Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa

[vsovivi]

În prealabil postat de maria-luisa

Atunci poate-mi explici, vsovivi de ce mi-a fost prigonita inima atata timp? De ce poporul evreu a fost si este judecat, stiut fiind faptul ca pe oricine judeci, pe El il judeci? Judecand acest popor, nu a fost oare judecat El si Maria, mama sa, care s-a nascut in acest popor? Si daca nu conteaza unde s-au nascut, mie de ce mi-ar pasa de acest popor, in care m-am nascut?
Putin respect nu strica nimanui, nu crezi?

Draga mea, nimeni nu a urât și nu urăște poporul evreu ci ei, neprimind pe Tatăl, căci neprimind pe Fiul și pe Duhul atunci nici pe Tatăl nu L-au primit, și astfel singuri s-au și judecat ca fiind un popor răzvrătit și tare la cerbice, ce prigonește sfinții și ucide proorocii pentru că lor le place să slujească idolii faptelor legii căci au schimbat Harul și Darul spre pofte deci nu l-a judecat nimeni pe poporul evreu ci singur s-a judecat neprimind făgăduința și neintrând în odihnă prin Credință și apoi mândria l-a căzut în păcat, în ură și răzbunare și mai nou se crede și victimă ca să ciupească prin politică slavă de la oameni, sau bani sau supremație și atât de mult s-a semețit ca nimeni altul căci pe Domnul L-a lepădat de tot și atunci El, Dumnezeu, i-a părăsit căci s-au stricat de tot, dar nu îi judecă nimeni ci mai degrabă îi plânge toată gLumea pe ei, toți îi plâng pe ei asemenea lui Pavel care era fariseu și evreu, chemându-i la Credință spre Mântuire și Viață.

Păi sigur că Preasfânta Maria, pururea fecioară este o fiică a lui David, și sigur că Mântuirea a venit prin Iudei, prin poporul Iudeu, dar dacă boborul nu a primit Mântuirea și au răstălmăcit scripturile... arătându-se cu toții ca fii ai lui Avraam deși ei erau fi ai faptelor legii, deci fii ai minciunii, și credeau că sunt mântuiți doar că ziceau în inimile lor că sunt fii ai lui Avraam, dar nu erau căci Avraam nu a făcut faptele lor, deci s-a dovedit. Deci ceea ce li se întâmplă dacă e să li se mai întâmple ceva rău este de la cerbicia învârtoșării inimii lor, și oricui i se întâmplă răul, își atrage răul dacă se cred mântuit în timp ce inima lui e învârtoșată ca să se desfrâneze cu faptele legii...

Deci sigur că noi ca oameni îi iubim pe evrei și-i așteptăm la Mântuire dar ei nu aud și nu văd și nu vor să vină, căci darul vederii vine prin Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu... și nu e de la oameni ca să se poată lăuda cineva cu ceva.

Dar prin ei putem vedea firea omului, fire răzvrătită pe care o avem cu toții în noi, și doar Domnul o poate naște din nou, de sus, din Apă și din Duh.

[vsovivi]

În prealabil postat de maria-luisa

Mandrie este si sa te consideri printre cei alesi, caci Dumnezeu Sfantul, doar El hotaraste cu dreptate, dupa Legea Sa, cine este drept si cine nu.

Nu este mândrie să te consideri printre cei aleși dacă ești în Credință, căci Dumnezeu nu alege spre altceva decât spre slujire și spre smerenie pentru a rodi în iubire sfântă, iar a te smeri nu trebuie să crezi că înseamnă că nu e bine să fi fost ales și că nu e bine și nu trebuie să te consideri ales și că ar fi mai bine ca să te lepezi de Credință ca să nu te mai consideri ales căci oricine se poate alege pe sine ca să fie un ales și chiar ești ales dacă ai primit pe Iisus Hristos, darul Credinței; dar ei, cei care fac alergie la cuvântul ales vor ca tu să nu te alegi, să nu te consideri ales, pentru ca să se considere ei aleși și astfel să te despartă de Credință. Căci dacă te semețești ca să te aleagă mamona atunci aia e aristocrație și fărădelege și nu e bine să ajungi un astfel de ales. Deci ei viceversează lucrurile speriind poborul cu tembelizorul ca să te rușinezi de alegerea pe care a pus-o pentru tine, înaintea ta, Dumnezeu, pe Calea cea strâmtă, a Credinței și a Crucii.

Iar a fi ales nu înseamnă că deja poți să te consideri mântuit sau smerit, ci doar că ți-ai ales drumul cel greu al Crucii, dar care sigur duce la fericire veșnică iar dacă tu te alegi ca să nu mai faci păcate de ce să se considere aristocrație și fărădelege? Iar la Dumnezeu, ales, este cel ce după ce a fost chemat și a fost ales, a trecut prin toate încercările dovedindu-se Credincios și prăgătit, și acest lucru, de a te fi dovedit Credincios nu se poate ști ușor decât la sfârșit căci până atunci orice ales se consideră pe sine nedrept și păcătos și se mai și smerește ca să asculte.

Deci Iisus Hristos primește pe oricine, ca să-l Mântuie. Problema e că nimeni nu vrea să fie ales ci toți vor să nu cumva să fie aleși de rușinea gLumii căci se rușinează de Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnzeu, și tuturor le place să fie mai rău ca dobitoacele și să se distreze în intuneric cu faptele legii... adică să desrâneze cu goliciunile.

[maria-luisa]

În prealabil postat de vsovivi

Draga mea, nimeni nu a urât și nu urăște poporul evreu ci ei, neprimind pe Tatăl, căci neprimind pe Fiul și pe Duhul atunci nici pe Tatăl nu L-au primit, și astfel singuri s-au și judecat ca fiind un popor răzvrătit și tare la cerbice, ce prigonește sfinții și ucide proorocii pentru că lor le place să slujească idolii faptelor legii căci au schimbat Harul și Darul spre pofte deci nu l-a judecat nimeni pe poporul evreu ci singur s-a judecat neprimind făgăduința și neintrând în odihnă prin Credință și apoi mândria l-a căzut în păcat, în ură și răzbunare și mai nou se crede și victimă ca să ciupească prin politică slavă de la oameni, sau bani sau supremație și atât de mult s-a semețit ca nimeni altul căci pe Domnul L-a lepădat de tot și atunci El, Dumnezeu, i-a părăsit căci s-au stricat de tot, dar nu îi judecă nimeni ci mai degrabă îi plânge toată gLumea pe ei, toți îi plâng pe ei asemenea lui Pavel care era fariseu și evreu, chemându-i la Credință spre Mântuire și Viață.

