Cum sa ne purtam si sa comunicam cu Dumnezeu?

[cristiboss56]

Daca reusim la fiecare spovedanie sa taiem dupa lista , definitiv , cate un pacat fie el cat de mic , e semn nu numai de indreptare , dar in primul rand de respect fata de un prieten , in cazul de fata cel mai bun si intelegator Prieten. De nu reusim El cu siguranta ca e rabdator si intelegator cu noi , dar avem mult de " lucru " in a stabili o relatie sincera , curata si adevarata cu El !

[Daniel777]

În prealabil postat de iosif

Fiecare are un mod propriu de abordare a relatiei cu Dumnezeu. De multe ori suntem deformati in gandirea si perceptia noastra despre Dumnezeu, motiv pentru care si modul nostru de a ne relationa cu El, adesea doar prin forme fixe si tipare (clisee) este afectat, iar legatura noastra cu El imputinata.

Cum e corect sa ne raportam la Dumnezeu? Care trebuie sa fie relatia noastra cu El? Cum sa comunicam si sa ne purtam cu Dumnezeu?

Daca vrei sa afli raspuns la aceasta intrebare,poate fi util sa recitesti cartea "Doua milioane de kilometri in cautarea Adevarului".

[iosif]

Mai, eu am citit cartea asta! Dar tot cred ca a citi Sfintii Parinti si scrierile multor oameni duhovnicesti este mai buna solutie decat ceea ce propui!


Ce zici? Sau Kenneth e modelul suprem?

[iosif]

Dumnezeu nu vrea sa ma port cu el altfel decat sunt in realitate, pentru ca El cunoaste inima mea cel mai bine.

O raportare corecta este ca la un parinte, asa cum Hristos ne marturiseste: Parinte - Tata ceresc! Asta e mare mare taina! Nu frica, ci dragostea trebuie sa primeze, iar dragostea de Dumnezeu nu o primim decat rugandu-ne pentru a primi acest dar.

Rugaciunea este comunicarea si petrecerea noastra cu El! Astfel ca cu cat ne vom ruga mai mult, cu atat avem sanse sa ne rugam mai bine si sa petrecem mai frumos alaturi de Dumnezeu. Rugaciunea este calea noastra de a fi impreuna cu Dumnezeu!

Da, Dumnezeu ne iubeste asa cum suntem....ceea ce sunt in momentul de fata reprezinta PUNCTUL DE PLECARE in parcurgerea cu ajutorul Sau a drumului mantuirii. Nicidecum nu intelegem ca asta inseamna sa ramanem asa cum suntem, ci doar ca Dumnezeu ne iubeste si porneste cu noi pe drumul mantuirii indiferent din ce stare suntem.

Rugaciunea poate fi si citita pentru ca prin rugaciunile citite preluam din experienta si trairea celor care le-au facut (sfintii, in special) si tot ea ne va invata sa ne rugam liber.

Relatia cu Dumnezeu inseamna o relatie bazata pe iubire, devotament, sinceritate si pe o comunicare reala, zilnica, tot timpul!

Dumnezeu vrea sa ii dam inimile noastre asa cum sunt ele, rugandu-L sa le prefaca in lacasuri curate in care sa locuiasca El Insusi! Nimeni nu reuseste asta decat pornind de la rugaciunea aceasta.

Relatia cu Dumnezeu inseamna comunicare (rugaciune) si devotament in fapta - Cel Ce ma iubeste, asculta cuvintele Mele!

[iosif]

În prealabil postat de cristiboss56

Daca reusim la fiecare spovedanie sa taiem dupa lista , definitiv , cate un pacat !

Nu vom reusi niciodata sa taiem niciun pacat daca nu traim in rugaciune si smerenie cu pocainta.

Rugaciunea ma tine conectat la viata lui Dumnezeu dupa cum este ingaduit, smerenia ma va tine cu gandul la pacat si ma va feri sa judec pe cineva, pocainta ma va indrepta spre calea schimbarii launtrice, pentru ca pocainta inseamna sa renuntam la tot ceea ce gandeam si faceam inainte!

Si totusi...Dumnezeu nu sta sa ne numere pacatele! Dumnezeu ne vrea acasa! Asta e cea mai mare dorinta a Lui, sa fim acasa in bucuria cantecului si a ospatului cel mare!

[Rodica50]

Pentru Dumnezeu , noi suntem copiii Lui dragi, carora le-a dat chipul Sau minunat, de aceea trebuie sa avem incredere totala in El, in indurarea Sa si sa ne adresam Lui fara retinere.

[o_tzaranca]

În prealabil postat de iosif

Cum e corect sa ne raportam la Dumnezeu? Care trebuie sa fie relatia noastra cu El? Cum sa comunicam si sa ne purtam cu Dumnezeu?

Urmandu-i exemplul.
Daca crucea ni se pare grea ,sa nu incercam sa taiem din ea.

[Daniel777]

În prealabil postat de iosif

Mai, eu am citit cartea asta! Dar tot cred ca a citi Sfintii Parinti si scrierile multor oameni duhovnicesti este mai buna solutie decat ceea ce propui!


Ce zici? Sau Kenneth e modelul suprem?

Nu e modelul suprem,este modelul unui om obisnuit,ca si noi,fara nevointe ascetice foarte mari,dar care are o traire autentica.

[Traditie1]

În prealabil postat de iosif

Fiecare are un mod propriu de abordare a relatiei cu Dumnezeu. De multe ori suntem deformati in gandirea si perceptia noastra despre Dumnezeu, motiv pentru care si modul nostru de a ne relationa cu El, adesea doar prin forme fixe si tipare (clisee) este afectat, iar legatura noastra cu El imputinata.

