Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa

[vsovivi]

Am extras doar ce a spus părintele Iustin Pârvu, un mare duhovnic al neamului, ca şi alţii foarte mari, căci avem încă printre noi câţiva patrioţi demni de toată iubirea Domnului şi preţuirea credincioşilor. Dar am eliminat toţi ''porcii'' de unsoare scursă din ''dumicaturile'' de slănină cu care ai dorit să faci injecţii cu arsenic... direct în oqululhul naivilor cu credinţa amestecată cu închipuirile şi cu bărfele căci se cred sărmanii fii de împăraţi şi proletari.


Mă citez ce am zis mai sus foarte bine de la Domnul iar tu ai persiflat ridiculizându-mă şi interpretând în stil de bârfă gazetărească pentru panoul de părete, şi reieşind că tu în mintea ta ai înţeles că tot ce a zis părintele Justin Pârvu se referea strict la părintele Gabriel, ca şi cum tot răul despre care vorbea părintele Iustin Pârvu l-a săvârşit numai şi numai părintele Gabriel şi iată iar ai găsit dumneata ţapul ispăşitor căci ai învăţat de la neocomuniştii cu faţă umană ca să arunci toate faptele tale în cârca nevinovaţilor care guverneză de 6 luni în speranţa că tu vei fi trecut cu vederea ori că vei fi considerat un erău, nevrând să vezi că eşti un fel de vrăjitoare ce călare pe mătură stârneşti furtuni deşarte într-o cană de cafia... neagră, cu lăptic pentru ispisisik... aaaaaaa lui nenia fireşte care nu de 20 de ani conduce mafia şi ţara ci de 62 de ani:

În prealabil postat de vsovivi

„Părintele Gabriel - Un om îndumnezeit prin Har” - Ieromonahul Teognost, sora Laurenţia şi Alexandra, Editura "Credinţa strămoşească", 2008

............

Deci „de la noi sau de la un înger din Cer...” și părintele Iustin Pârvu și-a dat seama că de la NOI a apărut ceva fără binecuvântare, deci fără ascultare... mie așa îmi par lucrurile.

''Nu de multă vreme ne-a parvenit la mănăstirea Petru-Vodă o carte despre viaţa Părintelui Gabriel, scoasă la Editura Credinţa strămoşească, carte apărută, chipurile, cu binecuvântarea P.S. Calinic Argeşeanul şi ajutorul Părintelui Nicolae Tănase. Am aflat mai târziu că aceste binecuvântări nu au existat şi domnul editor nu a făcut decât să se folosească de nişte nume de renume spre a-şi face reclamă bună.''

Este mustrat editorul că şi-a făcut reclamă pe baza unor nume cunoscute de ortodocşi.

''Vrem să atragem atenţia tuturor cititorilor de carte duhovnicească, şi nu numai, că această carte nu are nici o binecuvântare din partea mănăstirii noastre. ''

Se atrage atenţia că nimeni din mănăstirea respectivă nu a dorit scierea ei şi deci nu a dat binecuvântare nici călugării şi nici stareţul de acolo.

''Această carte este plină de învăţături mincinoase, neortodoxe, fiind rodul unor înşelări drăceşti. ''

Cum nu preotul Gabriel a scris cartea ci Ieromonahul Teognost, sora Laurenţia şi Alexandra, şi a apărut la Editura "Credinţa strămoşească" în 2008, se poate pune scrierea din carte pe seama autorilor scrierii în primul rând, dar fireşte că se poate presupune că părintele Gabriel este autorul unor învăţături mincinoase, neortodoxe ca fiind rodul unor învăţături drăceşti, asta dacă am şti că la părintele Gabriel se referă părintele la modul explicit. Dar părintele Justin sigur se referă la învăţăturile ce reies din acea carte, dacă o citeşti. Iar cum nu preotul Gabriel şi-a dat acordul pentru învăţăturile ce reies din carte şi nici nu el le-a scris, e clar că responsabilitatea duhului cărţii rămâne în proporţie de 75% pe umerii autorilor ei. Dar 25% se poate presupune că şi cel despre care era scrisă cartea ar fi fost la baza acestor învăţături scrise pe seama sa. O să vedem altădată ce a propovăduit părintele Gabriel, sau părintele Gabi. Dar trebuie să ne informăm corect înainte de a emite vre-o prejudecată, pardon, dreaptă apreciere. Deocamdată analizăm rugămintea părintelui Iustin către editură.

''Chiar dacă editura Credinţa strămoşească a editat multe alte cărţi de o importanţă deosebită în viaţa bisericească, această carte poate deruta poporul cel credincios şi recomand să fie scoasă de pe piaţă, de la vânzare, iar credincioşii sub nici o formă să nu citească astfel de rătăciri.''

Se mulţumeşte editurii avertizându-se despre pericolul derutei poporului credincios, şi recomandă a fi scoasă de pe piaţă şi credincioşii să nu cumva să citească rătăcirile astea şi nici altele asemenea. Dar să vedem care sunt rătăcirile.

''Este îngrijorătoare tendinţa acestei mulţimi ortodoxe care aleargă după minuni, vise şi vedenii, preoţi care ghicesc viitorul şi deschid cartea. Aceasta denotă că o mare parte din popor este lipsit de credinţă şi de răbdare, care apelează mai degrabă la vrăjitorii de acest fel, în loc să lucreze poruncile evanghelice şi aşa să aştepte mila lui Dumnezeu.''

Se vorbeşte despre tendinţa ''acestei mulţimi ortodoxe'' care aleargă la ''preoţi'' numiţi ''vrăjitori de acest fel''. Se observă că se mustră un nărav larg răspândit în Biserica Ortodoxă întrucât se spune că o mare parte din popor apeleză la ''preoţi''... ''vrăjitori de acest fel''. Deşi ''de acest fel'' se referă la năravul unor preoţi în general vorbind, din text, dar se poate presupune că şi părintele Gabriel era un astfel de preot. Dar se vorbeşte despre tendinţa acestei mulţimi ortodoxe care aleargă după ''minuni, vise şi vedenii, preoţi care ghicesc viitorul şi deschid cartea'', şifiind vorba de carte, ideea era, că se desprindea din ea duhul rău care dădea ispită pentru astfel de căutări: de a cere poporul semne şi minuni. Deci accentul cade pe urmarea ispitei îmbrăţişate de către ortodoxul derutat dacă nu are discernământ când citeşte cartea căci se promovează prin ea nimfomania curiozităţilor ispitelor venite în om din pofta de necredinţă şi nerăbdare ca să vadă ortodoxul semne şi minuni sadice sau deşarte ca să creadă. Rămâne să vedem dacă părintele Gabriel a fost un preot de acest fel sau dacă duhul rău al cărţii a fost insuflat de autori şi pus pe seama lui din inconştienţă.