Păi sigur că Preasfânta Maria, pururea fecioară este o fiică a lui David, și sigur că Mântuirea a venit prin Iudei, prin poporul Iudeu, dar dacă boborul nu a primit Mântuirea și au răstălmăcit scripturile... arătându-se cu toții ca fii ai lui Avraam deși ei erau fi ai faptelor legii, deci fii ai minciunii, și credeau că sunt mântuiți doar că ziceau în inimile lor că sunt fii ai lui Avraam, dar nu erau căci Avraam nu a făcut faptele lor, deci s-a dovedit. Deci ceea ce li se întâmplă dacă e să li se mai întâmple ceva rău este de la cerbicia învârtoșării inimii lor, și oricui i se întâmplă răul, își atrage răul dacă se cred mântuit în timp ce inima lui e învârtoșată ca să se desfrâneze cu faptele legii...

Deci sigur că noi ca oameni îi iubim pe evrei și-i așteptăm la Mântuire dar ei nu aud și nu văd și nu vor să vină, căci darul vederii vine prin Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu... și nu e de la oameni ca să se poată lăuda cineva cu ceva.

Dar prin ei putem vedea firea omului, fire răzvrătită pe care o avem cu toții în noi, și doar Domnul o poate naște din nou, de sus, din Apă și din Duh.

Vorbesti serios? Spun asta pentru ca prin ceea ce spui, chiar tu ii judeci.
Atunci cu ce drept ii judecam, noi oamenii pe ei, cand a lui Dumnezeu este Judecata cea Dreapta? Nu este mai simplu sa spunem asa: Doamne, Tu le stii pe toate mai bine decat mine. Nu ma lasa sa judec nedrept niciun aproape al meu. Ca a Ta este Dreptatea, in veci. Amin.

Fiica lui David, fiica a lui David ramane, iar legea lui Dumnezeu ramane Legea lui Dumnezeu.

Si sa nu mai judecam pe nimeni, nici evrei, nici alt neam.

[vsovivi]

În prealabil postat de maria-luisa

Vorbesti serios? Spun asta pentru ca prin ceea ce spui, chiar tu ii judeci.
Atunci cu ce drept ii judecam, noi oamenii pe ei, cand a lui Dumnezeu este Judecata cea Dreapta? Nu este mai simplu sa spunem asa: Doamne, Tu le stii pe toate mai bine decat mine. Nu ma lasa sa judec nedrept niciun aproape al meu. Ca a Ta este Dreptatea, in veci. Amin.

Si sa nu mai judecam pe nimeni, nici evrei, nici alt neam.

Cum să-i judec eu? Și pentru ce? Nu ți-am spus că eu îi plâng pentru că vor muri în păcatele lor, și sf. Pavel ar fi făcut orice pentru frații lui ca să îi câștige, dar asta nu însemna că dacă le spunea Adevărul, atunci iată că defapt îi judecă.

Și chiar așa și spunem dacă spunem, dar unii nu mai spun și nu vor să lase dreptatea în mâna Lui Dumnezeu ci se îndreptățesc ei mereu din faptele legii, dar orice Credință fără fapte este moartă și judecata se va face după fapte, după învățătură, după tot cuvântul deșert pe care l-ai glăsuit și faptele nu sunt numai cele ce se văd ci și cele ce nu se văd așa încât pocăința se face din toată inima și faptele nu se fac pentru slavă de la oameni ci ele sunt roadele Credinței și a dragostei, nădăjduind în scăparea lui Dumnezeu din orice durere și din orice închisoare a păcatului și a patimii.

Deci așa spun și eu ca tine:
„Doamne, Tu le stii pe toate mai bine decat mine. Nu ma lasa sa judec nedrept niciun aproape al meu. Ca a Ta este Dreptatea, in veci. Amin.”

[maria-luisa]

În prealabil postat de vsovivi

Cum să-i judec eu? Și pentru ce? Nu ți-am spus că eu îi plâng pentru că vor muri în păcatele lor, și sf. Pavel ar fi făcut orice pentru frații lui ca să îi câștige, dar asta nu însemna că dacă le spunea Adevărul, atunci iată că defapt îi judecă.

Și chiar așa și spunem dacă spunem, dar unii nu mai spun și nu vor să lase dreptatea în mâna Lui Dumnezeu ci se îndreptățesc ei mereu din faptele legii, dar orice Credință fără fapte este moartă și judecata se va face după fapte, după învățătură, după tot cuvântul deșert pe care l-ai glăsuit și faptele nu sunt numai cele ce se văd ci și cele ce nu se văd așa încât pocăința se face din toată inima și faptele nu se fac pentru slavă de la oameni ci ele sunt roadele Credinței și a dragostei, nădăjduind în scăparea lui Dumnezeu din orice durere și din orice închisoare a păcatului și a patimii.

Deci așa spun și eu ca tine:
„Doamne, Tu le stii pe toate mai bine decat mine. Nu ma lasa sa judec nedrept niciun aproape al meu. Ca a Ta este Dreptatea, in veci. Amin.”

de ce Il prigonesti prin vorbele tale cele multe care judeca ?
Lasa-l pe Dumnezeu sa judece. Cei care-L rastignesc sunt tocmai cei care judeca nedrept. Crezi ca stii mai bine ca Dumnezeu ce va fi pentru acest popor?

