!) vreo “proorocie”(știk!), până în anul 1998 când a murit şi a fost îngropată alături de surioara ei Verginica şi de mămica ei Andreiana în cimitirul satului de la Glodeni. “Păstorii”(știk!) Daniel şi Cristea sunt invitaţi(știk!) să se retragă(știk!) şi ei cu demnitate de pe scenă(știk!), adică fără descurajare(știk!), amintindu-li-se că li s-a dat la vremea lor toiagul păstoririi, dar că nu şi-au prea înţeles menirea lor. Iar acum, odată cu retragerea(știk!) din funcţie(știk!), li se dă în dar binecuvântare de sănătate, ca să-şi ducă mai uşor bătrâneţele. Cei doi lideri pucioşi rămaşi victorioşi, Mihaela şi Nicuşor, se vor putea bucura de acum de drepturi depline de conducători, fiind numiţi “fiii din grădiniţă”(știk!) sau “fiii de la iesle”(știk!) , singurii care vor aduce de acum încolo “Cuvântul”(știk!) pe pământ. Ei sunt binecuvântaţi cu puterea împlinirilor şi vor lucra cu duh de îndrăzneală peste vremea care îşi vede hotarul:

continuarea mai jos

[vsovivi]

“Se binecuvintează credinţa şi viaţa şi împlinirea cea cu Domnul, pentru surioara mea, ca să aibă putere cu Domnul surioara mea. Iată, trag în jurul ei hotar şi însemnez hotarul şi curăţ mereu cele ale ei şi îi dau de la Domnul îngeri îngrijitori şi ştergar ceresc, ca să fie mereu ştearsă de necurăţia din jur, şi îi dau putere să vă asculte. Să vă asculte şi să vă iubească şi să vă vestească la poporul meu cel credincios şi la cel necredincios; şi îi dau duh şi cuvânt bun şi drept; şi îi dau duh de ascultare şi de atenţie, iar voi să-i vestiţi aceste daruri pe care eu azi i le dăruiesc, şi o rog să facă mai des rost de rugăciuni de dezlegare şi de împăcare şi de curăţire, ca să aibă ea putere din puterea cea bună, şi să vă asculte pe voi, copii ai cuvântului lui Dumnezeu. Cine iese din cuvântul vostru, iese din cuvântul lui Dumnezeu, dar poporul acesta nu pricepe această înfricoşată taină în care voi staţi.
Se binecuvintează păstorii, măi copii, şi să se îmbrace cu putere şi să înţeleagă bine cum vine această îmbrăcăminte şi din ce este alcătuită această armătură. Peste ei să nu-şi facă loc descurajarea, dar să nu-şi lucreze descurajare, şi, din contra, să-şi cureţe din jurul lor tot ce pot curăţi cu mâinile lor, iar pe celelalte să le lase în grija Domnului. Eu le dau dar de sănătate, că mult este de folos acum darul acesta. Eu le dau darul răbdării şi al bunei prevederi, dar le-am dat daruri mari, le-am dat fii lucrători, le-am dat toiag făgăduit încă de mult, dar eu nu ştiu cât au înţeles ei atunci.
Iar vouă, fiilor din grădiniţă, care luaţi şi vestiţi împărăţia cerurilor, vă dau puterea împlinirilor peste voi; vă umplu guriţele cu izvor de râuri de ape vii, cu izvor de minuni lucrate prin cuvânt, şi cu duh de îndrăzneală peste vremea care îşi vede, de-acum, hotarul. Voi, şi piatra pe care staţi, purtaţi semnele Alfa şi Omega, dar să fiţi desăvârşiţi întru această credinţă.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-12-1994)

(Ce mai luptă pentru putoareoare-puteroareoare în toată regula, ce mai, aproapeape că m-ai convins... defapt nici vorbă... păi cum să fie purtați de duhul minciunii măririi de sine tocmai proorocii? Sau dumneata crezi că eu nu știu că hoțul strigă HOȚII? Pe cine vrei să păcălești sau crezi că nu știu zicala cu că cine papă azi un Ou mâine va păpa un bou și poimâine o turmă de boi?)

[vsovivi]

mariamargareta (eu-mine corectez cu (știctic!))

188. “Fenomenul Pucioasa”(știctic!) : un “fenomen”(știctic!) cu trei explicaţii posibile (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria”(știctic!) : o “trâmbiţă”(știctic!) retrogradată(știctic!) la rangul(știctic!) de “punte de trecere”(știctic!) (VIII)


Cartierul(știctic!) general(știctic!) al noilor lideri pucioşi este denumit “grădiniţa de la Glodeni” şi este pus sub ocrotirea sabiei de foc a arhanghelilor Mihail şi Gavriil, la fel ca grădina Raiului. Se binecuvintează generaţia tânără, cea care s-a pus cu fidelitate sub ascultarea liderilor pucioşi. Se binecuvintează şi liderii pucioşi, fii duhovniceşti adoptivi şi moştenitori deplini ai darurilor Verginicăi, de la care au primit duhul “proorociei”(știctic!), ca fiind cei care “sunt învăţaţi din cer”(știctic!) ca să-i înveţe şi pe alţii :

“Se binecuvintează paza cerească, cea care este în jurul lui Israel şi cea care este în jurul grădiniţei mele de copii. Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil sunt în faţa ocrotitorilor cereşti.
Şi iată, binecuvintez cu binecuvântare cerească pe cei mai mititei, pe cei mai moi, pe copiii cei tinerei care urmează această lucrare, pe cei ce cântă în mijlocul lui Israel, pe cei ce strigă la mine. O, eu îi iubesc şi îi cercetez şi lucrez în gândul şi în mintea lor şi le fac curat în inimă, dar lucrez prin voi, copii lucrători. Eu stau în voi la lucru, şi voi să vă adunaţi spre lucru duhovnicesc, că mare bucurie e pe cer şi pe mine când are cerul la cine veni, când are unde să-şi plece capul ca să asculte cântarea celor răscumpăraţi.
Binecuvintez pe cei ce sunt învăţaţi de cer, şi pe cei ce învaţă din cer; pe cei ce se lasă învăţaţi, şi pe cei ce învaţă în numele meu, căci eu sunt învăţătoare în poporul meu, şi lucrez prin fii. ” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 14-12-1994)

Iar cei rămaşi “răzleţi de Dumnezeu”, fii după trup ai lelicăi, care nu s-au putut lipi cu duhul de noii lideri pucioşi, sunt căinaţi(știctic!) ca nişte neînţelepţi(știctic!) care n-au(știctic!) priceput(știctic!) că Verginica şi Maria au avut darul proorociei:

