Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa

[iordanmihai]

- De asemenea, mai există şi alţi “preoţi obişnuiţi”, care nu sunt simultan şi “episcopi” : “preotul” Irineu Tărcuţă (cumnat cu Mihaela Tărcuţă), “preotul” Ionică Ţurloi şi “preotul” Georgică Nicolae. Ei au fost hirotoniţi în taină, în chip neoficial, de către cei trei “preoţi-episcopi” (Ilie, Spiridon şi Neculai ). După aceea, ei au fost de regulă folosiţi tot în taină, pentru activităţi pastorale curente, de uzură, în timp ce aşa-zisa “troiţă”, tripleta Ilie-Spiridon-Neculai, era conservată pentru sărbătorile mari sau pentru activităţi publice cu caracter aparte, spectaculos, în care ei apăreau ca persoane oficiale, reprezentative către exterior. În prezent şi aceşti “preoţi obişnuiţi” sunt traşi pe linie moartă de către lideri: Irineu ca fiind “necorespunzător”( deoarece, considerându-se membru al familiei, s-a îngâmfat şi a devenit lipsit de obedienţă faţă de lideri); Ionică, deoarece a lăsat totul baltă şi a fugit la casa părintească ( fiind dezgustat de prea multe nereguli şi fariseism în care era obligat să se amestece); Georgică, deoarece din cauza relelor tratamente la care a fost supus, i-au apărut dintr-o dată grave probleme psihice (care au necesitat apoi tratament îndelungat şi internări repetate).
- Atragerea, într-o primă fază, a unor ierarhi din BOR (ex: episcopul Irineu Bistriţeanul), şi a unor preoţi din Târgovişte şi Bucureşti, pentru o legitimare “ortodoxă” a mişcării. Ulterior, atât episcopul Irineu cât şi preoţii simpatizanţi au retractat această legătură cu NIP. Chiar şi unii preoţi din interiorul mişcării au retractat, părăsind “lucrarea” ( ex: preotul Ştefan Gândiceanu din Bucureşti, preotul Irineu Tărcuţă din Târgovişte, preotul Ionică Ţurloi din Pucioasa). În faza care a urmat imediat după declanşarea conflictului deschis cu BOR ( ianuarie 1993), liderii mişcării au impus adepţilor lor ruperea oricărei legături canonice cu ierarhia recunoscută a BOR, inclusiv cu ierarhul Irineu, şi refuzul unei ascultări pe linie mânăstirească, deşi liderii se declară în continuare vieţuitori ai “Mânăstirii NIP”.
- Angrenarea premeditată în această mişcare a unor artişti de marcă (sculptorii Marian Zidaru şi Victoria Zidaru, naistul Gheorghe Zamfir, soliştii Grigore Leşe şi Maria Leşe, toboşarul Ovidiu Lipan-Ţăndărică), adică acele personalităţi care să confere prin numele şi faima lor credibilitate şi interes sporit din partea maselor de curioşi către această inovaţie pseudo-religioasă autointitulată NIP. Totodată, unii dintre aceşti artişti au mai fost şi spoliaţi de către liderii sectei cu sume de bani colosale, preluate din câştigurile lor personale, de ordinul a sute de mii de dolari, sub forma unor “donaţii benevole”, făcute în numele “ajutorului dat coborârii Cuvântului lui Dumnezeu pe pământ”. Dar, rând pe rând, toţi aceşti artişti creduli şi-au dat seama de înşelăciunea în care au fost târâţi şi i-au părăsit cu dezamăgire şi dezgust pe liderii sectei. Chiar şi artiştii Zidaru, care au fost ani de zile promovaţi cu vicleşug în poziţia cea mai din faţă, ca şi când ei ar fi fost adevăraţii lideri ai sectei, au descoperit într-un târziu că au fost manipulaţi şi s-au dezis definitiv de această înşelăciune a secolului.
- Scrierea unei cărţi voluminoase, de 1930 de pagini, intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”, prin care liderii sectei încearcă să rivalizeze cu Sfânta Scriptură. Această carte este considerată de către adepţii acestei secte chiar “O Altă Scriptură” deoarece, în mod sistematic, citate din această carte sunt prezentate la slujbele lor ca fiind “din Sfânta Evanghelie de la Sfânta Apostoliţă Virginia, citire”. În realitate, exceptând perioada anterioară anului 1980, când mai trăia încă Virginia Tudorache, precum şi o scurtă perioadă din vremea activităţii “prooroceşti” a Mariei, sora Virginiei, restul scrierilor sunt pure născociri care aparţin exclusiv “proorociţei” Mihaela Tărcuţă, dar care pretinde că le primeşte nemijlocit de la Dumnezeu.
- Scrierea unei cărţi necanonice, considerată de către adepţi un fel de catehism pseudo-ortodox, dar care în realitate este un amalgam de ficţiuni intitulate “eseuri”, împănate de erezii, sub titlul “Quo vadis, Ecclesia?”. Deşi această carte, extrem de eterogenă, pare a fi scrisă de către un autor colectiv, ea apare pe copertă ca având drept autor un personaj fictiv, cu numele “părintele Nicodim”. Acest personaj “părintele Nicodim” nu există în realitate, totul fiind o înscenare şi o minciună, menită să dea credibilitate ereziilor lor. S-a procedat astfel, deoarece de sub masca anonimatului putea fi trădată fără scrupule pretinsa lor loialitate faţă de Biserica-mamă, căci doar aşa au îndrăznit ei să aducă grave acuzaţii ierarhilor BOR, pentru a crea neîncredere şi destabilizare în sânul enoriaşilor Bisericii majoritare. Numele aşa-zisului “Nicodim” nu pare a fi fost ales la întâmplare, ci aminteşte de acel Nicodim care a venit noaptea pe furiş la Mântuitorul, fiind hotărât să-i trădeze pe farisei şi pe cărturari. Sub acest nume-fantomă, de “părinte”-trădător, pe care nu l-a văzut nimeni vreodată, se acoperă şi corespondenţa lor electronică ( email: parintelenicodim@gmail.com).
- Intoxicarea adepţilor sectei cu o teorie existenţială alambicată, care împleteşte până la refuz terapia sacrului cu terapia fricii, şi a cărei rezultantă este angoasa unei iminente catastrofe apocaliptice, din care nu vor scăpa decât “cei aleşi”. Aceştia sunt aleşi după criterii care converg spre o supravenerare a liderilor, în persoana cărora se reflectă întrupată voinţa Fiinţei Divine, care se materializează în Cuvânt. Adepţii sunt complexaţi în permanenţă de o frică paralizantă, care le spală creierele şi îi împiedică să se manifeste uman şi raţional. Dimpotrivă, cei care reuşesc totuşi să se se smulgă din “pânza de păianjen” ţesută de către cei doi lideri apocaliptici (Mihaela Tărcuţă şi Neculai Nedelcu) sunt ameninţaţi cu blesteme şi nenorociri chiar de către aceşti doi “prooroci”, care se cred a fi “aleşii Domnului”, cei “doi măslini” şi “cele două sfeşnice”, din gura cărora iese foc şi pucioasă, “care mistuieşte pe vrăjmaşii lor” (Apoc. 11, 3-12).

[vsovivi]

Raspund utilizatorului: VSOVIVI care dupa cum se vede este cel mai inversunat "pucios" si oricat se "zbate" sa convinga NU are cum sa ne dovedeasca ca adeptii Noului Ierusalim merg pe calea cea dreapta.

Păi cum o să vă dovedesc eu că ei merg pe vre-o cale dreaptă sau strâmbă din moment ce eu nu cunosc pe niciunul din ei și nu am întâlnit pe nimeni dintre ei cu care să stau de vorbă sau să-i privesc la față decât că știu că se ocupă Dumnezeu de ei? Căci știu că Sfântul lor este cu ei. Deci eu nu le știu lor inima și așezarea lor înaintea lui Dumnezeu ca să am vre-o părere despre ei ci eu aici susțin cu certitudine și fărăndoială Cuvântul lui Dumnezeu dăruit prin ei, adică ceea ce este scris, și Carele este valabil și este Viața oamenilor, dacă-L plinesc tainic în viața lor... cine voiește și crede.

Iar ei, pucioșii, sunt fiii, unii mai buni sau mai răi ai sfinților părinților și mamelor noastre care au răbdat de mai bine de 60 de ani fiara roșie mărturisind până la moarte și până la sfârșit pe Dumnezeu, deci nu am cum să mă rușinez de ei când știu faptele lor de răbdare în suferințele sfinte, suferințe datorate batjocurii torționarilor și experiențelor cele mai josnice posibile, mai grele decât în lagărele de concentrare, de exemplu așa cum erau experimentele de la Pitești prin care se încerca lepădarea de Iisus și reeducarea... așa cum se pare că încerci și dumneata cu mine acum... să mă convingi și să mă faci să nu mai cred, să mă tem de autoritățile vremelnice ale vremii, așa cum vă ajută diavolul pe toți, mai devreme sau mai târziu, prima oară e mai greu, apoi iată că nu mai muncește el ci muncesc spahii și ienicerii... că sultanul adună tinerei și fecioare pentru haremul său cel mai mare din toată gLumea, pentru haremul comunist „ortodox” ateu științific și dialectic.

