Sexul si mantuirea

[eodor nastasa]

Uite, ca da, dupa ultima "sedinta" de sex(ce-o fi insemnand cuvantul asta, oare ?), m-am mantuit, da, da, m-am mantuit !
Nu pot, nu vreau, sa nu va doresc la toti, "sexare" in plin, ca nu mai asa o sa va mantuiti, dragilor !
La mantuire deplina, sexosilor !

[maria32]

În prealabil postat de delia31

Nu zic sa traiesti fara sa te straduiesti sa intelegi , ci doar sa accepti ca sunt lucruri pe care le poti schimba, altele nu tin de tine iar tot ce trebuie sa faci e sa-I ceri lui Dumnezeu sa-ti dea intelepciunea sa faci diferenta dintre ele.

Intr-adevar asa este. De aceea, una dintre cele mai dragi rugaciuni ale sufletului meu este aceasta:

"Doamne da-mi putere sa ma pot obisnui cu ceea ce nu pot schimba, da-mi curajul sa lupt cu ceea ce pot schimba si da-mi intelepciunea de a le deosebi una de alta!

Amin !"

[maria32]

În prealabil postat de Jane Says

Apreciez mult ca ai dat o opinie personala si ca ai coborat din 98% (ai stat sa-i numeri? :P) in particular. Parerea mea e ca in orice act sexual e o doza foarte mare de egoism pe care nimic n-o poate baga sub pres. Poti spune ca nu esti egoist cand esti frigida sau cand ai in minte copiii. Dar cand iti place... nu mai intru in detalii.

Si inca o chestie: dupa cum deduc din aproape toate postarile pe tema asta:
- mai multe femei decat barbati implicati in discutie, nu am vazut nici un barbat sa scrie "daca sotia ma refuza in sarbatori , ma duc la alta" :)
- nimeni n-a spus, ma, cand imi vine imi vine, asta e. Nuuuu, majoritatea vorbim despre ce ni se pare NORMAL sau NATURAL.

Now: NORMAL si NATURAL, in cel mai trupesc caz cu putinta, e cand faci sex ca asa-ti vine. Iaca, se aprinde trupul si de-acolo stim toti ce se intampla. Dar in momentul in care faci teorie pe tema normalului si naturalului, si reglementezi actul sexual dupa statistici, dupa ce ai citit in Cosmopolitan ca e normal si dupa ce stii de la tv/vecini/prieteni/restul societatii ca e natural, deja cred ca ne aflam pe un teren foaaaarte alunecos.

Ceva de genul, eu nu fac amor ca am chef, fac pentru ca "ideologia" pe care mi-am facut-o eu despre sex ma impinge la asta. E normal si natural sa fac atmosfera, sa pun un tzol festiv, aprindem un betisor, tra la la si facem foc de unde nu era. Stiti ce spun? Adica pe trup nu-l interesa sexul in ziua aceea, dar ideologiile mele m-au determinat sa creez in mod artificial un moment si un mediu propice, dpdv psihologic, actului. Dupa care mai si numesc asta iubire.

Mintea mea precede si determina actul sexual, nu nevoia trupului.

In minte se intampla totul, si daca da cineva cu matura pe-acolo si sa zica, auzi, de chestia asta nu prea am nevoie, imi cam complica existenta, cred ca o sa aiba oarece surprize si-o sa constate ca pe-acolo in pod, sub toate gioarsele inutile, zacea un ascet care abia astepta sa fie scos la lumina. Pe mine postul nu m-a ajutat sa-mi disciplinez trupul (desi am aflat chestii interesante despre nevoile reale) cat m-a ajutat sa-mi dau seama ce varcolaci concupisenti erau fix in mansarda. Cu care daca stai la negociat, ai pierdut din start. Ori smulgi din radacina prejudecatile legate de normal/natural/dragut/romantic bla bla, ori cari chestia asta cu tine pana la adanci batraneti si eventual si pe lumea cealalta, unde n-o sa mai poata fi satisfacuta oricum.

Asa vad eu situatia.

O interpretare psihologica de foarte mare bun simt si cat se poate de adevarata.
Bravo! si ... multumesc din suflet. aveam mare nevoie sa citesc scrisa de altii aceste lucruri care reprezinta un "deziderat" (daca-mi este ingaduit sa-l numesc astfel) al sufletului meu.

Inca o data multumesc draga Jane.

[sophia]

În prealabil postat de Jane Says

Pentru ca daca ar fi indispensabil, atunci in cazul unei boli sau unui accident, ai fi indreptatit sa divortezi sau ce? Ai inceta sa iubesti in secunda doi pe cel cu care te-ai cununat? Dar pe vremea cand plecau cu anii la razboi? Sau acum cand lucreaza in alte tari si se vad o data la cine stie cate luni?