[mariamargareta]

“Evanghelia după Sfânta Virginia” este Evanghelia cea nouă a Pucioşilor, folosită de ei la slujbe şi la “liturghii”, în paralel cu Evangheliile sinoptice. Ea mărturiseşte despre venirea în lume în zilele noastre (începând cu anul 1955) a unui alt Iisus Hristos, care a venit exclusiv la pucioşi, dar nu în trup, ci în duh care vorbeşte prin glas de femeie (Verginica, apoi Maria, apoi Mihaela):

“... Pace vouă! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Eu sunt Domnul Iisus Hristos, nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ ca să-Mi culeg un popor şi să îi vorbesc tainele cele pentru vremea aceasta. Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi am venit să vorbesc pe pământ, să-Mi gătesc calea celei de a doua arătări, aşa precum este scris în cartea Mea. Nu acest trup sunt Eu, aceasta este o trâmbiţă din care Eu trâmbiţez în vremea aceasta, ca să vestesc peste voi toate câte vor fi în zilele ce vin...” (citat după Cuvântul Pucios din 30-04-1955, pag. 63)

“... Oh, treziţi-vă, pace vouă! Iată, M-am pogorât la voi, copilaşii Mei, dar nu M-am pogorât în trup ca altădată.” (citat după Cuvântul Pucios din 14-05-1957, pag.65)

“Am venit şi cu trupul, acum am venit şi cu duhul să vă îndemn să pătimiţi în trup, să pătimiţi tot ce vă spun: înfrânare, oprire de la rău, de la beţie, de la curvie, de la lăcomie, de la îngâmfare, de la mândrie, într-un cuvânt, de la tot ce este rău.” (citat după Cuvântul Pucios din 7-06-1958, pag.71)

“..... M-am pogorât din cer pe pământ, dar dacă vreţi să vă vorbesc, îmblânziţi inimile voastre! Privesc şi văd că vi s-au împietrit. Nu este lăutar să vă cânte, nu este. De aţi venit pentru aşa ceva, nu este, dar dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi vedea odată, căci cum M-am pogorât odată în trup să vindec trupurile, tot aşa M-am pogorât acum în duh să vindec sufletele. Fiilor, n-am venit să dau cu toiagul, ci am venit să vindec suflete bolnave. Azi vă vorbesc blând, în duh, dar mâine vin şi am să vorbesc în tunete şi trăsnete, de se va cutremura pământul.” (citat după Cuvântul Pucios din 8-06-1958, pag. 72)

Glasul de femeie de la Pucioasa face “minuni în duh”, dar minunile în duh sunt făcute de fapt de dracul, căci “astăzi numai dracul mai face minuni”, fie prin glas de peşti, fie de rândunele, fie de om:

“La miazănoapte am sculat poporul prin peştii din baltă. Ies peştii la mal şi strigă: pocăiţi-vă! La miazăzi am sculat poporul prin rândunele care strigă: pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor. Dar voi că aveţi glas de om, cum să nu credeţi? Nu te speria că ai suferinţă grea! Astăzi nu se mai fac minuni în trup, ci se fac minuni în duh. Azi face dracul minuni. Eu am pus stele pe cer şi el a pus stele pe pământ...” (citat după Cuvântul Pucios din 1-05-1960, pag. 79)

Dar Iisus cel autentic şi adevărat S-a suit cu trupul la cer şi nu Se va mai despărţi în veac de trupul Lui cel înviat, care poartă peceţile patimilor în mâinile şi în picioarele şi în coasta Sa. Cât despre despre amăgitorii care pretind că Domnul Iisus S-a desprins de trup şi a venit în duh, sau că are trup aparent de “prooroc” prin gura căruia El vorbeşte, Sfântul Ioan spune că sunt antihrişti:

“Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.” (2Ioan 1,6-7)

Evanghelia cea nouă a Pucioşilor mai mărturiseşte şi despre existenţa a şapte “trâmbiţe” care au trâmbiţat despre această a doua venire, “în duh”, a lui Hristos pe pământ, urmând ca a treia venire a lui Iisus să aibă loc, în sfârşit, aşa cum prooroceşte Biblia: în trup şi cu slavă multă, pe norii cerului, fiind înconjurat de sfinţi şi de îngeri.
Liderii pucioşi pretind că una dintre “trâmbiţe” era Veronica de la Vladimireşti:

“Şi au mai coborât încă trei îngeri la rând şi au sunat pe pământ, şi au dat trâmbiţa lor unui preot (Arsenie Boca, n.r.), şi încă altui preot (Ioan, Vladimireşti, n.r.), şi a mai dat una la o copilă din biserică (mh. Veronica, Vladimireşti, n.r.), şi au sunat şi aceştia din trâmbiţele lor ca să pregătească venirea sunetului trâmbiţei a şaptea, venirea Domnului s-o pregătească.” (citat după Cuvântul Pucios din 22-06-1997)

Două dintre “trâmbiţele lui Dumnezeu” , Ioan Iovan şi Veronica Gurău, au avut însă un comportament nedemn de numele de creştin, de-a dreptul diavolesc, îndată ce pucioşii înşişi îi acuză de “ură faţă de fraţi”:

“... Am venit la tine, nu cu trupul, ci cu Duhul. Dacă eram cu trupul, cel mai credincios al Meu M-ar fi răstignit. Spun de Ioan şi de Veronica de la Vladimireşti, care o urăsc pe Verginica. Averea lor e în mâna lui Dumnezeu. Aceasta este pentru încăpăţânarea poporului de la Vladimireşti. Li s-a luat acest dar pentru că nu au fost vrednici.” (citat după Cuvântul Pucios din 4-12-1975)

Iar Veronica era de-a dreptul o fiică a diavolului, căci ea nu o iubea pe sora sa de credinţă, Verginica, ci o ura de moarte şi ar fi sfâşiat-o în bucăţi dacă ar fi avut ocazia, aşa cum pucioşii singuri mărturisesc despre ea:

"Veronica singură se osândeşte, fiindcă urăşte. În loc să se bucure că Dumnezeu hrăneşte poporul, ea urăşte. Dacă s-ar duce vasul Meu (Verginica, n.r.) în căminul său, n-ar dura cinci minute şi vasul Meu ar fi sfâşiat. Veronica, dacă schimba haina nu în luxul care este acum, ci în haină de cerşetoare, ar fi fost ferice de ea, dar nu a făcut aşa, ci a făcut altceva." (citat după Cuvântul Pucios din 4-12-1975)

