Poezii preferate...

[Grabriella]

Cantecul potirului

de Nichifor Crainic
- scrisa în închisoarea Aiudului

Când holda de seceri tăiată fu gata
Bunicul şi tata
Lăsară o chită de spice ‘n picioare
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele’n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnu’ Cristos.

Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,
Bunica şi mama
Scoţând-o sfielnic cu semnele Crucii,
Purtau parcă moaşte cinstite şi lucii
Iar pâinea, dând abur cu dulce miros,
Părea că e faţa lui Domnu’ Cristos.

Şi iată potirul la gură te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe Cruce,
Hrăneşte-mă carne de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Eşti totul în toate şi toate prin Tine,
Tu pâinea de-apururi a neamului meu.
Din curpenul viţei ce-nconjură crama,
Bunica şi mama
Au rupt un ciorchine, spunându-i povestea:
-Copile, grăiră, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
La caznele Domnului nostru Cristos!

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul şi tata
În joc de călcâie zdrobind nestemate,
Ce varsă ca rana şuvoaie’nspumate,
- Copile, grăiră, ăst must sângeros
E-al Domnului nostru Cristos.

Si iată potirul la gură te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe Cruce,
Adapă-mă, sânge de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu’n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin Tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.
Podgorii bogate şi lanuri mănoase,
Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveşte-Te’n vie şi vezi-Te’n grâne
Şi sângeră’n struguri şi frânge-Te’n pâne,
Tu, viaţa de-apururi a neamului meu .

[Rodica50]

Frumuseţea MARIEI în Cuvinte prea alese.



* " Bucură-Te, leagăn alb de iasomie,

Către care-n roiuri fluturii coboară,

Bucură-Te, raza stelei din vecie,

Şipot care curge lin cu apă vie,

Bucură-Te, Maică pururea Fecioară,

Dulcea mea, Marie.



Bucură-Te, floare fără de prihană,

Albă ca argintul nopţilor de vară,

Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană,

Mirul care vindeci orice fel de rană,

Bucură-Te, Maică pururea Fecioară,

Dulcea mea, Icoană.



Bucură-Te, brazdă plină de rodire,

Munte sfânt în care s-a-ngropat comoară,

Bucură-Te, cântec tainic de iubire,

Clopot de chemare, cântec de mărire,

Bucură-Te, Maică pururea Fecioară,

Blândă fericire.



Bucură-Te, mărul vieţii care-nvie,

Pomul greu de roadă-n plină primăvară,

Bucură-Te, iarăşi, ţărm de bucurie,

Dintru care curge miere aurie,

Bucură-Te, Maică pururea Fecioară,

Sfînta mea Marie.

Bucură-Te, Maică… - Zorica Lascu –Maica Teodosia

[Rodica50]

DOINA
M. Eminescu
De la Nistru pân� la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân� la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;
Din Satmar pâna �n Sacele
Numai vaduri ca acèle.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se �ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.
Dela Turnu �n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s�aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul � frate cu Românul �
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca �
Sarac în tara saraca!
Cine-au îndragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las� Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua �ntreaga, noaptea �ntreaga,
Doar s�a �ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!
Tu te �nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s�aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri �n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!

[Doriana]

De câte ori încep să cred că pot fi cineva,
Că lumea e făcută pentru mine , clipa să-mi trăiesc,
De-atâtea ori Tu mă atingi şi-n cercetarea Ta,
Îmi dai putere să-mi revin şi să mă umilesc.

De câte ori simt că nu pot înainta,
Şi-mi pare că nici paşi nu mai pot face , că-s olog,
De-atâtea ori Tu mă cuprinzi în mare mila Ta
Şi-mi dai putere să îngenunchez şi să mă rog.

De câte ori mă simt uitat şi viaţa-mi pare tristă,
Şi-un dor de cerul Tău albastru inima îmi frânge,
De-atâtea ori Tu îmi araţi că dragostea există
Şi îmi dai lacrimi şi putere să pot plânge.

De câte ori , nebun , eu Te trădez Isuse,
Păcătuiesc, şi-apoi îmi pare rău,
De-atâtea ori repari simţirile-mi distruse
Şi plin de dragoste , mă-mbraci în Harul Tău.

De câte ori simt că mă-ndepărtez de Tine
Şi că duşmanul mă atrage în capcana sa,
De-atâtea ori Tu cauţi şi găseşti în mine,
Credinţa şi puterea să te pot urma.

De câte ori aş vrea să Te privesc în faţă,
Să-mi pun capul pe pieptul Tău,să-Ţi mulţumesc,
De-atâtea ori, Cuvântul Tău îmi dă viaţă
Şi-mi dă putere-n aşteptare...să nădăjduiesc.


Stelian David

[Grabriella]

Esti bun Doamne

Esti Doamne bun, eu pamantean si rau
Si-n dragoste nu-ti seman, nici in mila.
Dar, dupa rani, sunt chip din chipul Tau
de par dospit din cer nu din argila.

Nu ti-am ravnit nici razele subtiri,
Nici talpile strapunse de piroane.
Dar Tu ma faci partas in rastigniri
si-ti tot ingan osanda din icoane.

Sfintit pe cruci pe care nu m-am vrut
si de-nvieri pe care nu le-as cere,
nu stiu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu ma urc spre raiul Tau band fiere?

Cu necersita slava ma incarci
si-n cuie, cand sfintenia ma frange,
oftand ma uit la ranile-mi prea largi
si-ti cresc alaturi, sange langa sange.

Radu Gyr

[Grabriella]

Nu ma-nvata sa fug, Parinte,
De rani, de lacrimi de catran.
Ele dau freamat mai fierbinte
Acestui sange pamanten.

Nu fi nici pasilor mei paznic,
Nici de naparci nu ma pazi.
Numai veninul lor napraznic
Ma limpezeste zi de zi.

Si nu-mi trimite nici heruvii
Sa-mi deie zborul lor inalt,
Cand sunt facut sa fierb in fluvii
De crunta lava si asfalt.

Doar om ma vreau, rasfiert in smoala,
In uragane si-n caderi,
Mai bun prin plansul ce ma spala
Si tot mai om prin sfasieri.

Sa nu-mi pui aripa de inger,
Ci lasa-mi chipul meu de lut,
Sa iert, sa cant, sa gem, sa sanger,
In dorul raiului pierdut.

Radu Gyr

[Grabriella]

de Vasile Voiculescu

Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă,
Prea am ţinut-o-n piept numai podoabă!…

N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la şcoală;
Am cruţat-o…şi mi-a rămas nepricepută, goală.

Am crescut-o mai rău ca pe prinţese:
Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu ţese.

Voinică, se plânge că oboseşte-ndată:
Inimă făra de rost, inimă răsfăţată.

Credeam că aşa trebuie: poeţii
Să-şi poarte inima mai presus de greul vieţii!

Dar iată, acum mi-e plină de toane şi nazuri,
Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri.

Sare, s-aprinde, o apucă atacuri
Că nu-i dau raiul, scări la cer, punţi peste veacuri!

…Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept.
Numai singur Tu de-acum poţi…Te aştept.


Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.