COPACUL CUNOSTINTEI binelui si raului.

[gavriil]

Tu arati ce sa intimplat dupa ce Adam si Eva au facut pasul spre a cunoaste binele si raul.
Binele si raul este departe de DUMNEZEU de asta lea spus DUMNEZEU ce o sa pateasca de acum in colo pentru ca au ales cunostinta.

Cunostinta poate duce la rau sau la bine dar la iubire nu se poate ajunge prin cunostinte.Uitate la un copil el nu are cunostinta dar e plin de iubire pentru ca e aproape de DUMNEZEU dar cind intervine cunostinta in el se departeaza de DUMNEZEU.

[Doriana]

În prealabil postat de izotaurel

Unde vezi iubirea din pasajul urmator ?
16. Iar femeii i-a zis: "Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni".
17. Iar lui Adam i-a zis: "Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: "Să nu mănânci", blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!
18. Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului!
19. În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce".

Buna, Aurel! E bine ca mai pui astfel de intrebari, caci crestinul trebuie sa mai si gandeasca si sa-si asume orice aspect legat de credinta lui, nu numai ce ii place.

Cand Dumnezeu a creat lumea a creat-o dupa anumite legi care nu se pot schimba. A creat legea gravitatiei, si , pana azi, tot ce arunci cade in jos. A creat legea liberului arbitru ca orice fiinta sa fie libera sa-si aleaga calea. A creat de asemenea si legea semanatului si secerisului, conform careia orice actiune creaza consecinte bune sau rele, direct propirtionale cu importanta acelei actiuni. Aceste consecinte actioneaza ca niste indicatoare pe drum, aratand omului pe ce cale merge. In fata lor omul are doua posibilitati: ori i se scarbeste de raul facut si se intoarce la Dumnezeu unde e in siguranta, ori continua din rau in mai rau, departandu-se din ce in ce mai mult pana ajunge la polul opus.

Cand Dumnezeu a rostit aceste blesteme nu a facut-o pentruca atunci ii venisera in minte. El pur si simplu i-a informat asupra consecintelor determinate de muscatul din fruct [orice o fi insemnat asta], conform legilor dupa care fusese creat universul. Insa in momentul in care a rostit aceste blesteme a creat si calea de rascumparare:

"Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”.

Sarpele e satan iar samanta femeii e Iisus, care a zdrobit capul sarpelui pe cruce.

Pe de alta parte, Dumnezeu este extrem de bun, este insasi bunatatea. Dar este si foc mistuitor in raport cu pacatul. De ce? Pentru ca sfintenia si pacatul sunt poli diametral opusi, iar cand pacatul este pus langa sfintenia lui Dumnezeu, contrastul este atat de mare incat pacatul este ars. E ca si cum soarele ar topi gheata, distrugand-o, sau cum lumina ar imprastia intunericul, nimicindu-l. Nu-l nimiceste pentru ca ar avea ura pe el ( ) ci doar pentru faptul ca straluceste si umple tot spatiul. De aceea omul trebuie sa se asigure ca si-a lasat pacatele la cruce si nu mai pacatuieste daca vrea sa-L vada pe Dumnezeu.

[Danut7]

