despre iad

[Eugen]

De ce, tot in cartea sfanta scrie "crede si nu cerceta?"
Nu scrie asa ceva. Ti-a dat raspunsul Macarie la alta sectiune.

[irina77]

Pentru Dan-Virgil.
Scuze ca revin atat de tarziu cu raspunsul. Nu-mi amintesc exact unde am citit pasajul respectiv, s-ar putea sa ma fi inselat si nici macar sa nu fie din Psalmi- intreaba un preot mai bine. Eu imi imaginez spre exemplu un invidios: nici in Rai nu ar fi fericit, pentru ca nu a invatat sa se bucure impreuna cu altii de bucuria lor. Va fi probabil nemultumit ca nu are o stare mai buna ca a lor.
Am gasit in niste carti aparute recent ceva ce te-ar putea interesa:
1."Rugaciuni catre tineri", Monahul Neofit, pag 90, nota subsol;
2."A iubi inseamna a ierta", Protos. Savatie Bastovoi, pag 33.
Sunt lucruri intalnite intamplator in niste carti pe care tocmai le citeam, dar daca ai discuta cu un duhovnic care sa te indrume si in lectura, ai gasi cu siguranta altele si mai interesante. In plus, apropiindu-te prin Taine de Dumnezeu ai capata nu doar credinta, ci si increderea launtrica a faptului ca Dumnezeu te iubeste si te asteapta in Raiul construit special pentru om; sansa ta se joaca acum si depinde doar de raspunsul tau, n-o rata spargandu-ti mintea cu niste ganduri care poate ca vin de la vrajmasul. Acestuia i-ar conveni sa Il vezi pe Dumnezeu ca pe un tiran crud si neindurator, dar stim bine ca lucrurile sunt exact invers. Dumnezeu a murit pe cruce pentru noi si inca nu avem incredere in El, ce sa mai spunem... Dumnezeu sa te lumineze.

[irina77]

Inca ceva. Un sfant a spus ca iadul este marea durere a Lui Dumnezeu . Dar spune-mi, tie ti-ar place sa petreci intr-un Rai plin de demoni? Sa nu fim noi mai milostivi decat El, caci El ne-a creat pe noi si presupun ca stie mai bine ce face.

[Dan-Virgil]

mersi mult pentru dezbateri... simt ca m-au ajutat, si cred ca mi-am aflat pozitia sufleteasca fata de Dumnezeu,...care e Viu.
pe curand.

[vsm]

"Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita"(Matei 24,42).

[BotosRemusEmilian]

Iadul - ori gheena - este infatisat de Sfanta Scriptura si de Parinti drept loc de osanda, sau starea celor pacatosi, care indura pe vecie chin si suferinta, fara putinta de scapare.

Cea dintai pricina de suferinta este, potrivit Parintilor, focul cel nestins si vesnic, dupa cuvantul Domnului care zice: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui" (Mt. 25, 41). Pe langa "focul care nu se stinge" (Mc. 9, 47-48; cf. Is. 66, 24), Hristos vorbeste in acelasi loc si de "viermele care nu moare" si de locuirea pe vecie cu diavolul si ingerii lui (vezi Mt. 25, 41), in vreme ce dreptii au parte de tovarasia lui Dumnezeu, a ingerilor si a multimii de sfinti.

Grozavia suferintei acolo se arata in "plangerea si scrasnirea dintilor", de care vorbeste Hristos (Mt. 13, 42; 25, 30).

Iadul este inca si loc al tenebrelor, intunecat si neguros. "Tinutul intunericului si al umbrelor mortii. Tara de intuneric si neoranduiala, unde lumina e tot una cu bezna", dupa cum spune Iov (10, 21, 22). Insusi Hristos il numeste "intunericul cel mai din afara" (Mt. 25, 30).

Zugravind iadul, Parintii nu fac decat sa reia cuvintele Scripturii , ingrosand uneori, inmultind amanuntele si materializand suferintele, pentru ca omul sa se infioare si sa se teama vazand la ce cazne vor fi dati pacatosii.

Sa nu uitam insa ca avem de-a face aici cu o exprimare simbolica. Astfel, multi Parinti spun apasat ca focul iadului nu este acest foc cunoscut de noi, ci unul "cum numai Dumnezeu il stie". El este pururi arzator si nestins, dar nu parjoleste si nu mistuie ca focul de pe pamant, pentru ca dupa inviere trupurile pacatosilor sunt si ele, ca si ale dreptilor, nestricacioase. El nu isca suferinta trupeasca ori sufleteasca, pentru ca dupa inviere toti oamenii ajung nepatimitori si cu trupul si cu sufletul. Asadar, chinurile iadului, pe care le indura atat sufletul, cat si trupul - caci omul intreg va suferi atunci - sunt de natura spirituala.

