Dovada rationala ca ateismul e o prostie !

[laurschepsis]

În prealabil postat de topcat

Ti-am mai spus, tot ceea ce eu sustin nu neaga in vreun fel trairile si existenta unor oameni deosebiti. Sustin numai ca aceste exceptii au explicatii naturale.
...
De acord cu tine
As mai adauga la lista stimulilor ce pot provoca ASC si oboseala extrema

Doamne-ajuta!

Sa zicem ca nu m-am prins de ironia din final si sa vedem cum argumenteaza fratia ta apeland la "explicatii naturale" urmatoarea relatare, una din miile de acest fel. Persoana care povesteste poate fi abordata in Iasi.


L-am intalnit si eu pe [COLOR=#000080]Parintele Paisie Olaru[/COLOR] in pelerinajele facute la [COLOR=#000080]Ma­nastirea Sihastria[/COLOR] si [COLOR=#000080]Schitul Sihla[/COLOR] singur, cu colegii de soala si in spe­cial cu vrednicul de pomenire Parintele Profesor Constantin Galeriu, inteligenta calauza in cercetarea si descoperirea comorilor duhovnicesti.
In timpul studiilor la Facultatea de Teologie din Bucuresti, la indemnul specialistilor de a citi textele sacre in limba lor originla si-n efortul de a-mi insusi mai multe limbi am simtit o acuta criza existentiala si de sens. Obosit, confuz, am hotarat sa fac o spovedanie din copilarie in fata celui mai vrednic duhovnic pe care l-am cunoscut, Parintele Paisie Olaru.
In una din discutiile personale ce le-am avut cu Parintele Arhimandrit Nicodim Sachelarie, acesta a spus: "Parintele Paisie si Cleopa sunt cu adevarat monahi si mari duhovnici. Multi altii, mai bine si-ar gasi altceva de facut."
Am scos bilete de tren din Bucuresti pentru Moldova. Cu toate ca m-am grabit sa prind trenul, acesta a plecat. Nemul­tumit de intamplare si plin de nerabdare, m-am intors la casa de bilete si m-am hotarat sa iau urmatorul tren care pleca din Bucuresti, chiar daca as fi facut ocolul Romaniei. Am luat urmatorul tren care mergea Brasov - Ciceu - Onesti - Adjud - Bacau - P. Neamt, apoi autobuzul. Din Agapia am urcat pe jos pana la Sihla. Imi notasem mai multe pagini A4 cu scris marunt in dorinta de a avea cat mai detaliata marturisirea in fata acestui om sfant.
Parintele locuia in chilioara din deal din dreapta Bisericutei dintr-un Lemn. Inainte de sosirea mea fusese o mare furtuna care i-a speriat pe vizitatorii si pelerinii parintelui.
L-am gasit pe parintele Paisie Olaru, in partea de sud, afara intr-o mica gradina, printre stanci. M-am apropiat, i-am sarutat mana, cerandu-i binecuvantare si rugandu-l staruitor, dar abrupt sa ma spovedeasca. Mi-a spus foarte direct ca nu se poate.
M-a derutat raspunsul lui, dar m-am gandit ca n-am fost destul de politicos si cuviincios si ca ar fi trebuit sa stam un pic de vorba si apoi sa-i adresez rugamintea de a-mi asculta marturisirea. Am incercat o mica discutie si iar l-am rugat sa-mi asculte marturisirea. Din nou, Parintele ma respinge. Am facut cel putin cinci incercari de a-l convinge pe Parintele sa-mi asculte marturisirea. Raspunsul a fost de fiecare data "nu".