“O, fii ai lui Verginica, fii luaţi de la surioara ei, din porunca Mea! O, măi copilaşi răzleţi de Dumnezeu, cum de n-aţi voit să fiţi fii de prooroci, aşa cum v-a fost alegerea pe pământ? Verginica şi surioara ei de la care vă avea ea, au fost proorocii Mei pentru cea de a doua venire a Mea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 24-04-1998)

Care sunt aşadar, roadele Noului Ierusalim aflat sub ocârmuirea lelicăi Maria? Dacă ar fi să-i credem pe noii lideri pucioşi, “oile”(știctic!) de sub toiagul lelicăi au fost mai degrabă “capre”(știctic!). Zece ani (1980-1990) au fost irosiţi(știctic!) în lupte(știctic!) surde(știctic!) pentru putere(știctic!): numai răzvrătire(știctic!), numai pizmă(știctic!), dorire de mărire deşartă(știctic!), neascultare(știctic!), furt(știctic!) de cel sfinte, lipsă de înţelepciune(știctic!) şi de orizont duhovnicesc, căci creştinii din “poporul cel vechi”(știctic!) al lelicăi, moştenit de la Verginica, n-au înţeles(știctic!) să se plece sub înţeleapta ocârmuire(știctic!) a noilor(știctic!) lideri(știctic!) pucioşi, ci au complotat(știctic!) împotriva(știctic!) lor şi a noii(știctic!) orânduiri(știctic!) trasate(știctic!) de “Domnul”(știctic!) Pucioasei. Anul 1993 a însemnat de asemenea anul în care s-a pecetluit(știctic!) schisma(știctic!) faţă de Biserica Ortodoxă Română şi începutul derapajelor(știctic!) eretice(știctic!) din sânul(știctic!) noii biserici care se înfiripa(știctic!) pe tăcute(știctic!).


În concluzie(știctic!), este plauzibil(știctic!) ca diavolul(știctic!) să se fi folosit(știctic!) la modul(știctic!) instrumental(știctic!) şi de lelica Maria, având(știctic!) în vedere(știctic!) rezultatelor(știctic!) dezastruoase(știctic!) ale creştinilor(știctic!) pucioşi(știctic!) din această(știctic!) perioadă(știctic!) de naştere a schismei(știctic!) şi dospire(știctic!) a ereziei(știctic!) la Pucioasa.(știctic!)(știctic!)(știctic!)

C. Al treilea vector : Dumnezeu. Întrebarea conexă este : Prin lelica Maria a vorbit Dumnezeu?

Vorbirea lui Dumnezeu către oameni nu poate fi altfel decât ireproşabilă. Vom expune aici doar două(știctic!) grave(știctic!) deficienţe(știctic!) în propovăduirea(știctic!) lelicăi Maria intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”. Acestea sunt:

1. Existenţa simultană a două duhuri şi a două “lucrări”(știctic!) distincte, la cele două “proorociţe”(știctic!) aflate în concurenţă(știctic!) şi luptă(știctic!) pentru putere(știctic!) în perioada 1980-1990, care au creat mare dezbinare(știctic!), dezordine(știctic!), invidii(știctic!), antipatii(știctic!) şi lupte(știctic!) subterane(știctic!) între creştinii(știctic!) pucioşi, care ar fi trebuit să fie doar o singură turmă.

2. Existenţa unor “proorocii”(știctic!) fanteziste(știctic!), incoerente(știctic!) sau de-a dreptul mincinoase(știctic!) în mesajele scoase pe piaţă(știctic!) de lelica Maria. Exemple:

- Proorocie despre regele Mihai, care va veni în România şi va restaura o conducere monarhică:

“... Dumnezeu voieşte viaţă curată în România. Dumnezeu curăţă pământul ţării româneşti. Dumnezeu, cu puţinul Său popor curat, va birui. O, nu Mă voi astâmpăra până nu o voi aduce pe România pe placul şi pe voia Mea. Nu Mă voi astâmpăra până nu-l voi aduce pe conducătorul României, iar el să fie pe voia lui Dumnezeu şi să-Mi scoată poporul român la lumină şi la mântuire. Eu, Domnul Iisus Hristos, cu turma Mea cea mică voi fi biruitor, şi toţi ochii vor vedea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-12-1989)

- Proorocie despre scaunul de judecată, care va fi în România:

“Scaunul de judecată va fi în România, pe care o spăl acum. Veţi vedea cu ochii şi adevărul şi dreptatea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 25-12-1989)

Biblia(știctic!) prooroceşte(știctic!) că scaunul(știctic!) de judecată(știctic!) va fi în Ţara Sfântă(știctic!):

“Să se trezească toate neamurile şi să vină în valea lui Iosafat, căci acolo voi aşeza scaun de judecată pentru toate popoarele din jur”(Ioil 4,12)

Concluzie(știctic!): Luând(știctic!) în considerare(știctic!) aceste(știctic!) grave(știctic!) deficienţe(știctic!) în propovăduirea(știctic!) “Cuvântului”(știctic!), putem(știctic!) afirma(știctic!) cu convingere(știctic!) că nici prin lelica Maria nu(știctic!) a vorbit Dumnezeu.

[vsovivi]

mariamargareta (nenia corectiază cu (știgcă!))

189. “Fenomenul Pucioasa”(știgcă!) : un “fenomen”(știgcă!) cu trei(știgcă!) explicaţii(știgcă!) posibile(știgcă!) (III)