”In continuare o sa punctez cateva argumente(oficiale ale Bisericii Ortodoxe Romane)publicate in decursul timpului despre aceasta INSELARE GRAVA a sectei:

Misterele Pucioasei

I. Ce spun oficialităţile?”

Adică ce spune nenia și tanti grijania? în mod protocolar și oficial? Păi ce să spună decât cuvinte grele ale limbei de lemn și minciuni grele și viclene cu care au cusut în ciudă cu ață albă... dar ei nu au priceput nici până acum că și-au cusut singuri norocul... și-au cusut hainele lor de plumb cu mânecile la spate și cărbunii încinși pe chelie... Ei au crezut că vor surpa pe Domnul dar nu și-au agonisit decât lor-uși un sac plin cu bolovani gata pregătiți pentru ca să și-i lege de gât și apoi să se arunce în mare... legați fedeleș cu camila aia groasă pe care au călărit în răspândire de minciuni și bârfe grele exact ca vrăjitoarele pe mătură. Deci argumentele minteresate ale celui viclean sunt zerobarat, căci faptele vorbește și nu propaganda știm noi a cui, iar înaintea Domnului vorbește inima, duhul din ea, deci ziarele de scandal pentru mine au „valoare” cât un ghimpe înfipt în ochiul unui copil.

Solicitând un punct de vedere oficial din partea Eparhiei noastre am aflat multe amănunte interesante, arhi-suficiente pentru a convinge nu numai un reporter, ci şi o ţară întreagă, despre un adevăr incomod pentru Ortodoxie: fenomenul “Noul Ierusalim de la Pucioasa” este o grosolană înşelătorie, faţă de care autorităţile ar fi trebuit de mult să se autosesizeze şi să ia măsuri corespunzătoare.

Adică probabil, după mintea unor savanți „ortodocși” ar trebui să-i aresteze miliția, să-i bage la reeducare și la casa de nebuni, sau pur și simplu să-i deporteze sau să-i extermine exact ca pe câinii vagabonzi sau ca pe șobolani sau ca pe gândacii de bucătărie sau ca pe țânțari sau muște sau să-i împuște ca pe mistreții de la Balk sau cineștie, poate prin ceva metode mai noi cum ar fi : extragerea de material de calitate pentru băncile de organe ale aristocrației autorităților sau formarea ca sclavi răbdători și ieftini buni la ridicarea vilelor acestor savanți de renume mondial sau cineștie ce soluții se mai pot găsi pentru copiii lui Dumnezeu.

continuarea mai jos

[mariamargareta]

201. Zeii Pucioşi – învinşi de "Aglaia , Euphrosyne şi Thalia" (I)

Liderii pucioşi, neneaca Mihaela şi nenicul Nicuşiţă, sunt de-a dreptul sideraţi de situaţia de Zugzwang în care au fost târâţi pe neştire şi pe neaşteptate de către cele trei tinere fete, care le-au dat recent cu flit şi i-au lăsat cu ochii în soare. Puşi cu botul pe labe, cei doi Zei Pucioşi nu se mai simt deloc a fi Zmeii zmeilor, cum se credeau până nu demult, ci stau sideraţi de curajul "nesăbuit" al celor trei graţii, care au reuşit să le scape printre degete. Stau blocaţi, dar se consolează cu gândul că mai au sechestrate pe plantaţiile lor spirituale de la Pucioasa şi în hambarele lor duhovniceşti de la Târgovişte destule Ilene Cosânzene, dintre care unele încă par a le fi foarte fidele. Stau pe gânduri şi îşi ling rănile, tânguindu-se în "Cuvinte" meşteşugite cât de mult îi dor "ranele cele proaspete" făcute de cele trei dezertoare ale "raiului" pucios şi temându-se că exemplul lor ar putea fi contagios, pentru că de acum încolo, începutul fiind făcut, "nu se ştie de unde sare iepurele". Găsesc însă resurse de a se îmbărbăta singuri şi a spera că încă nu e totul pierdut:

"Pace vouă! O, pace vouă, ca să puteţi îndura toate câte pe neştire, pe neaşteptate apasă peste pacea coborârii Mele cuvânt peste pământ acum, la sfârşit de timp! Amin." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Acum, cei doi Zei părăsiţi de soartă se concentrează să-şi adune puterile şi să păstreze o aparenţă de pace în staulul în care au mai rămas destui asini amăgiţi, despre care ei speră că le-au rămas credincioşi şi fideli, pentru că şi-ar fi înţeles mai bine rostul venirii şi şederii lor în "lucrarea Cuvântului" Pucios de la Noul Ierusalim. (Dar dacă ar şti ei ce e în inima fiecăruia dintre cei care îi slugăresc acum, şi-ar scuipa în sân):

"Eu, Domnul Cel înviat, am grijă de pacea voastră, că mult Îmi trebuie ea pentru venirea Mea cea de azi, pentru putere în voi ca să daţi voi putere poporului Meu cel binecuvântat, celor care şi-au înţeles venitul şi statul lor şi lucrarea cuvântului Meu şi buna lor credinţă şi credincioşie pentru Mine şi pentru voi, copii străjeri din partea Mea în calea cuvântului Meu, şi apoi peste poporul Meu cel binecredincios!" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Cele trei amazoane fugare n-au mai voit să fie asine cu două picioare în ograda liderilor pucioşi, nici să stea la jug, nici să ducă sub ameninţarea biciului mai mult decât se poate, nici să le ducă Zeilor Pucioşi poverile în spinare:

"Nu vrea omul să fie purtător de Dumnezeu. [...] Ar fi să fie omul purtător de Dumnezeu asinul cu două picioare, dar nu vrea omul să fie măgăruş ca să ducă sarcinile Stăpânului său Dumnezeu sau să-L poarte pe Stăpânul său pe spatele său [...] şi dă din picioare înaintea celui ce nu ar da să-l poarte. Iată, mai înţelept pentru supunere este animalul, mai iubit se face un asin care duce sarcinile stăpânului său şi care nu-l părăseşte pe stăpânul său, care-l mai pune şi la jug, şi sub greu, şi aşa îşi dovedeşte el credincioşia şi nu-şi deschide gura ca să-şi înjosească stăpânul, ci îl ascultă, iar când stăpânul îi cere chiar şi sub bici mai mult decât dă el slujire, el se opinteşte atunci şi se jertfeşte şi mai mult, şi nici aşa nu-şi părăseşte stăpânul şi nu-l ceartă şi nu se supără pe el, ci îl ascultă şi stă în slujirea lui cu credincioşie, căci semeţia este departe de el şi de firea lui cea supusă pentru stăpânul său." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

N-au voit să fie măgăriţele liderilor pucioşi, dar au fost în schimb nărăvaşe, au fost nerăbdătoare, au fost necuviincioase, şi ce rău le va părea în ziua în care liderii pucioşi îşi vor sărbători singuri slava lor! Dau acum din mâini şi din picioare, jubilează de bucurie că au scăpat din lagărul de exterminare pucios, în loc să le sară minţile din cap pentru ce-au făcut, aşa cum le-ar dori din toată inima liderii pucioşi să li se întâmple:

"Sunt vorbe mari cele ce Eu grăiesc, şi le grăiesc pentru cei nărăvaşi în mijlocul poporului Meu cel de sub sarcina Mea, căci sunt şi din cei ce dau din picioare şi fac şi mai anevoioasă povara Mea, dusă cu cei ce Mi-o poartă ca să-Mi îngrijesc un popor. O, ce rău îţi va părea ţie, celui nerăbdător, celui necuviincios, ce rău îţi va părea în ziua slavei, în ziua bucuriei şi a durerii! Acum dai din picioare şi din mâini şi dai să jubilezi pentru voia ta şi nu a Mea, căci altfel ţi-ar sări minţile pentru ce Mi-ai făcut, dar atunci vei vedea, şi te va durea adânc." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

După ce au mărturisit cât de sublimă e "lucrarea pucioasă", fie şi prin răbdarea supraomenească de a suporta ani de zile măgăriile liderilor pucioşi, cele trei graţii care "au zdruncinat prin neascultare şi prin răutate bărcuţa salvării" de la Pucioasa "fac bucurie celor necredincioşi", care abia aşteaptă veşti proaspete de la "vânzători", de la fiii cei necredincioşi şi răzvrătiţi pe "stăpânii de sclavi" de la "Noul Ierusalim":

"Acum te hrăneşti cu necredinţa ta, cu care dai în Mine şi în tine, după ce atâta vreme M-ai mărturisit, măcar prin statul tău în staulele Mele, dar atunci nu va mai fi necredinţă, şi veţi sta unul faţă cu altul voi, cei ce aţi zdruncinat prin neascultare şi prin răutate bărcuţa salvării, lovind în crucea biruinţei Mele, după ce diavolul v-a tras din bărcuţa Mea. O, aşa se bucurau şi cei ce M-au răstignit, dar vai, câtă durere a venit apoi peste ei, peste conştiinţa lor cea grea! O, Eu ştiu de ce bucurie a ta grăiesc când spun aşa, căci tu faci bucurie celor necredincioşi, care nu se îndură pentru numele Meu să se apropie de slava Mea şi să scape de slava lor, care ca pleava va fi luată de vânt curând, curând, şi iată, aşa Mă vând bucuriei celor necredincioşi fiii cei răzvrătiţi, care n-au învăţat de ajuns de bine statul lor cu Dumnezeu pe pământ." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Dar de ce au fugit unde au văzut cu ochii toţi cei care au dezertat în ultima vreme din "raiul" ierusalemitean? Ei n-au avut destulă lepădare de sine. Ei s-au ofilit la cuget pentru că n-au primit (nu li s-a dat) întâietate "între fraţi şi peste fraţi" de la liderii pucioşi (care şi-au păstrat-o neştirbită, toată numai pentru ei). Ei au avut duhul cel rău al îngâmfării. Ei au avut duhul părerii de sine, care i-a făcut să dispreţuiască părerile şfinte şi imperative ale liderilor pucioşi. Dar mai ales, lor nu le-a mai plăcut să fie măgăruşi biciuiţi şi cocoşaţi de sarcinile stăpânilor lor, ci au tânjit către alte plăceri:

"O, cât de slăvit am grăit Eu mereu în mijlocul poporului Meu, dar cel ce nu a dat să se lepede de sine s-a voit mare, şi numai cei ce se vor mai mari decât ceilalţi, numai aceia pleacă dacă ei nu-şi capătă întâietate între fraţi şi peste fraţi, şi acesta este duhul cel rău al îngâmfării, duhul părerii de sine, care ca o seceră ascuţită taie mersul celor neînţelepţi pentru statul lor cu Dumnezeu, căci omului îngâmfat nu-i place să fie măgăruş de sarcină, ci îi place altfel." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

[mariamargareta]

201. Zeii Pucioşi – învinşi de "Aglaia , Euphrosyne şi Thalia" (II)


Liderii pucioşi sunt numiţi "teofori", iar cei ce sunt credincioşi în secta de la Pucioasa sunt fericiţi că văd în ei pe "Dumnezeu venit pe pământ" a doua oară. Dar mai fericiţi şi săraci cu duhul sunt cei care, deşi n-au văzut niciodată cam cum arată privirile îngheţate şi feţele schimonosite de ură ale celor doi "prooroci" pucioşi, se îndulcesc cu gândul că trebuie şi că e bine să creadă că ei sunt "Dumnezeu venit pe pământ" a doua oară, care vine El cu o nouă Scriptură care acum se împlineşte, cu un şi mai nou "Nou Testament", cu o "Evanghelie veşnică", şi care vor înlocui Evangheliile lor trecătoare (alea patru, primite de la oameni: de la nea' Mateiaş, nea' Marcu, nea' Lucică şi nea' Ion):

"Am stat cu cei purtători de Dumnezeu înaintea poporului Meu, şi mulţi din cei ce au fost cu această lucrare a Mea de cuvânt s-au lepădat de Mine şi nu au crezut în Mine prin lucrarea purtătorilor Mei, pusă de Mine în ei pentru poporul Meu în toată vremea Mea cea de azi, cincizeci de ani şi mai bine a cuvântului Meu cel de azi peste pământ. O, fericiţi sunt cei ce văd în purtătorii Mei pe Dumnezeu venit pe pământ şi îi primesc pe ei din partea Mea când Eu stau cu ei înaintea poporului Meu şi a neamurilor de pe pământ, care aud glasul Meu cel de azi, dar mai fericiţi sunt cei ce nu văd locul coborârii Mele şi pe purtătorii Mei şi cred ei în Scriptura care se împlineşte acum pe pământ pentru venirea Mea a doua oară de lângă Tatăl la om cuvânt ca să-i dau omului Evanghelia cea veşnică, prin care Eu îl învăţ pe om veşnicia lui, răscumpărarea lui din păcat şi împărăţia Mea cu el pe pământ! Amin." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Duhul care se pretinde a fi al "necredinciosului" Toma se amestecă în vorbă, ca să susţină că "mari sunt rănile liderilor pucioşi şi rupte sunt inimioarele lor", şi că "pe nedrept poartă ei vina altora, care nu şi-o pot purta singuri":

"– O, Domnul meu [...] eu mărturisesc azi ranele şi inimioarele rupte de durere ale purtătorilor Tăi cei de azi şi le văd şi le ating şi le mângâi durerea şi o mărturisesc că ea este mare, dar durerea are putere în ei pentru răbdarea cea mare. O, greu mai e de ei, Mântuitorule rănit! Sunt supuşi încercărilor fel de fel, atacurilor toate câte vin de la cei slabi şi iubitori de sine şi ispititori şi nemulţumiţi şi slabi cu statura, căci omul nu ştie să iubească din cer, şi dă să iubească din el, şi mari sunt ranele lor şi rupte sunt inimioarele lor[...] O, dă-le lor, Doamne înviat, răbdarea sfinţilor Tăi şi toată vindecarea şi dă-le paza de toată primejdia rea, care bate spre sufletele, spre duhurile şi spre trupurile lor. Păzeşte-i pe ei de ispite, ţine-i de mânuţă, scutură-le hăinuţa împroşcată, căci toată necuviincioşia celor răzvrătiţi şi slabi cu credinţa şi cu iubirea ei o poartă pe feţele lor[...] Păzeşte-i Tu şi ajută-i Tu să poarte ei fără murmur vina pentru toţi cei ce nu şi-o pot purta, şi care îi încearcă pe ei în fel şi chip ca să-i slăbească, şi apoi să-i biruiască." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Duhul necredincios "al lui Toma" se adresează apoi "poporului" pucios, atâta cât a mai rămas din el, îndemnându-l să se facă scut de apărare şi să-i acopere cu credinţă şi să strângă rândurile în jurul "mijlocitorilor" pucioşi cei atât de greu încercaţi de la cei care i-au părăsit cu nesocotinţă:

"Să ştii, poporule hrănit din cer, că toţi cei ce dau în ei cu nesocotinţă umplu faţa lui Dumnezeu de scuipături şi de palme, şi iată pe cine nu primeşti tu când ei sunt trimişii Lui pentru înviorarea Duhului Lui peste tot prin taberele poporului Său! O, dacă nu tot poporul de peste tot nu este împlinit de ajuns pentru această credinţă faţă de mijlocitorii dintre Dumnezeu şi ei, măcar să nu se grăbească pentru răutatea lor cei ce se smintesc, iar eu îţi doresc ţie măcar fericirea mea, a celui ce am văzut şi am crezut, iar celor întreg-credincioşi le doresc fericirea cea multă a celor ce până să vadă stau cuprinşi în darul credinţei celei născătoare de popor binecuvântat pentru Domnul, Cel ce vine acum pe pământ cuvânt. Amin." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Liderii pucioşi îşi alină singuri "ranele" primite de la "cei şovăielnici" care i-au trădat, suflând pe ele şi lingându-şi-le cu cuvinte meşteşugite de ei ca nişte anestezice care vin din cer de la Dumnezeul lor cel iubitor de liderii pucioşi teofori:

"Acum alin ranele cele proaspete ale Mele, purtate cu cei ce Mă poartă cu toată durerea Mea, căci am dureri mereu de la cei şovăielnici, care n-au putere să priceapă lucrarea Mea pe pământ pentru ei şi pentru mulţi, prin cei purtători de Dumnezeu şi care poartă sarcinile Stăpânului lor, şi pe El Îl poartă [...] Mă aşez cu alin pe inimioarele rupte de durere ale celor în care Eu cobor durerea Mea de la cei ce au durerea lor şi nu pe a Mea. Eu vă suflu pe rane, fiilor duruţi. " (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Liderii pucioşi îşi trimit emisari cu "Cuvinte" de iertare pentru cei răzvrătiţi, şi de invitaţie la reconciliere şi de îmbiere la reîntoarcerea lor în "raiul" pucios, dar "trimişilor" li se închide uşa în nas:

"O, e mare încăpăţânarea celor nemulţumiţi, şi diavolul se foloseşte de ea şi aduce dureri, dar Eu îi spun furtunii: taci!, şi le spun şi celor răzvrătiţi aşa: O, ce să vă fac, tată, dacă ceva mai bun, mai ziditor şi mai frumos nu puteţi să faceţi? Mi-e milă, tată, de voi, şi Mi-e tare milă de cei care dau să slăbească şi ei prin voi. O, numai cei nemulţumiţi se răzvrătesc, dar nu-i frumos să fie nemulţumit cel ce vine şi se suie în bărcuţa Mea din pricina valurilor mării. Eu vă doresc înviere şi cuminţenie şi cuviincioşie, tată, căci Eu nu lucrez cu răzvrătire şi cu răutate, dar cei ce nu deschid trimişilor Mei la cei pe care Eu îi văd că nu umblă frumos, ce le pot face Eu mai mult acestora?" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

.

