Sa ne impartasim des sau rar?

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Daniel777

Duminica aceasta a fost prima din postul Apostolilor Petru si Pavel.V-ati impartasit in acest inceput de post?

Am fost placut surprins ca au fost la impartasit mai multi decat data trecuta. Totusi, tinand cont ca era plina catedrala, numarul celor care s-au apropiat de Hristos a fost relativ mic.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Sfintii ne vor judeca, dupa cum urmeaza:

Aşa să fie ? Ia să citim mai cu atenţie:

1. Canonul 9 apostolic: "Toţi credincioşii care intră în biserică şi ascultă scripturile, dar nu rămân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta Împărtăşanie, aceia trebuie să se afurisească, ca făcând neorânduială în biserică."

Aici este vorba de creştinii care nu rămân până la sfânta împărtăşanie, nu care nu se împărtăşesc. Nu e tot aia. Contextul e evident: neorânduiala din biserică e dată de foiala lor prematură în timpul Liturghiei Jertfei.

2. Canonul 2 de la Antiohia (local): "Toţi cei ce intră în Biserică şi ascultă Sfintele Scripturi, dar nu participă la rugăciune împreună cu poporul, sau se feresc de participare la Sfânta Euharistie potrivit oarecărei nerânduieli, aceştia să se lepede din Biserică, până când nu se vor mărturisi şi nu vor arăta roduri de pocăinţă, şi atunci rugându-se vor putea primi iertare;"

Acelaşi lucru, doar cu alte cuvinte. Nimic despre vreo obligaţie de a se împărtăşi.

3. Sfântul Ioan Gură de Aur - Omilia III Efeseni: "in zadar se savarseste Liturghia in fiecare zi daca nu va impartasiti". "Acestea le spun nu ca sa va impartasiti oricum, la intamplare, ci ca sa va faceti vrednici."

Tot el ne avertizeaza: "cel ce nu este vrednic să se împărtăşească în fiecare zi nu este vrednic nici măcar o dată pe an, pentru că vrednicia nu ţine de timpuri (perioade sau soroace)".

Abia aici este vorba de actul cuminecării. Numai că asta nu este canon, ci îndemn (omilie). Scopul nu este a-i judeca pe cei ce nu se cuminecă, ci, cum spune sfântul, să fie toţi în stare de vrednicie. E cu totul altceva, să nu-l răstălmăcim.

4. Sfântul Vasile cel Mare - Epistola 93 catre patriciana Chesaria: "Impartasirea zilnica si hotararea de a primi zilnic Sfantul Trup si Sange al Lui Hristos e un lucru bun si folositor, caci El insusi o spune limpede: "cel ce mananca Trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica"." "Cu toate acestea noi ne impartasim doar de 4 ori pe saptamana: duminica, miercurea, vinerea si sambata, precum si in zilele in care se face pomenirea vreunui sfant)."

O scrisoare, fie ea a Sf Vasile cel Mare, nu e canon universal.

5. Sfântul Nicodim Aghioritul: „Este cu neputinţă să ajungă cineva la desăvârşire fără deasa împărtăşire cu Sfintele Taine. Pentru că fără de aceasta, nici dragostea nu o poate dobândi, fără dragoste nici ascultarea de stă*pâneştile porunci, iar fără ascultare nici desăvârşirea.De ace*ea, Sfinţii Părinţi nu cer desăvârşirea de la cei ce se împăr*tăşesc, ci îndreptarea vieţii prin pocăinţă."

În sfârşit, o părere mai limpede formulată. Spun "părere", fiindcă nici aceasta nu e canon.

6. Sfântul Nicolae Cabasila - cel mai autoritar Sfânt Părinte care a scris despre Sfânta Liturghie: "Cât timp suntem uniţi şi păstrăm legătura cu Hristos, trăim viaţă sfântă, sorbind izvor de sfinţenie prin Sfintele Taine; dar dacă ne despărţim de Biserică – Trupul tainic al Său –, în zadar vom gusta din Sfintele Taine, căci seva de viaţă nu mai curge prin mădularele moarte şi tăiate. Şi cine desparte mădularele de Trup? „Păcatele voastre stau ca un zid despărţitor între Mine şi voi”, zice Domnul. Dar oare orice păcat ucide pe om? Nicidecum! Ci numai păcatul de moarte. Tocmai de aceea se şi numeşte de moarte; căci există păcate care nu sunt spre moarte, spune Sfântul Ioan (I Ioan 5,17). Prin urmare credincioşii care n‑au săvârşit păcate de moarte nu sunt întru nimic opriţi să se împărtăşească cu Sfintele Taine şi să devină părtaşi la sfinţire, ca unii ce sunt încă mădulare vii, pentru că păstrează unitatea cu Capul (Hristos). Mai mult decât atât, în tratatul său Despre viaţa în Hristos, Nicolae Cabasila face o afirmaţie şi mai directă spunând: pe cât este de nedrept să te împărtăşeşti din Sfintele Daruri dacă ai săvârşit păcat de moarte şi nu te‑ai spovedit, tot pe atât de mare greşeală ar fi să fugi de această „Pâine”când n‑ai greşit de moarte!"