Adam cunostea binele si raul la nivel intelectual dinainte sa manance din pom.A fost inzestrat cu ratiune si intelect de Dumnezeu.Dumnezeu insusi i-a poruncit lui Adam sa nu manance din pom, ba mai mult i-a si spus ca va muri in ziua in care va manca.Dumnezeu i-a aratat lui Adam 'legea' neascultarii.Cea care nu pricinuieste spre viata, ci da moarte.I-a dat indrumare si i-a aratat legea ascultarii si neascultarii, prin acel pom 'al cunostiintei binelui si raului'.Scriptura ne arata si intelepciunea lui Adam, dupa ce ne informeaza de 'legea' pe care i-a dat-o Dumnezeu cu privire la pom.Ne arata cum el[Adam] a dat nume tuturor animalelor, si dupa ce Dumnezeu a facut trup din coasta sa, el[Adam] a numit femeia,intelegand si aratand in acelasi timp si scopul ei, acela al unirii cu barbatul.Vezi cat de inzestrat era Adam cu ratiune si intelepciune.Inca nu era murdarita imaginea lui Dumnezeu in om, chipul Sau.Inca nu era cazut omul din har, ci era intr-o stare harica.Imaginea lui Dumnezeu a inceput sa se murdareasca dupa caderea lui Adam in pacat, din ce in ce mai mult, instrainandu-se de Dumnezeu, prin inmultirea faradelegii.Insa la inceput nu era asa.Cunostiinta de Dumnezeu era foarte mare, sa nu uitam ca [Adam] putea sa stea in prezenta lui Dumnezeu si sa comunice cu El, pana la un moment dat.Ori acest lucru nu era putin.Omul[Adam] era aproape de Dumnezeu.El s-a instrainat dupa caderea in pacat.Deci primul om a fost inzestrat cu intelepciune si discernamant de catre Dumnezeu cat pentru toti oamenii putem zice, pentru ca avea sa devina parinte al omenirii.Omul cunostea raul, la nivel intelectual, virtual, insa nu l-a cunoscut l-a nivel experimental si nu a luat parte din el, pana cand nu a mancat din pom si nu s-a abatut de la cuvintele lui Dumnezeu.Pomul acela a fost sadit de Dumnezeu pentru a-i arata lui Adam legea binelui care sta in ascultarea de Dumnezeu si legea raului care sta in neascultarea de Dumnezeu si spre a incerca ascultarea omului[Adam].Vedem ca frumos spune Scriptura, ca Dumnezeu este credincios si drept si nu va ingadui sa fim incercati peste masura noastra.La fel a facut si cu Adam.Nu a ingaduit sa fie incercat peste masura si i-a pus la dispozitie ceea ce avea nevoie ca sa treaca peste aceasta incercare si sa lupte impotriva ispitei.


Raul exista atunci prin sarpe,prin care a si intrat... Si Scriptura zice :"sarpele cel mai viclean" si "Raul de la cel rau vine".Raul acesta insa nu a existat de la inceput, raul nu are esenta in sine, raul este o boala si o pervertire a binelui.Posibilitatea raului a existat virtual prin lipsa binelui, printr-o incetare de a face binele si o impotrivire si denaturare a ceea ce este bun.Insa natura si esenta tuturor lucrurilor este buna.


Moartea aceasta la care se referea Dumnezeu, era in primul rand moartea sufleteasca.Acesta este si intelesul primar al mortii, moartea spirituala.Adam a murit in ziua cand a incalcat porunca lui Dumnezeu si a descoperit ca e gol.Goliciunea aceasta reprezenta caderea din har...Moartea sufleteasca.. A descoperit Adam ca e gol,s-a temut si s-a ascuns de Dumnezeu.

Apoi Dumnezeu a pus straja catre pomul vietii, tocmai pentru ca aceasta stare a omului sa nu devina vesnica si sa dainuiasca in om in nemurire.

Si pentru binele omenirii, Dumnezeu a facut oamenilor haine ca sa le acopere goliciunea, si l-a stramutat pe om din prezenta Sa, pentru ca prezenta lui Dumnezeu pentru Adam a devenit o povara dupa ce a pacatuit.Le-a facut haine de piele si i-a acoperit, ne-a dat moartea trupeasca spre binefacerea noastra.



