Sa ne impartasim des sau rar?

[sophia]

Pana una alta am gasit cu ajutorul lui glykys pasajul pe care il cautam de la parintele Cleopa, legat de Impartasanie si nu numai.

"28. - Care este randuiala de infranare (curatie) si traire conjugala a sotilor? - Biserica nu a fixat sotilor un program de convietuire, caci nu poate intra in amanuntele zilnice. Ci, a lasat totul la stiinta lor si la posibilitatea de a se iconomisi unul pe altul, potrivit cu natura, cu mijloacele si cu idealul fiecaruia. In general, sotii au datoria de a se ajuta unul pe altul, atat la bine cat si la necaz, si mai ales la boala si in greutatile vietii in general. Credinciosia unuia fata de altul trebuie sfanta; copiii sa fie bine crescuti, gospodaria bine chibzuita si demnitatea morala si sociala cu grija pastrata, cum zice si Sfantul Apostol Pavel: Casatoria sa fie cinstita intru toate si patul nespurcat, iar pe desfranati si pe preadesfranati ii va judeca Dumnezeu (Evrei 13, 4). Un Parinte bisericesc zice: „Cei ce sunt legati prin casatorie, trebuie sa-ti fie lor judecatori, fiindca au auzit pe Pavel care scrie ca este lucru cuviincios a se departa unul de altul pentru un timp, prin consimtamant, pentru ca sa staruiasca in rugaciune si apoi iar sa se apropie” (I Cor. 7, 4; Sfantul Dionisie, 3). Celor casatoriti legal le zice acelasi Sfant Apostol: Sa nu va lipsiti unul de altul decat numai prin intelegere, pe un anumit timp, ca sa va indeletniciti cu rugaciunea si apoi iar sa va impreunati ca sa nu va ispiteasca pe voi satana pentru neingranarea voastra. Si aceasta o zic dupa sfat, iar nu din porunca (I Cor. 7, 5-6). „Insa este de trebuienta a se feri de impreunare sambata si Duminica si in zilele de post, pentru ca in aceste zile se aduce Domnului jertfa cea duhovniceasca” (Timotei, canonul 13). „Nu s-a oprit barbatul si femeia de la impreunare trupeasca, decat numai cand vor a se pregati pentru rugaciune si Sfanta Impartasanie” (Pravila Mare, 170). Sfantul Simeon al Tesalonicului invata pe cei casatoriti: „Trebuie sa stim ca cei ce se insotesc prin nunta s-au legat de la Dumnezeu si sunt curati cu chemarea Celui curat. Deci, trebuie sa pazeasca unul fata de altul nunta neintinata si sa vietuiasca in pace si evlavie. Cei ce s-au unit de la Dumnezeu cu cinste, curatie si dragoste, sa pazeasca insotirea intr-un cuget, cu pace, ca un mare dar, pentru ca vor raspunde inaintea Domnului, alaturi de celelalte indatoriri dumnezeiesti, ingrijindu-se nu numai de trup, ci si de sufletul lor. Caci numai asa Dumnezeu va fi cu ei. Sa-si creasca copiii cu frica de Dumnezeu (Ef. 6, 4), sa faca milostenie si sa se mantuiasca” (Sf. Simeon Tesaloniceanul, op. cit., cap. 262). Pravila Mare a lui Matei Basarab, cap. 170, spune urmatoarele despre curatenia trupeasca a celor doi soti: „Barbatul si femeia sa nu se afle in pofta trupului, nici sambata, nici Duminica, ca in aceste zile mai mult se face dumnezeiasca Liturghie. Insa sambata pentru sufletele celor morti, iar Duminica pentru Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Insa aceasta sa fie cu intelegerea amandurora, adica sa fie cu voia barbatului si a femeii”. Iar Molitfelnicul mare, numit Trebnic, pagina 519, spune despre infranarea trupeasca a sotilor: „In cele patru posturi, precum si miercurea si vinerea este bine ca sotii sa se infraneze de la impreunarea trupeasca, ca semn ca iubim pe Dumnezeu”. Asadar, zilele de infranare trupeasca ale sotilor sunt cele patru posturi, miercurea, vinerea, sambata, Duminica si toate zilele de post si sarbatorile de peste an. Sotii trebuie sa aiba doua zile de curatie inainte sa mearga la biserica, iar cand vor sa se impartasasca, in afara de cele patru posturi, sa tina cel putin o saptamana de curatie inainte de a primi Preacuratele Taine si trei zile dupa Sfanta Impartasanie."


De aia va spun ca nu se poate deasa impartasanie si viata lumeasca in acelasi timp. Si de aia tot intreb cum trebuie facut.

[Daniel777]

Foarte buna postarea.Cleopa ramane "the best".

[sophia]

Si adica? Raspunsul la intrebare care este?