Deci Veronica nu era de la Dumnezeu, îndată ce ea era un amăgitor şi un antihrist şi o fiică a diavolului. Căci Sfântul Ioan ne lămureşte că fiii diavolului nu-şi iubesc fraţii şi surorile de credinţă:

“Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său.” (1Ioan 3,10)

Or, adevăraţii creştini nu urăsc, ci împlinesc porunca iubirii. Iar cei ce urăsc pe fraţi, dar se dau drept “prooroci” şi “trâmbiţe” ale unui Hristos Pucios venit în duh, sunt prooroci amăgitori ai lui Antihrist şi sunt ei înşişi antihrişti care “trâmbiţează” în numele lui:

“Şi aceasta este iubirea, ca să umblăm după poruncile Lui; aceasta este porunca, precum aţi auzit dintru început, ca să umblaţi întru iubire. Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.” (2Ioan 1,6-7)

Deci, ce să înţeleagă cititorii “Noii Evanghelii de la Pucioasa” despre Veronica? Iată că pucioşii singuri, o dată spun că Veronica e trâmbiţă şi altă dată dezvăluie că ea e de la diavolul, pentru că-i urăşte pe fraţi!

Iar dacă cea de-a patra trâmbiţă apocaliptică, Veronica, era fiică a diavolului, teoria aceasta cu cele şapte “trâmbiţe” româneşti, care vin din cer de la Dumnezeu ca să propovăduiască a doua venire a lui Hristos este ea însăşi o teorie mincinoasă şi diavolească. Aşadar, toată panoplia de “trâmbiţe” pucioşeşti este de la diavolul (chiar dacă, luaţi individual, unii dintre cei “confiscaţi” de pucioşi şi etichetaţi drept “trâmbiţe” au făcut fapte remarcabile din dreptul lor).

Iar Evanghelia celor care au “trâmbiţat” la Pucioasa este şi ea evanghelia diavolului.

Dar, despre cei care aduc Evanghelii noi şi mincinoase, Sfântul Pavel spune la Galateni:

“Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,
Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.
Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Gal.1 6-9)

Cine erau emisarii noii “Evanghelii de la Pucioasa”? Pe vremuri, când liderii pucioşi îi îmbrobodiseră pe Marian şi pe Victoria Zidaru că sunt “emisarii lui Dumnezeu”, cu atâta talent încât îi făcuseră să creadă că sunt de-a dreptul providenţiali, cei doi artişti erau măguliţi cu cuvinte mincinoase pentru a ieşi în faţă la “propovăduirea Evangheliei cea de la Sfârşit”. Iată cum descria “Evanghelia de la Pucioasa” destinul de apostoli ai neamurilor ce le fusese hărăzit celor doi Zidari:

“Să fie încă atenţie la glasul Domnului, că se desprinde încă şi alt cuvânt de binecuvântare şi de urare şi de îndumnezeire pentru copiii cei ce poartă cuvântul Meu în cele patru vânturi ale cerului şi ale pământului, pentru copiii Mei Marian şi Victoria, copii aleşi de Mine pentru ducerea Evangheliei cea de sfârşit peste neamurile pământului. O, tată, iată, iar vă trimit, şi să mergeţi cu dragoste pentru Mine şi în numele Meu. Veţi merge iar dincolo de România, iar şi iar, şi vom zidi Ierusalimul cel nou, cel nevăzut şi cel văzut, şi se va vedea cel nevăzut.” (citat după Cuvântul Pucios din 1-05-1994)

[mariamargareta]

Dar, după ce liderii pucioşi şi-au dat arama pe faţă cu atâta josnicie, încât Mihaela a ajuns să-i strige Victoriei jigniri şi cuvinte de mahala, în faţa întregii obşti de la Pucioasa (iar adepţii pucioşi o ascultau, stupefiaţi de cele ce aud), “Evanghelia de la Pucioasa” şi-a schimbat şi ea orientarea cu 180 de grade, ca la Ploieşti. Acum Zidarii nu mai erau deloc agreaţi, pe motiv că între Zidari pe de o parte, şi liderii pucioşi pe de alta, se aşternuse între timp o despărţire insurmontabilă:

“Vă deschid acum urechea ca să puteţi voi auzi cuvântul epistolei Mele [...] spre cei doi fii ai Mei, Marian şi Victoria, care s-au alăturat vouă la începutul Meu cu voi, şi pe care Eu, apoi, i-am scris cu voi în cartea vremii, tată, şi în cartea Mea cu voi, ca să aibă ei nume mare, numele Meu, nume de fii ai Ierusalimului, a cărui împărăţie este din ceruri, nu de pe pământ, tată. [...]

Dar ce voiesc să grăiesc Eu acum cu voi, tată? Voiesc să vă spun că s-a aşternut între Mine şi voi despărţire, tată, [...]” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)

Relaţiile dintre Dumnezeul Pucios (reprezentat de cei doi “fii” favoriţi ai săi, Mihaela şi Nicuşor) şi cei pe care îi numise mai înainte “copiii Mei Marian şi Victoria”, nu mai erau bune ca altădată. Între liderii pucioşi şi foştii lor colaboratori apropiaţi au apărut sentimente “creştineşti” noi şi neaşteptate: ura şi despărţirea. Cauza lor? Cea reală era faptul că liderii pucioşi nu mai suportau ideea de a împărţi puterea şi gloria cu cei doi Zidari. “Proorocii” voiau ca numai ei să ţină hăţurile “căruţei”, iar Zidarii îi incomodau, deoarece deveneau din ce în ce mai proeminenţi şi mai aveau şi o bogăţie de idei. Iar cauza fabulată de pucioşi (care aveau idei puţine, dar fixe), era aceea că iubirea de lideri a celor doi Zidari şi dorinţa lor de a li se face dreptate s-au transformat, chipurile, în iubire de sine:

“O, nu este bine între voi şi Mine, tată. [...] Vă spun fiilor, că răstălmăcirea cuvintelor şi a faptelor aduce ură şi despărţire între cei de un nume cu Mine pe pământ. Vă spun, fiilor, că dreptatea de sine nu este altceva decât iubire de sine, tată, iar cei de pe cale cu Mine trebuie să aibă cruce prin lepădare de sine, fiilor.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)