''Viaţa sfântă a unui om se recunoaşte, în primul rând, după ceea ce a pătimit, după virtuţile sale evanghelice, nu după semne şi minuni, pe care le poate săvârşi tot vrăjitorul. ''

Aici părintele Iustin vorbeşte tot de carte arătând că din ea reiese că aprecierea sfinţenie preotului Gabriel făcută în carte de către autori se bazează nu pe virtuţi ca rod al Harului ci pe puteri supranaturale, pe semne şi minuni pe care le poate săvârşi şi vrăjitorul, oricare ar fi el, şi se poate presupune că e vorba de unii preoţi din BOR căzuţi sub patimile astea, dar se poate presupune că e vorba şi de părintele Gabriel căci în mintea oamenilor dacă vorbeşti pe Iisus Hristos de rău nu tu eşti răul mincinos ci iată mulţi chiar cred bârfa: că Domnul a fost defapt un ucenic al satanei şi era un eretic ce şi-a primit pedeapsa binemeritată pe Cruce... mulţi cred încă aşa cum i-a învăţat nenia despre Domnul nostru Iisus Hristos venit în trup acum 2000 de ani prin naştere minunată din fecioarp curată şi că nu a înviat din morţi ori că nu a murit complet sau că nu s-ar fi suit la Ceruri şi că Maria nu este şi nu a fost pururea fecioară curată, ci a mai avut copii cu bătrânul Iosif cu care era doar logodită... şi multe alte minciuni scoase de duhul rău cu uneltele sale şi sculele ridicate la răzvrătire şi hulă sau astăzi mulţi nu cred despre El că a venit în Duhul Cuvântului lui Dumnezeu încă mai dinainte de anii 1940 ori că este şi Duh şi nu numai Fiu al Omului cum Duh este Tatăl şi Duhul Sfânt.

''Deci dacă noi suntem păcătoşi şi făţarnici asta nu înseamnă că Domnul nostru este păcătos, ferească Dumnezeu''. Noi adică acest neam desfrânat şi viclean, dintre care au fost chemaţi sfântul Ap. Pavel şi sfântul Ap. Petru ca să se nască şi să devină şi ei copiii şi păstorii neamului Ceresc.

continuarea mai jos

[vsovivi]

''Este adevărat că Biserica noastră are mulţi sfinţi făcători de minuni, dar atât Evanghelia, cât şi toată tradiţia patristică ne învaţă să nu căutăm lucruri paranormale, semne şi minuni, căci puţini au discernământul de a distinge care sunt de la Dumnezeu şi care sunt de la diavol. Calea cea strâmtă şi cu chinuri, recomandată de Evanghelie, este singura cale de mântuire. ''

Aici părintele Justin spune că minunile şi semnele pot fi şi de la Dumnezeu, căci mulţi sfinţi sunt făcători de minuni în numele Domnului dar tradiţia ne învaţă să nu promovăm cărţi care deschid căutarea lucrurilor paranormaele, semnele şi minunile ci calea cea strâmtă şi cu chinuri a Evangheliei care este singura cale spre mântuire. Deci suntem preveniţi că foarte puţini au discernământul de a distinge scopul şi sensul minunilor, şi de unde vin ele, de la diavol sau de la Dumnezeu sau de la omul împătimit plin de născoceli şi închipuiele folosite pentru satisfacţiile păcătuirii îngâfătoareoare...oare.

''Dar noi, pentru că dorim o viaţă cât mai comodă, apelăm la astfel de falşi făcători de minuni, care apropie credincioşii mai mult de diavol decât de Dumnezeu.''

Aici este arătată vina comodităţii, nărav care apelează la astfel de falşi făcători de minuni adică de vrăjitorii paranormali şi preoţii ortodocşi luciferizaţi era vorba, putându-se bănui că şi părintele Gabriel era un făcător fals de minuni, întrucât cartea era despre el.

O carte de acest fel este şi cartea părintelui Gabriel apărută la editura Credinţa strămoşească, o carte care ar trebui arsă, precum cărţile eretice.

Dar nu este vorba de el ci de cartea de acest fel, deci aici ni se arată că autorii cărţii sunt principalii vinovaţi şi ei sunt mustraţi, pentru că au scris o carte de acest fel. Dar aici apare confuzia ca şi cum ar fi a părintelui Gabriel, ca şi cum el ar fi scris-o, dar ea, cartea, este scrisă de alţii, şi e clar că părintele Justin se referea la titlul ei „Părintele Gabriel - Un om îndumnezeit prin Har” în sensul că Harul Credinţei credincioase, a unui părinte ortodox, a unui slujitor al Domnului nu se poate evidenţia prin argumentele minunilor şi semnelor ori lucrurilor paranormale cu care te lauzi tu ca autor al lor pentru aprecierile oamenilor aplaudaci la orice grozăvie ci astea sunt cărţi eretice care stârnesc dorinţa de putere spre a săvârşi şi tu minuni şi semne sau să apelezi la vrăjitori ca apoi lăudându-te cu ele să crezi că sunt un rod al Harului, când defapt sunt vrăjitorii sataniceşti care te umplu de mândrie şi lăudăroşenie şi nebunie. Deci cărţi din astea trebuiesc arse căci derutează pe credincioşii care din comoditate aşteaptă să moştenească Împărăţia Cerească în chip lumesc, adică să primească puteri de la mamona omida care la moarte lasă toate puterile ei momidei junioare, aşa asemănător precum a lăsat sfântul Ilie ucenicului său puterea sa, doar că aia a fost dublată, de Dumnezeu, şi apoi merge mamona momida de se spovedeşte de frică să nu ajungă în fundul iadului, după o viaţă de prezicătoare şi vrăjitoare în care a stat noaptea călare pe coada de mătură... iar la cozile lor aveau capete... capete de acuzare sau de viclenie ca să te atragă sî cazi în ispismurâcă.

Nădăjduim ca editura Credinţa strămoşească să-şi recunoască vina de a se folosi, fără acordul nostru, de numele mănăstirii Petru-Vodă şi al altor persoane implicate, fără nici un temei – cum ar fi numele părintelui Nicolae Tănase, care de asemenea nu a avut nici o legătură cu această carte -, şi să-şi retragă cartea de la vânzare, iar pe viitor să fie mai atent în cercetarea materialelor primite“.
Protos. Justin Parvu

Deci vina clară este pusă în seama editorului care au scos o carte sub numele mănăstirii Petru Vodă dar fără acordul lor şi fără ca cineva să aibă cunoştiinţă de aceasta.

În concluzie: părindele a vorbit despre duhul ce reiese din carte şi se lipeşte de inima ta dacă o citeşti fără discernământ, căci te atrag minunile, semnele, vrăjelile, puterile din comoditate, şi despre unii preoţi din BOR înzestraţi cu acest nărav luciferic, şi se poate bănui că preotul Gabriel era unul dintre aceşti preoţi ce săvârşea minuni şi semne care erau fie de la diavol, fie de la Dumnezeu fie de la patimile şi năravurile omului. Dar este clar că nu preotul Gabriel a scris această carte.

Deci rămâne de cercetat care sunt învăţăturile şi sfaturile promovate de părintele Gabriel ca să vedem dacă făcea parte dintre preoţii care deschideau cartea sau preziceau mincinos sau care sunt minunile şi semnele şi spre credinţă în ce şi în cine ne îndreptau ele ca să urmăm pe cine, pe Iisus Hristos sau răutăţile duhului rău şi păcătos. Rămâne ca să cercetăm dacă suntem interesaţi de aflarea Adevărului. Cine l-a iubit sigur o să afle Adevărul.