"Moartea sufletească este cu totul rea; ea nu are nimic bun. Moartea
trupească însă are unele foloase pentru starea de cădere instituită de
păcatul strămoşesc. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Chiar dacă
păcatul a adus moartea pe acest pământ, Dumnezeu o pune în slujba
noastră, ca să ne fie de folos"57; moartea e mai curând „o binefacere, decât
o pedeapsă" şi arată din partea lui Dumnezeu mai degrabă „purtare de
grijă, decât mânie."58
Intr-adevăr, dacă omul mort sufleteşte n-ar fi murit şi cu trupul, ar fi
avut parte de necazuri mari şi nenumărate.
Mai întâi de toate, obişnuinţa cu starea sa păcătoasă 1-ar fi făcut
delăsător, în vreme ce, ameninţat de moarte şi neştiind când îi va suna
ceasul, începe să cugete la mărginirea acestei vieţi şi să se gătească
pentru viaţa ce va să fie, cu vie simţire duhovnicească şi neîntârziată
căinţă.
Apoi, nemurirea 1-ar fi împins la trufie, iar înşelătoarea făgăduinţă a
ispititorului: „Veţi fi ca Dumnezeu!", i-ar fi părut a fi deplin adevărată. Fiind
însă silit să se întoarcă în pământul din care a fost luat, cunoaşte micimea,
slăbiciunea şi nimicnicia de care are parte făptura lipsită de harul lui
Dumnezeu, şi se smereşte.59
Dacă n-ar fi moartea, după cum spune Sfantul Ioan Gură de Aur, „ar
fi nespus de iubite trupurile şi cea mai mare parte dintre oameni nu s-ar
mai îngriji de nimic altceva decât de trupuri, facându-se încă şi mai
trupeşti şi mai îngroşaţi."60
Mai mult încă: lipsa morţii ar fi înveşnicit căderea omului. Astfel,
Sfântul Vasile cel Mare spune că Dumnezeu „n-a împiedicat destrămarea
noastră, pentru ca să nu rămânem pururi neputincioşi şi slabi."61
Acestea sunt foloasele morţii cât priveşte trupul. Căci, după cum spune
Sfântul Ioan Gură de Aur, nu trebuie să ne tânguim că trupul putrezeşte, ci
„atunci ar trebui să plângem, când trupul ar rămâne pentru totdeauna în
această nenorocită stare de acum"62, însă „moartea nu nimiceşte numai
trupul, ci şi stricăciunea lui"; moartea înseamnă „nimicirea pe vecie a
stricăciunii"63; îngăduind moartea, Dumnezeu pregăteşte astfel, în chip
proniator, restaurarea prin Hristos a stării din rai şi chiar a unei stări mai
înalte, în care omul va fi pururi nestricăcios şi nepieritor64, căci, după
cuvântul Domnului, grăuntele trebuie să moară ca să aducă roadă (cf. In.
12, 24; l Cor. 15,35-44).
Dar moartea trupului e folositoare şi pentru suflet. Mulţi Sfinţi Părinţi
spun că moartea a împiedicat „răul să fie nemuritor"65. O dată cu moartea,
moare şi păcatul. Sfântul Ioan Gură de Aur arată cum, prin înţelepciunea
lui Dumnezeu, odrasla îşi ucide maica, căci: „moartea s-a născut din păcat,
dar a mâncat păcatul"66. Sfântul Maxim Mărturisitorul, la rândul său, spune
că pentru omul căzut moartea este o formă de eliberare providenţială şi
că, paradoxal, ea contribuie la menţinerea lui ca om, pentru că altfel
„puterea sufletului s-ar fi mişcat veşnic în chip potrivnic firii, ceea ce ar fi
însemnat nu doar cel mai mare rău şi pierderea vădită a calităţii de om, ci
încă şi negarea limpede a bunătăţii dumnezeieşti."67 Tot el spune că
Dumnezeu a îngăduit moartea, „socotind că nu e bine ca omul, care şi-a
înrăit voia liberă, să aibă o fire nemuritoare."68
Pe scurt, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Sfârşitul
vieţii acesteia de aici socotesc că nu e drept să se numească moarte, ci
izbăvire de moarte şi despărţire de stricăciune şi slobozire din robie şi
încetarea tulburării şi oprirea războaielor şi risipirea întunericului şi odihna
de osteneli şi liniştirea fierberii şi acoperirea ruşinii şi scăparea de patimi şi
nimicirea păcatului şi, ca să spun pe scurt, hotarul tuturor relelor."

Citat din cartea 'Credinta Ortodoxa despre viata de dupa moarte'.