Ce, oamenii aia nu se iubesc? Dragostea lor nu e completa? Eu zic ca abia aia e dragostea cu adevarat complexa si care nu cade (daca este si nu calca pe alaturi).

Tuturor ne place sexul dar cum am zis si in postul anterior, daca nu ne putem concepe viata fara el, daca nu putem concepe cateva saptamani de post sau cate or fi, de abstinenta, cum ne putem concepe vesnicia fara el?

Situatia 1: da, in cazuri de impotenta stiu ca este indreptatit divortul
Situatia 2: nu incetezi sa-l/s-o iubesti, dar nici nu mai este acelasi lucru, mai ales daca iti doresti si copii.
Situatia 3: este o situatie anormala, care nu functioneaza pe durata mai mare.
Daca iubetsi cu adevarat pe cineva faci si niste eforturi sa fii cu el, niste renuntari etc.
Depinde aici mult si de fiecare persoana. Am mai spus. Nu se poate generaliza. Ceea ce pentru unul se poate, pentru altul este de neconceput.

Ultima fraza n-am inteles-o. In primul rand ca pet total se cere (in canoane) f.multa abstinenta. Numara pe calendar. Si ce are vesnicia cu asta? Inteleg ca te referi dupa moarte? Pai atunci nu mai suntem trup, nu ne mai trebuie nici iubire, nici sex, nici nimic. Ce-ai vrut sa spui de fapt?

Concluzie: suntem oameni, nu masini, nu roboti. Este greu sa ceri renuntarea la iubire.
Fiindca Jane, abstinenta presupune multe: autocontrol, distanta/izolare trupeasca, raceala. Altfel se pot intampla accidente, tocmai prin ea (poti pacatui in somn, sau in gand, sau cu sufletul, etc.).
N-ai voie nimic...

[maria32]

uite in seara asta chiar simt nevoia sa scriu simplu si clar ce-mi vine in minte si ce gandesc asa cum simt fara sa-mi mai recitesc postul, fara sa ma mai gandesc de 10 ori (desi asa poate nu e asa de bine) dar IL las pe Dumnezeu sa-mi calauzeasca mainile pe tastatura in timp ce scriu (rugandu-ma cu mintea si cu sufletul sa o faca).

dupa ce am terminat de citit de unde n-am mai citit ce ati scris, am ajuns la ultimul post al sophiei si mi-a venit sa oftez si am spus (da am spus cu voce tare caci sunt singura in casa si nu ma aude om, ci doar Domnul "Doamne te rog, ajut-o pe sora mea Sophia sa inteleaga, si da-mi Doamne si mie putere sa inteleg, da-mi intelepciune sa pricep si sa nu vorbesc/scriu doar vorbe'n vant").

Si pentru ca tot la sophia mi-a ramas gandul (nu stiu de ce simt aceasta legatura sufleteasca atat de puternica acum cu zbuciumul care reiese din postarile ei - poate pentru ca a fost candva si al meu, si poate inca mai este) am sa incerc eu sa fac ceea ce spunea ca-si doreste. Sa scriu despre mine. cu exemple proprii, traite si nu luate cu copy si paste de pe vreun site.

am trait cu multi barbati, am trait in pacat, necununata, am facut sex, am facut avort, mi-am jucat mantuirea la ruleta ruseasca cu prezervativul si metoda calendarului (anticonceptionale nu am luat niciodata dar nu din motive de credinta ci din cauza ca nu le suporta ficatul meu).

Am trait f multi ani in starea aceasta. Nu am sa intru in detalii cum si de ce m-am "trezit". pentru ca nici n-as sti sa explic. stiu doar ca Domnul s-a indurat de mine si nu m-a lasat singura nici o clipa, nici macar atunci cand eu nu stiam de EL si nu-L cautam si nu respectam poruncile Lui.