[Daniel777]

În prealabil postat de sophia

Si adica? Raspunsul la intrebare care este?

E bine de respectat ceea ce spune parintele Cleopa.

[glykys]

În prealabil postat de sophia

Si adica? Raspunsul la intrebare care este?

Parintele Cleopa nu este pentru deasa impartasanie.

Parintele Cleopa: - Daca nu esti oprit de duhovnic, daca n-ai impedimente canonice, ar fi bine macar o data pe luna sa va impartasiti.
Credinciosul: - Nu saptamanal?
Parintele Cleopa: - Nu. (din vol. 13 Ne vorbeste parintele Cleopa).

Dar fiecare face cum ii spune duhovnicul. Unii or avea duhovnici mai buni decat parintele Cleopa, cine stie?!

[Daniel777]

E bine cum spune Cleopa,desi nu e decat o recomandare.Sunt de acord si cu cei care vor sa se impartaseasca saptamanal(si eu as vrea),dar depinde de viata lor duhovniceasca si dorinta lor.Eu deocamdata nu reusesc acest lucru.

[glykys]

În prealabil postat de Daniel777

E bine cum spune Cleopa,desi nu e decat o recomandare.Sunt de acord si cu cei care vor sa se impartaseasca saptamanal(si eu as vrea),dar depinde de viata lor duhovniceasca si dorinta lor.Eu deocamdata nu reusesc acest lucru.

Asa este, acestea sunt recomandari, nu litera de lege. Unii pot avea o viata mai induhovnicita decat persoana care i-a pus parintelui Cleopa aceasta intrebare. Si daca au dorinta mare si nu ii opreste duhovnicul, sa le fie de bine si spre mantuire!

[Jane Says]

http://fatherstephen.wordpress.com/

(Un preot ortodox din US, convertit de la protestantism, scrie despre Impartasanie si de ce depunem un efort ascetic pentru a ne apropia de Potir)

Scrie si ca desi el nu avea inca voie sa se impartaseasca in Biserica Ortodoxa, tinea totusi posturile si nu manca nimic de la 12 noaptea pana dupa slujba, tocmai ca sa simta si el "foamea de Hristos".
Am dat link spre blogul lui pentru ca asa cum o sa vedeti mai jos, el venea dintr-un mediu in care impartasania era pentru toata lumea, fara restrictii ..

For many Protestants (and some others) whose Church experience has largely been shaped in the past few decades, one of the most disconcerting aspects of a first visit to an Orthodox Church is the fact that not everybody, not all Baptized Christians, are permitted to receive communion. Indeed, communion is restricted to Orthodox Christians who have made preparation to receive (that’s another topic). For some, this is a surprise, for others, not, and for still some few, this is a welcome fact. When I first visited an Orthodox Church I fell into this last group. I did not rejoice that I was not able to take communion, but I rejoiced that I was not allowed to (in the state of schism in which I was living). Someone was saying to me, “There are things in your Christian life that must be addressed before you approach the Cup.” I understood this as healthy. Indeed the rapid disappearance of communion discipline across much of Christianity in the latter half of the 20th century became as well a rapid re-interpretation of the sacrament and the radical exaltation of the individual over the Church. I have several reflections to offer in this vein.

First – the rapid disappearance of communion discipline meant the disappearance of boundaries. Nothing in the Church any longer said, “No.” With this, the Christian life itself loses definition. “Communion” with Christ becomes a purely subjective event, itself stripped of meaning because of the lack of boundaries. If there is no “No,” neither can there be a “Yes.” The Garden of Eden, paradise of perfection, contained a single “No,” one boundary. And yet that boundary alone defined communion with God. In not eating of that tree, Adam and Eve could live in obedience. Every other meal takes on its meaning of blessed communion because it is eaten in obedience. With the act of disobedience and the destruction of the only boundary given by God, every tree becomes a potential tree of death. Indeed, Holy Communion itself can become a Cup of Death according to St. Paul’s admonitions in 1 Corinthians.

Second – with the abolition of boundaries, communion ceases to be a struggle, and loses the ascesis that is essential to a healthy Christian life. Communion with God is a gift from God – but like the Kingdom of God, the “violent take it by force” (Matt. 11:12). This rather odd verse is a reference to those who pursue God in such a way that it is not inappropriate to use the word “violent” to describe it. St. John the Baptist’s ministry was marked by his fasting and struggles in prayer. It is such efforts that are “violent” in the Christian life. It should be normative in the Christian life that the holy mysteries are approached with ascesis. Rather than approaching God with an attitude of entitlement (“this is my communion”) we approach struggling against sin in our life: repenting, confessing, forgiving, fasting. In a Christian life they are acts of love.