[gabriela8]

În prealabil postat de gavriil

Binele si raul pe care la pus DUMNEZEU in acest pom la pus ca omul sa nu se atinga de el.
Raul exista inainte de a crea DUMNEZEU acest pom?

Raul poate ca exista intrucat caderea ingerilor nu se stie cand a avut loc cu exactitate dar se stie ca diavolul a ispitit-o pe Eva sa manance din pomul oprit si dandu-i lui Adam s-au facut calcatori ai poruncii divine prin neascultare!
Deci cand Dumnezeu a dat porunca exista si raul...

[Sf.Asteapta]

În prealabil postat de o_tzaranca

,,Eva a vrut sa devina savanta cand a muscat din pomul cunostintei.,,

Ca Ceauseasca si iata cum a sfarsit .......

Acum lasand gluma la o parte Ei au fost curiosi si nimic mai mult (Cum spune un proverb..Curiozitatea omoara pisica)


Dar intrebarea mea (prosteasca)este! De ce era necera existenta acelui pom in Rai ,Dumnezeu stiind ca omul este nestiitor si poate cadea in prapastie foarte usor? Este ca si cand ai lasa un copil in preajma unui sarpe , stiind ca acel copil nu are cunoasterea de a se apara ....


PAREREA MEA ESTE CA DUMNEZEU SI-A INCERCAT INGERII SI NU PE OAMENI

[eodor nastasa]

Parerea mea este ca, se cunoaste cu varf si indesat ca madame Eva, a muscat din maru' cu pricina, si mai apoi, l-a "imbrobodit" pe mosiu Adam, da, da, se vede si din avionu' bucuresti-moskva...forumu' nostru...

[cristiboss56]

În prealabil postat de eodor nastasa

Parerea mea este ca, se cunoaste cu varf si indesat ca madame Eva, a muscat din maru' cu pricina, si mai apoi, l-a "imbrobodit" pe mosiu Adam, da, da, se vede si din avionu' bucuresti-moskva...forumu' nostru...

De cunoscut , cunoaştem , dar mâncăm la mere din greu , îndemnând şi pe alţii să facă o astfel de "dietă" păcătoasă !

[eodor nastasa]

În prealabil postat de cristiboss56

De cunoscut , cunoaştem , dar mâncăm la mere din greu , îndemnând şi pe alţii să facă o astfel de "dietă" păcătoasă !

Daca "katius(h)a" imi este adresata mie, nu pot decat sa zic : I'm hit ! Mei-dei, mei-dei, am lusing control, am crasing, mama lui de "tupolev", c'am zis sa-mi iau si io, un boing, sau macar un f16 di la solduri...
Trufia, o usa spre nefiinta...

[carmina]

În prealabil postat de costel

Dumnezeu nu le-a interzis primilor oameni sa nu manance din pomul cunostintei binelui si raului de la inceputul existentei lor, ceea ce denota ca era bun. Dar ca omul sa se intareasca in bine, Dumnezeu a asezat aceasta porunca de a nu gusta din El. Gestul omului de a manca echivaleaza cu dorinta acestuia de a nu se mai hrani cu Dumnezeu. Sa ne fie clar, refuzul relatiei cu Creatorul, Viata, a adus moartea. Moartea nu este nu apare ca pedeapsa, ci ca refuz al omului de a se mai impartasi de Viata.

Sfintii Parinti afirma ca in mod ironic a fost numit pom al cunostintei binelui si raului. E bine sa luam aminte ca dupa ce au mancat, Scriptura afira ca li s-au deschis ochii. Parintele Staniloae afirma ca e vorba de ochii simtirii. De acum omul nu mai priveste nepatimas.