Promisiunile făcute Zidarilor de către liderii pucioşi, cum că o parte din banii rezultaţi din vânzarea operelor lor de artă vor fi investiţi într-un fel de “atelier-muzeu-centru cultural-expoziţie permanentă cu vânzare” în ograda lui nea’ Didi din Valea Voievozilor, au rămas vorbe goale. În schimb, li se promitea Zidarilor că din banii lor s-au procurat şi s-au strâns multe bogăţii “în ceruri”, care sunt “puse bine” la naftalină, şi-i aşteaptă pentru ziua cea mare a “întâlnirii”, deşi acum sunt invizibile pentru că nu se văd:
“Dar voi fiţi ai Mei aşa cum Eu v-am născut şi v-am crescut cu cuvânt din sânul Meu, că voi sunteţi bogaţi în ceea ce aveţi cules la Mine, tată, şi nu altfel cules, căci cele ce se văd, sunt numai uscături, dar cele ce vor fi, sunt cele puse bine la Mine şi nu se văd, precum nici Eu, Domnul, nu Mă văd de către om.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)

Dumnezeul Pucioasei pretinde acum că e ameninţat de către diavol cu despărţirea Zidarilor de liderii pucioşi, de “lucrarea” şi de “poporul” pucios. Zidarii sunt acuzaţi de ticluire (adică, de minciună, dacă e să vorbim pe şleau) şi de “socoteală răutăcioasă”: cum că ar fi afirmat ei că liderii pucioşi i-au alungat de la mănăstirea” de la Glodeni. Păi au afirmat deoarece chiar aşa a şi fost, deci Zidarii spuneau adevărul: cei doi dictatori, Mihaela şi Nicuşor, le-au scos lucrurile personale în curte (pe unele le-au ars, pe altele le-au aruncat la gunoi, deşi unele dintre ele erau opere de artă), ca să înţeleagă cei doi Zidari că nu mai sunt bine-veniţi, ci să se ducă învârtindu-se, la atelierul lor din Bucureşti. Motivul invocat de către liderii pucioşi pentru acuzarea Zidarilor este mai mult decât derizoriu şi de-a dreptul ridicol (cine citeşte, se uimeşte!). Ei sugerau, cu nonşalanţa imbecilului, că diavolul Îl necăjeşte pe Dumnezeu, Îl întărâtă şi-L ameninţă, pentru că Zidarii s-au depărtat de “poporul” pucios cel plăpând, făcându-l pe acesta “să se smintească”:

“Faceţi-Mi şi voi Mie voia şi nu mai staţi fără poporul Meu, că-Mi cade poporul, se sminteşte cel plăpând şi se pierde de pe cale, tată. O, nu e bună ameninţarea pusă peste Mine de către diavol pentru statul vostru departe de cei ce-Mi sunt popor, departe de lucrarea celor ce Mă poartă atât de durut cât sunt. Aţi pus vină peste ei că v-au alungat, tată. O, nu e aşa, tată.
Socoteala făcută de voi e răutăcioasă şi nu vă puteţi ascunde sub această ticluire şi vreau să vă şterg această vină, tată.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)

Dumnezeul Pucioasei e nemulţumit că Zidarii fac răstălmăcirea lucrurilor doar dintr-o singură parte (din partea lor, desigur), de unde ar trebui să deducem că răstămăcirea ar fi bună doar dacă s-ar face simultan din ambele părţi (adică, şi din partea lui, nu numai din partea lor, ca să fie echitate):

“Nu e bună răstălmăcirea faptelor numai dintr-o singură parte a faptelor.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)

Se emite apoi pretenţia că celor doi lideri pucioşi aducători ai “Cuvântului” ar trebui să li se şteargă o vină, indiferent de ce au făcut şi cât de vinovaţi sunt, ca să poată fi ei folosiţi pe mai departe ca “purtători de cuvânt” ai “Dumnezeului” Pucios. Soţii Zidaru, cu faima lor artistică recunoscută (şi de asemenea fiind cotaţi la unison, de cei care i-au întâlnit, ca fiind nişte oameni cinstiţi), erau pe vremuri un bun paravan pentru liderii pucioşi, în umbra căruia aceştia au stat ani buni ascunşi de iscodirile lumii. Dar, dacă n-au ştiut cum să-i păstreze pe Zidari, fără ei liderii pucioşi se văd deodată cât sunt de “plăpânzi în faţa celor tari”:

“O, nu vreau să rămân vinovat în purtătorii Mei spre voi, fiilor. Ei ajung tare, tare plăpânzi în faţa celor tari, şi nu e bine să nu mai pot Eu să călăuzesc cu nădejde prin ei, iar dacă Eu nu călăuzesc de la mijloc tot lucrul Meu şi pe poporul Meu, ajunge pradă clătinării poporul, tată.”

Dumnezeul Pucioasei e de-a dreptul debusolat. El nu ştie nici măcar cât la sută mai sunt de partea lui cei doi Zidari, din ce fuseseră ei odată:

“O, fiilor, spuneţi-Mi, tată, cât mai sunteţi voi ai Mei din tot ce sunteţi voi? “

Acest capitol dureros şi ruşinos al “Evangheliei de la Pucioasa” se termină tot cu o proorocie mincinoasă: Zidarii vor primi înapoi, chipurile, “darul milei de liderii pucioşi” şi “darul iubirii sfinte pentru ei”. Două daruri otrăvite şi mincinoase, căci Zidarii sunt în continuare supăraţi foc pentru minciunile, fraudele şi nedreptăţile pucioşilor, pe care le consideră (pe drept cuvânt!) de neiertat:

“Vă dau înapoi darul milei de ei, darul iubirii sfinte pentru ei.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)

Şi ca să pună capac la toate (minciunile), “fiica Victoria” este demascată a fi “capul răutăţilor”, cea care “îl slăbeşte” pe “cel ales” (adică pe Marian, căci numai el a rămas “ales”, iar Victoria nu mai este aleasă, deşi era şi ea cot la cot cu Marian, pe vremea când amândoi erau adulaţi cu cuvintele languroase “copiii Mei”):

“Şi te rog pe tine, fiică Victoria, ajută-l şi nu-l slăbi pe cel ales de Mine, care este lângă tine.” (citat după Cuvântul Pucios din 30 august/12 septembrie 2007)

Cei care îi cunosc mai bine pe cei doi artişti pot afirma că era exact invers: pe vremea aceea (anul 2007), Victoria încă mai era dispusă să le facă oarece concesii liderilor pucioşi (sperând că doar, doar, s-ar mai fi putut salva ceva din armonia părelnică de altădată) în timp ce Marian nici nu mai voia să audă de ei.