Iar că un ucenic a avut un vis prin care se arăta cum părintele Gabriel a urcat o scară de lumină în spirală până la Cer, şi apoi a aflat ucenicul că părintele murise, nu sunt în măsură să judec eu visul acelui ucenic dar visul alături de faptele părintelui şi de vorbele sale şi de dragostea şi sinceritatea lui ne pot spune câte ceva despre faptul dacă a fost sau nu un om îndumnezeit prin HAR, căci din cartea respectivă, dacă citim, e clar că ne ispitim căci este scrisă în duh eretic de lăudăroşenie satanicească deci fără binecuvântare şi fără cunoştiinţa celor din mănăstire care pare că ar fi promovat-o dar defapt nu ei au dorit publicarea ei.


Despre părintele Gabriel am găsit un site înţesat de minuni şi semne şi învăţături. Ceea ce şochează este portul alb de deasupra exact ca un medic sau ca un patriarh fără culion. Rămâne de cercetat mai în amănunt dacă cu belzebul scotea pe draci sau dacă cu lucifer făcea minuni şi semne acest preot ortodox sau poate Harul îl folosea ca să se laude pe urmă cu puterile sale. Dar nici o împărăţie care vrea să dăinuie nu se dezbină pe ea însăşi. Deci dacă chiar slujea pe Hristos şi dovezile abundă pe site, şi folosea toate spre smerenie întru numele Domnului, cum atunci a slujit satanei? Căci iată că a murit cu 4 ani înainte de a apare o carte despre el scrisă de nişte monahi şi monahii, scrisă în duh eretic. Eu nu ştiu de el nimic şi am analizat textul nu ca să-l apăr sau să-l acuz ci doar ca să-i răspund MM la ispitirile cu care vine să se distreze pe aici ca să hulim şi noi împreună cu ele, cu lingvistele lui peşte prăjit de ursoaica păcălită de vulpe. Dar mă mir şi eu de puterile Harului dăruite acestui tânăr preot. ''Minuni mai mari decât acestea veţi vedea'', ceva de genul acesta le spunea Domnul Iisus Hristos ucenicilor Săi, martori la numeroase Sale minuni şi semne dăruite de Dumnezeu Lui şi credincioşilor Săi înainte de răstignire şi apoi ucenicilor după înălţarea la Cer a Domnului. Probabil pisma o fi şi ea un motiv pentru care orice minune o punem pe seama celui rău şi plin de pootoareoare...oare? ca să ce, păi ca să hulesc şi să păcătuiesc... fireşte şi apoi să mă milostivesc în deşerţi ca să-i atrag şi pe alţii ca să se ''bucure'' în baaltă împreună cu mineteresul meu viclean... că altfel cum? Altfel numai aşa.

[vsovivi]

Şi uite aici o mărturie de la un ziar care a fost la locul cu pricina şi s-a documentat şi a stat de vorbă cu părintele Gabriel Nicu. Deci iată cine este ''patriarhul'' îmbrăcat în alb, din proorocia sfântului Lavrenţie, otrăvit de ispisisikaa satanicească care a ajuns şef PSD şi care a pierdut alegerile atunci şi mai târziu când s-a autoînscăunat la şefia parlamentului şi a fost recunoscut de patriarh şi când acesta a mărturisit că este încălcată suveranitatea căci au transformat voinţa poborului exprimată prin referendum în părere de luat sau de neluat în seamă, o consultare aşa cum consultă preşedintele parlamentul sau parlamentul curtea constituţională când suspendă pe preşedintele ales. Poate eu mă înşel... dar Adevărul despre antichrist nu minte niciodată. Deci iată un preot smerit, preot de Mir, dar trăitorul unei vieţi sfinte, monahiceşti, exact pe placul Cuvântului lui Dumnezeu:

Saracie, ascultare si castitate
"Dumnezeu a dezlegat prin nevrednicia mea!
Cum sa inmultesc eu, Doamne, mai bine si mai spornic si cu mai multa ravna dreptmaritoare <<talantul>> pe care mi l-ai incredintat?"
"Sa-ti pui sufletul pentru orice om, fara sa agonisesti nimic pentru tine"
"Sa se indure Dumnezeu de noi si sa ne dea puterea de a trai cu totii in curatie, post si rugaciune!".

''Nu vreau sa va conving de nimic, deoarece credinta este un act liber consimtit! Tocmai de aceea, "minunile" sunt atat de rare (si cu atat mai de nepretuit), fiindca adevarata credinta nu are nevoie de "dovezi". Sa nu va grabiti sa-mi raspundeti ca vindecarile savarsite aici, in sfanta noastra biserica, sunt tot atatea dovezi ale unor minuni. Eu nu fac decat sa alung demonii cuibariti in oameni, implorand indurarea lui Dumnezeu, dar pe crestini i-a vindecat credinta fiecaruia, fara de care nimic nu este posibil. De aceea le cer eu tuturor credinta, post si rugaciune. ''

[mariamargareta]

Şfântul nea’Nicu Gabriel a fost un mare prooroc. Ca prooroc, a proorocit lucruri înfricoşătoare. Iată ce spune Acatistul acestui şfânt despre aceste proorocii:

“Bucuraţi-vă, Sfânt prooroc, ce înfricoşătoare pre-vestiri aţi proorocit; ...”

Printre aceste pre-vestiri a fost şi anunţarea Celor Trei Plăgi care se înlănţuie una după alta ca mărgelele pe aţă: Cel de-al Treilea Răzbel Mondial, care va începe în fatidicul an 2007, urmat imediat de Marele Cutremur şi îndată de Trei Zile de Întuneric:

“Bucuraţi-vă, că al treilea război mondial, începând cu 2007 l-aţi proorocit;
Bucuraţi-vă, că marele cutremur apocaliptic următor războiului l-aţi cuvântat;
Bucuraţi-vă, că după cutremurul cel mare, 3 zile de întuneric aţi anunţat;...”

Cei necredincioşi, care n-au avut ochi să vadă împlinirea acestei proorocii începând cu anul 2007 când a început Al Treilea Război Mondial, să nu aibă pretenţii să fi văzut celelalte trei împliniri: Marele Cutremur şi Cele Trei Zile de Întuneric. Înseamnă că necredinţa lor îi face nevrednici să vadă cu ochii aceste împliniri minunate ale Proorociilor Marelui Profet de la Gresia, care “îi lucra cu plasturele” pe bolnavii de “argint viu”, aducându-le pe loc vindecarea:

“Bucuraţi-vă, că de argintul viu şi „apa de la mort” , cu plasture pe mulţi i-aţi tămăduit;...”

Fericiţi cei care n-au simţit Cutremurul, n-au auzit Răzbelul şi n-au văzut Întunericul, dar au crezut că cele proorocite s-au împlinit d-a fir a păr. Căci cei ce au credinţă în Marele Profet Gabrielit, chiar dacă n-au văzut, s-au încrezut şi au crezut.
De unde şi morala: "crede, şi nu cerceta!"