O legendă pioasă crestină spune că, după izgonirea primilor oameni din Paradis, toate au căzut din frumusetea lor divină. Numai copacul din care Adam si Eva mâncaseră era acolo, mândru si drept, urias în bătrânetea lui, amintind oamenilor care deveneau tot mai răi, de legea pe care trebuiau s-o respecte. Atunci Dumnezeu a hotarât să piardă lumea prin potop, dar a găsit printre ei un om drept – pe Noe si ai lui – pe care a decis să-i salveze din moarte. Si a poruncit lui Noe sa facă o corabie din pomul greselii, pentru el si pentru ai săi, ca si pentru vietătile lumii. Noe a făcut întocmai, a trecut cu bine prin potop si, când apele s-au retras, corabia a rămas pe muntele Ararat. Toti oamenii stiau de ea si asteptau momentul în care corabia se va pogorî de pe munte spre binecuvâtarea celor care respectau poruncile divine.

După multi, foarte multi ani, au mai venit niste ploi care au schimbat cursul apelor. Aceste ploi au smuls corabia de pe munte, a târât-o prin diverse fluvii, zdrobind-o de stânci, până a ajuns în apele Iordanului. Oamenii stiau lemnul corăbiei si fiecare a luat câte o scândură sau o grindă.

Mult mai târziu, când Iisus a fost prins si condamnat la moarte prin răstignire, un tâmplar evreu si-a adus aminte ca mai avea o grindă din corabia lui Noe si s-a gândit să facă din ea crucea pe care Înselătorul acela să fie răstignit. A adus crucea gata făcută. Iisus a purtat-o pe umerii Săi, atât cât L-au tinut puterile, apoi a dus-o Simon Cireneanul si El, Fiul lui Dumnezeu, a fost înăltat pe cruce. Legenda mai spune că pe locul unde crucea a fost înfiptă, pe Golgota, este centrul lumii si că acolo se află osemintele lui Adam, pe care se sprijină capătul din pământal crucii.

Poate că această legendă nu are o justificare istorică. Poate că faptele nu s-au petrecut asa. Pentru mintea noastră ratională pare imposibil. Dar din punct de vedere simbolic, din punctul întelegerii mistice a faptelor, lucrurile sunt perfect adevărate. Pomul raiului purta fructele legii, ale dreptătii juridice, ale sanctiunii. Din acest punct de vedere, pomul a dus la pierderea noastră.

Dar în actiunea de salvare din potop, pomul cunostintei a devenit lemnul salvator pentru cei care s-au conformat legii lui Dumnezeu. Noe si ai săi au scăpat de înnecul general, salvând omenirea viitoare. Dar corabia a avut un destin mai înalt: prin crucea făcută din grinzile ei, copacul cunostintei binelui si al răului a adus mântuirea întregii lumi, prin sângele vărsta de Măntuitorul pe cruce. Atunci s-a întemeiat, în mod mistic, biserica lui Hristos în lumea aceasta, iar la Pogorârea Sfântului Duh, Biserica devine văzută, intră în istorie.
Pomul din rai purta fructele cunoasterii si al constientizării păcatului. El simbolizează legea veche care putea salva fizic, dar nu avea har, nu mântuia; corabia este simbolul bisericii care ne scapă din furtunile păcatelor acestei lumi, dar această corabie nu putea duce omenirea mai departe decât pe vârful unui munte, unde trebui să astepte încetarea furtunii, prin porunca Mântuitorului care ceartă valurile si furtuna: "Si El, sculându-Se, a certat vântul si a poruncit mării: -Taci! Încetează! Si vântul s-a potolit si s-a făcut liniste mare." (Marcu 4: 39)

Crucea făcută din pomul din paradis este mântuitoare căci pe ea s-a vărsat sângele răscumpărător al Lui Hristos. Ea este spaimă pentru diavoli si pentru cei păcătosi, ajutătoarea celor care o cheamă în ajutorul lor. Ea este lemnul însufletit si vita care poartă strugurele cel copt care dă vinul cel tainic, prin care venim de la moarte la viată.

(Pr. Gh. Calciu - Meditatie la Sfanta Cruce)

[izotaurel]

În prealabil postat de Danut7

Adam cunostea binele si raul la nivel intelectual dinainte sa manance din pom.

Scrie foarte clar ca nu cunostea binele si raul in niciun fel. Saracii nu stiau nici ca sunt dezbracati. Nu puteti sa puneti alte texte in fata Scripturii.