![]() |
![]() |
|
#8
|
|||
|
|||
![]()
"Psalmul este liniștea sufletelor,răsplătitorul păcii,potolitorul gălăgiei și al valului gândurilor.
El face să slăbească mânia sufeltului și înfrânează pornirea către patimi. Este tovarășul prieteniei,apropierea celor care stau departe,este ca unul care împacă pe cei învrăjbiți. Psalmodia aduce cu sine tot ce este mai bun:iubirea,făcând din tovărășia laolaltă a glasului un fel de trăsură de unire între oameni,adunând pe credincioși laolaltă într-un sungur glas ca și un cor,psalmul este alungătorul demonilor,aducătorul ajutorului îngeresc,armă pentru teama de noapte,liniște pentru oboseala zilei,pavăză și mângâiere oamenilor credincioși,iar pentru femeile credincioase una dintre cele mai potrivite podoabe. Psalmul face ca patimile să fie înfrânate.El este început pentru începători,creștere pentru acei care propășesc pe calea virtuților și sprijin pentru acei care merg pe calea desăvârșirii. Psalmul este glasul Bisericii,el înveselește sărbătorile și face să se nască în inima credinciosului dorul de Dumnezeu. Chiar și din inimile de piatră psalmul stoarce lacrimi. În Psalmi toată înțelpciune se află adunată întocmai ca într-o comoară de mare preț care este pusă la îndemâna tuturor." Așadar frților nu vă temeți să citiți Psaltirea! Este pentru toți armă,scut,pavăză dar și delectare duhovnicească. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Grup de rugaciune | delia31 | Umanitare | 286 | 11.03.2024 04:41:48 |
Rugaciune pentru elevi si pentru profesori | spre_rasarit | Sectiune dedicata profesorilor de religie | 5 | 07.07.2012 02:50:19 |
Acatiste la Manastiri, pentru cei care nu se afla in tara | Iulia11 | Generalitati | 7 | 01.11.2010 12:48:47 |
Sfântul Vasile cel Mare : picături de înțelepciune - PENTRU SUFLETELE NOASTRE | cristiboss56 | Pocainta | 19 | 12.01.2010 18:45:34 |
Pentru cei diaspora (dar si din tara)-aveti biblioteca de carti religioase? | sophia | Biserica Ortodoxa Romana | 6 | 08.10.2009 23:35:55 |
|