[mariamargareta]

201. Zeii Pucioşi – învinşi de "Aglaia , Euphrosyne şi Thalia" (III)

Liderii pucioşi se scapă şi mărturisesc, într-un moment de neatenţie, că altul este "Duhul Sfânt" de la Pucioasa, un Duh nou cu metode noi, în grădini noi, căci mare este grădina lui Dumnezeu:

"Binecuvântată să fie calea şi ocrotirea pe cale a celor ce pornesc spre izvorul Meu de cuvânt ca să le dau lor din Duhul Meu cel nou-lucrător în grădinile Mele cele de azi din mijlocul neamului român!" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-04-2010)

Părinţii înguşti la judecată şi dezinformaţi din greu, precum nea' Nicolae şi tanti Veta de la Coşereni, (despre care liderii pucioşi sunt convinşi că încă mai pot fi asmuţiţi împotriva copiilor lor care au dat să se smulgă din robia sectei ierusalemitene), sunt amăgiţi cu promisiuni deşarte că prin ficele lor "dăruite Domnului Pucioasei cu totul" se pot şi ei mântui, indiferent de păcatele şi desfrânările lor. Aceştia sunt îndemnaţi ca, dacă vor să le fie bine lor şi restului familiei, "să ajute cu tot ce se poate" ca fiicele-dezertoare să fie trimise fedeleş neştirbit înapoi în lagărul de muncă de unde au fugit:

"O, dacă dintr-o casă se alege unul pentru Mine, ar trebui să fie mândră înaintea Mea casa aceea şi să ajute cu tot ce poate şi să nu ştirbească cu nimic statul întru Mine al celui de lângă Mine, ca să le fie bine de la Mine la toţi cei din casa aceea pe pământ şi în cer." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-04-2010)

Povaţa adresată părinţilor care mai au încă fii (sau fiice) "închinoviaţi" la Noul Ierusalim ca "mijlocitori la Dumnezeu" este când amăgitoare, când ameţitoare. Lor li se promite că prin fiecare fiu, dăruit şi lăsat în custodia liderilor pucioşi, va fi "salvat" tot neamul lui până la Adam, iar părinţii lui cei darnici se vor îmbogăţi peste noapte cu mila "Dumnezeului" Pucios:

"O, luaţi aminte voi, cei din casa fiecărui fiu care s-a apropiat cu izvorul Meu cel de viaţă izvorâtor! Păstraţi bine arvuna aceasta pentru voi înaintea Mea şi căutaţi să-i creşteţi puterea, tată, că aveţi de salvat neamul vostru tot, şi pe voi, cei ce încă trudiţi pentru voi. Bucuraţi-vă că aveţi mijlocitor la Dumnezeu pentru voi şi fiţi înţelepţi ca să-i întăriţi drumul şi nicidecum să-i fie îngreuiat, şi aşa veţi avea de la Mine ajutorul cel pentru voi, căci Eu sunt Cel ce pot, nu omul, fiilor. Aceasta este povaţa Mea pentru cei bogaţi de mila Mea, care au măcar unul din seminţia lor ucenic înaintea Mea. Amin." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-04-2010)

Cei rămaşi pe mai departe robi în "raiul" pucios sunt ameninţaţi să ia bine aminte la Legea "penitenciarului pucios", ca nu cumva să se molipsească şi ei de neînfricare şi de neatârnare şi de libertate de la cei care s-au eliberat în ultima vreme, iar apoi să fugă şi ei care-încotro în "lumea" largă cea pierzătoare de suflete, căci nu-i va fi deloc bine celui ce va face aşa, şi nici casei lui nu-i va fi mai uşor:

"Iar celor ce stau înaintea Mea pentru Mine şi pentru mântuirea casei lor, întăresc iară cuvântul Meu şi spun: luaţi aminte, luaţi aminte la legea Mea cea pentru mersul Meu cu ucenici în zilele acestea, căci poporul Israel călător cu Mine spre ţara izbăvirii a călcat legile Mele cu el şi nu i-a fost lui bine şi nici casei lui Israel nu i-a fost bine, căci nestăruinţa cea pentru Mine a omului credincios îi slăbeşte lui voinţa şi îi taie din frica de Dumnezeu, căci trebuie credincioşie mare între Mine şi om când Eu merg cu el pe cale. Amin." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-04-2010)

Liderii pucioşi exemplifică prin pilde că ruptura totală cu familia a celor care au ajuns în lagărul de muncă de la Noul Ierusalim este benefică şi pentru unii (care vor fi păziţi de dureri şi de ispite), şi pentru alţii (care vor fi păziţi de pârjol de la facerea de bine a ajutorului primit). Dar cei mai câştigaţi vor fi tot liderii pucioşi, căci ei obţin de la părinţi promisiunea neştirbirii cu nimic a căii pe care au ales-o fiii lor, calea de supunere cu credincioşie totală noilor lor stăpâni (liderii pucioşi):

"O, Eu dau să-i păzesc de dureri şi de ispite pe cei ce sunt alinul Meu şi ucenici ai Mei pe calea Mea cea grea de azi a venirii Mele, şi tot aşa caut şi pentru cei dintre care au venit ei spre muntele Meu cel sfânt ca să slujească mersul Meu peste pământ pentru om. Aduc aminte de pilda cea din sfinţi a ucenicului care căuta cu ajutor pentru cel după trup frate al lui şi căruia îi mergea tot mai rău, până ce Eu, Domnul, am descoperit că unde intră lucrul ucenicului Meu, arde acolo unde nu găseşte bun pentru Mine locul, şi atunci s-a oprit pârjolul din casa celui ajutat şi a venit în loc bunăstarea şi facerea de bine pentru sfinţi. Eu, Domnul, voi fi şi le voi ajuta celor ce nu ştirbesc cu nimic calea Mea de azi şi pe ucenicii Mei de pe ea, căci sunt Cel ce pot tot ceea ce voiesc, iar duhul credincioşiei celor ce Mă însoţesc va fi pentru izbânda Mea şi a celor ce au la Mine mijlocitor dintre ei. Amin." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-04-2010)

Curând, limbile celor care au dezertat din "raiul" pucios se vor dezlega. Eliberaţi de frica paralizantă de a nu-i călca pe coadă pe "Zeii neîmblânziţi de la Pucioasa", ca să nu-i muşte cu vreun blestem, ei vor spune în gura mare toate minciunile, toate înjosirile şi toate nedreptăţile pe care le-au îndurat ani de zile pe plantaţiile de suflete ale latifundiarilor pucioşi.

Şi atunci toţi vor vedea limpede cât de gol este Regele Pucios.

[vsovivi]

Dar, întrucât niciodată nu e prea târziu, vom sintetiza cele aflate, şi aşa vom putea spune că:

Cine sunt acești sintetizatori de bârfe? (care vorbesc întotdeauna la plural impersonal, vom, ca să pară mai credibili și mai serioși, sau poate iată că lingvisetele savante și-au găsit un colaborator în dumneata și acuma sunteți trei muncitori ai muncilor savante pentru necredință și lepădare?)

1. Fenomenul “Noul Ierusalim de la Pucioasa” (NIP) se înscrie în linia mişcărilor para-religioase creştine cu caracter fundamentalist, ultra-ortodox si ultra-naţionalist.

Se înscrie zice; nici vorbă, e băgat de cel rău și înscris din punct de vedere acustic pentru ca să sune conform cu ceea ce a învățat politicul după instrucțiunile lui pavlovici: că creștinii și credincioșii sunt băieții răi iar ei, torționarii muncitori și milițieni drepți stângi, ei sunt băieții buni; deci nu e fenomen și nu se înscrie nicăieri ci e dar de sus, iar cei care vor să nu participe de frică, fiindcă au pete la dosar, de frica gLumii, ei îl înscrie, pe fenomen, oriunde numai să scape și să poată acuza și ei ca să nu se vadă de unde iese și vine mirosul, de unde pute, de unde apare putoareoarea aia urâtă; păi de la roadele pe care le-a rodit pisikaa, în curtea maimarilor dintre oficialități și apoi le-au acoperit lingăii cu nisisip... Deci de acolo vine putoareaoare și apoi împuteroareoare cine o să poată locui? Unora le place mocirla... în care țâșnește... ca șerpii și lipitorile... ce anume oare?

Deci ce e aia para-religioase când credințele sunt autentic religioase de mai bine de 70 de ani de când trâmbițează trâmbițele Domnului? Eu știu că pâra era în tabăra adversă, care era paralelă defapt cu conștiința și cu credincioșia ci se închinau lejer la chipul de aur, la faraon.

Fundamentalist? Păi conotația fundamentalistă a musulmanilor ce produc atentate este iată aruncată peste cei care au ei au fost linșați și maltratați și bătuți și batjocoriți și apoi după ce ei au răbdat până la sfârșit s-a etichetat în stil savant: nebun încăpățânat fundamantalist, deci ori a fost internat la nebuni ori a fost marginalizat complet spre distrugere.

Și se atașează și termenul Ultra care să trimită la extremism cu conotații politice, dar vă întreb: păi nu este Domnul extremist cu păcatul și plin de înțelegere și ultra iubire extremistă cu păcătosul? Deci iată că cel mai ultra este Însuși Domnul, cel prin de râvnă și zelozie căci nu a fost nimeni să-L vădească de păcat și a murit din dragoste pentru oameni păcătoși și necredincioși dar care până la urmă s-au reîntors la Credință. Deci ULTRA nu poate fi ceva rău decât în rău și în hău căci nu poți acuza pe cineva dacă este ultra drept sau ultra milostiv creștin, sau ultra iubitor de nația și de țara sa... Dar iată că unii pun bpotul și înghit minciunile propagandei și a inqqqiziției.

Dar toate astea sunt acuzațiile omului minciunii, acuzații politice, acuzații absurde și etichete cu care să te bage la groapa comună, să te masifice, să te împuște el pe un anumit motiv... nu este motiv temeinic și real dar se poate găsi unul din burtă, că doar ultra sau fundamental sau para sunt la lucruri ce nu se regăsesc în cunoașterea materialist dialectică și științifică... deci sunt vrăjitorii, căci noi nu suntem altceva decât niște maimuțe în care arde scânteia de la bricheta cu gaz ca să fumegăm mucul cel mic al țigării CARPAȚI. Nu-i așa? Deci zerobarat acest SE ÎNSCRIE!