III. “Şfânta leliţă şi proorociţă Mihaela”(știgcă!) şi basmul(știgcă!) “Albă ca Zăpada şi cei 14 Pitici”(știgcă!)(I)

Nici(știgcă!) pentru Mihaela (succesoarea(știgcă!) de iure(știgcă!) a Verginicăi la “proorocie(știgcă!)), “Părintele Nicodim”(știgcă!) nu(știgcă!) se oboseşte(știgcă!) să demonstreze(știgcă!) că nu(știgcă!) omul(știgcă!), nu diavolul(știgcă!), ci Însuşi Dumnezeu o foloseşte ca mesager al cerului. Întrucât Prea Cuviosul Nicodim e convins(știgcă!) că a demonstrat(știgcă!) “matematic”(știgcă!) faptul că “prin Sfânta Virginia vorbea Dumnezeu” şi deoarece leliţa Mihaela a fost singura uceniţă fidelă care a fost alături de mama Gigi până la moartea acesteia, devine fără echivoc faptul că ea a moştenit de la predecesoarea ei darul şi harul de a asculta cu urechea voci din lumea “de dincolo”(știgcă!), din afara spectrului undelor hertziene.
Circula(știgcă!) printre(știgcă!) pucioşi(știgcă!), înainte de 1980, un zvon(știgcă!) că acela care va fi găsit la căpătâiul Verginicăi (mama Gigi, sau Gigica) atunci când ea va muri, acela îi va lua locul Sfintei Mari Proorociţe Gigica în fruntea “poporului creştin”(știgcă!). Or, în ultimii ani de viaţă şi până a murit, Verginica nu s-a mai desprins de compania Mihaelei, şi invers. Apare deci paradoxal faptul că, deşi Mihaela era “în drept” să-i urmeze Virginiei în scaunul “proorocesc”(știgcă!), totuşi următorul “mesager”(știgcă!) al lui Dumnezeu din cer n-a fost ea, ci a fost lelica Maria, sora Verginicăi. Nu(știgcă!) se(știgcă!) poate(știgcă!) vorbi(știgcă!) aici(știgcă!) despre uzurpare(știgcă!), atâta vreme cât scaunul(știgcă!) “proorocesc”(știgcă!) a fost vacant(știgcă!) mai bine de un an, până în 1982, când lelica Maria a preluat, şovăielnic(știgcă!), hăţurile(știgcă!) “proorociei”(știgcă!). Mihaela ar fi putut(știgcă!) să-şi însuşească(știgcă!) imediat acest rang(știgcă!), dacă voia, dar vremurile îi erau încă potrivnice(știgcă!). Poporul era răzvrătit(știgcă!) şi dezorientat(știgcă!), “păstorii”(știgcă!) nea’Mişu şi nea’ Cristea erau tot la timonă, unde tăiau(știgcă!) şi spânzurau(știgcă!), iar pe “moldoveancă”(știgcă!) o pizmuiau(știgcă!) pentru intimităţile(știgcă!) ei cu Gigica, aşa că Mihaela n-a riscat(știgcă!). A aşteptat(știgcă!) zece ani ca roadele “lucrării”(știgcă!) Verginicăi să se coacă(știgcă!) şi să se scuture(știgcă!), înainte(știgcă!) de a ieşi(știgcă!) deschis(știgcă!) la lupta(știgcă!) pentru putere(știgcă!). Iar când(știgcă!) a ieşit(știgcă!), “păstorii”(știgcă!) erau deja obosiţi(știgcă!), opoziţia(știgcă!) lor era de acum mai slabă(știgcă!), “poporul”(știgcă!) Verginicăi se risipise(știgcă!), iar Mihaela s-a putut(știgcă!) desprinde(știgcă!) fără emoţii(știgcă!) în unicul(știgcă!) câştigător(știgcă!).
Mihaelei i-a displăcut(știgcă!)(știgcă!) se pare(știgcă!)(știgcă!) metoda(știgcă!) patetică(știgcă!) a surorilor Tudorache (Verginica şi Maria) de a aduce “cuvântul Domnului”(știgcă!) lungite pe pat şi pozând(știgcă!) drept(știgcă!) “profund (dar adânc, totuşi) adormite”(știgcă!), în faţa(știgcă!) unei adunături(știgcă!) eterogene de exaltaţi(știgcă!), curioşi(știgcă!) şi căscaţi(știgcă!), care se credeau(știgcă!) a fi “poporul”(știgcă!) Domnului. O agasau(știgcă!) circul(știgcă!), fanfaronadele(știgcă!), sclifoselile(știgcă!), manierismul(știgcă!), vorbele de clacă(știgcă!), patetismele(știgcă!) ieftine(știgcă!), igiena precară(știgcă!) şi jumătăţile(știgcă!) de măsură(știgcă!) ale “surorilor”(știgcă!) creştine. Nu era(știgcă!) nici(știgcă!) ea(știgcă!) indiferentă(știgcă!) la bârfă(știgcă!), dar se ferea(știgcă!) să cadă(știgcă!) în mahalagism(știgcă!). Nu înţelegea(știgcă!) pe atunci(știgcă!) la ce(știgcă!) ar putea(știgcă!) fi utile(știgcă!) despotismul(știgcă!), nedreptăţile(știgcă!), obtuzitatea(știgcă!) şi răutatea(știgcă!) gregară(știgcă!) a “păstorilor”(știgcă!) nea’Mişu şi nea’ Cristea. Era încă un om(știgcă!) dintr-o bucată(știgcă!) şi şi-a declarat sieşi(știgcă!) că atunci(știgcă!) când îi va veni bine(știgcă!), va face(știgcă!) ordine(știgcă!) în toate(știgcă!). De aceea, stilul “proorocesc”(știgcă!) pe care şi l-a(știgcă!) propus(știgcă!) în anul 1990 era simplu(știgcă!), elegant(știgcă!), convingător(știgcă!), şi demn(știgcă!): fără spectacol(știgcă!), fără spectatori(știgcă!), fără recuzită(știgcă!) de cămin(știgcă!) cultural sătesc(știgcă!), fără regie(știgcă!) de culise(știgcă!). Ea pretindea(știgcă!) că “aude”(știgcă!) pur şi simplu vocea Domnului ca o adiere care vine în taină şi repede, precedată de vuiet de suflare de vânt, iar apoi îi dictează la ureche, cuvânt cu cuvânt, mesajele cereşti. Mihaela le scria pe caiete şi apoi le făcea cunoscute adunării. Tot ritualul(știgcă!) era opac(știgcă!) pentru “popor”(știgcă!), dar şi extrem de simplu, prezentat ca o minunată taină cerească, aşa că nimeni nu putea contesta nimic, că nu avea ce. Oricum, “Cuvântul”(știgcă!) pe care îl aducea la lumină Mihaela era laborios şi convingător prin sine însuşi, fiind(știgcă!) net(știgcă!) superior(știgcă!) frazelor(știgcă!) sincopate(știgcă!), încâlcite(știgcă!) şi adesea(știgcă!) lipsite(știgcă!) de noimă(știgcă!) pe care le promovaseră(știgcă!) până(știgcă!) atunci(știgcă!) Verginica şi lelica Maria. Competiţia(știgcă!) dintre(știgcă!) cele două “proorociţe”(știgcă!) care au avut ghinionul(știgcă!) de a fi contemporane (lelica Maria şi leliţa Mihaela) a fost inevitabilă(știgcă!) şi a durat circa patru ani (între 1990 şi 1994) până când lelica Maria cu greu(știgcă!) “a înţeles”(știgcă!) că trebuie(știgcă!) să se retragă(știgcă!) de la “proorocie”(știgcă!) şi să intre(știgcă!) şi ea(știgcă!) sub(știgcă!) ascultarea(știgcă!) Mihaelei.
La început(știgcă!), Mihaela încă nu(știgcă!) era(știgcă!) obişnuită(știgcă!) cu zarva(știgcă!) şi cu publicitatea(știgcă!), mai ales(știgcă!) faţă de lumea laică(știgcă!). De aceea, ea a încercat să ascundă(știgcă!) statutul(știgcă!) ei cel nou de “proorociţă a Domnului”(știgcă!) sub aparenţa unei “proorocii colective”(știgcă!). A inventat(știgcă!) zicătoarea(știgcă!) “ la Pucioasa sunt 14 creştini aleşi, care aud Cuvântul Domnului”(știgcă!) şi i-a obligat(știgcă!) şi pe ceilalţi adepţi(știgcă!) să propage(știgcă!) această minciună(știgcă!) sfruntată(știgcă!) pe toate canalele(știgcă!) de comunicare(știgcă!). În felul acesta(știgcă!) ea putea rămâne în umbră(știgcă!), protejată(știgcă!) de orice(știgcă!) acuzaţii(știgcă!) sau întrebări(știgcă!) indiscrete(știgcă!) şi imaculată(știgcă!) ca Albă ca Zăpada, iar “cei 14 Pitici”(știgcă!) erau scoşi la înaintare(știgcă!). Iată(știgcă!) cum(știgcă!) arăta o asemenea minciună(știgcă!) calificată(știgcă!), consemnată(știgcă!) în scris(știgcă!) printre “mărturiile creştinilor”(știgcă!):