Nemultumit, sfasiat, revoltat, l-am intrebat "de ce nu?". Cu voce adanca, mi-a raspuns: "Nu pot pentru ca sunt orb". Raspunsul a fost napraznic pentru mine, a avut un impact ca de trasnet. M-am gandit: "Doamne, eu n-as putea purta crucea lui", sa nu mai pot citi in original textele sacre ale lumii, pentru mine ar fi fost o lovitura fatala. Recunosc ca nu as putea purta astfel de Cruce, "de ce i-ai dat-o Doamne ucenicului Tau iubit?! - dar, nu-i treaba mea. Ma gandeam, mai bine mort, decat orb.
M-a descumpanit greutatea crucii lui. Totusi, incapa­tanarea mea egoista mi-a adus in minte acest gand: "Dar, de fapt, eu doresc sa ma asculte, nu sa ma vada." Am gandit, fara sa o spun. Apoi, el ma intreaba: "Stii unde este cel mai rau loc?" Am raspuns, nu stiu. imi spune: "Cel mai rau loc, este acolo unde sunt eu." Il rog, din nou, sa-mi asculte spovedania.
Indarjit de refuzul lui, un gand m-a ravasit: "De ce m-o fi respingand Parintele?! In fond, eu sunt un om destept, el este un om simplu." Ma trezesc in fata unei avalanse, Parintele spune: "Ce cauti tu la mine, un om simplu si prost cum sunt? - adresandu-mi-se direct, pe nume - de ce nu mergi sa te spove­desti si sa discuti cu profesorii si indrumatorii tai ilustri; Parin­tele Staniloae, Parintele Galeriu si ceilalti?"
In prezenta lui ma simteam ca-ntr-o alta lume. Spatiul, tim­pul si adancimea cuvintelor lui capatau dimensiuni noi, parca venite dintr-o alta lume. Surprins din nou de faptul ca eu, desi nu i-am spus cine sunt, unde studiez, cine sunt indrumatorii mei, sunt uimit de precizia informatiilor ce mi le expune. Ma uit injur, nu vad oameni, nu vad nici linie electrica, nici telefonica si, stim precis ca n-am destainuit nimanui decizia, planul meu de a merge si a ma spovedi la Parintele Paisie. Am inteles ca este un harismatic, ca stie tot, ca are darul inainte-vederii de la Dumnezeu.
Insist, din nou sa ma priveasca.. "Stiti, Parinte sunt sarac, am facut un efort mare ca sa ajung pana aici si sa ma spove­desc", imi raspunde: "Stiu ca ai pierdut trenul in Bucuresti. Stiu ca ai venit prin Brasov, Ciceu, Adjud, Bacau... pe ocolite, dar, nu pot"... si apoi mi se pare ca deviaza discutia, spunand ce greu sunt de miscat pietroaiele acestea. Am inteles ca se referea la impietrirea inimii mele si ca, de fapt, se referea la Profetul care spune: "Transformati inimile voastre de piatra, macar in inimi de carne, pentru ca apoi, Domnul sa le innoiasca." Puterea rugaciunii lui launtrice sfarama stancile inimii mele impietrite.
Un gust amar, pentru refuzul sau si orgoliul meu ranit. Am hotarat sa mai insist inca o data. De data aceasta justifica refuzul spunandu-mi: "Eu, sunt un mare ticalos, inca­patanat si tare mandru."
Am inteles, ca-mi tot arata oglinda vietii mele launtrice. M-am hotarat sa renunt. Un gand mi-a spus: "Nu-l mai necaji pe omul lui Dumnezeu, nu-i mai consuma timpul lui de rugaciune, saruta-i mana, cere binecuvantare si pleaca." N-am terminat bine gandul acesta ca sunt nevrednic si Parintele ma surprinde, din nou, spunandu-mi: "Acuma dar, tatucuta, acuma te pot spovedi."
