Sacrificiul

În prealabil postat de Florin-Ionut

Iisus Hristos este Dumnezeu-Omul care a facut toate acestea, Cel ce a restabilit legatura Cerului cu Pamantul: S-a coborat sa ia natura omeneasca pentru a o ridica la stadiul initial, ba chiar si mai mult, pentru a o indumnezei. Si El ca om s-a ingrozit de cele ce va indura pentru noi, vezi episodul din gradina Ghetsimani si agonia de pe Cruce, dar a luat tot raul asupra Sa din dragoste pentru noi si ca sa ne arate ca dragostea adevarata presupune sacrificiu.

Pai aia e, ca nu chinurile fizice sunt esenta jertfei. Scrie la Corinteni cam asa: de mi-as da trupul ca sa fie ars si dragoste nu am, nimic nu sunt.

Intelegi gresit, pentru ca niciodata nu trebuie sa separi cele doua firi ale Lui Hristos. Si nu e vorba despre stiinta, ci de trairea consecintelor pacatelor noastre ca Om, pentru ca omul a gresit. In sensul asta am scris de constientizare: ca traire, rastignire spirituala a pacatelor, a raului care a corupt lumea. Asta este si ideea in crestinism: sa traiesti dragostea care implica sacrificii, nu sa teoretizezi despre ea, pentru ca nu stiinta mantuieste, ci practica faptelor bune care aduc roade celorlalti si implicit tie insuti.

Nu am absolut nimic impotriva invatamintelor crestine, in legatura cu sacrificiul pentru celalalt, ce tie nu-ti place celuilalt nu-i face. Am ceva impotriva faptului ca se considera exemplul unul real, la propriu, si nu metaforic. Si, iarasi, nu as avea nimic impotriva zicalei "scopul scuza mijloacele", daca nu ar exista modele reale ce pot sa le inlocuiasca pe cele false. Ideea ca o ratiune omnipotenta, omniprezenta si omniscienta ar trebui sa se intrupeze, la propriu!, intr-un om pentru a vedea cum simte un om, ca sa ia asupra sa pacatele unor entitati ce fac parte practic din el, si sa se mai si spuna ca s-a jertfit pentru ei, mi se pare subtire rau de tot.