[bob2909]

Am citit cam de la inceput acest forum si e foarte interesant cum toata lumea isi da cu parea despre ceva care din punctul meu de vedere e foarte tainic si are legatura cu tara asta.
Mai fratilor Lazar a fost inviat din morti a patra zi dupa ce a murit. Si nimeni la ora actuala nu face nici o galagie lagata de invierea lui. SI A MAI FOST O INVIERe IN VT si anume cea facuta de Ilie tesviteanul. Dar invierea lui Isus e altfel, nu e una materiala cu trup, pentru ca el a inviat in lumina. De aceea si Isus spune : " iata a sosit ceasul ca fiul omului sa fie preaslavit" adica trupul care a murit pe cruce a disparut in lumina glorificat, nestricand pecetile, preaslavit la rangul sfintei treimi, devenind insusi Dumnezeu Duhul Sfant. De aceea si Isus spune ca Fiul Omului va veni cu slava tatalui sau. Si sa inaltat la tatal sau. Noi nu petem sa-L vedem pe Tatal dar stim ca este prezent oriunde. Asa si Cuvantul adica "fiul omului preaslavit" nu poate fi vazut caci este de aceeasi fiinta cu Tatal dar care a fost cu noi in veac. Dupa cum a spus. Deci trupul lui Isus era templul Cuvantului dar dupa ce a fost preaslavit devenind insasi Sfanta Treime nu a mai fost templu ci Dumnezeu insusi. De aceea isi va ridica din nou templul cum a facut prima oara... E foarte complicat si de neinteles dar asa va fii. Si nici nu trebuie sa ma credeti. Veti da raspuns la judecata. El se va arata cu templul deja ridicat pentru ca a venit de ceva timp ca noi sa putem sa il vedem pentru ca nimeni nu poate sa il vada pe Dumnezeu. Dumnezeu e de neinteles de neconceput si de nevazut. Va fi un eveniment in care omul material si din punct de vedere spiritual "mort" Il va vedea si se va infricosa. Pe insasi Cuvantul. Iar Romania este tara eleasa a lui Dumnezeu. Pe drept cuvant. Din Romania se va vedea scaunul de judecata. Iar Primii judecati vor fi ramanii pentru necredinta si multe altele. Dupa cum marturiseste si Arsenie Boca si multi altii despre tara asta. Petrache Lupu spunea pocaitiva ca altfel veti vedea voi. Treaba voastra cand veti da ochii cu steaua de la rasarit. Asa ca feritiva de Ala care are putere sa va omoare trupul iar sufletul sa il arunce in ghena...

[mariamargareta]

233. “Fenomenul Nicu Gabriel, ultima trâmbiţă pucioşească”, văzut de ziaristul Emanuel Tânjală (I)


Articolul pe care îl vom analiza acum este un reportaj apărut în revista “Formula AS” Nr. 357/1999 şi este intitulat “Minunile adevăratei credinţe”. Autorul reportajului (Emanuel Tânjală) oferă o mostră de diletantism teosofic încărcat cu fascinaţia paranormalului: o împletitură de exagerări, minciuni şi improvizaţii menite să ţină pasul cu “minunile” lui Nicu Gabriel de la Borăneşti. Pentru a-l comenta, mai întâi îl vom reproduce, cu precizarea că observaţiile din paranteze aparţin autoarei acestei analize:

Minunile adevăratei credinţe

Intr-un sat aproape uitat din inima Baraganului, saptamana de saptamana se petrec evenimente greu de patruns şi de povestit. Aici slujeste un preot tanar, caruia Dumnezeu i-a rasplatit nemarginita umilinta şi nestinsa credinta cu miraculoase puteri vindecatoare.

De mai multi ani, parintele Gabriel Nicu poarta o lupta pe viata şi pe moarte cu boala ( Observaţia 1. Corect ar fi fost “cu bolile”, căci el nu se lupta cu vreo boală de-a lui, ci cu bolile celor care veneau la el) şi cu demonii care incearca sa copleseasca sufletele crestinilor neajutorati. Înarmat doar cu o cruce de lemn, tanarul preot infrunta forta infricosatoarelor umbre, ( Observaţia 2. Percepţia ziaristului că N.G. se lupta numai cu umbrele ar putea fi, eventual, una corectă, sugerându-ne în acest caz un demers donquijotesc al celui în cauză ) citind în biserica Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Într-o atmosfera coplesitoare, asemanatoare primelor veacuri crestine, ( Observaţia 3. Ziaristul încearcă să ne convingă că memoria lui vizuală nu-l înşeală, iar asemănarea celor două atmosfere – cea antică şi cea contemporană – este nu numai apăsătoare, ci şi plauzibilă) cand Biserica lui Christos era plina de har şi miracole, ( Observaţia 4. Acum devine vizibilă pregătirea pe care ziaristul tocmai a făcut-o: asemănarea nu se reduce doar la atmosferă, ci şi la însuşirile intrinseci sanctuarului: Biserica lui Hristos şi Biserica lui Nicu Gabriel sunt întru totul asemănătoare în lucrare şi în jurisdicţie, deoarece ambele sunt pline de har şi de miracole. Cititorul va deduce volens-nolens că toate celelalte Biserici – în primul rând, BOR – sunt goale de har şi de miracole)
cei pierduti isi afla salvarea, cei rataciti se intorc pe calea cea buna şi cei drepti isi intaresc credinta. Departe de toate desertaciunile acestei lumi trecatoare, strain de orice slava sau infumurare pieritoare, preotul misionar pastoreste turma ce i-a fost incredintata cu iubire şi devotament.

"Te blestem, satana, iesi!"