M-a luat de mana, m-a dus in chiliuta lui cu geamuri mici, si-a pus epitrahilul si felonul, a aprins o lumanare si a inceput sa rosteasca pe de rost rugaciunile de spovedanie. Intre timp, eu mi-am scos toate hartiile din buzunar, doream sa fac o marturisire completa. Incercam sa prind o raza de lumina de la lumanare si gemulet, ca sa pot citi tot ce era scris in insemna­rile mele.
Din nou, surpriza. Dupa terminarea rugaciunilor, Parintele incepe sa ma intrebe si sa-mi spuna pacatele mele in ordinea in care le scrisesem pe hartiile mele. Simteam ca iau foc. Furtuni de ganduri si emotii ma copleseau. M-a lovit insa un gand rau. Cam la jumatate de ora dupa ce incepuse sa-mi spuna, de fapt, sa ma intrebe de pacatele personale, mi-am zis: "Stiu ca Parintele este un om sfant, dar nu-i Dumnezeu."
La inceput am crezut ca este coincidenta, ca s-a nimerit sa stie cateva lucruri, doar cand dupa aproape 45 de minute imi spunea cuvant cu cuvant ce era scris in hartiile mele, m-am revoltat, e prea mult...
Cu un glas intristat imi spune: "Tatucuta, da' de ce te mai indoiesti si acum?!" Am inteles atunci ca eu eram cel orb, cel prost, cel impietrit, cel incapatanat si mandru si celelalte, de care el se acuza ca sa ma ajute sa ma trezesc la smerenie, pocainta si lacrimi. Din acel moment a schimbat tehnica de spovedanie.
Imi spunea ce am in mintea mea, in inima si ce era scris pe hartie, timp de aproape inca trei ore. Parca iritat se opreste, deranjat de tacerea mea si ca sa-si ascunda discret darurile care salasluiau in el, imi spune: "La inceput m-ai necajit un ceas ca vrei sa te spovedesti, spune odata, ce ai de spus." Ii raspund, "Parinte, mi ati spus totul." Nu mai am nimic de spus.
Atunci, mi se adreseaza pe nume asa cum obisnuia mama mea sa ma alinte in copilarie; apoi imi spune numele Parintilor, colegilor, rudeniilor, prietenilor, profesorilor; numele, varsta, profesia, detalii semnificative si multe amanunte din viata fiecaruia, sute si sute de nume. Fapt pentru care ma face sa gandesc ca cele mai teribile institutii cu menirea specifica de a inregistra fie­care amanunt in parte la dosarul personal sunt mici copii, com­parativ cu imensitatea coplesitoare a atator informatii ce mi le-a oferit Parintele.
Culmea surprizei a fost cand a inceput sa-mi spuna si despre viitorul meu. Mi-a facut un ghidaj cum ar trebui prezen­tata istoria binecredinciosului Stefan cel Mare si Sfant la Manastirea Putna ca sa nu deranjam si sa tulburam autorita­tile politice atat de ostile Bisericii in vremea aceea ca si astazi.
In momentul cand a inceput sa faca rugaciunea de dezle­gare, am pregustat bucuriile Raiului. Tot ce mi-a spus despre viitor am uitat imediat, dar cand evenimentele se desfasurau imi reveneau in amintire cuvintele ce mi le-a spus Parintele Sfant. Au fost marturii care s-au desfasurat in timp, aproape treizeci de ani, detalii cu precizie matematica, de care, Parintele ma avizase.
Cuvintele nu pot descrie realitatea si profunda bucurie ce-am trait-o in momentul rugaciunii de iertare.
Arhimandrit Constantin Chirila, [COLOR=#000080]Catedrala Mitropolitana din Iasi[/COLOR]