“Mărturisesc încă o dată că glasul Domnului se aude grăind deasupra aşezământului sfânt, unde noi acum locuim în număr de paisprezece. Chiar eu sunt unul din cei care scriu cuvântul auzit, şi am de la Domnul misiunea să citesc apoi cuvântul Său poporului creştin, hrănit cu această mană cerească.” (citat după Nicolae Nedelcu, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 85)

În condiţiile(știgcă!) în care am demonstrat(știgcă!)(știgcă!)(știgcă!) deja că “proorociile”(știgcă!) Verginicăi şi lelicăi Maria erau nişte “făcături”(știgcă!)(știgcă!)(știgcă!) ieftine(știgcă!) cu pretenţii(știgcă!) de mesaje apocaliptice, se pune(știgcă!) în mod imperios(știgcă!) întrebarea legitimă(știgcă!): oare este măcar “proorocia” Mihaelei autentică(știgcă!)? Faptul(știgcă!) că la ea, receptarea “mesajelor”(știgcă!) se face acum într-o manieră(știgcă!) mult mai credibilă(știgcă!), asemănătoare(știgcă!) cu proorociile(știgcă!) descrise de Biblie, este încurajator(știgcă!). Dar este suficient(știgcă!) numai atât(știgcă!)?

continuarea mai jos

[vsovivi]

De la bun(știgcă!) început(știgcă!) se ivesc(știgcă!) însă(știgcă!) nişte(știgcă!) îndoieli(știgcă!) severe(știgcă!), care ar trebui(știgcă!) lămurite(știgcă!). Nu(știgcă!) cumva(știgcă!), iniţiativa(știgcă!) de a apela(știgcă!) la o minciună(știgcă!) acoperitoare(știgcă!), şi anume(știgcă!) la teza(știgcă!) “celor 14 receptori ai Cuvântului”(știgcă!), este atât(știgcă!) de gravă(știgcă!), încât decredibilizează(știgcă!) iremediabil(știgcă!) “proorocia”(știgcă!) Mihaelei? De ce(știgcă!) s-a ascuns(știgcă!) adevărul(știgcă!)? Cel mai(știgcă!) probabil(știgcă!) că această(știgcă!) manevră(știgcă!) dorea(știgcă!) să-i confere(știgcă!) o şi mai mare(știgcă!) credibilitate(știgcă!) “fenomenului”(știgcă!). Într-adevăr(știgcă!), este copleşitor(știgcă!) să afli(știgcă!) că 14 indivizi serioşi, care se denumesc(știgcă!) pe sine(știgcă!) “creştini”(știgcă!), au fost aleşi de Dumnezeu să fie vectori(știgcă!) complementari(știgcă!) ai unei comunicări(știgcă!) dintre Dumnezeu şi om, acum, la sfârşitul veacurilor. Gândul(știgcă!) unei fraude(știgcă!) colective(știgcă!) sau a unei alienări(știgcă!) colective(știgcă!) este instinctiv(știgcă!) şi automat(știgcă!) rejectat(știgcă!) de orice(știgcă!) om de bună credinţă(știgcă!). Ar însemna(știgcă!) ca toţi(știgcă!) cei 14 să fie: ori înţeleşi(știgcă!) ca să promoveze(știgcă!) o înşelătorie(știgcă!), ori nebuni(știgcă!) cu toţii(știgcă!), ceea ce este(știgcă!) prea puţin probabil(știgcă!). În aceste condiţii(știgcă!), scopul(știgcă!) era atins(știgcă!): cei care urmau(știgcă!) să afle(știgcă!) de “fenomenul de la Pucioasa”(știgcă!) trebuiau(știgcă!) să se încline(știgcă!) în faţa lui să să-i acorde crezare. Măcar(știgcă!) până la proba contrarie(știgcă!), prezumpţia(știgcă!) de nevinovăţie(știgcă!) se impunea(știgcă!) de la sine(știgcă!). Dar dacă(știgcă!) o asemenea(știgcă!) probă contrarie nu va apărea niciodată?(știgcă!) Atunci(știgcă!), înşelătoria(știgcă!) de la Pucioasa va rămâne un “bun”(știgcă!) câştigat(știgcă!) (doar pentru pucioşi, desigur(știgcă!)). Frauda(știgcă!) aceasta(știgcă!) cu “cei 14 Pitici aşa de Mici”(știgcă!) aleşi(știgcă!) de Domnul ca s-o tăinuiască(știgcă!) pe Marea Proorociţă Mihaela le-a fost atât de folositoare liderilor pucioşi, încât ei nu(știgcă!) o abandonaseră(știgcă!) nici după(știgcă!) mai bine(știgcă!) de 15 ani. Într-o emisiune făcută de televiziunea ProTv în colaborare cu pucioşii, prin martie 2008, Cristi Tabără intra în dialog cu Gigel (unul dintre membrii marcanţi ai Noului Ierusalim, nepot al legendarului “păstor”(știgcă!) nea’Mişu), în felul următor:

REPORTER(Cristian Tabără): Cei mai mulţi dintre membrii comunităţii Noului Ierusalim trăiesc şi muncesc în aşezământ, însă un număr de 14 au fost aleşi să vieţuiască în mănăstire şi să audă direct Cuvântul lui Dumnezeu. Restul comunităţii nu are voie să intre în mănăstire şi nici nu ştie ce se află înăuntru. Cu atât mai puţin ştiu străinii.
Vă număraţi printre cei care vieţuiesc aici în mănăstire, sau…sus, în comunitate?
GIGEL(Gheorghe Pantelimon): …Ăă(știgcă!).. Da!... pot să zic că sunt… aicea… deşi am fost … şi cu băieţii …şi…
REPORTER(Cristian Tabără): Da!?
GIGEL(Gheorghe Pantelimon): Da!