2. Analizat din punct de vedere religios, social şi moral, acest fenomen apare a fi exterior Eparhiei Târgoviştei, deşi majoritatea adepţilor lui sunt vieţuitori ai judeţului Dâmboviţa şi acţionează cu precădere în această eparhie.

Aici e noncoment, un nosens cu care se spală pe mâini, adică iată că apare ca exterior deși toți sunt din BOR din părinți și bunici, principalul e ca a apărut și acest cuvânt acționează, deci e spionaj și sabotaj, nu se știe cum a apărut și cum acționează, exact așa se aruncă pisikaa împuțită ca în război că după ce se strica uzina sau tancul sau vaporul sau avionul imediat se striga: SABOTAJ, forțele imperialiste, ele sunt de vină, iată cum se acționează de către forțe oculte extremiste, agenturile sau teroriștii... dar iată că se acționează și pe afară căci altfel nu ar fi scris CU PRECĂDERE. Deci e un zerobarat în spirit de gLumă de data asta, căci e un nonsens.

continuarea mai jos

[vsovivi]

3. Biserica Ortodoxă Română la rândul ei, ca autoritate religioasă supremă a Ortodoxiei româneşti, nu recunoaşte acest fenomen religios ca o manifestare stabilă şi compatibilă ortodoxiei, şi în consecinţă nu poate s-o integreze în structurile sale oficiale, aşa cum a procedat în ultima vreme cu alte grupări sau organizaţii religioase (Oastea Domnului, ASCOR; LTOR, etc).

Cine nu recunoaște din BOR pe prooroci nici pe ei nu o să-i recunoască Dumnezeu, iar autoritatea supremă este Dumnezeu și Cuvântul lui Dumnezeu Carele recunoaște și se milostivește de cine voiește, El este Adevărul și El a afirmat și afirmă prin Viața Sa Sfântă ce este aia ortodoxia și prin cine anume se afirmă ea în Adevăr. Iar integrarea nu o poate face biserica ci BISERICA ar trebui să se reintegreze rapid în Dumnezeu... că doar Biserica se supune Domnului și aparține lui Dumnezeu și nu Dumnezeu este la cheremul Bisericii care iată cum cochetezaă cu gLumea lui faraon, căci a lepădat Duhul proorociei.

4. Adepţii NIP practică o “ortodoxie” originală, care conţine inconsecvenţe grave şi serioase devieri de la învăţătura tradiţională. Vom expune deocamdată la modul general doar câteva dintre ele:

Ghilimele și iar ghilimele ca cu ironia să-ți furi pălăria. Păi Original este Dumnezeu căci el este la originea lucrurilor, deci vrea să spună că eretică deci e acuzare de minciuni originale. Și vor să dea sens limbii de lemn defapt prin rostirea acuzațiilor căci iată: INCONSECVENȚE GRAVE, SERIOSE DEVIERI de la învățătura tradiționala.

Păi cum poți acuza de insconsecvență a credinței pe cei ce de mai bine de 70 de ani au fost fideli Lui Dumnezeu pănă la martiraj și răbdând toată răutatea pisicilor materialist dialectice? Cum poți acuza de deviaționism când ei sunt cei mai fideli tradițiilor strămoșești ale Mântuirii? Și care e învățătura : să minți, să acuzi ca la partid? să folosești viclenia limbajului și a formei fără fond? Deci cei ce au serioase și grave probleme de fond ar trebui să cadă pe gânduri...

- Săvârşirea în antecedente a “Sfintei Liturghii” de către bărbaţi nehirotoniţi şi de către femei (evident, tot nehirotonite). În prezent, acest obicei nu se mai practică la modul deschis şi pe scară largă, dar acest aspect este greu de controlat în teritoriu, la nivelul fiecărui individ, date fiind şi unele fracturi intervenite între membrii mişcării şi actualii ei lideri religioşi. Cel puţin în aparenţă, acest obicei pare a fi fost totuşi abandonat în ultima vreme.

Deci iată cum s-a băgat și psihologia și medicina și cazierul milițienesc ca și argument inquizitorial, ce mai e exact ca în beciul securității, auzi acolo: antecedente, de către bărbați sau femei nehirotonisite... păi probabil ar fi trebuit să fie hirotonisiți în cadru festiv la ședințele de partid unde se angajau să și pârască la organe pe cei cu potențial antisocial, adică pe cei ce poartă blugi și plete și nu aplaudă chipul de aur. Deci Harul nu vine prin arhiereii și preoții PISICII! Dar pe Pucioși i-a uns Dumnezeu! După rânduiala lui Melchisedec, Carele este Viu în Veac și are preoție Veșnică.

Și apoi se arată cum dezbinarea e între ei, deci de neluat în serios acest fenomen căci există FRACTURĂ, deci gândul viclean și perfid se scoate așa printre știri la rubrica noutăți... câtă constatare nevinovată... „în prezent, nu se mai practică la scară largă”, deci cică se practica în trecut, dar ca fiind greu de controlat e doar un zvon că probe n-avem. Deci ne consolăm că obiceiul, năravul intrat în obicei s-a redus, păi cum să ne consolăm cu asta când Dumnezeu a dorit un popor de preoți, o împărăție sfântă... deci iată că pe noi ne satisface întoarcerea la materialismul dialectic și istoric, la un popor de aplaudaci și romani... ca lepădând obiceiul bun creștinesc să practicăm obiceiul de a nu mai hirotoni Dumnezeu... ci așa, să hirotonim noi, noi între noi... numa noi între noi, așa cum porcul spălat în terme s-a întors la mocirla lui iar câinele lup și lupoaica la vărsătura lui... că așa era obiceiul, după ce te săturai mâncând ântins pe pat, te gâdilai cu pana în gât și vărsai... acum se folosește scrisul la tastatură... cu dezinvoltură... pana s-a demodat, dar obiceiul s-a păstrat.

- “Sfinţiri” necanonice de preoţi şi de episcopi, fără punerea mâinilor, ci prin “asistenţa directă, mai presus de fire, a Duhului Sfânt”. În acest mod au fost “sfinţiţi” pe rând: Ilie Bunea, Spiridon Şerban şi Neculai Nedelcu, întâi ca “preoţi”, apoi ca “episcopi”. În prezent, deşi se consideră episcopi, cei trei slujesc invariabil îmbrăcaţi în veşminte de preoţi, deoarece doresc probabil ca statutul de “episcopi” să fie şi în continuare ţinut secret pentru lumea exterioară, dar chiar şi pentru majoritatea adepţilor. Desigur că aici este vorba de un “secret al lui Polichinelle”, îndată ce aceşti “episcopi-preoţi” sau “preoţi-episcopi” îşi binecuvintează la slujbe adepţii cu două mâini (după cutuma episcopală) şi nu cu una (după cutuma preoţească).

Firește că e de neânțeles smerenia pentru cei ce se îmbracă în purpură și stacojiu și își auresc ciucurii de la haine... sigur că e de neânțeles portul cel smerit și simplu ce se cade pentru un preot al lui Dumnezeu și nu al lui faraon. Că de cine să se ascundă? Se ascund de arhierie sub haine de preoți... asta-i cea mai simpatică acuzare. Nu pot să nu zâmbesc oricât aș fi eu de morocănos.

- Inovaţii în treptele sacerdotale canonice: apariţia treptelor de: “prooroc”, “călăuză”, “păstor” şi “străjer”. În prezent, în afară de cei trei “preoţi-episcopi” de care a am vorbit, la NIP mai sunt:
— doi “prooroci”, care sunt simultan şi “călăuze” (realizând un adevărat cumul de funcţii), respectiv: Mihaela Tărcuţă şi Neculai Nedelcu (care mai este, după cum am văzut, şi “preot” şi “episcop”, o adevărată performanţă în ceea ce priveşte cumulul de funcţii). Deşi în principiu ei conduc din umbră, fără a ieşi ostentativ în faţă, aceştia sunt de fapt adevăraţii şi singurii lideri ai mişcării NIP.
— doi “păstori” (în prezent, trecuţi pe linie moartă chiar de către cei doi “prooroci”, care au preluat de la ei toată puterea executivă) pe nume Dănciucă Gheorghe (alias “nea’ Mişu”, alias “păstorul Daniel”) şi Costache Cristea (zis “nea’ Cristea”). Semnificativ este că toate “proorociile” referitoare la aceşti “păstori” (inclusiv aceea că “nea’ Mişu va fi Sfântul Ilie, venit a doua oară pe pământ” şi că “el nu va trece prin moarte”) nu s-au împlinit (încă).
— mai mulţi “străjeri”, unii deja intraţi în dizgraţie, alţii încă “agreaţi” de către “călăuze”, dar cu toţii fiind lipsiţi în prezent de orice prerogative, acestea fiind preluate tot de către cei doi “prooroci” multifuncţionali. Cei mai proeminenţi străjeri, însă numai cu numele, sunt: Halău Gheorghe (alias “nea’ Didi”, binecunoscut ca omul de legătură între adepţi şi oficialii Eparhiei Târgoviştei) şi Costache Vasilica (alias Veronica), una dintre nurorile lui Costache Cristea. Halău Gheorghe mai este acreditat şi cu culegerea de ştiri şi bârfe de prin Eparhie; dar fiind cam guraliv, este folosit simultan şi de partea adversă, pentru ca să-şi confirme toate zvonurile despre NIP, ajunse pe diverse căi la departamentele de ştiri. Chiar şi ştirile de faţă sunt, în cea mai mare parte, confirmate pe această filieră.

