Sfat bun oare?

[Mihnea Dragomir]

A fi smerit înseamnă a realiza puţinătatea omului. Omul, luat singur, este vierme. Mai jos decât animalele este omul, fiindcă animalele toate, chiar şi viermii, Îl ascultă pe Dumnezeu din instinct, numai omul este capabil să nu asculte de El din libertate. Dar, împreună cu principul său care este Dumnezeu, în mod special prin persoana Sfântului Spirit, omul este uriaş. Atât de mare este omul, încât Dumnezeu S-a făcut pe El mic ca să îl elibereze din robia opţiunii lui greşite şi să îl înalţe până la El. Smerenia omului este răspunsul său la smerenia lui Dumnezeu, care S-a făcut om mai jos decât viermii coborând, care a venit pe lume ca ultimul sărăntoc, care a făcut ceea ce sclavii făceau. Smerenia mea este conştiinţa că tot ceea ce aş avea şi aş putea să laud, de la Spiritul Sfânt este. Când vreau să fac un bine, de fapt nu eu vreau aceasta, ci Spiritul Sfânt îmi induce această intenţie. Când eu spun, în sinea mea: "iată, aleg binele", de fapt nu aleg nimic, ci sunt mereu cu un pas înapoia Lui: El, şi nu eu, îmi dă dorinţa de a-L urma şi tot El îmi întăreşte voinţa. El mă alertează că sunt în faţa unei alegeri, El îmi spune care este alegerea bună, când spun "este peste puteri", El îmi şopteşte: "Curaj, sunt cu tine !" Fiindcă atunci când spun "Eu vreau să Îl urmez pe Cristos", meritul este al Spiritului Sfânt, care mă îndeamnă la asta. El îmi deschide inima spre inima Lui, când cad El mă ridică, de mă murdăresc de noroiul pornirilor mele de vierme El mă spală şi tot El îmi dă credinţa, fără de care, aruncat în braţele deznădejdii, aş zice "la ce bun toate acestea ?"

De aceea eu cred că smerenia creştină nu duce niciodată la depresie, singură necredinţa poate duce la această boală a urâtului. "A fi smerit" nu înseamnă a fi convins că eşti tâmpit, ci a realiza cât de mult a făcut şi face Dumnezeu pentru tine. Dumnezeu, fără de care eşti nimic şi fără de care într-o clipă te-ai înapoia din neantul de unde vii. A fi smerit înseamnă a te despuia de toate ale tale, de toate cele din care lumea îşi face idol, şi a te abandona în braţele Celui Preaputernic şi a spune: "nu vreau să mă mai despart de Tine niciodată !".