(N-am mai discutat despre interviu oareoare data trecută ?!?)

[vsovivi]

mariamargareta (corecția aplicată este (șticsick!))

189. “Fenomenul Pucioasa”(șticsick!) : un “fenomen”(șticsick!) cu trei(șticsick!) explicaţii(șticsick!) posibile(șticsick!) (III)(șticsick!)

III. “Şfânta leliţă şi proorociţă Mihaela”(șticsick!) şi basmul(șticsick!) “Albă ca Zăpada şi cei 14 Pitici”(șticsick!)(II)(șticsick!)

Acest(șticsick!) pasaj(șticsick!) din reportajul(șticsick!) făcut de ProTv ilustrează(șticsick!)(șticsick!) cea mai mare(șticsick!)(șticsick!) şi cea mai gravă(șticsick!)(șticsick!) minciună(șticsick!)(șticsick!)cu care reporterul(șticsick!) a fost "intoxicat"(șticsick!) în acest reportaj(șticsick!). Ea compromite(șticsick!) definitiv(șticsick!) orice(șticsick!) urmă(șticsick!) de speranţă(șticsick!) că povestea(șticsick!) "coborârii cuvântului pe aripile vântului"(șticsick!), de la Dumnezeu la oameni, ar putea fi adevărată. Gigel nu neagă afirmaţia lui Cristi Tabără că “cei 14 aleşi aud direct Cuvântul lui Dumnezeu” (poveste(șticsick!) pe care de altfel n-a inventat-o reporterul, ci tot de la pucioşi o aflase) ci lasă(șticsick!) să se înţeleagă(șticsick!) că şi el(șticsick!) face parte dintre aceştia(șticsick!). În prezent(șticsick!) nici măcar nu mai locuiesc 14 vieţuitori între zidurile “mănăstirii”(șticsick!), ci mai puţini, şi oricum alţii decât cei care locuiau în 1990. Deşi într-o perioadă de mult trecută, în incinta “mănăstirii”(șticsick!) de la Pucioasa locuiau, într-adevăr, 14 persoane, niciodată(șticsick!) ele n-au auzit toate “Cuvântul lui Dumnezeu”(șticsick!) (nici simultan(șticsick!), şi nici pe rând(șticsick!)). Singurele(șticsick!) persoane care ar fi putut(șticsick!) eventual să-l(șticsick!) audă sunt cele care îl(șticsick!) prezentau(șticsick!), sistematic, poporului: Mihaela şi (eventual) Nicuşor. În faţa unei asemenea minciuni(șticsick!), suspiciunile(șticsick!) ulterioare(șticsick!) devin absolut legitime(șticsick!). Întrebarea care urmează(șticsick!) imediat(șticsick!) este: “dar ei, chiar îl auzeau într-adevăr, sau îl fabricau din mintea lor?”(șticsick!) Faptul (șticsick!)că s-a apelat la minciuna(șticsick!) acoperitoare(șticsick!) cu paravanul(șticsick!) făcut(șticsick!) de “cei 14 auzitori”(șticsick!) susţine(șticsick!) părerea(șticsick!) că de fapt(șticsick!) nimeni(șticsick!) nu auzea(șticsick!) nimic(șticsick!), iar “Cuvântul”(șticsick!) pucios era o fraudă(șticsick!), o “făcătură”(șticsick!) omenească(șticsick!).(șticsick!)

O altă(șticsick!) întrebare(șticsick!) care urmează(șticsick!) imediat(șticsick!) este “Cui prodest?”(șticsick!) Cine ar fi beneficiarul acestei fraude?(șticsick!)
Răspunsul(șticsick!) este inevitabil(șticsick!): Cine este implicat direct. Cine are interesul ca să se legitimeze pe sine şi totodată să legitimeze ceea ce este la limita incredibilului.

În aceste(șticsick!) condiţii(șticsick!), teza(șticsick!) alternativă(șticsick!) că “Mihaela era cam ruşinoasă şi, din umilinţă, nu voia să iasă în faţă cu darul ei proorocesc”(șticsick!), cade(șticsick!) în derizoriu(șticsick!). Dar mai e(șticsick!) ceva(șticsick!): cel(șticsick!) care a iniţiat(șticsick!) o asemenea fraudă(șticsick!) ori(șticsick!) este total lipsit de scrupule(șticsick!), ori(șticsick!) are(șticsick!) ceva(șticsick!) probleme(șticsick!) cu mentalul(șticsick!). Şi aici(șticsick!) ne reamintim(șticsick!) că nici(șticsick!) predecesoarele(șticsick!) Mihaelei (Verginica şi Maria) nu stăteau(șticsick!) prea bine(șticsick!) cu sănătatea(șticsick!) mentală(șticsick!). Să fie(șticsick!) vreo coincidenţă(șticsick!) păcătoasă(șticsick!), sau vreun(șticsick!) blestem(șticsick!) pe capul(șticsick!) bieţilor(șticsick!) pucioşi, ca să fie conduşi tot de persoane labile(șticsick!) psihic(șticsick!)? Tot(șticsick!) ce(șticsick!) se(șticsick!) poate(șticsick!).