În satul Boranesti, din comuna Cosereni, judetul Ialomita, viscolele iernii şi arsita verii au asprit chipurile oamenilor, iar saracia sta ca o cicatrice pe fata acestor meleaguri. Tocmai în acest loc umil, de la marginea lumii civilizate, a ales Dumnezeu, nu intamplator, o biserica şi un om care sa laude numele Celui de Sus, spre luarea aminte a crestinilor români şi pentru adeverirea sfintelor vorbe "cei din urma vor fi cei dintai". ( Observaţia 5. Cititorul va deduce, dacă nu e prea greu de cap, că singura biserică din România şi singurul preot care Îl mai laudă pe Cel de Sus se află aici, la Borăneştii Coşerenilor. Ca să fie mai convingător, ziaristul va apela îndată la unele panseuri gabrieleşti de susţinere, printre care unul pretinde că - cităm - “dintre 16.000 de "popi" care există în Romania, doar 7 sunt "adevăraţi preoţi". Mai precis şase, în afară de Nicu Gabriel care este al şaptelea, dar primul dintre ei, căci el mai este pe deasupra şi “prooroc”, iar cel din urmă este cel dintâi sau, altfel spus, este primus inter pares. Vom vedea îndată că aceasta este şi explicaţia unei afluenţe neobişnuite de “credincioşi”, care vin de departe, în mod special, la Biserica lui Nicu Gabriel: ca să se întâlnească aici cu miracolele şi cu harul )
În zarea indepartata, printre copacii rari, abia zaresti turla unui lacas pierdut intre cer şi pamant. Varul ce albeste zidurile exterioare aseaza o pata de lumina alaturi de casele cenusii, cu garduri lasate, pe langa care scormonesc, printre gunoaie, obisnuitele pasari de curte. Într-un asemenea peisaj mohorat, intre scoala şi cimitir, sta, linistita şi singura, bisericuta de tara ce poarta indoitul hram al Adormirii Maicii Domnului şi al Sfintilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Primul lucru care sare în ochii strainului sosit aici este multimea de masini aliniate în curtea bisericii. Citind numerele de inmatriculare, îţi dai seama ca au sosit oameni din aproape zece judete ale tarii: de la Braila, Calarasi sau Bucuresti, pana la Harghita şi Covasna. Pe marginea drumului sunt parcate cateva autobuze sosite de la Braila, orasul în care preotul paroh de la Boranesti are cei mai multi neofiţi, ( Observaţia 6. Acest cuvânt, “neofiţi” exprimă destul de corect realitatea. Neofitul este persoana care a îmbrăţişat de curând o nouă religie, abandonând credinţa veche. Având în vedere că toţi neofiţii lui Nicu Gabriel provin din BOR, unde n-au găsit ceea ce căutau, e de înţeles care este “credinţa veche” pe care aceştia au abandonat-o) prin osardia sorei Veronica şi a sorei Florica, ce au raspandit cu mult zel printre credinciosi vestea minunata a puterilor vindecatoare ce le-a dovedit, cu dreapta sa credinta, parintele Gabriel. ( Observaţia 7. Sunt cunoscute asemenea “surori”, super-specializate în marketingul misionar, care pichetează cu mult zel fie bisericile care au zi de hram, fie slujba Acatistului de la “Biserica Sfântul Anton” în fiecare zi de marţi, fie pelerinajele de la Sf. Dumitru sau la Sf. Parascheva, strecurând în mâna pelerinilor bileţele trase la xerox cu o scurtă reclamă a unei noi “biserici făcătoare de minuni şi grabnic vindecătoare”, chivernisită de un preot atât de “plin-ochi de har”, de stă gata să plesnească. Fie de curiozitate, fie de nevoie, fie de disperare, nu puţini dintre cei abordaţi în acest mod “profesionist” se vor regăsi peste câteva zile printre zeloşii participanţi/abonaţi la slujbele de exorcizare colectivă din acele biserici super-sfinte şi super-dotate cu har”) O pace fara cusur imprejmuieste sfantul lacas, chiar daca mai multi copii de tigani cersesc langa clopotnita de la poarta. Orice pelerin care paseste prin pridvorul acoperit şi zidit ca o camera, intrand în pronaos, este cuprins de o mistica perplexitate, ca şi cand ar patrunde, dintr-o data, intr-un alt veac. Sfintii alungiti în fresca proaspata de pe ziduri scruteaza blajin multimea credinciosilor ingenuncheati. Sute de oameni s-au frant de mijloc, lipindu-si fruntile de lespezile reci. O padure de lumanari aprinse, infipte în colivele sau merindele insirate pe cateva mese, inconjoara ca un brau de lumina usile imparatesti şi intreaga fata a altarului. Prin fumul ce se ridica din cadelnita zaresti Chipul luminat de iubire şi indurare al Pantocratorului, ce îţi insufla amintirea binecuvantatei promisiuni facuta de Însusi Fiul lui Dumnezeu - Unde va veti aduna macar doi, acolo Voi fi şi Eu cu voi... Jur imprejurul preotului, ingenuncheat în fata multimii, stau copii paralitici, bieti nebuni cu mintea pierduta, bolnavi stravezii, carora medicii nu le mai dau nici o sansa de scapare. Printre gemetele infricosatoare ale demonizatilor, tuna glasul parintelui Gabriel, ridicand crucea de lemn, drept singura arma de aparare: "Te blestem, satana, iesi!". Bolnavii se cutremura, cuprinsi de o deznadejde inflacarata, copiii paralitici tipa, demonizatii gem şi se zvarcolesc pe jos, apucati de friguri şi de spasme, iar multimea infiorata inmarmureste, în genunchi, neindraznind sa mai ridice privirile. Apoi, preotul pomeneste pe fiecare dintre cei prezenti, pe numele de botez, implorand mila Prea Sfintei Treimi pentru mantuirea tuturor. Parintele Gabriel afunda busuiocul în Agheasma Mare şi stropeste, de la un capat la celalalt al bisericii, pe toata lumea ce a fost binecuvantata. Bolnavii şi sanatosii, în egala masura, sunt impartasiti cu Prea Sfantul Trup şi Prea Sfantul Sange ale Mantuitorului nostru Iisus Christos. Pe obrajii mamelor ce-si poarta în brate, pana la usa altarului, copiii paralitici sau bolnavi, siroiesc fara incetare lacrimi fierbinti... Toti cei prezenti sunt coplesiti de o fericita intristare duhovniceasca, pe care numai nadejdea salvarii sufletelor, din noaptea acestei vieti trecatoare, le-o mai poate insufla! Într-o asemenea atmosfera halucinanta se incheie marea slujba ce aduna, în fiecare vineri, în biserica din Boranesti, mii de credinciosi din toate colturile tarii. ( Observaţia 8. O exagerare gogonată. Mai înainte se vorbea despre “sute de oameni” îngenuncheaţi, iar acum s-a ajuns brusc la câteva mii. A îndesa câteva sute de credincioşi într-o bisericuţă de ţară este de-a dreptul o performanţă. Dar a pretinde că “sardelele” erau de ordinul miilor, este de-a dreptul comic, dacă n-ar exista şi amărăciunea pe care ţi-o lasă minciuna fără scrupule)

[mariamargareta]

233. “Fenomenul Nicu Gabriel, ultima trâmbiţă pucioşească”, văzut de ziaristul Emanuel Tânjală (II)

Dar pastorul nu se desparte de oile sale, inainte de-a sta de vorba cu fiecare credincios în parte, pentru a-i afla necazurile şi suferintele. ( Observaţia 9. Dar nu sunt “oile sale”, ci sunt oi ale altor păstori, ademenite cu meşteşug de prin alte staule. “Vorba dulce, mult aduce”, zice un proverb. Fiecare dialog care urmează creează celor veniţi de departe sentimentul că au fost trataţi aici, la Borăneşti, cu atenţie preferenţială. Dacă ar fi fost corect, acest păstor le-ar fi zis oilor să se întoarcă la staulul lor şi să ceară acolo, în biserica lor, ca preotul satului să le facă această slujbă, căci slujbele sunt luate din Molitfelnic şi sunt la fel. Ar trebui să fie!... căci N.G. a avut grijă să falsifice textele tradiţionale, cu scopul de a conferi o aură super-sfântă slujbelor sale. De exemplu, printre alte modificări, el a adăugat în mod forţat adjectivul sfânt la toate cuvintele care îl suportă, în zeci şi sute de cazuri, astfel încât slujbele lui să pară mai sfinte decât cele ale altor confraţi de-ai lui ) El sfatuieste şi incearca sa aline acolo unde este cazul, ori intareste bucuria fara margini a celor vindecati. La iubirea recunoscatoare a acestora din urma, parintele raspunde cucernic şi simplu: "Sa se indure Dumnezeu de noi şi sa ne dea puterea de a trai cu totii în curatie, post şi rugaciune!".