Aici, acest sfânt parcă ar citi dintr-un catehism catolic. Numai că...nimic despre deasa împărtăşanie în acest lung citat.

7. Sfântul Simeon Noul Teolog: "Pentru a nu se ajunge la tot felul de excese, pentru ca cineva să se poată împărtăşi, este obligatoriu să aibă şi binecuvântarea duhovnicului, iar dacă, din anumite pricini legate de timp sau distanţă, nu se poate obţine binecuvântarea, este important ca respectivul măcar să nu fie oprit pentru vreo perioadă de la primirea Sfintelor Taine. Dacă nu vor fi încălcate rânduielile stabilite de Biserică pentru primirea Împărtăşaniei (împăcarea cu toţi, spovedania, pravila de rugăciune, postul etc.), nu se va ajunge la nici o extremă."

Iarăşi, nimic despre deasa împărtăşanie. Mai degrabă dimpotrivă, autorul recomandă scrupulozitate.

Concluzia mea este că NICI UNUL din citatele de care vă slujiţi nu vă slujeşte demersul. Nici unul dintre autorii citaţi nu afirmă că ar fi păcat rara împărtăşanie. Prin urmare, sfinţii nu ne vor judeca pentru aceasta, fiindcă obiectul judecăţii sunt păcatele.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Aşa să fie ? Ia să citim mai cu atenţie:
[...]
Concluzia mea este că NICI UNUL din citatele de care vă slujiţi nu vă slujeşte demersul. Nici unul dintre autorii citaţi nu afirmă că ar fi păcat rara împărtăşanie.

Domnule Mihnea,

Va aduc respectuos la cunostinta ca bateti campii cu gratie.

Toate bune. :)

[georgeval]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Aşa să fie ? Ia să citim mai cu atenţie:



Aici este vorba de creştinii care nu rămân până la sfânta împărtăşanie, nu care nu se împărtăşesc. Nu e tot aia. Contextul e evident: neorânduiala din biserică e dată de foiala lor prematură în timpul Liturghiei Jertfei.



Acelaşi lucru, doar cu alte cuvinte. Nimic despre vreo obligaţie de a se împărtăşi.



Abia aici este vorba de actul cuminecării. Numai că asta nu este canon, ci îndemn (omilie). Scopul nu este a-i judeca pe cei ce nu se cuminecă, ci, cum spune sfântul, să fie toţi în stare de vrednicie. E cu totul altceva, să nu-l răstălmăcim.



O scrisoare, fie ea a Sf Vasile cel Mare, nu e canon universal.



În sfârşit, o părere mai limpede formulată. Spun "părere", fiindcă nici aceasta nu e canon.



Aici, acest sfânt parcă ar citi dintr-un catehism catolic. Numai că...nimic despre deasa împărtăşanie în acest lung citat.




Iarăşi, nimic despre deasa împărtăşanie. Mai degrabă dimpotrivă, autorul recomandă scrupulozitate.

Concluzia mea este că NICI UNUL din citatele de care vă slujiţi nu vă slujeşte demersul. Nici unul dintre autorii citaţi nu afirmă că ar fi păcat rara împărtăşanie. Prin urmare, sfinţii nu ne vor judeca pentru aceasta, fiindcă obiectul judecăţii sunt păcatele.

Nu trebuie sa ajungem la o asemenea concluzie categorica fara sa cunoastem situatia Bisericii primelor secole unde cu siguranta in cazul celor botezati Euharistia era deasa, spre deosebire de vremurile in care traim.

[Florin-Ionut]

Voi posta eseul parintelui Petru Pruteanu, foarte folositor pentru suflet. Il vom reciti impreuna pe fragmente scurte, pentru ca textul este destul de mare. Numai bibliografia are vreo 7 pagini.

Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi‑vă![1]

Ce îndemn călduros! Ce invitaţie insistentă! Păcat însă că noi, creştinii, următori ai lui Hristos şi oamenii aşa‑zişi „de biserică” (în comparaţie cu majoritatea secularizată a celor care doar se numesc creştini), rămânem surzi acestei invitaţii de a ne împărtăşi din „masa Stăpânului”, din „darul nemuririi” şi din „antidotul morţii”. La fiecare Liturghie, Hristos, prin gura preotului, Se oferă zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu…” şi: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu…” şi, văzând ce se întâmplă, mă întreb care mai este rostul acestor cuvinte din moment ce la majoritatea Liturghiilor de peste an nimeni nu „ia” şi nimeni nu „bea”?! Pentru ce mai săvârşim atunci Liturghia în fiecare duminică sau chiar în fiecare zi?! Şi acum o ultimă întrebare: ceea ce facem este normal sau greşit? Dacă este normal, atunci care este scopul principal al Sfintei Liturghii, iar dacă este greşit, care este soluţia şi ce învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi în legătură cu aceasta?
În Evanghelia după Ioan, cap. VI, găsim cea mai profundă şi mai directă învăţătură biblică referitoare la rostul împărtăşirii cu Hristos. Iată ce spune Mântuitorul: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărata mâncare şi Sângele Meu adevărata băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru mine şi Eu întru el” (Ioan 6:53‑56). Vedem deci clar îndoitul scop al împărtăşirii, şi anume: intrarea în relaţie de comuniune cu Hristos, Mântuitorul nostru, precum şi dobândirea „învierii spre viaţă”(Ioan 5:29), adică a vieţii veşnice.
Dacă ne referim şi la contextul în care au fost rostite aceste cuvinte, care „sunt duh şi sunt viaţă”(Ioan 6:63), vedem că Mântuitorul Şi‑a început cuvântul prin amintirea hrănirii cu mană în pustie a poporului evreu (Ioan 6:31‑32), iar aceasta, pentru a arăta atât trecerea de la Vechiul la Noul Legământ (de la curăţirea prin sângele ţapilor la curăţirea prin sângele Noului Legământ), cât şi imposibilitatea pentru om de a trăi chiar şi o singură zi fără mană – „pâinea care se pogoară din cer” (Ioan 6:51)[2].
Nu intră în preocuparea studiului de faţă prezentarea învăţăturii Bisericii despre Sfânta Jertfă, despre realitatea prezenţei hristice în Sfintele Taine şi nici măcar despre roadele („efectele”) Sfintei Euharistii în viaţa omului. Despre această problemă s‑a scris mult, chiar dacă mai mult teoretic (scolastic chiar). Pe noi ne preocupă latura practică, adică în ce măsură atitudinea noastră concretă vizavi de împărtăşirea cu Sfintele Taine este conformă cu învăţătura Bisericii.

[Fani71]