Experienţele(șticsick!) onirice(șticsick!), viziunile(șticsick!), mesajele “divine”(șticsick!) care alcătuiesc cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, deşi(șticsick!) provin de la trei surse diferite (Verginica, Maria şi Mihaela), cu personalităţi şi grade de instrucţie diferite, au o însuşire comună: conduc(șticsick!) la rezultate(șticsick!) distructive(șticsick!) pe plan personal(șticsick!) şi spiritual(șticsick!) pentru toţi(șticsick!) cei(șticsick!) care(șticsick!) cred(șticsick!) în ele(șticsick!). Chiar dacă pretind(șticsick!) exact contrariul(șticsick!), cum că “la Pucioasa curge lapte şi miere”, “credincioşii”(șticsick!) pucioşi sunt acum(șticsick!) tributari(șticsick!) unor situaţii indezirabile(șticsick!): familii destrămate(șticsick!), cariere distruse(șticsick!), credinţe zdruncinate(șticsick!) sau falsificate(șticsick!) de erezii(șticsick!) şi de schisme(șticsick!). Autorii(șticsick!) morali(șticsick!) sunt cele trei “mari proorociţe”(șticsick!) care au inoculat(șticsick!) de mai bine(șticsick!) de cincizeci(șticsick!) de ani(șticsick!) în creştinii(șticsick!) simpli(șticsick!) din judeţul Dâmboviţa o învăţătură(șticsick!) amestecată(șticsick!): nu numai(șticsick!) predici(șticsick!) creştine(șticsick!) laborioase(șticsick!) şi adânc moralizatoare, de înaltă ţinută artistică, dar şi mesaje deviante(șticsick!), paranoice(șticsick!), eretice(șticsick!), ostile(șticsick!) faţă de Biserica strămoşească(șticsick!). În însuşi(șticsick!) sânul(șticsick!) noii Biserici inventate(șticsick!) de “proorociţele apocaliptice”(șticsick!), Biserica Noul Ierusalim, au avut(șticsick!) loc(șticsick!) conflicte(șticsick!) grave(șticsick!), acte de ură(șticsick!), de răzvrătire(șticsick!) şi deviaţionism(șticsick!), certuri(șticsick!), adultere(șticsick!), tentative(șticsick!) de sinucidere(șticsick!), dezertări(șticsick!), abjurări(șticsick!) şi împotriviri(șticsick!) făţişe(șticsick!) la dominaţia(șticsick!) despotică(șticsick!) a liderilor(șticsick!) pucioşi. Toate(șticsick!) aceste(șticsick!) anomalii(șticsick!) de comportament(șticsick!) ale unor adepţi(șticsick!) debusolaţi(șticsick!), care insistă(șticsick!) însă a se considera(șticsick!) pe sine(șticsick!) cei mai autentici creştini ortodocşi de pe faţa pământului şi din toate timpurile, pun(șticsick!) sub mare(șticsick!) semn(șticsick!) de întrebare(șticsick!) caracterul(șticsick!) irenic(șticsick!) al acestei Biserici şi capacitatea(șticsick!) de păstorire(șticsick!) creştină a liderilor ei spirituali, dar(șticsick!) mai ales(șticsick!) creează(șticsick!) o mare îndoială(șticsick!) dacă duhul(șticsick!) care o patronează este Însuşi Duhul Sfânt, sau(șticsick!) ea este condusă în chip tainic de alt duh(șticsick!) sau de alte duhuri(șticsick!).(șticsick!)
Ceea ce(șticsick!), în mod izbitor(șticsick!), este comun(șticsick!) celor trei “proorociţe”(șticsick!), este copilăria(șticsick!) nefericită(șticsick!), marcată de mari lipsuri şi de traume(șticsick!) psihice(șticsick!) greu de suportat. Se ştie(șticsick!) că(șticsick!) în asemenea situaţii(șticsick!), persoanele afectate (mai ales dacă sunt copii) pot(șticsick!) dezvolta(șticsick!) tulburări de disociere(șticsick!) sau tulburări prin depersonalizare(șticsick!), ca o reacţie(șticsick!) instinctivă(șticsick!) de apărare(șticsick!), sindroame(șticsick!) care se pot evidenţia(șticsick!) prin alternări(șticsick!) între puseuri(șticsick!) acute(șticsick!) şi remisiuni(șticsick!) pe tot(șticsick!) cursul(șticsick!) vieţii(șticsick!). Am văzut(șticsick!) că Verginica a fost o pacientă(șticsick!) cu anamneză(șticsick!) bogată(șticsick!) a mai multor spitale(șticsick!) de psihiatrie(șticsick!), iar viziunile(șticsick!) fantastice(șticsick!) şi comunicările(șticsick!) Mariei cu spiritele(șticsick!) din “lumea de dincolo”(șticsick!) erau izbitor(șticsick!) de asemănătoare(șticsick!) cu cel(șticsick!) ale Verginicăi.

continuarea mai jos

[vsovivi]

Despre(șticsick!) Mihaela se ştie(șticsick!) că a avut(șticsick!) şi ea o copilărie nefericită. Au fost şase copii la părinţii ei, iar prin anii ’50, să creşti(șticsick!) şase copii era o aventură(șticsick!). La 13 ani i-a murit mama. A fost primul ei traumatism(șticsick!) psihic(șticsick!) sever(șticsick!), care se cerea(șticsick!) badijonat(șticsick!) cu măiestrie(șticsick!) şi cu blândeţe. Mihaela s-a retras(șticsick!) în sine(șticsick!) şi L-a ales pe Bunul Dumnezeu ca să o ocrotească, dar nu oricum, ci substituindu-şi gândurile, simţirile, afecţiunea şi voinţa întregii fiinţe, cu cele ale lui Dumnezeu:

“Când aveam treisprezece ani, a murit mama, şi de atunci am simţit mai mare iubire de Dumnezeu, de a-L avea în suflet pe Domnul, singurul Care poate toate întru toţi. Îmi ziceam mereu: „Doamne, să fii numai Tu în gândurile mele, în inima mea, în voinţa mea, ca pe toate să le săvârşesc în voinţa Ta şi nu a mea“.” (citat după Mihaela Tărcuţă, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 80)

Deducem(șticsick!) că de atunci(șticsick!) încolo(șticsick!) Mihaela (dacă s-a ţinut de cuvânt)(șticsick!) nu mai simţea(șticsick!) şi nu mai gândea(șticsick!) din dreptul ei, ci din dreptul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu fiind în ea, în fiinţa ei spirituală, se şi manifesta (“lucra”(șticsick!)) prin ea. Se ştie(șticsick!) că manifestările(șticsick!) de acest tip(șticsick!), dacă apar(șticsick!) în cadrul practicilor religioase integrate ( în viaţa bisericească obişnuită) sau a unor activităţi culturale, care fac parte din obiceiurile anumitor comunităţi (tradiţa Bisericii creştine, spre exemplu), nu se consideră patologice, cu excepţia(șticsick!) situaţiilor(șticsick!) ce implică(șticsick!) distres(șticsick!) şi dizabilitate(șticsick!). Sfântul Apostol Pavel spunea despre sine că “M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine.” (Gal.2,20). Dar Pavel mai îndeplinea o condiţie: el nu se despărţea(șticsick!) niciodată de Biserică, pe care o considera “fără de prihană”:

“... Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,
Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,
Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.” (Ef. 5, 25-27)

În concluzie e grav dacă ați amestecat psihiatria și psihologia gLumii, logica și deducția și matematica cu bârfa și minciuna scoțând că rezultă ... și ați și insinuat cu toate năravurile că defapt ei sunt cei cu năravurile și nu noi care-i bârfim și hulim neîncetat... deci e grav ce concluziuniuni poți trage după ce citești ce anume vă poate creia mintea ca să debuitați... născociala perfectă ca argument pentru necredință... trăgând cu „vrednicie” semnalul de alarmă. Bun de tot.