In all of our healthy relationships some level of ascesis is practiced though we rarely reconize it or call it by that name. In marriage we understand that husbands are to “love their wives even as Christ loved the Church” (Eph. 5:25) that is, they are to lay down their lives for them. A marriage built on romantic phrases rather than sacrificial acts of love can all too easily be a marriage destined to fail.

It is not that we earn grace or salvation – I would argue strongly that every effort of “struggle” is itself an effort made possible and infused with grace. But the gift of our salvation should not be likened to a man who never picked up a baseball bat suddenly walking up to the plate at the last out in the ninth inning, facing a pitcher with an ERA below 1 and smacking the baseball deep into the stands in center field. I’ll grant that grace could work like that, but it would be Walt Disney and not Jesus Christ. Thus the God who saves us by grace tells us to “keep my commandments,” and any number of other things. [An exception: the wise thief. Ninth inning. Though even he surely knew a struggle as he fought his way to the words: "Remember me in your kingdom."] God will not abandon us as we take up that struggle – but struggle we must – for such is the life of grace.

Before I was received into the Orthodox Church, of necessity I took a different “approach” to communion. Attending services before I was received into the Church, I knew that I would not yet be able to approach the Cup. But I kept the fast. From midnight forward I ate nothing. Thus like the rest of the congregation, I sang in hunger as Heaven surrounded us and God gave Himself to us on His most Holy Altar. I could not eat – but I could struggle to eat – I could be hungry.
Hunger is not the fullness of the faith – but, if I may be so bold – it is part of the fullness. And at certain times part of the fullness is more than nothing.

I think this is an important point for much of our life. There is a fullness of the Cup of Salvation that most of us have not yet tasted, even if we come to the Cup each Sunday. I do not yet know the fullness of loving my enemies, or forgiving my friends, or walking without fear (we can each make this part of the list longer). But I can know something of the fullness of hunger for these things and the daily toil of struggling for them by grace.
And by grace I pray at last to have been brought across that boundary of sin that separates me from others and myself, united to Christ and the liberty that comes from Him alone.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de sophia

Pana una alta am gasit cu ajutorul lui glykys pasajul pe care il cautam de la parintele Cleopa, legat de Impartasanie si nu numai.

"28. - Care este randuiala de infranare (curatie) si traire conjugala a sotilor? - Biserica nu a fixat sotilor un program de convietuire, caci nu poate intra in amanuntele zilnice. Ci, a lasat totul la stiinta lor si la posibilitatea de a se iconomisi unul pe altul, potrivit cu natura, cu mijloacele si cu idealul fiecaruia. In general, sotii au datoria de a se ajuta unul pe altul, atat la bine cat si la necaz, si mai ales la boala si in greutatile vietii in general. Credinciosia unuia fata de altul trebuie sfanta; copiii sa fie bine crescuti, gospodaria bine chibzuita si demnitatea morala si sociala cu grija pastrata, cum zice si Sfantul Apostol Pavel: Casatoria sa fie cinstita intru toate si patul nespurcat, iar pe desfranati si pe preadesfranati ii va judeca Dumnezeu (Evrei 13, 4). Un Parinte bisericesc zice: „Cei ce sunt legati prin casatorie, trebuie sa-ti fie lor judecatori, fiindca au auzit pe Pavel care scrie ca este lucru cuviincios a se departa unul de altul pentru un timp, prin consimtamant, pentru ca sa staruiasca in rugaciune si apoi iar sa se apropie” (I Cor. 7, 4; Sfantul Dionisie, 3). Celor casatoriti legal le zice acelasi Sfant Apostol: Sa nu va lipsiti unul de altul decat numai prin intelegere, pe un anumit timp, ca sa va indeletniciti cu rugaciunea si apoi iar sa va impreunati ca sa nu va ispiteasca pe voi satana pentru neingranarea voastra. Si aceasta o zic dupa sfat, iar nu din porunca (I Cor. 7, 5-6). „Insa este de trebuienta a se feri de impreunare sambata si Duminica si in zilele de post, pentru ca in aceste zile se aduce Domnului jertfa cea duhovniceasca” (Timotei, canonul 13). „Nu s-a oprit barbatul si femeia de la impreunare trupeasca, decat numai cand vor a se pregati pentru rugaciune si Sfanta Impartasanie” (Pravila Mare, 170). Sfantul Simeon al Tesalonicului invata pe cei casatoriti: „Trebuie sa stim ca cei ce se insotesc prin nunta s-au legat de la Dumnezeu si sunt curati cu chemarea Celui curat. Deci, trebuie sa pazeasca unul fata de altul nunta neintinata si sa vietuiasca in pace si evlavie. Cei ce s-au unit de la Dumnezeu cu cinste, curatie si dragoste, sa pazeasca insotirea intr-un cuget, cu pace, ca un mare dar, pentru ca vor raspunde inaintea Domnului, alaturi de celelalte indatoriri dumnezeiesti, ingrijindu-se nu numai de trup, ci si de sufletul lor. Caci numai asa Dumnezeu va fi cu ei. Sa-si creasca copiii cu frica de Dumnezeu (Ef. 6, 4), sa faca milostenie si sa se mantuiasca” (Sf. Simeon Tesaloniceanul, op. cit., cap. 262). Pravila Mare a lui Matei Basarab, cap. 170, spune urmatoarele despre curatenia trupeasca a celor doi soti: „Barbatul si femeia sa nu se afle in pofta trupului, nici sambata, nici Duminica, ca in aceste zile mai mult se face dumnezeiasca Liturghie. Insa sambata pentru sufletele celor morti, iar Duminica pentru Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Insa aceasta sa fie cu intelegerea amandurora, adica sa fie cu voia barbatului si a femeii”. Iar Molitfelnicul mare, numit Trebnic, pagina 519, spune despre infranarea trupeasca a sotilor: „In cele patru posturi, precum si miercurea si vinerea este bine ca sotii sa se infraneze de la impreunarea trupeasca, ca semn ca iubim pe Dumnezeu”. Asadar, zilele de infranare trupeasca ale sotilor sunt cele patru posturi, miercurea, vinerea, sambata, Duminica si toate zilele de post si sarbatorile de peste an. Sotii trebuie sa aiba doua zile de curatie inainte sa mearga la biserica, iar cand vor sa se impartasasca, in afara de cele patru posturi, sa tina cel putin o saptamana de curatie inainte de a primi Preacuratele Taine si trei zile dupa Sfanta Impartasanie."