Să fi uitat românii de străjerii regelui Carol al II-lea? Să fi uitat cum am ajuns să avem țară și cum ne-am cucerit independența și cum am biruit fascistul și nazistul și hortistul din ordinul regelui Mihai? Cum am eliberat țara de imperialiști? Toate le-am uitat așa cum am uitat de la mână până la gură că Domnul Iisus, Cuvântul lui Dumnezeu este Cuvânt plin de Înțelepciune de prooroc sfânt, și nu este scris că biserica de la început avea Apostoli, prooroci și învățători? Deci cine este prooroc, călăuză, păstor și străjer înaintea lui Dumnezeu? Cel ce se vinde pentru bani și trece de partea lupului răpitor îmbrăcat în haină de emanat sau Cel ce-și pune sufletul Său pentru oile Sale? Socotiți și voi că nu e greu să vedeți Adevărul și darul de sus... dar pentru aceasta trebuie smerenie și umilință de Duh și nu semeție vicleană născocitivă ca să iasă așa cum vrea nenia și tanti grijania... Nu așa!

[vsovivi]

- De asemenea, mai există şi alţi “preoţi obişnuiţi”, care nu sunt simultan şi “episcopi” : “preotul” Irineu Tărcuţă (cumnat cu Mihaela Tărcuţă), “preotul” Ionică Ţurloi şi “preotul” Georgică Nicolae. Ei au fost hirotoniţi în taină, în chip neoficial, de către cei trei “preoţi-episcopi” (Ilie, Spiridon şi Neculai ). După aceea, ei au fost de regulă folosiţi tot în taină, pentru activităţi pastorale curente, de uzură, în timp ce aşa-zisa “troiţă”, tripleta Ilie-Spiridon-Neculai, era conservată pentru sărbătorile mari sau pentru activităţi publice cu caracter aparte, spectaculos, în care ei apăreau ca persoane oficiale, reprezentative către exterior. În prezent şi aceşti “preoţi obişnuiţi” sunt traşi pe linie moartă de către lideri: Irineu ca fiind “necorespunzător”( deoarece, considerându-se membru al familiei, s-a îngâmfat şi a devenit lipsit de obedienţă faţă de lideri); Ionică, deoarece a lăsat totul baltă şi a fugit la casa părintească ( fiind dezgustat de prea multe nereguli şi fariseism în care era obligat să se amestece); Georgică, deoarece din cauza relelor tratamente la care a fost supus, i-au apărut dintr-o dată grave probleme psihice (care au necesitat apoi tratament îndelungat şi internări repetate).

Cu ghilimeaua și ironia iar ne cam furgăsim pălăria.

Păi unde nu apare mândria și îngâmfarea? Ori BORoblemele la Tărtăcuță? Firește, doar la cei care ascultă și se smeresc și... firește... iubesc și cred cu Adevărat... căci cei ce au minteresul duhului minciunii măririi de sine... e nefiresc să le apară tot felul de probleme la minteres dar le apar, nu numai văzute ci și nevăzute care or să se arate abea la seceriș, la culesul roadelor... păpământului... să vezi atunci ce fructe pline cu viermi au făcut unii, și iar o să se mire îngerii întrebând:„ -au doară n-ai pus sămânță bună în arie?” iar Domnul o să le răspundă: „-nu smulgeți încă, mai lăsați, lăsați să mai crească împreună până la vremea secerișului ca nu cumva smulgând neghina sădită de un vrăjmaș, de un om rău, să tragă după sine și grâul, ci mai bine nu mai mâncați din aluatul fariseilor și saducheilor, că ăla chiar dacă e făcut numai din făinuță din aia albă iată că e toxic și otrăvitor, fiindcă ei spun dar nu fac, și nu se știe cum pot spune în timp ce în inima lor este răutatea, căci din preaplinul inimii vorbește gura” (ceva de genul ăsta ar fi răspuns Domnul)

- Atragerea, într-o primă fază, a unor ierarhi din BOR (ex: episcopul Irineu Bistriţeanul), şi a unor preoţi din Târgovişte şi Bucureşti, pentru o legitimare “ortodoxă” a mişcării. Ulterior, atât episcopul Irineu cât şi preoţii simpatizanţi au retractat această legătură cu NIP. Chiar şi unii preoţi din interiorul mişcării au retractat, părăsind “lucrarea” ( ex: preotul Ştefan Gândiceanu din Bucureşti, preotul Irineu Tărcuţă din Târgovişte, preotul Ionică Ţurloi din Pucioasa). În faza care a urmat imediat după declanşarea conflictului deschis cu BOR ( ianuarie 1993), liderii mişcării au impus adepţilor lor ruperea oricărei legături canonice cu ierarhia recunoscută a BOR, inclusiv cu ierarhul Irineu, şi refuzul unei ascultări pe linie mânăstirească, deşi liderii se declară în continuare vieţuitori ai “Mânăstirii NIP”.

„La plăcinte înainte; la război înapoi”, sau cum zicea poetul neamului, Eminescu:

„Glossă
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu aseaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limba
Recea cumpan-a gândirii
Înspre clipa ce se schimba
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.

Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.

Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Între dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.

De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.

Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine. „

Dar nu e clar ce s-a pus la cale? Păi prin abuz de putere, lupul răpitor îmbrăcat în haină sfântă, viclean cucernică, a încercat să cucerească, pardon să răpească adică să fure ce era al Lui Dumnezeu, dăruit de El credincioșilor Săi, adică se voia prin autorități să-și instaleze pe niște călugări aserviți care să le scoată definitiv din cap fumurile și proorociile de la Dumnezeu tuturor celor refrectari... deci Pisikaa împreună cu autoritățile emanate ale vremii au încercat și i-a și obligat pe toți să se lepede de Cuvântul lui Dumnezeu și de darul proorociei, urmând a le confisca toate lucrurile și trecându-le în subordinea cineștie a cui, a BISERICII, a ierarhului locului, a unei mănăstiri, găseau ei ceva „bun de tot”. Deci a fost pusă la cale o abdicare forțată a liderilor, implementată exact așa cum a pățit-o și regele Mihai după ce i-a bătut pe naziști până aproape de Germania, deci au șantajat și amenințat și obligat, și așa a pățit-o și arh. Irineu Bistrițeanul și toți ceilalți după ce au răbdat până la martiraj toată prigoana proeltcultistă cu pieptul înainte și capul la Dumnezeu; Și ce era să facă dacă maimarii...? Să țină de funcții și ranguri? Păi „au părăsit țara”, că altfel ar fi fost exterminați studenții regaliști și chiar și după aia toți au fost trecuți pe linie moartă și nu li s-a mai dat voie să intre în țara lor, din ispismă și invidie. Pentru că de ce au crezut în Dumnezeu răbdând și nesupunându-se fiarei roșii, că de ce au primit darul, ascultarea de Înțelepciunea Mântuirii venită prin Cuvântul lui Dumnezeu din nou pe pământ ca să regăsească pe oaia rătăcită și rătăcitoareoare... Păi se puseseră unii stăpâni alături de Pisiskaa pe oile Domnului și voiau ca toate toate să fie ale lor, numai... și voiau să le păstorească numai și numai pentru ei înșiși. Ceva de genul ăsta, că procesul calomnios făcut ca la partid, terminat cu angajamente și șantaje și amenințări, de ăla nu se mai spune nimic, s-a trecut la lucruri uitate, nesemnificative, dosare ce nu e voie a se deschide, așa ca și alea de la revoluție. E trecut pe linie moartă și e acoperit cu nisisip. Dar tot degeaba fiindcă putreziciunea se întinde ca și în brâul uscat al lui Ieremia băgat în stâncă, și mirosul apare și iar apare, și până nu se rupe pisisikaa în două, tot va apare la nesfârșit puteroareaoare... Iar după ce vor rupe Pisisika s-ar putea ca unii să meargă cu Domnul iar alții să rămâie cu câte o bucată din Pisikaa cea neagră.

continuarea mai jos

[vsovivi]

- Angrenarea premeditată în această mişcare a unor artişti de marcă (sculptorii Marian Zidaru şi Victoria Zidaru, naistul Gheorghe Zamfir, soliştii Grigore Leşe şi Maria Leşe, toboşarul Ovidiu Lipan-Ţăndărică), adică acele personalităţi care să confere prin numele şi faima lor credibilitate şi interes sporit din partea maselor de curioşi către această inovaţie pseudo-religioasă autointitulată NIP.

