![]() |
![]() |
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Gay-i de pe stradă, curve-n Parlament !
Asta au scandat membrii Noii Drepte, adunați la București din toată țara, ca reacție la decizia autorităților de a autoriza desfășurarea unui marș al lesbienelor și homosexualilor din România. Cei 300 de manifestanți naționaliști au mărșăluit pe traseul Ateneul Român – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Dealul Mitropoliei, după care au urmat o serie de discursuri rostite de lideri ai ND din mai multe județe ale României. Tema centrală a cuvântărilor a constituit-o criza de fond a României – lipsa moralității. “Gay-i de pe stradă, curve în Parlament”, “România nu vă vrea”, “Poponarii sunt o rușine pentru întreaga omenire” au fost câteva din lozincile scandate de participanții Marșului pentru Normalitate. Parada Gay pare că s-a transformat dintr-o petrecere “nevinovată” și timidă a homosexualilor într-un adevărat marș social ce promovează legalizarea căsătoriilor și adopțiilor pentru cuplurile homosexuale.” Cu privire la marș sa relatat participanților că “Marșul pentru Normalitate nu aparține Noii Drepte, ci este un sistem tânăr de auto-apărare al bunului simț, al românului creștin, în fața acestor evenimente ce ofensează Biserica Românească și o întreagă Românie Creștină.” Aceste încercări ale fundațiilor, ce sprijină minoritațile sexuale, de legalizare a căsătoriilor și adopțiilor pentru cuplurile homosexuale nu fac decât să profite de situația tulbure în care ne scăldăm și de o clasă politică ce e gata să facă orice compromis în cursa de a câștiga electorat. Marșul Noii Drepte a exprimat opinia fiecărui roman creștin ortodox.Un neam majoritar creștin (peste 92%) nu poate accepta o asemenea ofensa în obrazul național.Nu sunt decât încercări de dezbinare spirituală și morală. membru al Noii Drepte, Ion Negoiaș http://buzau.nouadreapta.org/ http://www.nouadreapta.org/obiective.php http://www.nouadreapta.org/doctrina.php http://www.nouadreapta.org/simbolistica.php |
#2
|
|||
|
|||
![]()
“Gay-i de pe stradă, curve în Parlament”, “Poponarii sunt o rușine pentru întreaga omenire” au fost câteva din lozincile scandate de participanții Marșului pentru Normalitate.
Iertare, dar nu face parte din normalitatea unui crestin sa scandeze asa ceva..
__________________
„Ca o carpa lepadata toata dreptatea noastra” (Is 64,5) |
#3
|
|||
|
|||
![]()
cu iertare zic si eu ! asta ai inteles tu din tot ceea ce ai vazut ? pacat..crezi ca e mai bine sa se taca din gura ??? cauta mai atent nu te uita doar la suprafata..pur si simplu sunt momente cand nu poti spune doar vorbe asezonate cu floricele mai ales in timpurile care le traim..sunt aproape sigur ca ma intelegi ! Doamne ajuta si Dumnezeu sa ne lumineaze pe toti sa putem intelege !
Last edited by fall3n; 26.05.2010 at 17:45:37. |
#4
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Pai si cand zici de pacatul curviei nu tot curva zici? Nu cred ca in situatia de fata acele scandari constituie injuraturi.
__________________
Sunt împotriva: avortului, homosexualității, sectelor, ateismului, masoneriei, păgânătății, ereziilor, ecumenismului, băncilor, cipurilor și actelor cu cip, politicianismului și a părăsirii patriei. Să ascultăm de poruncile lui Dumnezeu și atât! Viitoarele legi și acțiuni statale nu vor duce decât la compromiterea noastră ca ființe dumnezeiești și la pierderea libertății. Noi nu suntem legați de aceste rânduieli lumești deșarte și satanice, ci doar de voia Domnului! |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Daca se face marsul normalitatii sa se faca nu aruncand cu pietre in altii ci aratand cat de fain e sa fii normal. Iar de chestiunile legale cu legi proiecte chestii sa se ocupe cine are experienta cu asa ceva, laicatul ortodox sau reprezentati ai Bisericii, nu stiu, parca aveam preoti in Parlament.
__________________
„Ca o carpa lepadata toata dreptatea noastra” (Is 64,5) |
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Decat sa faci de rusine cauza in numele careia sustii ca vorbesti. Ca aialalti abia asteapta sa faci un pas gresit. Cat de mic. Ca-l mai infloresc ei dupa. Asa ca de ce sa le oferi motive? |
#7
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#8
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Din doua motive: 1. Este diferenta intre curvia ca stare de pacat asa cum defineste Biserica pacatul asta si curvia ca eufemism (injuratura de fapt) cand incerci sa descrii o situatie oarecum paralela. 2. Generalizeaza la extrem prin caracterul vag al afirmatiei. O extrema a imoralitatii nu se lecuieste prin alta la fel. Per total, cred ca puteau fi mai inspirati cand si-au ales sloganurile. |
#9
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Si inca o data. Si inca o data. Si inca o data. Si inca... Pana intelegi. |
#10
|
|||
|
|||
![]()
Aline prietene sau ma rog cum vrei tu..ca sa trec usor in alta discutie sa ma intelegi..ti se pare cumva ca- iau un exemplu- cand sa spus ca Biserica daca vrea sa ramana in invatatura Sfintilor Parinti - trebuie sa se fereasca de invatatura ariana sau si de Arie ca persoana ??? Sfantul Nicolae a lovit invatatura ariana sau cumva si pe Arie ??? implicit ca se zice si de homosexualitate si de homosexuali ca purtatori ai acestei maladii dar nu homosexualul este tinta asa cum nici Arie nu a fost tinta..sincer te stiu baiat destept(de pe forum bineinteles)..nu priviti totul doar cu ochi critic ca daca ar fii sa facem asa numai crestini adevarati nu suntem...
Last edited by fall3n; 26.05.2010 at 19:16:00. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Artizanii noii ere, sau cum sa naste un new age... | eodor nastasa | Generalitati | 15 | 12.09.2014 11:35:56 |
"Pace vouă ", o binecuvântare pentru o stare de normalitate ! | cristiboss56 | Pocainta | 4 | 01.08.2013 19:22:30 |
Marsul pentru viata ! | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 3 | 20.03.2012 20:22:39 |
Marsul vietii la Paris (22 ian. 2012) | laurastifter | Stiri, actualitati, anunturi | 48 | 04.02.2012 22:25:19 |
Marsul Distrugatorului | eodor nastasa | Generalitati | 11 | 19.04.2010 21:04:37 |
|