Cum e corect sa ne raportam la Dumnezeu? Care trebuie sa fie relatia noastra cu El? Cum sa comunicam si sa ne purtam cu Dumnezeu?

Dumnezeu este o Ființă vie, personală, concretă, prezentă.

Relația noastră cu El trebuie să constea din căutarea și împlinirea voii Lui. Fiind atotștiutor, numai El știe ce trebuie să facem, să spunem în fiecare situație ca să ne fim de folos nouă și celorlalți.

De asemeni trebuie să avem o minte ideal permanent deschisă inspirației Lui, ca să creștem în cunoștință prin lucrurile pe care ni le descoperă.

Ca să aflăm voia Lui trebuie să ne bazăm tot pe înspirația Lui. Dumnezeu caută în permanență să ne lumineze asupra acestui lucru și pentru a ști să distingi această inspirație îți trebuie o oarecare experiență, care vine din practică. Unii Sfinți dau sfaturi despre metode de aflare a voii lui Dumnezeu, de pildă Sf. Ioan Scărarul spune că alegerea acelei variante de acțiune care corespunde voii divine aduce o anumită luminare sau, în stadii mai avansate, nevoitorul "aude" permanent înăuntrul său voia lui Dumnezeu. Însă cred că metodele trebuie să le descopere fiecare singur, conştient fiind de necesitatea smereniei şi de posibilitatea înşelării duhovniceşti şi având binecuvântarea şi călăuzirea unui duhovnic cu viaţă ascetică.

O altă metodă despre care am citit şi primit sfat de la un duhovnic este aceea a luării primului gând ca fiind de la Dumnezeu. Alta, din Pateric, este aceea de a te lăsa călăuzit de creşterea sau scăderea în intensitate a rugăciunii permanente în funcţie de o faptă sau alta. Această din urmă metodă mi se pare cea mai potrivită, deoarece simplifică procesul trăirii duhovnicești în cele mai multe situații cotidiene (cum ar fi gesturile și acțiunile de rutină) și totodată înlesnește ramânerea omului în Dumnezeu prin rugăciune.

[MariS_]

În prealabil postat de Marius22

Mi-a placut aceasta parabola, spusa de IPS Antonie Plamadeala:

"Trei tineri scapati dintr-un naufragiu au reusit sa ajunga intr-o insula nelocuita. Vaporul s-a scufundat si ei si-au organizat viata cum au putut, avand acolo cele de trebuinta. Nu stiau nici o rugaciune. Stiau doar ca Dumnezeu este Treime, asa ca au imaginat o rugaciune simpla: "Trei voi, trei noi, miluiti-ne pe noi".

Toata viata, pana au ajuns ca la 90 de ani, au rostit aceasta rugaciune. La o vreme, a ajuns acolo un vapor, din intamplare caci calea era greu navigabila, si pe ci era si un episcop. Vazand semne ca insula ar fi locuita, in ciuda indicatiilor hartilor ca ar fi pustie, au coborat toti de pe vapor si i-au gasit acolo pe cei trei, ninsi de ani si de asteptare.

Episcopul i-a intrebat ce rugaciuni stiu, si ei i-au raspuns: Stim o rugaciune simpla, compusa de noi, fiindca atunci cand vaporul nostru a naufragiat, nu prea eram dintre cei cu educatie religioasa. Si si-au descoperit textul rugaciunii. Episcopul le-a spus ca nu e de ajuns si ca sunt in primejdie sa-si piarda mantuirea. I-a povatuit sa invete macar rugaciunea domneasca, Tatal nostru. I-a invatat rugaciunea Tatal nostru, iar conducatorul vaporului i-a invitat sa se intoarca inapoi in tarile lor. N-au vrut. Erau prea batrani si se obisnuisera acolo pe insula.

Intr-o zi vaporul a plecat. Dar n-a apucat sa se departeze mai mult de o zi de mal, ca la un moment dat cei de pe vapor i-au vazut cu stupefactie pe cei trei batrani venind spre vapor si umbland pe apa ca pe uscat. Comandantul a oprit vaporul si episcopul i-a intrebat: "Ce-i cu voi? V-ati razgandit? Vreti sa va intoarceti inapoi in tarile voastre?" "Nu, a raspuns unul dintre ei, dar am uitat jumatate din rugaciunea ce ne-ai invatat, si ne temem sa nu ne pierdem mantuirea, asa cum ai spus Prea Sfintia Ta. Pana la jumatate merge, dar mai incolo numai merge".

Episcopul si-a dat seama atunci ca oamenii nu mai aveau nevoie de nici o alta rugaciune, in afara de aceea pe care o stiau ei. Aceea era rugaciunea in duh si in adevar, pentru ca era adresata lui Dumnezeu din suflete curate, cu toata credinta, cu toata forta sufletului lor. Numai asa se putea explica darul ce-l capatasera, de a merge pe apa ca pe uscat. Si atunci le-a spus: "Duceti-va inapoi si ziceti-va mai departe rugaciunea voastra, si mantuiti-va in Domnul, si rugati-va si pentru noi! "

Parabola vorbeste de la sine. Acestia se aflau in inchinare in duh si in adevar. Erau bineinteles in imprejurari speciale."

Mie mi se pare ca acei oameni aveau trei lucruri foarte importante pentru mantuire:
smerenie, spirit de jertfa si iubire. Mai mult decat cuvintele rugaciunii, de Dumnezeu
ne apropie starea inimii noastre.
Hristos este smerenie, iar smerenia nu se uneste decat tot cu smerenia.
Hristos este jertfa, iar jertfa nu se impleteste decat tot cu jertfa.
Hristos este iubire, iar iubirea nu se poate contopii decat tot cu iubirea.
Asa vad si eu relatia noastra cu Dumnezeu: prin smerenie, jertfa de sine
si iubire.