Predica PS Siluan al Italiei
în Duminica Înfricosatei Judecăti

În Biserica primară se lua foarte în serios treaba asta. Dacă nu te împărtăşeai ţi se spunea: ”Ieşi afară!” M-am gândit o dată, acolo unde sunt rânduit în Italia, ca în Duminica Înfricoşatei Judecăţi să fac ceva și să zic: ”Treceţi de-a dreapta cei care vă împărtăşiţi și de-a stânga cei care nu vă împărtăşiţi. Să vedem cum vă simţiţi. Nu vă fac nimic pentru că, din fericire, nu trag concluziile finale ca Domnul și nu vă dau afară din Rai și din Iad, stau acolo în biserică.” Ce bine ar fi să răspundem, să împlinim această poruncă mântuitoare: ”Luaţi și mâncaţi! Beţi dintru acesta toţi spre iertarea păcatelor” dacă tot ne plângem atâta de păcate și ne credem atât de păcătoşi și de legaţi de nu ştiu ce. Ce bine ar fi să ne dăm seama! Ce trebuie să facem? Să împlinim porunca. Vrem să rămânem în Rai? Împlinim porunca. Dacă nu împlinim porunca, măcar să ne străduim, să ne smerim, măcar să nu fim nepăsători pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur spune că cel care face aceasta este un indolent și un neruşinat. Pentru că dacă te duci la o nuntă și nu mănânci la masă, cum e? Dacă eu aș veni la nunta fiicei sau a fiului dumneavoastră, cum vi s-ar părea dacă eu aș zice: ”Ştiţi, mulțumesc foarte mult dar eu nu mănânc!” Și dacă vă spun că ţin regim tot nu vă cade bine dacă nu gust nimic. Sau dacă dumneavoastră doamnele, gospodinele mai ales, preotesele, v-aţi pregătit acasă, v-aţi chinuit cu pregătirile ştiind că vine episcopul și dacă eu nu gust nimic, cum vă cade? Dacă copilul dumneavoastră nu gustă din prăjitura sau mâncarea pe care aţi pregătit-o, nu vă cade bine.
Domnul Dumnezeu ne pune Însuşi Trupul și Sângele Lui care este pomenire ca ”de fiecare dată când veţi mânca pâinea aceasta și veţi bea paharul acesta, moartea Mea o veţi vesti până ce voi veni”. ”Moartea Mea veţi vesti, Învierea Mea veţi mărturisi”, spune Sfântul Vasile cel Mare în Liturghia lui. ”Faceţi aceasta întru pomenirea mea”. Asta se întâmplă, asta fac creştinii încă de la începutul veacurilor și noi am ajuns astăzi să venim la Liturghie și la biserică pur și simplu aşa, în virtutea inerţiei de duminică dimineaţa. Și nici nu ne dăm seama că e cel mai mare eveniment de la care am putea să tragem tot folosul. Și asta vrea Dumnezeu, să trageţi fiecare folos maxim.
Dacă nu am fost conştienţi până acum, măcar să ne smerim și să zicem: ”Doamne, iartă-ne că nici nu ne-am dat seama că se pune problema aşa și poate că, la rândul nostru, văzând pe alţii că fac ceea ce Tu ne-ai pus să facem, adică se împărtăşesc, i-am mai și judecat prea aspru și am mai tras și concluzii de genul: Ăsta se împărtăşeşte cam des”. De parcă soarele răsare des dacă răsare o dată pe zi. La Micul Prinţ răsărea des. Răsărea de 24 de ori pe planeta Micului Prinț (cartea lui Saint Exupery). Dar dacă soarele răsare o dată și răsăritul acela este unic atunci și Dumnezeiasca Liturghie este unică, nu-i cea de duminica trecută și nici măcar cea de ieri. Și-atunci trebuie să ne dăm seama că noi avem o şansă cu totul și cu totul deosebită, nu să stăm la masă cu preşedintele sau cu primul ministru sau cu împăratul sau cu nu ştiu cine, ci să stăm la masă cu Însuşi Dumnezeu care ne pune de-a dreapta Lui. De-asta dumneavoastră veniţi din stânga, că vă judecaţi nevrednici dar Domnul vă trece de-a dreapta.
În condiţiile acestea, iubiţi fraţi, problema nu se pune de soroace care n-au existat și nu există în tradiţia nici canonică, nici patristică, s-o ştiţi de la mine. Măsura este cea pe care v-am dat-o. În fiecare duminică dacă nu eşti serios și nu iei în serios porunca, ar trebui în mod normal să ieşi. Măsura este cel mai rar la trei săptămâni. Cu celelalte soroace ştiţi cum au făcut? Au lăsat tot mai jos ștacheta adică: ”Iubiţi fraţi, dacă nu puteţi să săriţi la doi metri, săriţi la 1,5 metri.” Până la urmă măsura și ștacheta la care iei nota 10 la săritura în înălţime este de 5 cm. Toată lumea să ia nota 10! Și până la urmă nici nu mai sărim, de ce să mai sărim, că e ridicol! Dacă însă noi luăm în serios lucrurile, într-adevăr ne vom bucura. Aici nu mai e vorba de soroace ci e vorba de faptul că eu mă situez serios și matur și mă judec pe mine. Cum? Să încercăm să înţelegem cum e cu vrednicia.
Care-i problema vredniciei? Ce l-a făcut pe Adam vrednic sau nevrednic? Faptul că a păcătuit sau faptul că nu și-a asumat? Credeţi că dacă-i zicea lui Dumnezeu: ”Iartă-mă, Doamne” oare ce făcea Dumnezeu cu el? Altceva decât să-l ierte, ce putea să facă? Pentru că Dumnezeu este Iertare, Dumnezeu nu are iertare cum avem noi, nu are răbdare ci este Răbdare, Dumnezeu nu are iubire, El este Iubire. Și El nu ne cere nouă să avem răbdare ci să ne împărtăşim din Răbdarea Lui: ”Doamne, dă-mi răbdare, dă-mi de la Tine pentru că Tu eşti Răbdare, dă-mi Dragoste, dă-mi Iertare”. Dumnezeu nu aşteaptă altceva decât să-și manifeste Dragostea ca o mamă care, atunci când copilul îi cere iertare, îl ia în braţe și îl sărută. Deci, problema este să învăţăm să asumăm, nu să căutăm justificări deoarece orice justificare, în mod indirect, Îl pune pe Dumnezeu la zid, Îl acuză pe Dumnezeu și ne îndreptăţeşte pe noi. Să ne acuzăm pe noi și, indirect, Îl îndreptăţim pe Dumnezeu. Îndreptăţindu-L pe Dumnezeu, ce poate să zică Dumnezeu când Îi cerem iertare? Decât: ”Să fii iertat!”. Și această asumare face că nu suntem daţi afară din Rai, că nu suntem daţi afară din Biserică. Și cu adevărat vom deveni mădulare vii și vom regăsi conştiinţa aceea că Biserica este adunarea acestor fraţi care vin și se judecă realist cu Dumnezeu, zicând: ”Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul casei sufletului meu!”, și cum a zis Petru: ”Ieși de la mine, Doamne, că sunt păcătos!”. Dar dacă Tu mă îndemni, Doamne, dacă Tu îmi spui: ”Fă aceasta și vei fi viu!”, dacă zicem ”Apropiaţi-vă!” eu cred că preoţii noştri și arhiereii nu se joacă de-a cuvintele.
Este lucrul pe care-l socotesc cel mai important și pentru aceasta mi-am permis să vă vorbesc atât de franc - cum vorbesc de obicei de fapt - aceasta o fac și acolo unde sunt rânduit să fiu. Eu îmi iau riscul de a vă fi spus ceea ce v-am spus, în această Duminică a Înfricoşatei Judecăţi, ca să poată fi înţeles ceva mai multişor. Sper că, dacă nu v-am scos din ceață, măcar să nu fi îndesit ceața în care vă aflaţi și dacă este o rază de lumină în această ceață, m-aș bucura foarte mult.