Saracie, ascultare şi castitate

Parintele paroh Gabriel Nicu are abia 35 de ani neimpliniti. Parul lung, deschis la culoare, il impleteste intr-o coada lasata pe spate. ( Observaţia 10. Un prim reper care-l demască a fi un aderent tainic al sectei pucioşeşti, care a generalizat acest port şi la bărbaţii care n-au avut vreodată vreo aspiraţie la viaţa monahicească) Ochii sai mari privesc cu atentie fiecare credincios cu care sta de vorba, caci tanarul pastor de suflete are darul rar al deosebirii duhurilor. Teologii stiu cat de nepretuit este acest har, iar crestinii care il frecventeaza au inteles ca nu-i pot ascunde nici un gand... Datorita tineretii sale neasteptate, parintele este perfect constient de riscurile la care s-ar putea expune, atat fata de credinciosi, cat şi în fata celorlalti prelati. De altfel, nu putini dintre acestia il şi trateaza cu oarecare indoiala. În schimb, crestinii pe care ii pastoreste il iubesc, pana la limita oricarui sacrificiu, ca pe un autentic salvator de suflete. Modestia, simplitatea şi cucernicia sa l-au impresionat chiar şi pe episcopul locului, Prea Sfintia Sa Nifon Mihaita, de la Episcopia Sloboziei şi Calarasului, care ii acorda toata increderea şi sprijinul sau în acest razboi cu diavolii nevazuti, pe care preotul il poarta, în numele lui Dumnezeu, de cativa ani. ( Observaţia 11. Ziaristul nu ne mai spune dacă l-a contactat direct pe P.S. Nifon pentru a obţine această mărturisire, sau a preluat de-a gata părerea lui N.G. despre părerea pe care şi-a făcut-o episcopul despre el. Dacă episcopul locului avea o părere atât de bună despre N.G., exprimată prin cuvintele “toată încrederea”, oare de ce l-a mai mutat disciplinar de la Borăneşti la Gresia?)

Parintele Gabriel a venit pe lume la 23 septembrie 1964, în satul Mogosesti din comuna Dragomiresti - judetul Dambovita şi a crescut intr-o familie de crestini cu frica lui Dumnezeu, dar fara o ravna deosebita a credintei; tocmai de aceea ramane cu atat mai impresionanta "calea cea stramta" pe care a ales-o. În pofida relativei osteneli crestine dovedita de parinti, mama i-a povestit ca, la nastere, o ursitoare i-a prezis ca va ajunge preot! ( Observaţia 12. Această informaţie devine relevantă doar pentru cei care cred în ursitoare, în magie şi vrăjitorii. Pentru o revistă precum cea de faţă [“Revista AS”] informaţia poate fi cotată ca relevantă, dar nu şi pentru creştini!) El insusi a descoperit, putin mai tarziu, dupa varsta de sapte ani, ca are darul prorociei, ( Observaţia 13. Informaţia aceasta, dacă n-ar fi hilară, ar fi cotată ca subversivă pentru Biserică. Un adult întreg la minte se poate descoperi pe sine că este prooroc doar dacă este chemat în mod direct la proorocie de către un Duh, căci Duh este Dumnezeu. Problema dificilă abia acum începe: este aceea a deosebirii duhurilor, şi aici individul singur, lipsit de asistenţa Bisericii, poate fi târât oricând de duhurile rele spre concluzii înşelătoare. Un copil, cu atât mai mult nu poate trage concluzii mature, dacă gândeşte doar cu mintea sa de copil. Totuşi, vom consemna unul dintre cele mai precoce cazuri de proorocie din istoria lumii – dacă nu cumva o fi cel mai precoce! Iar dacă darul şi l-a descoperit singur, la vârsta de 7 ani, înseamnă că îl avea mai dinainte. Probabil că el proorocea încă din leagăn, dar n-a fost în stare să realizeze ce însuşiri înfricoşătoare are decât la vârsta când s-a despărţit definitiv de oliţă) iar spre tarziul primei tinereti a inteles ca Dumnezeu s-a indurat de credinta sa, daruindu-i şi harul deosebirii duhurilor. ( Observaţia 14. Ca şi când credinţa, care este o obligaţie a fiecăruia, mai trebuie şi răsplătită pe deasupra!) Absolvent al Seminarului Teologic din Bucuresti, pe care l-a urmat intre 1983 şi 1988, parintele Gabriel Nicu si-a inceput misiunea pastorala, fiind hirotonisit şi primind, la 2 iunie 1989, parohia de la Boranesti. Casatorit, dar fara copii, preotul a ales de buna voie asprimea vietii impusa prin cele trei voturi monahale - saracia, ascultarea şi castitatea - cu singura deosebire ca, fiind casatorit, a inlocuit castitatea cu stricta cumintenie impusa prelatilor ortodocsi. ( Observaţia 15. Deşi cei care l-au cunoscut continuă să insiste cu aluziile despre Nicu Gabriel, cum că “se pare că s-a călugărit, deoarece a ales de bunăvoie să respecte cu stricteţe cele trei voturi monahale”, E.T. lămureşte clar lucrurile: Nicu Gabriel nici n-a respectat votul castităţii, nici n-a fost ieromonah, aşa cum dorea să creadă despre el simpatizanţii şi pelerinii nou-veniţi, ci a fost preot de mir, căsătorit, fără copii. Folosind formularea “cuminţenia prelaţilor ortodocşi”, E.T. demontează mitul care spune că Nicu Gabriel ar fi fost desprins şi dezinteresat de obligaţiile conjugale faţă de soţia sa, Georgeta, pentru a putea mima faţă de adepţii săi o “castitate originală”. În explicaţiile Liturghierului, “cuminţenia preoţilor” care urmează să liturghisească se traduce printr-o reţinere voluntară de o zi sau două de la relaţiile trupeşti, dar nu prin interzicerea lor. Or, votul monahal al castităţii tocmai asta presupune: abţinerea totală de la relaţiile conjugale. Înseamnă că N.G. întreţinea cu bună ştiinţă o imagine falsă despre persoana sa, atunci când pretindea că este un observator constant şi riguros al voturilor monahale. În momentul în care ai înlocuit votul castităţii cu altceva, din trei voturi au mai rămas doar două. De aceea, corect era să se declare împlinitor doar al primelor două voturi, dar N.G. nici nu clipeşte atunci când interlocutorului lui are impresia că vede cum le împlineşte pe toate trei. De fapt, el nu a împlinit nici unul aşa cum se cuvenea. O fi ales el să respecte cele trei voturi, dar n-a urmat niciunul până la capăt! Sintagma “stricta cumintenie impusa prelatilor ortodocsi” exprimă o obligaţie valabilă pentru toţi preoţii, deci N.G. nu şi-a asumat nici o nevoinţă în plus la acest capitol! Despre ascultare nu putem vorbi decât la modul teoretic, îndată ce N.G. nu avea vreun stareţ aşezat ierarhic deasupra lui. Cât despre sărăcia lucie, vom ajunge îndată să vorbim despre acumularea “profesională” a celor 800 milioane de lei şi apoi gestionarea lor în numele parohiei, în loc să fi delegat această sarcină către unul sau doi epitropi de nădejde.) De 11 ani nu a mai pus gura pe lapte, branza şi oua, iar de la varsta de 18 ani (chiar cu un an inainte de-a intra la Seminar), parintele nu a mai mancat niciodata carne! În plus, nu a gustat ispita alcoolului şi nu a fumat "iarba dracului" niciodata. ( Observaţia 16. Aceste “performanţe” n-ar fi fost aflate de nimeni dacă nu le-ar fi făcut publice chiar autorul lor. Setea de publicitate pozitivă, încărcată cu date statistice, este şi ea un semn al mândriei de a se crede “cineva”. Formularea “nu a gustat din ispita alcoolului” este puţin credibilă, având în vedere că şi vinul are alcool, dar este formulată măiestrit, în aşa fel încât să forţeze un impact favorabil la cititor)