De aia va spun ca nu se poate deasa impartasanie si viata lumeasca in acelasi timp. Si de aia tot intreb cum trebuie facut.

Am postat mai sus citate din marii Sfinti Parinti ai Bisericii Ortodoxe, de unde rezulta clar ca trebuie sa ne impartasim cat de des putem. Evident ca nu putem zilnic, macar saptamanal - si numai cu aprobare de la indrumatorul nostru duhovnicesc.

Stiu ca Parintele Cleopa si Parintele Iustin sunt pentru impartasania rara. Este treaba lor, eu ma ghidez dupa Sfintii Parinti si dupa duhovnic.

Daca nici macar Sfantul Apostol Pavel nu stabileste cu exactitate anumite zile de abstinenta, atunci de unde si pana unde Parintele Cleopa sau Matei Basarab hotarasc asa ceva pentru cei casatoriti?! Au trait calugarii in lume, au avut ei neveste ca apoi sa ajunga la concluzia asta?... In NT scrie clar ca numai si numai sotii cad de comun acord sa se opreasca pentru o vreme - dupa cum cred ei de cuviinta. Cei care tintesc desavarsirea, n-au decat sa traiasca in casatorie alba, este hotararea lor particulara.

Eu sunt de acord ca Duminica este ziua Domnului si ca trebuie respectata ca atare. Dar nu ma poate obliga nimeni in rest sa fac abstinenta in posturile randuite de Biserica. Este ridicol - si insusi protopopul de Timisoara sustine acelasi lucru.

Cat despre postul de o saptamana inainte de impartasanie si trei zile dupa aceea, este iarasi o enormitate care nu este conforma cu Sfanta Traditie si cu Sfintele Canoane ortodoxe. Daca ar fi asa, atunci preotii ar trebui sa tina post in continuu sau sa nu se impartaseasca la fiecare Liturghie - ceea ce e absurd.

Deci Sophia, mai documenteaza-te si incearca sa traiesti o viata echilibrata, in ascultare de duhovnicul tau si nu pleca urechea la tot ce scrie pe internet. Cantareste toate si ia o decizie buna care ti se potriveste tie si familiei tale. Nu uita: cei care traiesc in extreme sunt cei mai pasibili sa cada rau de tot atunci cand cad; sunt cei mai luptati de subtila patima a mandriei in formele care sunt parerea de sine si slava desarta.

Doamne ajuta!

[Florin-Ionut]

Luca 24

13. Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
14. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
15. Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.
17. Şi El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare.
18. Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea?
19. El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor.
20. Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri;
21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea. 22. Dar şi nişte femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt,
23. Şi, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu.
24. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.
25. Şi El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii!
26. Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?
27. Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El.
28. Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe.
29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei.
30. Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor.
31. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei. 32. Şi au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?
33. Şi, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
34. Care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon.

Desi le-a talcuit lor din Scripturi, cand s-au deschis ochii celor doi si L-au recunoscut pe Iisus? Numai dupa ce s-au impartasit din Painea Vietii care este Hristos.

Deci si noi, mergand pe cale si teologhisind [mai ales pe forum] despre cele intamplate atunci si in rastimp, nu-L vom cunoaste in adevar pe Hristos daca ne tinem departe de Sfanta Impartasanie.