[mariamargareta]

191. Comentariu la “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” la praznicul Buneivestiri (07-04-2010)(I)

Praznicul Buneivestiri este un bun prilej pentru liderii pucioşi ca să compare credinţa cu care Fecioara Maria a primit înştiinţarea arhanghelului la Bunavestire cu credinţa adepţilor pucioşi în mesajele cârmuitorilor lor spirituali. Dezvăluind lipsa de credinţă a omului obişnuit, în general (şi a puciosului îndoielnic, în special), faţă de “lucrarea” de la Pucioasa şi faţă de “proorocii” ei, liderii pucioşi îi îndeamnă pe aspiranţii la pucioşism să-i “primească” pe ei ca pe nişte “soli ai lui Dumnezeu”, să li se supună lor întru totul şi să le preţuiască mesajele şi poveţele. Pentru a da o aură apostolică acestor îndemnuri, liderii pucioşi se servesc de o reproducere liberă a textului de la 1 Tesaloniceni, 5, 12-24, concepută de ei cu un scop precis. Textul original este următorul:

“Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc; Şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace. Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi. Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Duhul să nu-l stingeţi. Proorociile să nu le dispreţuiţi. Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini.” (1 Tesaloniceni, 5, 12-24)

La prima vedere, reproducerea acestui text pare-se că reia cu alte cuvinte aceleaşi îndemnuri spuse tesalonicenilor de către Apostolul Pavel în urmă cu aproape 2000 de ani: preţuirea preoţilor, dojenirea celor aflaţi în neorânduială, întărirea celor slabi la suflet şi neputincioşi. Iată însă cum arată textul pucioşesc:

“Praznic de bunăvestire M-am făcut pe pământ prin cuvântul învăţăturii Mele peste om. Nu are însă omul credinţă în trimişii Mei aşa cum a avut mama Mea Fecioara când solul Meu a adus ei desluşirea tainei Mele cu ea. O, ce să-ţi fac, omule, dacă tu nu ai credinţă? N-ai cum să ai, de vreme ce cauţi şi tot cauţi şi nu ştii ce cauţi, iar ţie îţi lipseşte credinţa, tată. O, nimic n-ai să poţi fără de credinţă. Numai prin ea ar fi să poţi, dar cine să-ţi insufle ţie acest mare dar dacă tu nu primeşti pe solii Mei spre tine, şi apoi să arăţi supunere pentru poveţele Mele şi preţuire pentru solii Mei, că zice bisericii apostolul Meu: "Fiţi cu luare aminte pentru cei ce se ostenesc între voi ca să vă cârmuiască în Domnul şi bine să vă sfătuiască, iar pentru munca lor socotiţi-i vrednici de prisoselnică dragoste, şi veţi trăi între voi în pace, căci trebuie dojană peste cei fără de orânduială şi trebuie întărire peste cei slabi de înger şi trebuie sprijin peste cei neputincioşi, şi apoi îndelungă răbdare în toate şi peste toate, ca nu cumva careva să răsplătească cuiva răul cu rău, şi numai cele bune să fie ţinute, şi unul faţă cu altul în faţa lumii, care priveşte peste cei ce sunt biserică a lui Iisus Hristos, iar mulţumirea pentru toate să nu lipsească dinaintea Domnului, căci Duhul Sfânt trebuie să stea arzând, ca nu cumva să fie scoborâtă lucrarea proorociei, lucrarea bisericii pentru cele bune în toate faţă de orice înfăţişare a răului". Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 07-04-2010 / CLD, 07-04-2010)

O menţiune aparte se cuvine a face referitoare la două dintre îndemnurile pauline: îndelunga răbdare şi facerea de bine. Spre deosebire de celelalte amintite mai sus, care se referă în mod implicit la conduita dintre membrii bisericii, Pavel extinde aceste virtuţi şi în afara zidurilor ei. Mai precis, el precizează că îndelunga răbdare şi facerea de bine trebuie făcută faţă de toţi, adică nu numai faţă de fraţii de credinţă, ci şi faţă de cei din afara bisericii. Acesta este un îndemn înţelept care, odată împlinit, îi va transforma pe împlinitorii lui în exemple vii ale trăirii Evangheliei, faţă de cei care aspiră să devină creştini şi chiar faţă de duşmanii bisericii.

O privire mai atentă dezvăluie însă nişte imixtiuni interesate care falsifică mesajul paulin. Acum se înţelege mai bine de ce liderii pucioşi nu au reprodus exact citatele biblice, ci au făcut din ele o reinterpretare liberă. Îndemnurile adresate de Pavel tesalonicenilor, ca să aibă îndelungă-răbdare faţă de toţi şi să facă bine la toţi, au dispărut! Au rămas doar îndemnurile de a exersa aceste virtuţi numai unul faţă de altul, în biserică, în faţa lumii, care rămâne spectatoare exterioară la aceste virtuţi (fără a mai fi şi beneficiara lor). Ca să fie lucrurile clare, pucioşii adaugă de la ei o explicaţie atent elaborată, care nu există în textul paulin, dar care scoate în evidenţă odată în plus că acum lumea priveşte din exterior performaţele morale ale “Bisericii lui Hristos”, fără a se mai împărtăşi de ele.

Explicaţia acestor răstălmăciri frauduloase ale textului scripturistic este simplă. Liderii pucioşi creează forţat un text scripturistic “după chipul şi asemănarea lor”, menit să-i legitimeze în izolarea tot mai severă pe care şi-o impun (lor şi adepţilor lor) faţă de “lume”. În concepţia liderilor pucioşi, biserica lor (şi numai a lor) este “biserica lui Iisus Hristos”. În această biserică, adepţii pucioşi sunt îndelung răbdători numai “ unul faţă cu altul” dar nu faţă de toţi (adică, nu şi pentru lume). De asemenea, ei fac cele bune numai “ unul faţă cu altul” , dar în nici un caz pentru toţi (adică, schimbul de “bunătăţi” se face numai între adepţi, nefiind valabil şi pentru lume)şi o fac “în faţa lumii” ca să se mândrească în faţa lumii cu cele bune ale lor.