[mariamargareta]

233. “Fenomenul Nicu Gabriel, ultima trâmbiţă pucioşească”, văzut de ziaristul Emanuel Tânjală (III)

Principalele sale arme de lupta impotriva legiunilor de satane ce bantuie, în chip nevazut, prin aceasta lume, raman postul şi rugaciunea. Acesta este, de altfel, cel mai frecvent sfat pe care il da credinciosilor: fiecare sa posteasca dupa puterile sale şi sa se roage neincetat, în gand, oriunde s-ar afla! Înca din 1989, preotul a luat dezlegare de la Prea Sfintia Sa, Episcopul Roman Ialomiteanul - raposat în 1994 - pentru a sluji Sfantul Maslu de unul singur. ( Observaţia 17. O asemenea “dezlegare”, chiar presupunând că a fost obţinută la cerere, încalcă condiţiile de săvârşire a Tainei, care condiţionează prezenţa obligatorie a cel puţin doi preoţi. Chiriarhul locului îşi poate asuma responsabilitatea de a da unele dezlegări, dacă ele nu ating în substanţă – ci numai în formă – vreuna dintre Sfintele Taine. De pildă, se poate admite eventual o căsătorie într-o perioadă de post, din motive de forţă majoră, dar nu se poate admite modificarea rânduielilor Tainei Căsătoriei, în sine. În orice caz, o “dezlegare” făcută de un episcop, presupunând că este validă şi că nu creează impedimente canonice, nu poate opera şi după moartea celui care a dat-o. Arhiereul Roman Ialomiţeanul a trecut la cele veşnice la 12 februarie 1994, iar părintele Gabriel Nicu şi-a început misiunea pastorală în anul 1989. Aşadar, “dezlegarea” – dacă a existat – a avut valabilitate doar în primii cinci ani de pastoraţie ai lui N.G. Despre o reînnoire sau o reconfirmare a ei din partea noului episcop, Nifon Mihăiţă, nu se pune problema, îndată ce în anul 1999 N.G. se acoperă tot cu vechea “dezlegare”, primită cu zece ani în urmă de la episcopul Roman! ) Timp de doi ani de zile a savarsit un veritabil pelerinaj apostolic prin tara, cu scopul colectarii de fonduri ( Observaţia 18. O inovaţie istorică, dar profund necanonică! Chiar dacă admitem că scopul este unul nobil – acela de a renova o biserică – el nu scuză mijloacele, dacă ele sunt necanonice. Preotul trebuie să stea în parohia lui şi aici să facă pastoraţie, nu să vagabondeze prin parohii străine. A numi “pelerinaj apostolic” un periplu de doi ani (!) în care “apostolul Nicu” nu urmăreşte altceva decât destinat smulgerea de bani a oilor risipite prin alte staule este un demers de-a dreptul neserios, dacă nu chiar insolent. O situaţie de dificultate financiară se rezolvă de către preot cu sprijinul episcopului locului, nu prin cerşetorie mascată prin toate judeţele ţării) pentru renovarea bisericii parohiale din comuna Cosereni. Cu acest ostenitor prilej a slujit peste patruzeci de mii de Sfinte Masluri şi Sfestanii! ( Observaţia 19. O minciună sfruntată, care e preluată ca atare de către ziarist de la N.G. căci el este cel interesat să o lanseze. Patruzeci de mii de slujbe în doi ani înseamnă 54 de slujbe pe zi, presupunând că nici o zi nu i-a scăpat zelosului perceptor ambulant. Având în vedere că o Sfeştanie durează o jumătate de oră, iar un Maslu circa două ore, în cea mai optimistă situaţie [în care N.G. făcea 54 Sfeştanii într-o zi], tot ar fi avut nevoie de 27 de ore pe zi ca să le săvârşească! Ridicolul exagerării şi minciunii este inegalabil, în acest caz) Nu s-a atins nici macar de ultimul ban primit ca danie de la crestini, reusind sa agoniseasca aproape 800 milioane de lei, pe care i-a pus integral în slujba parohiei unde pastoreste sufletele. ( Observaţia 20. Având în vedere că s-au operat 40000 de slujbe pe care s-au încasat 800 de milioane de lei, înseamnă că la fiecare slujbă N.G. a încasat suma frumuşică de 80000 lei. Cam pipărat preţul, mai ales pentru cineva care se lăuda că nu are obiceiul de a lua bani de la slujbe, aşa cum fac alţi preoţi. Cităm cu anticipaţie declaraţia lui N.G.: “În aceasta parohie n-am indraznit sa primesc un ban de la nimeni, niciodata, nici la inmormantare, nici la cununie, la nimic!”. Dar, iată că ceea ce pretinde că n-a făcut în parohia lui, se pare că a făcut cu vârf şi îndesat prin parohiile altor confraţi de breaslă) Asa a reusit sa renoveze biserica şi sa construiasca toate chiliile alaturate.