Parintii spun ca o mare suferinta va fi lipsirea de viata cea sloboda. Vorbesc apoi de "rusinea si necurmata parere de rau si mustrarea constiintei". Aceeasi rusine vor indura atunci pacatosi in privelistea dreptilor si a sfintelor puteri ceresti, ca si Adam cand, pacatuind, s-a aflat gol inaintea lui Dumnezeu (cf. Fac. 3, 10), adica lipsit de darurile dumnezeiesti si de slava lui Dumnezeu de care se impartasea in Rai. Vesnica parere de rau, inchipuita in parte de "viermele cel neadormit", se naste din vederea pacatelor si a relei lor vietuiri pe pamant, a carei amintire de-acum nu se mai stinge si care nu mai poate fi nicicum indreptata.

"Sa ne gandim la amara durere din iad, ce se va salaslui in suflet prin constiinta, de amintirea celor rau facute de el prin trup", scrie Sfantul Maxim Marturisitorul. "Cine - se intreaba el - va suporta rusinea fara margini a constiintei, care se va ivi la aratarea celor ascunse ale lui? Cine va putea masura plansul netacut si acele lacrimi amare si fara folos si scrasnirea dintilor si durerile celor coplesiti de chinul parerii de rau statornicita in inima lor si sfasiind cu dreptate adancul sufletului? Cine e in stare sa descrie stramtorarea pricinuita lor de neputinta de a nadajdui vreodata schimbarea acestei stari si vreun sfarsit al chinului ce-i apasa sau revenirea intr-un sfarsit la o mai buna vietuire?".

Toti Parintii spun insa intr-un glas ca in iad chinul cel mare vine din alungarea si indepartarea de la fata lui Dumnezeu (cf. 2 Tes. 1, 9), lipsirea de prezenta Lui si de bunatatile ce izvorasc din ea si taierea comuniunii cu El.

Infatisand suferintele iadului prin asemanare cu cele ce pot fi indurate aici pe pamant, Sfantul Ioan Gura de Aur incheie spunand: "Dar sunt chinuri mai mari decat acestea. Pierderea bunurilor ceresti ii va aduce celui ce-o indura o asemenea durere, o atat de cumplita stramtorare a sufletului si o asa de mare intristare, incat de n-am avea parte de nici un alt chin, acesta doar ar fi de-ajuns ca sa ne sfasie sufletele cu intepatura si amareala lui si sa ne munceasca mai rau decat toate chinurile iadului". Si adauga: "E o cazna mai grea decat toate chinurile gheenei, sa fii lipsit de slava cereasca. Cel dezmostenit de ea, nu are a se mai tangui de suferintele iadului, ci numai pentru ea sa verse lacrimi".

La randul sau, Sfantul Maxim Marturisitorul spune si el ca sufletul impatimit "va fi aruncat in viitor, dupa cuviinta, din slava dumnezeiasca, luand ca osanda infricosata pentru veacuri nesfarsita instrainare de Dumnezeu". Iar Sfantul Vasile cel Mare arata ca "aruncarea in iad inseamna lepadarea de la fata lui Dumnezeu" , si inca: "instrainarea si ura de Dumnezeu imi pare mai grea decat pedepsele cele din gheena".

De aceea, un mare duhovnic al zilelor noastre, Parintele Iustin Popovici spune, ca si Dostoievski: "Nimic nu e mai groaznic de inchipuit decat o vesnicie fara Hristos. Mai bine iadul cu Hristos - iertat sa-mi fie cuvantul acesta nebunesc - decat un rai lipsit de El".

Pacatosii au parte de vesnicie in iad, dar nu si de viata, de Viata cea adevarata, de viata in Dumnezeu; ei indura astfel pe veci o "a doua moarte" (Apoc. 20, 14; 21, 8), cea duhovniceasca. Caci "aceasta este propriu-zis moartea, lipsirea sufletului de harul dumnezeiesc".

Lipsirea de viata inseamna si lipsirea de energiile dumnezeiesti, adica de "slava lui Dumnezeu", cum spun Parintii. Aceste energii sunt puterile Sale lucratoare, ce se arata si se impartasesc ca har al Sau celor vrednici, si pe care pacatosii nu pot sa le primeasca.