Aveti cuvantul, maestre. Sa auzim explicatiile naturale.

Doamne-ajuta!

[Marius22]

Pentru mine ateul poate fi comparat cu un om integru din punct de vedere fizic, dar care se incapataneaza, in mod irational, sa "functioneze" la jumatate. Cu toate ca are doi ochi, el foloseste numai unul, aude numai cu o ureche, sare intr-un picior, iar o mana o are tinuta in permanenta la spate.

Nu poate actiona natural deoarece considera ca acesta este "firescul" lui. Poate asa se explica cum acesta surprinde numai o parte din realitate. Absolutizeaza materia si neaga spiritul. De aceea, ateul este si un om al extremelor. Pentru el este mai usor sa nege, decat sa afirme.

[Dumitru73]

În prealabil postat de Marius22

Pentru mine ateul poate fi comparat cu un om integru din punct de vedere fizic, dar care se incapataneaza, in mod irational, sa "functioneze" la jumatate. Cu toate ca are doi ochi, el foloseste numai unul, aude numai cu o ureche, sare intr-un picior, iar o mana o are tinuta in permanenta la spate.

Nu poate actiona natural deoarece considera ca acesta este "firescul" lui. Poate asa se explica cum acesta surprinde numai o parte din realitate. Absolutizeaza materia, si neaga spiritul. De aceea, ateul este si un om al extremelor. Pentru el este mai usor sa nege, decat sa afirme.

Poate nu este cea ma buna comparatie.
Dar este ca si cum ai vrea sa-i explici orbului din nastere ce este lumina.
Si te enervezi si il acuzi ca are ganduri necurate pentru ca nu reuseste sa-si imagineze o raza de lumina.

[Marius22]

În prealabil postat de Dumitru73

Poate nu este cea ma buna comparatie.
Dar este ca si cum ai vrea sa-i explici orbului din nastere ce este lumina.
Si te enervezi si il acuzi ca are ganduri necurate pentru ca nu reuseste sa-si imagineze o raza de lumina.

Aici este problema. Nu vorbim de "orbi din nastere", ci de cei care in mod voit nu vor sa vada sau sa auda. Dumnezeu ne-a creat pe toti in masura de a dialoga cu El si de a ne impartasi de El. De noi tine sa ne deschidem sau nu spre o astfel de relatie.

[Dumitru73]

În prealabil postat de Marius22

Aici este problema. Nu vorbim de "orbi din nastere", ci de cei care in mod voit nu vor sa vada sau sa auda. Dumnezeu ne-a creat pe toti in masura de a dialoga cu El si de a ne impartasi de El. De noi tine sa ne deschidem sau nu spre o astfel de relatie.

Nu este adevarat. te inseli amarnic.
Asa va place voua sa ganditi.
Va place sa credeti ca noi va suntem dusmani.

Ce inseamna "sa ne deschidem"?
Sa "uiti" tot ce ai studiat si acumulat si sa zici "gata cred"?

[Marius22]

În prealabil postat de Dumitru73

Nu este adevarat. te inseli amarnic.
Asa va place voua sa ganditi.
Va place sa credeti ca noi va suntem dusmani.

Ce inseamna "sa ne deschidem"?
Sa "uiti" tot ce ai studiat si acumulat si sa zici "gata cred"?

Dusmani? Cred ca un ateu in necredinta sa, este mai drept inaintea lui Dumnezeu, decat un crestin fariseu, care faca parada de credinta. Cea de-a doua este o boala mult mai grava si de care scapi mult mai greu.

De altfel, si crestinii invata si acumuleaza informatii, iar pe deasupra mai si cred...

[laurschepsis]

În prealabil postat de Dumitru73

Nu este adevarat. te inseli amarnic.
Asa va place voua sa ganditi.
Va place sa credeti ca noi va suntem dusmani.

Ce inseamna "sa ne deschidem"?
Sa "uiti" tot ce ai studiat si acumulat si sa zici "gata cred"?

Doamne-ajuta!

Nici un crestin lucid nu poate spune despre atei ca sunt dusmani. Cu atat mai mult nu "i-ar placea sa creada" asa ceva.

Sa va deschideti inseamna sa fiti sinceri cu voi insiva si sa incercati sa aflati ceva mai aplicat despre ortodoxie. Veti constata ca o abordare sincera a perimetrului ortodox este de fapt o redescoperire de sine. Dar, oricat v-ar povesti altii despre acest subiect, pana nu veti face singuri primii pasi catre Dumnezeu si nu veti trai personal experienta aceasta nu veti fi decat posesorii unor informatii despre un subiect oarecare. A sti e una, a intelege este ceva mai mult, a practica este o verificare necesara, iar a trai este deja un palier superior, o pregustare fascinanta. Multi dintre noi balansam ezitant, incercand sa depasim etapa doi, intr-o lume ravasita de nelinisti. Cine ne opreste sa si practicam ceea ce am aflat si inteles? Foarte simplu. Noi.