Se vede cum se aruncă expre și se repetă apoi în stil pavlovisatan cuvântul INOVAȚIE pentru trimiterea înţelesului viclean reyultat în domeniul ereziilor, adică este acuzat tocmai Domnul că El a născocit minciuni și acum la fel cum a fost cu 2000 de ani în urmă sau pe vremea fiecărui prooroc de al Său; Păi cum se poate atunci ca multe din „minciunile proorocite” s-au cam împlinit? Cum se poate să fi proorocit exact ceea ce s-a şi întâmplat? Nu de la sine fireşte ci cu participarea celor credincioşi, dar dacă nu vor să creadă atunci tot se împlineşte câte ceva, dar tu nu te mai bucuri. Deci Inovaţie la care adugă ei cuvântul PSEUDO atașat de Religioasă și culminează cu AUTODENUMIREA de NIP, astea în subsidiar căci accentul e pus pe marile personalități care ar fi trebuit să confere faimă. Deci iată se susține că Domnul are nevoie de reclamă făcută de artiști... Și se începe cu acel cuvânt ce te pune în culpă căci o ai săvârșit-o PREMEDITATĂ această ANGRENARE...

Căci problema era la masele de curioși.

Deci iată că se pune problema în numele maselor de curioși, în numele poborului, deci iată cum cineva, de frică, să nu-și piardă ... ce oare? Ar fi astupat toţi ochișorii și urechiușele maselor de curioși.

Şi dacă e acuzație de conspirație, unde e banul? Cum adică ei artiștii, au făcut munca asta murdară și pe degeaba și au mai și contribuit la faimă și au dat tot ei până și bani? Da! deci iată cum i-au scos pe artiștii, unii dintre cei mai mari, cum ar fi tot ei niște fraieri, adică tot ei sunt fraieri fraieriți de niște țărani români credincioşi, ei care au fost prin toată gLumea prin mijlocul tuturor lupilor îmbrăcaţi în fel şi chip... Şi iată cum au fost fraieriți artiștii care nu-ți cântă pe gratis nici dacă le dai ceva... Păi nu se vede foarte clar că pe artiști nu ai fi avut cum să-i fraierești ci e pura lor CREDINȚĂ? Nu se vede? Credinţă... care trebuia, fireşte, transformată în mocirlă de către „băieții buni”, da da, „buni de tot”.

Deci ce interes aveau artiștii ca să facă afacerea prozelit murdară? Ce primeau ei în schimb din moment ce ei sincer și fără plată au crezut și au mărturisit tuturor? S-a făcut vre-o afacere culpabilă premeditată? Unde sunt dovezile și argumentele? S-au plătit artiștii cu ceva ca să aducă prozeliți? Păi ei au dat și bani au făcut și reclamă, au și mărturisit pe Dumnezeu pe degeaba?

Și-au agonisit o comoară în Ceruri și I-a iubit Domnul și pe ei căci au crezut Adevărul. Nimic mai simplu.

Totodată, unii dintre aceşti artişti au mai fost şi spoliaţi de către liderii sectei cu sume de bani colosale, preluate din câştigurile lor personale, de ordinul a sute de mii de dolari, sub forma unor “donaţii benevole”, făcute în numele “ajutorului dat coborârii Cuvântului lui Dumnezeu pe pământ”.

Aici se scoate din joben exact ca un iepuraș alb sau din teancul de cărți dejoc direct un jolijoker, adică frumosul cuvânt: SPOLIEREA artiștilor; adică vai ce victime, ce fraieri, că și-au donat din averea lor Lui Dumnezeu.

Poate așa credeți voi și despre sfinții care după ce au vândut tot ce aveau și au împărțit săracilor sau au pus la picioarele sfinților agoniseala lor pentru viaţa de obşte, voi ziceți că iată au fost spoliați de cei ce făceau împărţelile că doar cine-mparte parte-şi face. Şi dacă ştiţi că e aşa atunci pentru ce mai judecaţi?

Păi a fi spoliat înseamnă când te înșală cineva într-un interes al tău profitând de naivitate și credulitate, adică mergi să-ți cumperi o mașină din piață și te uiți la ea, e frumoasă dar când ajungi acasă vezi că e coaptă, adică plină de rugină pe sub vopsea şi motorul e ars, sau mergi să-ți cumperi un apartament și apoi constați că nu-l mai poți întăbula că deja e întăbulat pe altul... Dar artiștii ce interes au avut de au fost spoliați? Interesul de a dona săracilor, de a face reclamă benevol și interesul de a mărturisi pe Dumnezeu? Păi cine îi putea opri ca să facă toate astea? Să slujească ei prin ocupaţiunea lor artistică. Și cum te poate spolia cineva dacă tu ai interesul de a sluji, de a mărturisi, de a trăi prin cântec și joc pe Dumnezeu?

Păi cineva se temea că erau spoliate masele de curioși adică puteau fi scoși din hipnoza lui Pisikaa emanată și au înscenat o mică mineriadă.

Dar, rând pe rând, toţi aceşti artişti creduli şi-au dat seama de înşelăciunea în care au fost târâţi şi i-au părăsit cu dezamăgire şi dezgust pe liderii sectei.

Iată victimele, iată vinovații. Iată argumentul... părăsirea SECTEI. Deci cuvântul viclean e cuvântul sectă și minteresul cu care este folosit. Păi artiștii nu vroiau să devină trăitori în Sfânta Cetate, deci nu vi se pare normal să plece la un momentdat fiecare la casa lui? Dar efectul scontat este deygustul; şi cine sunt cei care nu rdică piatra şi nu se aliază la plăcerile dezgustului? Nu că e foarte plin de „gust” dezgustul? Dispreţul ca mierea amestecată cu fierea față de fiii lui Dumnezeu. „Dacă pe Mine m-au... dacă pomului verde dar atunci celor uscați, deci nu este sluga mai mare ca Stăpânul ei”, și la ce vă așteptați? La medalii?

Chiar şi artiştii Zidaru, care au fost ani de zile promovaţi cu vicleşug în poziţia cea mai din faţă, ca şi când ei ar fi fost adevăraţii lideri ai sectei, au descoperit într-un târziu că au fost manipulaţi şi s-au dezis definitiv de această înşelăciune a secolului.

Și se ajunge la Zidaru, și se zice că au fost promovați cu vicleșug, păi unde au fost promovați și care era vicleșugul? Și în ce a constat manipularea? Că nemulțumirea este bine exploatată de cel rău și ea duce cu siguranță la dezbinare? Nu e nimic nou sub soare, dar de ce dacă și ei au plecat ca și ceilalți artiști, dar firește că din cu totul alte motive deci de necomparat situațiile căci ei au fost trăitori ai sfintei Cetăți, se bucură cel rău concluzionând : s-au dezis DEFINITIV de această ÎNȘELĂCIUNE A SECOLULUI; Păi cum s-au dezis definitiv dacă doar s-au mutat de acolo probabil din interes artistic, voiau să-și urmeze mai mult chemarea artistică, și cum definitiv dacă au mai trecut din când în când pe acolo? Probail totuși dorul de Dumnezeu a mai puternic decât chemarea artistică. Deci cine manipulează și cine a stat de vorbă cu soții Zidaru ca să afle nemulțumirile și motivele mutării lor? Sau poate ei sărmanii își închipuiau ca fiind mai importanți sau că au muncit mai mult vor primii mai mult, dar pentru un dinar au fost tocmiți și un dinar au primit și ultimii sosiți la fel ca primii sosiți deci cine judecă strâmb bunătatea Domnului? Carele cu un dinar a plătit şi pe cei din urmă, tot aşa ca pe cei dintâi.

Deci nemulţumitului i se ia darul sau şi-l pierde singur şi se bucură diavolul, nu Dumnezeu, în niciântr-un caz.

[vsovivi]

- Scrierea unei cărţi necanonice, considerată de către adepţi un fel de catehism pseudo-ortodox, dar care în realitate este un amalgam de ficţiuni intitulate “eseuri”, împănate de erezii, sub titlul “Quo vadis, Ecclesia?”.

Păi ghilimele pironice și împăunarea cu vedere de paie, numite savant erezii, cu accese de numulțumire iresponsabilă, vă fac vouă viața mai agreabilă?

„Și vă distrați prin bărcuțele voastre pline cu mickiduți ce vin și pleacă și cântă și danseză și se distrează căci sunt istractivi și special pregătiți ca să meargă să se distreze... Iată, ei se duc pe ape, care-ncotro, și se vede o proorociță care se distrează și ea dar vine un val și se răstoarnă barca și dracul râde. „ (ceva din memorie)

Păi dacă Daniela nu și-a mai plinit proorocia, atunci a făcut-o Nicodim, care a venit noaptea la Hristos de frica iudeilor și a scris ziua și tot ce ziua scria noaptea se surpa... pâna a venit și Ana... Ana Blandiana poeata și au pus-o și pe ea în ziduri. Sau poate v-ați gândit la Ana și Caiafa. Că i-au betonat pe ei în fundație? Ca să țină? Păi din pricina lor s-a surpat templul cel vechi din Ierusalimul pătimirii Domnului, deci cum putea să-i bage pe ei la temelie ca să ție?