“Evanghelia de la Pucioasa” s-a dovedit prin ea însăşi un mare bluff, un ghiveci de gogomănii, minciuni şi presupuneri aberante cu pretenţii de “proorocii”, amestecate savant cu învăţături frumoase copiate de prin cărţile de învăţătură creştină.

[maria-luisa]

Iata cum ar trebui sa se comporte crestinii:

ETICA LUI ISUS ŞI LEGEA LUI DUMNEZEU


ETICA CREŞTINĂ
de R.C. Sproul
--------------------------------------------------------------------------------

Poate că cel mai important principiu care ne călăuzeşte şi ne direcţionează deciziile etice este principiul biblic al sfinţeniei vieţii. Să începem studiul acestui principiu uitându-ne la următorul fragment din Predica de pe munte:

"Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: "Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii".

Dar Eu vă spun oricine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii, şi oricine va zice fratelui său: "Prostule!" va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine va zice: "Nebunule!" va cădea sub pedeapsa focului gheenei. Asa că dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino şi adu-ţi darul" (Matei 5:21-24).

Vă întrebaţi poate ce are a face această învăţătură a lui Isus cu principiul fundamental al sanctităţii vieţii. Observăm că în această parte a Predicii de pe Munte, Isus dă propria Sa tălmăcire celor 10 porunci şi în mod specific a poruncii care interzice crima.

Legea ne este dată adesea într-o formulare eliptică. O formulare eliptică este formularea în care anumite aspecte ale afirmaţiei nu sunt exprimate în mod explicit, ci sunt înţelese în mod tacit sau sunt subînţelese. De exemplu ceea ce interzice legea eliptică, porunceşte, ca efect, antiteza lucrului interzis. Şi dacă legea porunceşte ceva în mod implicit interzice opusul acelui lucru. Astfel, când o lege este dată de Dumnezeu ca să interzică în mod absolut interzicerea răutăcioasă a vieţii omeneşti, dimpotrivă acea lege indică valoarea pozitivă a vieţii şi faptul că noi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a promova binele vieţii umane.

Vedem că legea are un pol pozitiv şi un pol negativ. Dacă este dată în termeni negativi ea are implicaţii pentru polul pozitiv. Dacă ea este dată în termeni pozitivi, ea are implicaţii pentru polul negativ.

Înţelegem de asemenea că în Predica de pe Munte, în calitate de învăţător suprem al eticii, Isus a fost în mod specific preocupat de corectarea distorsiunilor care se strecuraseră în teoriile etice ale fariseilor. Fariseii au avut o viziune oarecum superficială şi simplistă asupra Legii. Ei erau scrupuloşi în a da atenţie detaliilor literei Legii, dar în aplicarea Legii adesea deturnau spiritul Legii. Ei au dezvoltat o tradiţie rabinică prin care teologia lor morală dădea o importanţă mult prea mare literei Legii în detrimentul spiritului Legii. Acea tradiţie a fost numită tradiţie orală şi era transmisă de la rabin la rabin de-a lungul anilor.

Este important să înţelegem că atunci când Isus vorbeşte aici în Predica de pe Munte, El utilizează un limbaj pe care evreii care-l auzeau, îl înţelegeau imediat, dar care ne poate scăpa cu uşurinţă nouă celor care trăim într-o altă cultură. Expresia "este scris" se referă în mod clar la Scriptura scrisă. Pe de altă parte expresia "s-a spus" se referă la tradiţia orală. Astfel există o distincţie clară între Scriptură şi tradiţia rabinică orală.

Problema este că atunci când Isus spune "Voi aţi auzit că s-a spus... dar Eu vă spun", sună la suprafaţă ca şi când El ar spune că legea pe care Dumnezeu a dat-o în Vechiul Testament era o lege rea şi trebuie să fie abrogată. S-ar părea că Isus face o critică etică Legii Mozaice, dar El nu face aceasta. El critică interpretarea rabinică a Legii, tradiţia fariseică în interpretarea Legii Vechiului Testament.

La începutul pasajului la care ne-am uitat mai devreme, Isus nu critică porunca "să nu ucizi", ci extinde aplicaţia acestei porunci. El spune că dacă o persoană trece prin viaţă şi nu ucide pe nimeni, aceasta nu este o garanţie că acea persoană a ascultat în întregime interdicţia lui Dumnezeu referitoare la crimă.

Isus spune aici că legea împotriva crimei este o lege care protejează atât de mult sfinţenia vieţii încât include nu numai interdicţia împotriva uciderii cuiva, ci în mod implicit interzice orice este parte din acel complex ce poate conduce la crimă, inclusiv mânia împotriva fratelui tău, chiar dacă această mânie nu te-a condus până la a-l omorî. Legea lui Dumnezeu împotriva crimei interzice şi jignirea adusă oricărei fiinţe umane, în orice mod, deoarece viaţa oricărei fiinţe umane trebuie tratată cu maximă grijă şi respect. Astfel în spatele acestei legi există implicaţii mult mai importante decât ceea ce întâlnea ochiul la citirea ei. Critica lui Isus şi sentinţa Sa era rostită împotriva superficialităţii fariseilor.

Într-o manieră asemănătoare, Isus a făcut acelaşi lucru cu legea care interzicea adulterul. Fariseii credeau că ei se supuseră pe deplin acestei legi deoarece nu au comis în realitate nici un adulter. Totuşi Isus spune că interdicţia împotriva adulterului include nu numai adulterul propriu-zis, ea include toate formele de necurăţie sexuală de la adulterul în sine până la germenele acestuia care se află în gândurile cele mai intime precum şi dorinţele şi poftele trupeşti.