[mariamargareta]

191. Comentariu la “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” la praznicul Buneivestiri (07-04-2010)(II)

Să punem acum faţă în faţă versetele pauline (întâi cel original, apoi cel răstălmăcit, pentru a vedea falsurile mai bine, oglindite în textul iniţial:

“Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc”( 1 Tes. 5, 12,24)
“Fiţi cu luare aminte pentru cei ce se ostenesc între voi ca să vă cârmuiască în Domnul şi bine să vă sfătuiască...” (CLD, 07-04-2010)

“Şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace.” ( 1 Tes. 5, 13)
“...iar pentru munca lor socotiţi-i vrednici de prisoselnică dragoste, şi veţi trăi între voi în pace,...” (CLD, 07-04-2010)

“Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi.” ( 1 Tes. 5, 14)
“...căci trebuie dojană peste cei fără de orânduială şi trebuie întărire peste cei slabi de înger şi trebuie sprijin peste cei neputincioşi, şi apoi îndelungă răbdare în toate şi peste toate,...” (CLD, 07-04-2010)

Aici dispare prima referire a lui Pavel la toţi, adică şi la cei din afara bisericii. Pucioşii au înlocuit nişte persoane, faţă de care nu le convenea lor să exprime o atitudine pozitivă (faţă de toţi) cu nişte lucruri vagi şi inerte care nu-i incomodează: “în toate şi peste toate”.

“Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi.” ( 1 Tes. 5, 15)
“...ca nu cumva careva să răsplătească cuiva răul cu rău, şi numai cele bune să fie ţinute, şi unul faţă cu altul în faţa lumii, care priveşte peste cei ce sunt biserică a lui Iisus Hristos,...” (CLD, 07-04-2010)

Aici modificarea este de o subtilitate şocantă. Cele bune nu mai sunt urmate faţă de toţi, ci în faţa lumii. Aparent sunt cam aceleaşi cuvinte, dar în realitate sensurile diferă radical. Una este să spui “faţă de...” şi alta este să spui “în faţa...”. Lumea devine, printr-un joc subtil de vocabule, din beneficiar deplin al binelui, un simplu spectator la binele altora. Ea doar priveşte acum spre cei care sunt “biserică a lui Iisus Hristos” (pucioşii, bineînţeles!) şi se miră. Pucioşii adaugă aici o explicaţie amplă, ca să înţeleagă oricine că Pavel proorocea tesalonicenilor despre ei, despre pucioşi, cei care sunt singura “biserică a lui Iisus Hristos”. Cât depre cei din lume, mesajul pentru ei este subtil, dar destul de limpede: “Vreţi şi voi să aveţi parte de cele bune? Veniţi la noi în biserica lui Iisus Hristos şi numai aşa le veţi avea”.

“Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.” ( 1 Tes. 5, 16-18)
“...iar mulţumirea pentru toate să nu lipsească dinaintea Domnului,...” (CLD, 07-04-2010)

“Duhul să nu-l stingeţi.” ( 1 Tes. 5, 19)
“...căci Duhul Sfânt trebuie să stea arzând,...” (CLD, 07-04-2010)

“Proorociile să nu le dispreţuiţi.” ( 1 Tes. 5, 20)
“...ca nu cumva să fie scoborâtă lucrarea proorociei, lucrarea bisericii...” (CLD, 07-04-2010)

“Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.” ( 1 Tes. 5, 22)
“...pentru cele bune în toate faţă de orice înfăţişare a răului». Amin.” (CLD, 07-04-2010)

Acum se înţelege mai bine de ce liderii pucioşi au impus în slujbele lor fasificarea Sfintei Tradiţii, prin schimbarea formulei “Pace, tuturor!”, pe care o rostesc preoţii, cu formula “Pace vouă!”. De asemenea, ectenia “Pentru pacea a toată lumea... Domnului să ne rugăm!” a dispărut din slujbele lor. Pucioşii nu suportă ideea să se roage pentru lume şi pentru toţi de-a valma, drepţi şi păcătoşi. Pucioşii se roagă numai ei pentru ei. Preoţii lor le urează pace adepţilor lor şi numai lor, iar lumea nu-i mai interesează ( deşi au şi ei conturi în băncile lumii şi se folosesc în mod curent de banii lumii, de serviciile lumii de telefonie fixă şi mobilă, de la lume se îmbracă şi se încalţă, de la lume se aprovizionează cu curent electric, cu gaz metan, benzină şi motorină). Biserica lor este însă (conceptual vorbind) atât de separată de lume, încât nici nu se mai roagă pentru lume. Aceasta este culmea egocentrismului şi megalomaniei pucioşeşti, care cred că ei sunt Buricul Autonom al Pământului, dar în realitate sunt şi ei total dependenţi de “lume” şi de “bogăţiile” ei.

Liderii pucioşi, vorbind în numele unui dumnezeu imaginar, “Dumnezeul de la Pucioasa”, se legitimează pe ei înşişi ca “trâmbiţe” şi “prooroci” apocaliptici, dar se şi lamentează că aproape nimeni nu-i crede şi nu-i urmează. “Dumnezeul de la Pucioasa” nu mai ştie ce să facă pentru a-i atrage pe cât mai mulţi la “cuvântul buneivestiri” care curge din “izvorul proorocesc” de la Pucioasa, şi de aceea inventează “proorocii” biblice măsluite care-l justifică. Una dintre ele este aceea că “cetatea fără prooroc se va nărui” dar “şi cea cu mulţi prooroci nu va avea o soartă mai bună”. Adicătelea, e mare nevoie ca mereu să fie peste biserică doar un singur prooroc, unul şi bun: el să proorocească, el să povăţuiască, el să conducă, el să taie şi să spânzure. Or, numai la Pucioasa se mai găseşte un asemenea “prooroc”, care mai este şi “proorociţă” pe deasupra. Bisericile oficiale nu mai au de mult prooroci, ele pretinzând că le este de ajuns Scriptura, Tradiţia şi asistenţa nevăzută a Duhului Sfânt. Deci, după părerea pucioşilor, soarta lor care le paşte (cam de multişor, dar... nu aduce anul ce aduce ceasul!) este prăbuşirea. Sectele celelalte, dimpotrivă, au inflaţie de prooroci şi de “vorbitori în limbi”, dar şi ele sunt menite să aibă aceeaşi soartă: prăbuşirea. Va rămâne doar Biserica Noul Ierusalim, singura sectă care îndeplineşte condiţia fabricată de liderii pucioşi.