Deşi această carte, extrem de eterogenă, pare a fi scrisă de către un autor colectiv, ea apare pe copertă ca având drept autor un personaj fictiv, cu numele “părintele Nicodim”. Acest personaj “părintele Nicodim” nu există în realitate, totul fiind o înscenare şi o minciună, menită să dea credibilitate ereziilor lor. S-a procedat astfel, deoarece de sub masca anonimatului putea fi trădată fără scrupule pretinsa lor loialitate faţă de Biserica-mamă, căci doar aşa au îndrăznit ei să aducă grave acuzaţii ierarhilor BOR, pentru a crea neîncredere şi destabilizare în sânul enoriaşilor Bisericii majoritare. Numele aşa-zisului “Nicodim” nu pare a fi fost ales la întâmplare, ci aminteşte de acel Nicodim care a venit noaptea pe furiş la Mântuitorul, fiind hotărât să-i trădeze pe farisei şi pe cărturari. Sub acest nume-fantomă, de “părinte”-trădător, pe care nu l-a văzut nimeni vreodată, se acoperă şi corespondenţa lor electronică ( email: parintelenicodim@gmail.com).

Păi cum să fi fost Nicodim cel din vechime trădător dacă el i-a ținut partea înaintea Sinedriului și s-a făcut și el ucenic și era ucenic în taină al Domnului? Iar dacă este trecut acolo la autori un anume Nicodim, de ce se presupune că e o persoană închipuită, un erou de desen animat? Nu orice artist are un pseudonim? Dar fiindcă nu l-au trădat, cine era autorul cu pricina, atunci și-au spus ei, că sigur nu există o persoană reală, deci iată că securitatea mai dă și rateuri din când în când. Dar parcă s-a aflat totuși până la urmă că chiar a existat cineva cu acest Nume Creștin. Deci securitatea nu a murit, trăiască securitatea. Și ce ne-am face fără spioni și informatori? Deci acest părinte Nicodim a scris el ceva, dar nu e important cine era el defapt ci dacă ce se scria acolo era Adevărat...

sau pentru ce vă interesează cine era acest Nicodim dacă și așa voi nu citiți ce a dăruit spre a fi scris Însuși Dumnezeu?

Deci ce curiozitate bolnavă vă mănâncă? Dar și unde anume vă mîncă ea, contează... Că și pe filisteni îi mânca și nu știau de la ce anume. Că de la un furt banal doar nu te apucă mâncărimea... pe unii da, că nu se lecuiesc și iar îi mănăncă palmele, că fac bube-n palme, ca să mai puie ei mâna pe câte ceva... păi de ce vrei să pui mâinele pe părintele Nicodim? Vrei să te binecuvintezi sau să-ți scrie și ție o carte? Păi da, că mai nou așa se scriu toate cărțile și toate tratatele și toate doctoratele... Ce contază, bină că nia Jan încă mai boxează.

Urmează și concluzia, aia pe care trebuia musai și musai să ne-o însușim ca să știm cum să ne apărăm de viespile sectare, doar că unii nu prea știu deosebi albinele de viespi, pâi primul indiciu e că viespea mâncă carne, și mai ales din carnea fratelui:

- Intoxicarea adepţilor sectei cu o teorie existenţială alambicată, care împleteşte până la refuz terapia sacrului cu terapia fricii, şi a cărei rezultantă este angoasa unei iminente catastrofe apocaliptice, din care nu vor scăpa decât “cei aleşi”. Aceştia sunt aleşi după criterii care converg spre o supravenerare a liderilor, în persoana cărora se reflectă întrupată voinţa Fiinţei Divine, care se materializează în Cuvânt. Adepţii sunt complexaţi în permanenţă de o frică paralizantă, care le spală creierele şi îi împiedică să se manifeste uman şi raţional. Dimpotrivă, cei care reuşesc totuşi să se se smulgă din “pânza de păianjen” ţesută de către cei doi lideri apocaliptici (Mihaela Tărcuţă şi Neculai Nedelcu) sunt ameninţaţi cu blesteme şi nenorociri chiar de către aceşti doi “prooroci”, care se cred a fi “aleşii Domnului”, cei “doi măslini” şi “cele două sfeşnice”, din gura cărora iese foc şi pucioasă, “care mistuieşte pe vrăjmaşii lor” (Apoc. 11, 3-12).

Deci neghina zice grâului că el îi neghină și că de ce-l întoxică pe pământ, pe celălalt spic, adică pe adept,deci iată cum neghiniță sau neghinoiul sau pe neghinoiul-mușuroiul plin de furnici cu aripi ce se strecoară, trage semnale de alarmă plângând pentru mântuirea adepților, că cică au fost întoxicați. Și cum cheamă el, neghiniță, cum cheamă el la trezire:

Intoxicarea adepţilor sectei cu o teorie existenţială alambicată, care împleteşte până la refuz terapia sacrului cu terapia fricii, şi a cărei rezultantă este angoasa unei iminente catastrofe apocaliptice, din care nu vor scăpa decât “cei aleşi”.

Pare că neghiniță încercând să citească din Cuvântul lui Dumnezeu, neputincios fiind a face roade bune, iată ce trăire a avut, i se pare că s-a întoxicat, păi s-a întoxicat de la păcatele făcute, de acolo l-a apucat frica și i-a rezultat angoasa așteptându-se la iminenta catastrofă apocaliptică încercând el „sărmanul” neghiniță să se liniștească, zicând că cititul i-a produs toximfecție. Și știindu-se că nu e printre aleși, că n-are cum, nu vrea, nu poate, nu crede, atunci iar a pus ghilimelele: „cei aleși”.

Trecând astfel la teoria rasistă și aruncând cu naziști și imperialiști și șovini și fredonând și înfierând antisemitismul direct înaintea Celui ce i-a cercuit înainte în carne și apoi la învârtoșarea inimii lor ca să nu-și mai întărească cerbicea. Deci iar nu e bine dacă vine Cineva și scoate oi din baaltă și începe să le dea lucrare de a alege ele grâul de neghina din inima lor așa încât neghina s-o scoată afară. Nu se poate, cică e rasism.

Și cum orice rasism e condus de niște dictatori, așa ca Hitler și ca Stalin sau Musolinii sau Ceaușescu, iată că problema ridicată este ca nu cumva să lase ei să li se închine cineva liderilor și nu lui Dumnezeu... deci suntem treziți și alarmați ca nu cumva să ne închinăm liderilor. Păi după 70 de ani de temenele făcute la Pisikaa, cu ce tupeu poate să vină cineva ca să oprească pe altul să se închine la cine vrea el? Nu e cam mare fățărnicia? Nu e preamult ca să tragi pisikaa de coadă ca să înceapă ea să urle ca din gură de șarpe exact ca sirena lui Roaită alarmând că iată cineva nu mai vrea să ți se închine ție care te închinai și te închini la pisikaa neagră mai veche sau la aia emanată ci iată ereticii și iată săracii adepți ce mare greșală fac ei că vor să se închine la proorocii aleși de Dumnezeu?

Păi nu l-a făcut Domnul pe Moise să fie Dumnezeu pentru Aaron, și pe Aaron să fie Dumnezeu pentru pobor și pe pobor Dumnezeu pentru egipet și sodoma și gomora? Cum deci atunci să nu se închine cineva la proorocii Lui Dumnezeu? Dar pe voi nu de închinare vă doare ci că nu i-ați ales voi, păi omul nu poate să aleagă așa ca Domnul, așa că nu vă întristați, ci omul merge ca oile pământești după lupii răpitori îmbrăcați în haine de sfințișori, deci de aceea trebuie să vă deveniți oi Cerești ca să-L cunoașteți pe Păstor și să nu mai rătăciți niciodată căci Păstorul pe niciunul pe care Tatăl îl mână spre El, cu siguranță nu-L va pierde iar la sfârșit îl va învia în viața veșnică.

Aceştia sunt aleşi după criterii care converg spre o supravenerare a liderilor, în persoana cărora se reflectă întrupată voinţa Fiinţei Divine, care se materializează în Cuvânt. Adepţii sunt complexaţi în permanenţă de o frică paralizantă, care le spală creierele şi îi împiedică să se manifeste uman şi raţional. Dimpotrivă, cei care reuşesc totuşi să se se smulgă din “pânza de păianjen” ţesută de către cei doi lideri apocaliptici (Mihaela Tărcuţă şi Neculai Nedelcu) sunt ameninţaţi cu blesteme şi nenorociri chiar de către aceşti doi “prooroci”, care se cred a fi “aleşii Domnului”, cei “doi măslini” şi “cele două sfeşnice”, din gura cărora iese foc şi pucioasă, “care mistuieşte pe vrăjmaşii lor” (Apoc. 11, 3-12).

Păi așa și trebuie, spălați-vă creierele și le reformatați cu Cuvântul lui Dumnezeu până mai aveți vreme ca nu cumva să vă manifestați normal și rațional ci iubitor și duhovnicește. Și aveți grijă că altfel, dacă prin frică nu vă spălați bine de tot atunci nemulțumirile or să vă smulgă din plasa liderilor pucioși, din sacoșa lor, din sacul de pe spinarea lor și o să săriți în pânza de paianjen a viermilor de mătase, care or să vă pună, cot la cot cu ei, ca printr-un limbaj meșteșugit și bine ticluit și folosind cuvinte cheie să lepădați definitiv Adevărul îmbrățișând cu brațele deschise minciunica...

Deci nu stați ci formatați și spălați, formatați și spălați, că fără spălătură gastrică nu scăpați de toxinfecția acumulată de la virujul împreună cu care o să jubilați sperând în jubileul ăla mare și plin de distracții și plăceri, căci și cine privește la o femeie ca s-o poftească a și săvârșit păcatul și adulterul în inima lui... Deci e vorba de focalizare și jubilare.