În concluzie, Isus spune că nu numai directa şi imediata violare a interdicţiei este păcat, ci orice lucru care în mod potenţial ar conduce la păcatul în sine este de asemenea o extensie interzisă de lege. Pofta trupească este un potenţial adulter şi este o parte a contextului mai larg al adulterului. Isus susţine că legea lui Dumnezeu împotriva adulterului sanctifică relaţia de căsătorie atât de mult încât interzice orice desacralizează căsătoria, de la poftă trupească până la adulter. Sanctitatea vieţii este atât de importantă încât nu numai luarea efectivă a vieţii umane este interzisă, ci orice act potenţial distructiv pentru viaţa umană este de asemenea interzis, precum mânia şi calomnia nedreaptă.

Dacă privim la învăţătura lui Isus care face o largă extindere a semnificaţiei legii ce interzice crima, avem conştiinţa tulburată. Dacă ne uităm la felul în care este formulată Legea în categorii simple şi facem aşa cum au procedat fariseii atunci putem spune că n-am omorât niciodată pe nimeni, şi cât de uşor putem deveni asemeni tânărului bogat care s-a apropiat de Isus şi care a gândit că el a păzit Legea lui Dumnezeu din tinereţe.

Totuşi când ascultăm explicaţia lui Isus privind profunzimea dimensiunii Legii, realizăm că în inimile noastre suntem criminali şi că nu am menţinut puritatea sfinţeniei vieţii când i-am rănit pe alţi oameni şi le-am distrus reputaţia spunând lucruri neadevărate despre ei. Isus doreşte să fim preocupaţi de binele vieţii oricărei fiinţe umane, nu numai să nu-i omorâm pe semenii nostri, ci să nici nu-i rănim în vreun fel.

Acum o intrebare:Ne comportam noi asa ca sa criticam pe cei care tin Legea lasata de Dumnezeu?
Cu ce se deosebeste fariseismul descris mai sus de cel de aici?

[maria-luisa]

Pentru cei interesati sa nu mai vada "paiul din ochiul altora" , va recomand sa cititi mai intai si sa nu mai judecati pe nedrept inainte de a cunoaste:
http://www.librariabucuresti.com/Car...eilor-4337.htm

[mariamargareta]

208. Desfrânarea duhovnicească la pucioşi (I)

Pe vremea Verginicăi, una dintre restricţiile puse de ea celor care îi erau fideli a fost aceea de a nu urca vreodată pe scenă:

“... Nu lăsaţi copiii să se uite la televizor la trupuri goale. Nu lăsaţi copiii care sunt la şcoală să joace pe scenă.” (citat după Cuvântul Pucios din 14-02-1974)

Explicaţia acestei interdicţii era simplă. Pe de o parte, actorii, saltimbancii, clovnii, acrobaţii, dar şi intelectualii în general, erau categorii sociale blamate în mod tacit de ideologia comunistă opresivă, considerându-se că ei au o contribuţie “neproductivă” la diviziunea socială a muncii. În acelaşi timp, muncitorii şi ţăranii erau consideraţi categorii sociale superioare şi privilegiate, fiind în mod deschis lăudaţi şi favorizaţi, aşa încât, treptat şi insidios, mentalitatea aceasta de părtinire răutăcioasă se infiltrase până şi în felul de a gândi al oamenilor simpli. Verginica, după ce cunoscuse în tinereţe umilinţele, constrângerile şi viaţa grea din fabrica de tricotaje “Trainica” din Pucioasa, unde fusese angajată o vreme, înainte de a ajunge la ospiciu, nu putea vedea cu ochi buni pe acei “târâie-brâu care, costumaţi în haine lungi şi strălucitoare, duc o viaţă frivolă, bine plătită, pe muncă puţină (dacă a juca pe scenă se putea numi atunci “muncă”), limitându-se la a-i face pe alţii să râdă şi să se distreze. În optica creştinismului habotnic promovat de Verginica şi de ciracii ei, teatrul, opera, opereta, circul şi în general orice formă de manifestare pe scenă erau nişte forme destul de evidente de “desfrânare duhovnicească”.

Cât a trăit Verginica, dar şi pe vremea cât Maria , sora ei, s-a aflat în “patul proorocesc” , această interdicţie s-a respectat cu stricteţe.
Venind însă Mihaela la cârma sectei, lucrurile s-au schimbat. Mihaela, deşi păstra multe dintre preceptele habotnice moştenite (şi anume, acelea care îi conveneau) a introdus o pleiadă de “noutăţi”, inclusiv cu caracter “dogmatic”. De altfel, 99 % din inovaţiile eretice ale sectei pucioşilor sunt opera spiritului libertin şi plin de imaginaţie bolnăvicioasă al Mihaelei.
În grandomania sa, Mihaela voia ca adepţii care o ascultau să iasă în evidenţă că sunt creştini nu numai prin vorbe şi prin fapte, dar mai ales prin imagine, prin “impresia artistică”. Treptat, treptat, pucioşii au devenit nişte actori în viaţa de zi cu zi, iar straiele lor albe, simbolizând puritatea simţurilor şi demnitatea alegerii, trebuiau să fie ca o uniformă distinctivă faţă de ceilalţi creştini, plebea. La serbări, pucioşii se îmbrăcau în mod ostentativ în straie ţărăneşti, pentru a-şi dovedi originea lor sănătoasă, daco-getică: chimire, sumane, cuşme dacice sau căciuli de lână la băieţi; marame, broboade, ilice, cojocele, fote şi ii la fete. Opinci nu purtau, că pe vremea lor nu se mai găseau opincari care să le facă, aşa că în picioare purtau pantofi de oraş.