SURSA: http://www.sfintiiarhangheli.ro/pred...satei-judecati

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Fani71

Predica PS Siluan al Italiei
în Duminica Înfricosatei Judecăti

[...]

SURSA: http://www.sfintiiarhangheli.ro/pred...satei-judecati

Imi pare bine sa vad ca nu-s singurul impotriva tuturor pe subiectul asta. :)

[Florin-Ionut]

I

De la început trebuie să afirmăm că Sfinţii Părinţi nu au văzut împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos doar ca pe o încununare a unui efort ascetic sau ca pe o „răsplată” pentru cel ce merge bine pe calea ce duce spre mântuire, ci şi ca pe un „medicament” oferit celor slabi, căci nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi (Matei 9:12). Altfel spus, în plan eclesiologic şi eshatologic, împărtăşirea cu Sfintele Taine este într‑adevăr un scop, adică ceea ce încununează viaţa noastră în Hristos şi ne uneşte „pe noi înşine şi unii pe alţii”[3], dar în plan personal, împărtăşirea este totuşi un mijloc şi o „hrană de drum”, fără de care călătoria noastră în această lume este sortită eşecului.
Tocmai de aceea problema devine delicată, căci se uită adeseori că Împărtăşania se dă mai întâi „spre iertarea păcatelor” (Matei 26:26‑28) şi abia apoi „spre viaţa de veci”[4]. Nimeni nu poate dobândi viaţa de veci dacă mai întâi n‑a scăpat de păcat şi de patimile generate de el. Dar singura posibilitate de realizare a acestui lucru este lupta împreună cu Hristos, pe Care‑L primim în noi prin Sfintele Taine. Şi prin Taina Pocăinţei se dă iertarea păcatelor, dar Pocăinţa este privită ca un „stadiu pregătitor”, o anticameră a „vederii luminii celei adevărate” şi a primirii „Duhului ceresc”. Mai mult decât atât, în afara legăturii euharistice cu Hristos, nici pocăinţa nu are forţa cuvenită şi, ca să argumentez acest lucru, voi da exemplul Sfintei Maria Egipteanca.
Ceea ce vedem uimitor în viaţa ei nu este neîmpărtăşirea de‑a lungul câtorva zeci de ani (chiar dacă unii îşi găsesc în această scriere hagiografică un argument în sprijinul propriei ignoranţe), ci faptul că înainte de a merge în pustie, când abia făcuse făgăduinţă de pocăinţă Maicii Domnului[5], dar nu împlinise nici cea mai mică parte a canonului ce‑l „merita” pentru păcatul desfrânării, ea s‑a împărtăşit cu Sfintele Taine în biserica Înaintemergătorului de lângă Iordan şi abia după aceea a mers în pustie să se pocăiască.[6] Deci Sfânta Maria nu a neglijat în nici un fel lucrarea iertătoare şi sfinţitoare a Sfintelor Taine. Mai mult decât atât, ea a fost convinsă că fără Hristos nu poate face nimic (Ioan 15:5) şi de aceea nici nu şi‑a conceput pocăinţa fără lucrarea tainică a lui Hristos prin Sfintele Taine. Vedem deci că aşa‑zisul „argument” în favoarea unei împărtăşiri mai rare nu este valabil. Cazul Sfintei Maria Egipteanca este în mod clar unul special şi aproape unic, chiar dacă mai există şi alţi sfinţi care s‑au împărtăşit rar.
Majoritatea Sfinţilor Părinţi însă, în baza tradiţiei apostolice şi a părinţilor din primele veacuri (Ignatie Teoforul, Irineu de Lyon ş.a.), a practicat şi a recomandat „oamenilor obişnuiţi” (fără o harismă specială) împărtăşirea deasă şi chiar foarte deasă – sau mai corect: sistematică, considerând Împărtăşania ca fiind „singurul remediu” împotriva patimilor, dar nu fără o nevoinţă ascetică[7]. De aceea considerăm necesară prezentarea învăţăturii Sfinţilor Părinţi ai Răsăritului vizavi de această problemă, făcând abstracţie de orice interpretări inovatoare scolastice, atât de mult prezente în teologia noastră. Vom argumenta prin texte liturgice şi patristice, nu prin sofisme şi raţionamente omeneşti nefondate. Să vedem aşadar ce zice Biserica!