Asa ca, azi numai cine nu vrea nu afla!

Doamne-ajuta!

În prealabil postat de Marius22

Dumnezeu ne-a creat pe toti in masura de a dialoga cu El si de a ne impartasi de El. De noi tine sa ne deschidem sau nu spre o astfel de relatie.

Cumva parca cei din trecut erau mai simpli dar si mai sinceri ca noi.In simplitatea lor,pe care noi o dispretuim in numele progresului,erau mai aproape de Credinta,erau mai putin framintati ca noi.Erau mai aproape si de o viata mai sanatoasa.Asta este parerea mea.Cum sa facem sa ne intoarcem la momentul cand eram mai buni?Literar vorbind>un amic al meu are o solutie:

,,Adevarul ca fiecare dintre noi tinem in mana cate un capat de adevar si tragem de el pentru a demonstra ca il detinem noi si numai noi in mod absolut.Lumea ideală e o lume care merge îndărăt. Hărtia, în loc să fie aruncată, face drumul înapoi în mâna celui care o aruncă, apoi în caietul din care face parte, apoi la fabrică, în cele din urmă în copaci şi în trestia tremurând în vânt. Maşinile merg cu spatele către fabricile de maşini, unde, parcurgând drumul înapoi al procesului de fabricaţie, redevine natură. Se dezintegrează construind înapoi natura, fără sa fie alterata, fără intenţia de a modela ceva rău din ceva bun, doar pentru a pretinde comodităţi ucigătoare."

Poate si noi ar trebui sa ne intoarcem ,,inauntrul"nostru si nu este nimic retrograd in asta.
Este pur si simplu un drum in cautarea noastra.Unii fac asta prin Credinta altii prin stiinta sau prin alte metode.Sincer sa fiu>cred ca cei mai nefericiti oameni din lume sunt cei care nu cred in nimic.Este ca si cum ai sta intr-o uriasa tacere,fara inceput si sfarsit.Fiecare crede in ceva dar cel ce nu crede in nimic pare cumva un fel de paiata trista si dezarticulata.Cred ca acesti oameni nu trebuie judecati aspru pt ca atunci am fi precum gardienii care striga ,,dead man walking" cand un condamnat merge pe culoarul spre camera de executie.

În prealabil postat de Scotianul

Fiecare crede in ceva dar cel ce nu crede in nimic

Daca crezi in ceva nu poti sa nu crezi in nimic Si cum fiecare crede in ceva, nu sint dinaia care nu cred in nimic :)

În prealabil postat de topcat

Daca crezi in ceva nu poti sa nu crezi in nimic Si cum fiecare crede in ceva, nu sint dinaia care nu cred in nimic :)

Nu credea in nimic.Nici in Dumnezeu,nici in stiinta,nici in fericire,nici in vreun sens al vietii.Parea rupt de orice stimul sau gand de orice tip.M-am gandit daca nu cumva a suferit un soc sau ceva.Nu am reusit sa aflu.Am mai intalnit cativa de acest tip in timpul cat am colindat lumea asta mare.Parca regretau ca se nascusera.Nu erau violenti,avea un fel de viata proprie dar..erau ciudati.Poate credeau in ceva si nu am sesizat eu.Nu pareau interesati nici macar de bani.Efectiv parca se chinuiau la gandul ca sunt in viata.Poate nu i-am perceput eu corect..cine stie..sunt lucruri pe care nu le inteleg.Sa-ti las ceva misto:))Am observat ca ai simtul umorului si nu te vei supara:))Bye
http://filida.files.wordpress.com/20...dinciosul1.jpg