Am sa scriu insa despre ceea ce simt acum, in momentul de fata, cand m-am intors la Dumnezeu, la dreapta credinta, de cand am inteles/acceptat, mi-am impus atunci cand ma luptam cu mine insumi sa ma rog, sa nu renunt sa merg la sfanta Liturghie chiar daca mi se pun zeci de piedici si ispite in cale, sa-mi plec genunchii si sa ma rog chiar si atunci cand parca nu simt nimic din cuvintele rugaciunilor, sa persist in aceasta oricum si sa indraznesc sa cer de la Domnul la nesfarsit iertare pentru pacatele mele.

chiar si acum am ajuns sa cad in pacat cu un barbat (nu sunt casatorita)... ce a diferit insa?
faptul ca dupa ce am facut pacatul nu am simtit ce simteam inainte ci numai rusine si cainta si frica si totusi speranta ca Dumnezeu ma va ierta daca ma spovedesc si daca imi propun si ma si straduiesc sa nu mai repet pacatul. si au mai fost ispite dar am reusit sa le biruiesc. Domnul ma intareste daca vede ca si eu ma straduiesc.
chiar simt ca daca eu fac un pas catre EL, EL face 10 pasi catre mine.

Incerc sa ma rog cat mai mult pot si sa nu uit nici o clipa ca voi cadea, ca voi obosi iarasi, ca sunt prada ispitelor trupului si ca nu voi reusi nimic fara ajutorul Lui.

[maria32]

si inca ceva. tot foarte personal. Eu una simt nevoia de reguli, de legi. simt ca daca Dumnezeu ma lasa de capul meu si nu ma indruma prin invataturile sf parinti, ale duhovnicului, prin canoanele bisericii... voi cadea iar si iar si iar.

eu simt nevoia sa mi se spuna nu ai voie in ziua x, in ziua y si in ziua z, nu e bine sa aia si aialalta. si cu cat mai neconforme cu gandirea mea lumeasca sunt regulile cu atat mi se pare ca le pot imbratisa si respecta mai mult.
cel mai greu lucru de acceptat pt mine a fost acela ca nu pe lumea asta trebuie sa fiu fericita - nu cu o fericire lumeasca cel putin. Dar dupa ce am simtit acest "adevar" in insasi fiinta mea nu am mai avut probleme.

Caile Domnului sunt nebanuite si daca reusesti sa zici din suflet macar o data "Faca-se voia Ta Doamne", EL lucreaza inspre intelegerea si luminarea din mintea ta.

Desi, cu cat inaintez pe aceasta cale , cu atat sunt ispitele si incercarile mai mari. Dar asta nu-mi e spre deznadejde ci spre bucurie.

[Fani71]

În prealabil postat de maria32

si inca ceva. tot foarte personal. Eu una simt nevoia de reguli, de legi. simt ca daca Dumnezeu ma lasa de capul meu si nu ma indruma prin invataturile sf parinti, ale duhovnicului, prin canoanele bisericii... voi cadea iar si iar si iar.

eu simt nevoia sa mi se spuna nu ai voie in ziua x, in ziua y si in ziua z, nu e bine sa aia si aialalta. si cu cat mai neconforme cu gandirea mea lumeasca sunt regulile cu atat mi se pare ca le pot imbratisa si respecta mai mult.
cel mai greu lucru de acceptat pt mine a fost acela ca nu pe lumea asta trebuie sa fiu fericita - nu cu o fericire lumeasca cel putin. Dar dupa ce am simtit acest "adevar" in insasi fiinta mea nu am mai avut probleme.

Caile Domnului sunt nebanuite si daca reusesti sa zici din suflet macar o data "Faca-se voia Ta Doamne", EL lucreaza inspre intelegerea si luminarea din mintea ta.

Desi, cu cat inaintez pe aceasta cale , cu atat sunt ispitele si incercarile mai mari. Dar asta nu-mi e spre deznadejde ci spre bucurie.

Eu inteleg ca regulile ajuta. Si pe mine ma ajuta. Doar ca imi dau seama pe masura ce trece timpul ca Dumnezeu nu ne opreste la asta si ne cere sa trecem mai departe, sa devenim adulti responsabili, nu copii care asculta doar de parinti.
Maria, gandeste-te ca se spune ca regulile sunt bune pentru inceput dar ca incetul cu incetul trebuie sa facem lucrurile in libertate si din dragoste si nu urmand regulile. Cam asta ar fi calea crestina.
Sigur ca anumite lucruri chiar trebuie urmate - ferirea de relatii sexuale inainte de castaorie de exemplu, pentru ca nu este o regula in sine ci sta la baza definitiei casatoriei si a respectlui fata de celalalt si a responsabilitatii crestine. Cum spune sf Pavel, cand te unesti cu o femeie te faci una cu ea.. De aici responsabilitatea.
Dar alte reguli... Cred ca sunt acolo ca sa ne ajute, sa ne indrume, nu ca sa ne constranga. Aici ma refer la regulile stricte de abstinenta in cuplu si la posibilitatea contraceptiei.

