Imaginea ideala a femeii laice in biserica

[Maria_A]

În prealabil postat de sophia

Am spus laica, pentru ca nu ma refer la calugarite.
Fiindca tot se discuta in contradictoriu asupra acestei teme, as vrea sa construim un model, un ideal de cum ar trebui sa arate femeia credincioasa (in biserica) si in afara ei (vedeti aici o deosebire?).
1. Sunt scrise undeva aceste reguli, concret?
Si acum sa vedem:
1. Parul - lung, scurt, impletit, despletit?
2. Basma - infasurata si in jurul gatului? Palarie?
3. Fusta - lunga, la genunchi, ce fel?
4. Maneca scurta, lunga?
5. Decolteu - pana unde si cum?
6. Ce culori sunt permise?
Aici o paranteza: de ce neparat negru si nu alb la calugarite (desi unele ordine au alb complet sau in mare parte)?
7. Pantaloni - da sau nu?

Cum se imbraca preotesele, absolventele de teologie ( se cheama ele diaconite sau ce sunt?)? Sa stim si noi.

Acum pentru iarna este mai simpku, ca oricum ne infasuram si ne acoperim. Discutia este mai degraba pentru vremea calda.

Sophia,o sa incerc un raspuns la intrebarile tale,dar va fi strict din punctul meu de vedere,dupa ceea ce simt eu...deci nu cum sa am am pretentia ca e "litera de lege" si nu m-ar deranja daca cineva nu ar fi de acord cu mine.

1.Parul - avand in vedere ca suntem fete/femei, mi se f frumos sa avem parul lung. Mie intotdeauna mi-a fost tare drag sa am parul lung,dar asta nu inseamna sa ajungem la afirmatii de genul "a-ti taia parul e pacat". Important este sa nu fie tuns ff scurt,baieteste. Pt unele fete parul lung poate deveni un motiv de mandrie,o patima,asa ca in astfel de cazuri a-l taia si a-l pastra pana la baza gatului sau pana la umeri ar fi mai de folos.Toate trebuie facute spre slava lui Dumnezeu. Apoi,sunt si cazuri cand parul trebuie taiat din motive medicale si aici e clar ca nu e vorba nici de pacat,nici de moda.
Avand in vedere ca se presupune ca purtam batic/esarfa sau chiar o caciula (iarna,cand e prea frig) mi se pare mult mai comod si mai eficient ca parul sa fie strans.Astfel nici nu ne deranjeaza in vreun fel.

2.Baticul/esarfa: nu cred ca e asa important cum e strans, la spate sau in jurul gatului. Important e sa acopere parul si capul, in primul rand.

3.Fusta - macar cu o palma-doua peste genunchi,zic eu,si un pic mai larguta, nu mulata pe corp. Iarasi,vara trebuie sa fim atente si la materiale pt ca prin unele,chiar si inchise la culoare,se vede totul in lumina.

4.Maneca - vara poate sa fie si mai scurta,nu cred ca se poate impune maneca lunga in conditiile in care e f.cald in biserica.Sau maneca trei sferturi,de exemplu (pana la coate). In orice caz, sa fie o manecuta, nu bretelute sau maiouri.
Apoi, ar mai fi ceva: ar fi bine sa ne alegem bluzele si tricourile nu prea scurte pt ca atunci cand ingenunchem riscam sa ramanem cu spatele gol,mai ales daca fusta pe care o purtam are o talie mai joasa.

5.Decolteul...cat mai decent,as zice eu. In primul rand,cand stam in biserica si incercam sa ne rugam si sa ascultam slujba, avem nevoie de cat mai multa atentie. Ei bine,e cam greu cu atentia atunci cand ne gandim : "Aoleu,daca se vede ceva la decolteul meu cand stau ingenuncheata sau ma aplec?" sau cand ne aluneca esarfa pentru ca nu am legat-o cum trebuie...

6.Culorile nu cred ca sunt asa importante. Sigur,mi se pare normal sa nu purtam culori prea "electrice", foarte stridente sau combinatii tipatoare,care ies in evidenta.
(*Despre culoarea neagra,specifica cinului monahal,e mai mult de explicat si nu sunt in masura.Sunt destule carti si articole care abordeaza subiectul)

7.Pantaloni - da sau nu?
In principiu,nu - si asta nu pt ca ar fi un pacat in sine,daca pantalonii sunt decenti,larguti si acopera formele...nu e vorba aici numai de a nu sminti barbatii,ci si de bucuria de a fi femeie, de a-I multumi Domnului pt asta in toate formele posibile...Pe de alta parte,mie mi se pare si mult mai confortabil sa stai in genunchi fiind imbracata intr-o fusta lunga si larguta decat in niste pantaloni care te strang sau te incomodeaza intr-o astfel de pozitie (sa nu neglijam nici astfel de avantaje,totusi :) )
Cunosc femei care din motive medicale nu pot purta fusta; in cazul lor nu se pune problema unor astfel de restrictii.

La toate acestea as adauga,cum am mai spus si la alt thread,ca toate vin de la sine pe masura ce ne apropiem de Dumnezeu. Si tocmai de aceea nu mi se pare normal sa ne uitam urat la fetele sau la femeile care vin la biserica imbracata in pantaloni si cu atat mai putin sa le apostrofam.Cu machiajul problema e un pic mai delicata - cei care au raspuns inaintea mea au expus deja cate neplaceri pot aparea cu rujul pe icoane sau pe vesmintele preotului. Ideal ar fi sa avem suficienta dragoste si har pt.a putea vorbi cu astfel de persoane astfel incat cuvintele noastre sa ajunga la inima lor...Dar cum nu prea suntem la o asemenea masura,ma gandesc ca parintele care slujeste e cel mai in masura sa explice,fie la predica,fie persoanelor respective in particular,de ce nu e bine ceea ce fac.

O mare problema a celor care respecta cu acrivie orice fel de randuieli exterioare este ispita mandriei si a slavei desarte,ascunse mai ales sub masca unei false smerenii.Sa ne gandim mereu,insa,ca Sfintii Parinti niciodata nu puneau poveri mai mari decat omul putea sa duca.Si sa avem mereu in minte ca acea tanara care astazi vine la biserica machiata sau imbracata ciudat poate abia Il descopera pe Dumnezeu,poate inca nu intelege ce se petrece in sufletul ei,sau...poate pur si simplu inca nu are puterea de a se lepada de anumite patimi. Sa nu judecam niciodata astfel de oameni,ci sa-i privim cu iubire si sa ne purtam cu ingaduinta.Sfintii erau intotdeauna aspri si neinduratori numai cu ei insisi....