Ce înseamnă să fii naş de cununie, duhovniceşte vorbind?

[windorin]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Aici nu sunt de acord. Ar insemna sa ne rupem aproape total de lumea in care traim, din cauza ca suntem inconjurati de apostazie si necredinta.

Daca cei doi nu sunt traitori de credinta (nu ma refer la cazul de faţă), atunci nici preotul nu ar trebui sa-i casatoreasca. Deci, ce voi zice eu?

Este de datoria mea sa ma interesez de viata finilor mei si sa incerc sa-i conving sa tina aproape de Biserica. Daca ei vor sau nu sa fie oameni duhovnicesti, este alegerea lor. Eu probabil ca voi da socoteala doar in cazul in care nu le ofer un exemplu concret de viata crestina si daca ii ignor dupa oficierea Tainei Casatoriei.

Nu stiu ce sa zic. Parintele nu prea are de ales, in vreme ce nasii pot spune da sau nu.
Am intalnit multe cazuri de mahniri si suparari intre nasi si fini.
In mai toate cazurile din pricina ca nu au avut cu totii acelasi duh si ritm de vietuire.

Este bine a purta de grija celor neputinciosi, eu as face'o insa ca prieten, nu ca nas. Nas as putea fi doar unora pe care i'as vedea incercand cu adevarat sa vietuiasca duhovniceste. Atat spre intarirea mea, cu rugaciunile lor, cat si a loc cu farama mea de experienta, pe care ar presupune'o diferenta de varsta dintre mine si ei.

Nu stiu, sunt inca prea mic pentru a vorbi de nasie. Mai am de crescut. :)

P.S. Cununia intre ortodocsi si eterodocsi este ceva ce inca imi este neclar. Nu am cautat sa vad gandirea Parintilor. Dupa mintea mea, in stadiul actual, cred ca este tare dificil a uni doua lucruri diferite. Daca amandoi sunt traitori fideli ai credintei, nu stiu cum pot ei deveni una in duh. Daca unul dintre ei este indiferent si trece la credinta celuilalt, este una, daca amandoi sunt indiferenti si aleg una dintre ele, asta si asta ceva. Insa daca ei simt ca sunt in Adevar, fiecare in "adevarul lui", nu stiu ce sa zic. Mi'e teama de ispite mari in astfel de casnicii.