Mihaela visa însă ca elevii ei să devină un “popor” nou şi sfânt, de “prinţi şi prinţese”, care să-i uimească pe toţi cei care îi vor vedea. Tocmai de aceea, ea îşi alegea cu mare grijă adepţii, căutând să fie frumoşi la chip şi mai ales docili. În schimb, aspiranţii care erau mai ascuţiţi la faţă şi la limbă (cum a fost Vasilică, de exemplu) erau suportaţi cu greu până la o vreme, apoi Mihaela îi expedia brusc şi fără menajamente, să se ducă unde or vedea cu ochii. Cei aleşi trebuiau să fi ca Feţii Frumoşi şi ca Ilenele Cosânzene din poveşti:

“Hai, fiilor! Vreau să vă arăt lumii prinţi şi prinţese, fii cereşti pe pământ, că nu cei prinţi pe pământ sunt prinţi, ci acei născuţi din cer sunt aşa. V-am spus cândva că voiesc să fac din voi feţi-frumoşi şi zâne şi să Mă legăn din leagăn în leagăn cu voi. O, numai în legănuţ v-aş purta, ca pe cei mici. Numai în cuvânt aş sta peste voi, dar să iubiţi cu multul cuvântul, fiilor mici, şi să creşteţi mici şi să vă uitaţi la creşterea celor pe care îi am Eu aşezaţi de Mine călăuză peste voi, că ei au crescut mici, şi mici stau chiar şi în faţa voastră, numai să învăţaţi şi voi să creşteţi mici şi să staţi prunci sub povaţa cea din cer şi de pe pământ, căci Duhul Meu este viaţă în om, fiilor mici. Amin.” (citat după Cuvântul Pucios din 1-06-2003)

“Cu mare dor, cu mare dragoste v-am spus demult, copii ai poporului Meu, că voiesc să fac din voi prinţi şi prinţese, crai şi crăiese, neam împărătesc, ca să semănaţi cu neamul lui Dumnezeu şi să aveţi inimi ca ale Lui, ca ale fiilor Lui, fire ca a Lui, purtare ca a Lui, ca să vă dovediţi neam împărătesc, cu fineţe mare în purtare, în simţire şi în vorbire, şi nu altceva am dat Eu să vă spun când am spus ce voiesc să fac din voi, ca apoi voi din lăuntrurile voastre să vă arătaţi că sunteţi de neam împărătesc şi că aşa purtare aveţi şi tot aşa şi cinste între oameni.” (citat după Cuvântul Pucios din 4-12-2004)

Preocuparea aceasta asupra straielor şi a recuzitei de operetă a devenit atât de obsesivă, încât Mihaela caută s-o impună prin mesaje şi îndemnuri ideologice întregului popor român. Scopul ei ascuns este însă acela de a generaliza nu atât portul pucioşesc, cât ideologia eretică pe care o aduc cei care sunt deghizaţi în creştini neaoşi, strămoşeşti. Nu lipsesc accentele rasiste, xenofobe, rădăcini ale unui fascism latent. Pentru că Mihaela nu ştia nici o boabă de limbă străină, dar era invidioasă pe “cei mici”, care veneau din lume ştiind binişor una-două limbi străine, voia să-i pună la punct şi să le arate că n-are nici o valare ceea ce ştiu ei. Drept urmare, limba română este promovată la rangul de limbă pură, vorbită şi în ceruri, iar rasa română este rasa pură care va moşteni tot pământul, căci obiectivul Mihaelei este de acum şi mai ambiţios: de la sloganul “toţi românii vor fi creştini” ea a ajuns la sloganul “toţi creştinii de pe pământ vor fi rromâni şi vor vorbi între ei rromâneşte”. Şi toate neamurile se vor binecuvânta cu numele cel nou, numele de Rromân”:

“O, poporule român, te-ai civilizat, şi de Dumnezeu te-ai depărtat. Eu te-am născut din Duhul Sfânt la naşterea Mea din Fecioară. Eu M-am născut prunc, şi tu te-ai născut popor într-o singură zi, în ziua cuvântului Meu rostit peste tine, ţară română, ţară creştină! O, tu ştii ce înseamnă român? Nu ştii ce înseamnă acest cuvânt, român. Pe ce limbă să vorbesc Eu cu tine ca să Mă înţeleg cu tine ca la începutul tău, românule, poporul Meu? O, te-ai băgat şi tu în cutie, tată, şi nu mai ai ogradă şi iarbă şi pomi şi pădure şi poiană şi căsuţe cu miere şi sapă şi grapă, şi nu mai eşti român. Eşti neamţ, că te-ai lăsat după praznicele nemţeşti. Eşti francez, că te-ai îmbrăcat cu haină franţuză. Eşti englez, că ţi-ai stâlcit limba ta cea dulce. Eşti turc, şi ai făcut ca Israel, care s-a unit cu trup de pe cale. Eşti american, că ţi-ai uitat vârsta ta, care este cât a Mea, şi ţi-ai uitat strămoşii pe care-i ai dedesubtul tău. Eşti american, de parcă nu mai ai strămoşi şi frumuseţe străbună. Ţi-ai uitat bunicii, poporule român. O, românule tată, de ce nu mai vorbeşti româneşte, măi fiule al Meu şi al bunicilor tăi? Nu mai vorbeşti frumos, şi Eu, iată, vorbesc româneşte, că frumoasă este limba românească pe pământ şi în cer. Nu mai este astăzi frumoasă limba ta. Ţi-ai stâlcit-o cu împrumutatul de la străinii neamului tău, şi n-a fost frumos ce ai făcut. O, unde-ţi este limba ta creştină? Ţi-am dat de veste împărăţia cerurilor încă de la naşterea ta, şi am pus pe tine pânză albă de botez şi te-am învăţat rugăciunea „Tatăl nostru“ şi ţi-am trimis limba cea cerească, limba Evangheliei împărăţiei cerurilor pe pământul tău. Ţi-am trimis fecior curat, născut din Mine, ca să te facă mireasă Mie, poporule român, şi ţi-a adus veşmânt ţesut din apă şi din duh şi din sânge şi ţi-am dat nume nou şi te-am numit român. Duhul Meu Cel sfânt te-a numit cu nume nou, ţară creştină, aşa cum naşul Meu Mi-a dat Mie la botez numele Iisus Hristos. Aşa ţi-a dat ţie Dumnezeu numele de român la botezul tău. Şi aşa cum toate neamurile s-au binecuvântat în Avraam cu numele de Israel, tot aşa acum, Israele de azi, se vor binecuvânta neamurile toate în numele tău cel nou, şi pe care-l ai de la Mine de două mii de ani, căci tot omul care se va îmbrăca cu cămăşuţa de creştin se va numi român.” (citat după Cuvântul Pucios din 4-03-1995)