In legatura cu ce scrii in celalalt mesaj si ce scrie Jane: sigur ca altfel vezi lucrurile cand ai trait o viata sexuala in afara casatoriei si ai ajuns poate chiar la avort. Daca pe urma te intorci la credinta si te casatoresti, amintirile din perioada dinaint te pot tulbura si poate sa iti para mai importanta abstinenta decat trairea sexualitatii, pe care o ascociezi fara sa vrei chiar cu pacatul si lipsa responsabilitatii. De acceea de ex. Sf Maria Magdalena a plecat in pustiu si nu s-a casatorit.. (este un caz extrem, evident)
Dar poate voi cei care ati trait astfel de lucruri ati putea sa incercati sa -i intelegeti pe cei care au trait altfel, si pentru care poate sotul sau sotia este primul partener. Ei nu au cunoscut sexualitatea in afara casatoriri. Pentru ei, ea nu este legata de pacat. Oare nu este normal sa o perceapa altfel?
(Nu spun asta ca sa judec..)

Pentru Jane: sigur ca trairea concreta a sexualitatii nu este indispensabila. Exista situatii in care unul din soti se imbolnaveste. Exista batranetea, impotenta. Sigur. Daca ni se intampla asa ceva, putem sa ne manifestam dragostea si tandretea si pe alte planuri (si nu, Sophia, nu este motiv de divort in Biserica ortodoxa ci in cea catolica unde se considera ca facerea copiilor este motivul principal pentru care cei doi se casatoresc - cel putin pana de curand se considera asa). Dar este altceva sa spui ca pentru un cuplu de oameni sanatosi si inca tineri s-ar putea tot atat de bine lipsi de ea, ca ar fi chiar normal si bine sa o faca (de ex. ca sa traiasca o cununie alba sau ca sa nu aiba copii). Sigur ca este numai un mod de exprimare si traire a unirii si a drgostei, nu unirea si dragostea in sine. Dar este un mod firesc, omenesc. Noi oamenii suntem suflet si trup, este normal ca si trupul sa fie angajat in aceasta daruire totala a dragostei dintr-un cuplu. Asta este situatia normala, nu cea a bolii si a suferintei care este o exceptie, o cruce suplimentara de purtat. Este ceva greu, nu este dat decat unei minoritati.

Cred ca tot ce este al nostru, omenesc, trebuie trait in Hristos deci transfigurat. Daca noi nu suntem in stare sa incercam macar sa includem si sexualitatea in viata noastra duhovniceasca, eu cred ca ea se va intoarce mai degraba impotriva noastra. Daca o traim cu rusine, ca pe ceva necesar facerii copiilor, sau slabiciunii noastre, ca pe o concesie ('o iesire tolerata', cum spunea un vajnic ortodox pe aici), atunci ea se transforma in monstru care ne ataca in alte parti. Sau in fine, o parte din noi se atrofiaza.

Daca vrem sa o transfiguram prin asceza pura, atunci sa nu ne casatoitm, sa alegem calea manastirii sau a celibatului. Dar daca ne-am casatorit, sa asumam si sa luminam si acest aspect al persoanei noastre.

[maria-luisa]

Cred ca in anumite cazuri, cand ambii parteneri il pun in prim plan pe Dumnezeu, sexul poate ajuta la mantuire.

[caliyo]

În prealabil postat de maria-luisa

Cred ca in anumite cazuri, cand ambii parteneri il pun in prim plan pe Dumnezeu, sexul poate ajuta la mantuire.

E...aici cu ,,ambii´´ chiar e subiect de discutie. Nu in toate cazurile sunt in acelasi gand, la unison in privinta asta. Si iau chiar cazurile in care ambii s-au cunoscut prin biserica, sunt credinciosi. Inainte de casatorie discuta, normal si acest aspect si ajung la un acord. Dar dupa casatorie...multe se pot schimba. Ambii fiind crestini practicanti poate nici nu au stiut ce presupune o relatie sexuala, poate inainte nici nu lucrase ispita trupului in ei asa cum lucreaza acum cand sunt atat de aproape unul de altul...
Apoi, cand pornesti la drum intr-o casnicie, esti plin de avant, zici ca o sa rastorni lumea, iar cand vin greutatile....atunci iti dai seama cu cine ai pornit la drum. Ca omul la incercari se cunoaste.

[cristiboss56]

În prealabil postat de maria-luisa

Cred ca in anumite cazuri, cand ambii parteneri il pun in prim plan pe Dumnezeu, sexul poate ajuta la mantuire.

Asta chiar nu o inteleg ! Ce legatura are sexul cu mantuirea ? Deci te rog cauta oriunde si vezi ce inseamna SEX si ce inseamna MANTUIRE .