Sfantul Nicodim Aghioritul arata in chip cutremurator marimea si profunzimea acestei pierderi: "Ah, oare putina paguba este si putina durere sa pierzi, biet pacatos, pe Dumnezeu, Care este in intregime dulceata, veselie, dorire si in intregime indestulare fara margini; Care este in intregime lumina si inceput al luminii; intelepciune si inceput al intelepciunii? Putina durere este sa pierzi pe Dumnezeu a Carui frumusete intrece orice frumusete, intelepciunea Sa intrece orice intelepciune, iar dulceata Lui intrece orice dulceata? De la Care, daca o singura raza a slavei Sale ar straluci in iad, indata iadul s-ar preschimba in rai? Intr-un cuvant, putina durere este sa pierzi, nenorocitule, pe Dumnezeul tau, Care este bunul cel mai inalt, inceputul, mijlocul si sfarsitul fiintarii tale? Cum sa nu suspini tu, sarmane, din adancul inimii fiindca ai pierdut atatea binecuvantari si daruri de la cerescul tau Parinte si-n schimb ai mostenit sumedenie de rautati si chinuri; pe scurt, cum sa nu te jelesti, pacatosule, ca pierzand pe Dumnezeul tau, o data cu el ai pierdut toate, toate laolalta? O, pierdere nemarginita! O, pierdere nemasurata! Sunt incredintat, frate, ca daca ai vedea aceasta mare pierdere pe care ai suferit-o prin pacatele tale, ai striga ca imparatul acela care, la vremea mortii sale, spunea ca a pierdut tot, fiindca pierzandu-L pe Dumnezeu si-a pierdut si trupul si sufletul si pamantul si cerul si pe cele trecatoare si pe cele vesnice si pe toate, toate!"

Multimea acestor energii se inmanuncheaza si se arata ca Lumina dumnezeiasca, de care cei osanditi la iad n-au parte. De aceea si este si se numeste iadul loc de intuneric si taram al umbrelor.

Dar nu e cu putinta sa se zagazuiasca energiile dumnezeiesti ce izvorasc din Tatal, prin Fiul, in Duhul Sfant, si sa nu se reverse in tot locul. Incat putem spune fara teama ca pana si in iad Dumnezeu este unit cu toti, fiind "totul in toate". Lumina dumnezeiasca straluceste pretutindenea si lumineaza tot; razbate pana la iad si la cei inchisi acolo. Iubirea lui Dumnezeu, ca energie dumnezeiasca, ii invaluie pe toti deopotriva, si pe cei din iad, si pe fiii Imparatiei. Nu e neputincioasa slava lui Dumnezeu, ca sa se impiedice de portile iadului; neputinciosi sunt cei din iad s-o primeasca, ca si-au ferecat fiinta la raza harului prin voia lor statornic rea.

Sfantul Maxim Marturisitorul, la care aflam o viziune de mare profunzime asupra acestor lucruri, spune ca la sfarsitul veacurilor Dumnezeu Se va uni cu toti, deopotriva; si unirea cu El, celor vrednici, iubitori si ravnitori ai harului Sau, le este spre desfatare si fericire; dimpotriva, pentru cei nevrednici, care au respins harul, inseamna durere si suferinta, caci ei sunt, asa-zicand, siliti s-o "indure": "Mai presus de fire numim placerea dumnezeiasca si inteleasa, pe care Dumnezeu o procura firii, unindu-se dupa har cu cei vrednici. Iar contrara firii este durerea negraita ce se naste din lipsa acelei placeri pe care Dumnezeu o procura firii, unindu-Se in lipsa harului cu cei nevrednici. Caci Dumnezeu unindu-Se cu toti, dupa calitatea dispozitiei aflatoare in fiecare, da fiecaruia, precum Insusi stie, simtirea potriva, dupa cum s-a pregatit fiecare prin sine insusi spre primirea Celui ce Se va uni cu toti la sfarsitul veacurilor".

Cei osanditi la iad il vad si ei pe Dumnezeu, vad iubirea si multimea bunatatilor harazite oamenilor, pe care dreptii le primesc cu multumire si cantari de lauda, raspunzand iubirii cu iubire, in vreme ce ei sufera ca s-au lipsit de toate acestea pe vecie, din vina lor. Si chinul lor sporeste vazandu-le si intelegand ce-au irosit si cat de mult s-au pagubit.

Astfel, dupa Grigorie de Nyssa si Maxim Marturisitorul, chinul celor din iad este lipsirea de Binele pe care in sfarsit ajung sa-L cunoasca. Binele pierdut - spune Sfantul Grigorie - se face pentru ei atunci "vapaie care le parjoleste sufletul". Sau, cum zice Sfantul Grigorie Teologul, "atunci vor vedea ca foc pe Acela pe Care nu L-au cunoscut si nu l-au crezut ca lumina. Dar focul acela este intunecat; mai bine zis e unul si acelasi lucru cu intunericul prezis ca pedeapsa".

http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/imparatia-cerurilor-iadul-69012.html