[Daniel777]

Sa nu uitam si de efortul ascetic,post si paza simturilor,precum si de priveghere,cine poate,care curata mintea.Impartasania trebuie sa fie o incununare a eforturilor noastre spre sfintenie.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Daniel777

Sa nu uitam si de efortul ascetic,post si paza simturilor,precum si de priveghere,cine poate,care curata mintea.Impartasania trebuie sa fie o incununare a eforturilor noastre spre sfintenie.

Posturile sunt randuite de biserica si trebuie tinute. Vei vedea mai incolo ca se va vorbi si despre problema tinerii sau nu a unui micro-post "special" inainte de a primi Sfanta Impartasanie.

Paza simturilor, adica atentia setata la maxim este necesara pentru ca nu fi luati prin surprindere de ispite, ca sa nu cadem.

Rugaciunea continua - deci si privegherea - este mai mult pentru cei care s-au rupt de lume, adica pentru monahi. Eu am primit canon sa fac si Rugaciunea Lui Iisus si o spun uneori, cand imi aduc aminte. Asta nu ma determina insa sa incerc acele tehnici de respiratie sau sa o repet de sute de ori pe ora. Eu nu vad crestinismul practicat in lumea in care traiesc in felul asta.

Deci Daniel, sa nu intelegi gresit. Viata noastra trebuie sa fie un efort continuu de lepadare de rau si de inaltare duhovniceasca. Acestea insa se realizeaza prin intermediul Sfintelor Taine daruite noua de Hristos. Amanarea comuniunii cu El prin Sfanta Impartasanie este o greseala enorma, pentru ca, vezi tu, oricand omul nu se va considera suficient de vrednic de a se apropia de cele Sfinte. Este si normal, pentru ca Sfintii Insisi aveau certitudinea ca sunt pacatosi si nevrednici, dar cu toate acestea se impartaseau constant si cat de des posibil!

Te-am mai intrebat o data si repet: tu, cand mergi totusi sa te impartasesti, crezi cumva ca postul dinainte sau ca ceea ce faci tu inainte de a indrazni sa te apropii de Hristos te face sa devii un om virtuos si vrednic de a primi Trupul si Sangele Lui? M-as mira sa raspunzi afirmativ.

Deci, intelege ca de asta participam la Sfanta Liturghie, pentru a raspunde concret invitatiei preotului care se face de fiecare data si pentru toata lumea prezenta in biserica. Altfel, cand se termina Liturghia catehumenilor, preotul te invita grav sa iesi afara, iar pentru ca tu nu te consideri demn de a fi numit crestin si dreptcredincios, asa sa faci...