De atunci incoace, orice danie ar primi, de la oricine, parintele ramane fidel votului monahal care il obliga la saracie, trecand imediat banii în casieria parohiei şi consemnand numele donatorului pe un acatist sau macar pe un pomelnic, caci nu pastreaza absolut nici un leu pentru sine. Altfel s-ar face de rusine şi osanda în fata lui Dumnezeu! Verifica, intotdeauna, cu mare grija cum sunt folositi banii, caci - lucid fiind şi cu mare prudenta fata de o asemenea ispita grava - ramane perfect constient de un fapt pe care il mentioneaza adesea: "Mai greu decat sa fii sarac lipit pamantului, laudandu-te ca nu vrei bani, este tocmai dimpotriva, sa stai cu mormanul de bani langa tine, privind cu indiferenta la ei! Asta e o mare incercare...". De cand a renovat biserica, incepand o noua viata parohiala în sat, parintele slujeste în fiecare miercuri şi vineri puternica slujba de vindecare a Sfantului Maslu, iar de 14 ani incoace citeste, regulat, Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. ( Observaţia 21. Aici sunt unele nepotriviri flagrante! Mai înainte s-a spus că a urmat Seminarul între anii 1983 şi 1988, fiind hirotonit în 1989. Înseamnă că în anul 1999, în care a fost scris acest articol, avea doar 10 ani vechime! Aşadar, citea, regulat, Moliftele Sfantului Vasile cel Mare, cu 4 ani înainte de a fi hirotonit preot!?! ). În Boranesti, exista aproape 500 de familii de români şi 200 de familii de tigani (care au inceput sa-i copleseasca numeric pe locuitorii autohtoni), insa preotul nu se da batut, vrand sa-i aduca pe toti pe calea cea buna, a dreptei credinte stramosesti. În ultimii ani, tanarul preot a facut incredibile vindecari de cancer, de ciroza sau leucemie, de boli psihice, a scos duhuri rele, a scos argintul viu (numai prin rugaciune!), a dezlegat nenumarate vraji, blesteme, a desfacut cununii, a facut exorcisme, a vindecat copii paralitici... ( Observaţia 22. Paradoxal este faptul că numai pe soţia sa, Geta, n-a putut s-o vindece de surzenie!) Înconjurat de cativa discipoli devotati, precum sora Veronica, sora Maria şi sora Victoria, ( Observaţia 23. În loc să o aibă ca principal colaborator pe soţia sa, Geta, N.G. şi-a ales ca mână dreaptă nu una, ci trei surori confidente, cărora le-a zidit chilii lângă biserică, pe modelul “chibuţurilor” de la “Noul Ierusalim”, ca să le aibă aproape, la bine şi la greu. Dacă ar fi fost un monah de caracter, şi-ar fi ales sfetnici trei bărbaţi, nu trei femei. În acelaşi timp, relaţia dintre el şi soţia lui a evoluat abrupt până la despărţire totală) parintele s-a straduit (si se osteneste în continuare) sa faca fata afluentei de credinciosi, incercand, în acelasi timp, sa nu transforme cruciada sa intr-un al doilea Maglavit. (Observaţia 24. Şi de ce nu? Unii consideră Maglavitul un fenomen pozitiv, care a stimulat credinţa populară spre cote nemaiîntâlnite, duse spre paroxism. Spre exemplu, pucioşii îl consideră pe Petrache Lupu – care “părul îşi schimbă” şi devine cioban la oi – ca pe un pesonaj biblic: tocmai una dintre cele şapte trâmbiţe apocaliptice!) Cei apropiati recunosc, cu emotie, ca se inmultesc de la an la an cazurile celor care vin aici prima oara în carucior, dar - dupa numai cateva luni - pleaca pe propriile picioare! Chiar şi reportajul acesta se datoreaza unor scrisori în care sunt relatate cazuri neasteptate de vindecari.

Dar vindecarile de-a dreptul miraculoase, pe care a reusit sa le savarseasca pana acum prin puterea adevaratei credinte, il fac pe parintele Gabriel Nicu sa exclame, cu modestie, privind fiecare credincios cu lacrimi în ochi: "Dumnezeu a dezlegat prin nevrednicia mea! Cum sa inmultesc eu, Doamne, mai bine şi mai spornic şi cu mai multa ravna dreptmaritoare <<talantul>> pe care mi l-ai incredintat?".

"Sa-ti pui sufletul pentru orice om, fara sa agonisesti nimic pentru tine"

Strain de orice slava desarta şi de publicitate lumeasca, ( Observaţia 25. Dacă era străin de publicitate ieftină, o refuza şi pe aceasta, prin “Formula AS”, ca şi pe cele precedente) parintele Gabriel ne-a primit intr-una din chiliile alaturate bisericii, unde - dupa ce ne-a omenit cu hrana de post şi apa - a acceptat, cu o politete parca stanjenita, sa purtam o scurta convorbire duhovniceasca despre persoana sa ( Observaţia 26. Deşi vorbirea despre sine şi despre succesele sale în pastoraţie este chiar ea o ocazie de slavă deşartă) şi despre pastoratia pe care o savarseste.

- Sfintia voastra, cum ati inceput aceasta cruciada impresionanta, despre care - iata! - afla din ce în ce mai multa lume?

[mariamargareta]

233. “Fenomenul Nicu Gabriel, ultima trâmbiţă pucioşească”, văzut de ziaristul Emanuel Tânjală (IV)

- Mi-am facut ucenicia duhovniceasca alaturi de parintele Calinic Argatu, de la Manastirea Cernica. De la acest sfant ( Observaţia 27. Un bun prilej de laudă de sine: a avut de profesori pe sfinţi!) am invatat cum coboara mintea în inima, starnind iubirea de oameni şi mila crestina.Cand ajungi sa suferi pentru aproapele tau, inseamna ca vrei sa-l şi ajuti. ( Observaţia 28. Un alt prilej de laudă de sine: sfinţii l-au iniţiat în tainele adânci şi dificile ale iubirii şi milei şi suferinţei pentru oameni şi i-au stârnit dorinţa de a-i ajuta) Atunci, ai pus piciorul pe cea dintai treapta a scarii care urca pana la cer! ( Observaţia 29. Un alt prilej de laudă de sine: primul pas al lui N.G. pe treptele scării lui Iacob l-a făcut încă din vremea uceniciei, deci acum a ajuns sus, departe, pe scara urcuşului duhovnicesc) Primele mele etape duhovnicesti au fost intelegerea deplina şi exersarea celor zece porunci, precum şi a "Fericirilor", apoi lupta cu mine insumi, pentru domolirea celor cinci simturi si, în fine, indepartarea de slava desarta a acestei lumi.

- Sub ascultarea cui va aflati, avand în vedere unul dintre cele trei voturi monahale pe care vi le-ati asumat în mod liber?

- Stau sub indoita ascultare a episcopului locului, Prea Sfintia Sa Nifon Mihaita de la episcopia Sloboziei şi Calarasului, şi a preotului meu duhovnic - la care ma spovedesc regulat - parintele Arsenie Papacioc, de la Manastirea Techirghiol. ( Observaţia 30. Votul monahal al ascultării presupune în primul rând fuga de lume, apoi supunerea voii şi ascultarea de un stareţ, ceea ce nu se poate spune despre N.G.. Acesta a rămas mai departe în lume, unde şi-a dirijat viaţa aşa cum i-a poftit voia şi cum i-a voit pofta – inclusiv prin părăsirea fără motiv a soţiei, ceea ce este un delict urâcios – iar stareţul de care ar fi trebuit să asculte nu a fost identificat încă [adepţii gabrieliţi probabil că mai fac săpături]. Ascultarea de episcop nu este un vot monahal, îndată ce este o îndatorire valabilă şi pentru preoţii de mir; asemenea şi observarea atentă a îndrumărilor care vin de la duhovnic: nici ea nu este un vot monahal, îndată ce toţi penitenţii, inclusiv mireni, ascultă de îndrumările lui. N.G. procedează în mod deliberat la o îndoită diversiune, fiind convins că interlocutorul nu este suficient de informat ca să-şi dea seama că e dus de nas, sau cu vorba, acolo unde tocmai pusese şi el o întrebare bine ţintită. )

- De ce credeti ca v-a ales Dumnezeu tocmai pe dvs. pentru aceasta coplesitoare misiune: exorcizarea?

- Nu pot, nu am dreptul şi nici nu indraznesc sa incerc a banui intentiile Stapanului Ceresc Atotputernic. ( Observaţia 31. Un alt prilej de laudă de sine: N.G. nu respinge calificativul de “ales” pe care i-l atribuie ziaristul! În realitate, pentru slujbele de exorcizare sunt îndreptăţiţi [şi nu “aleşi”] toţi preoţii, mai ales că ceva mai târziu, N.G. va recunoaşte că nu meritele exorcistului sunt cele care vindecă [recunoscând aici, implicit, că nu există “aleşi”!!], ci doar credinţa celor care vin la slujbele lui) Necunoscute sunt caile Domnului! Ma ostenesc doar, ca sa merit aceasta incredere, prin simplitatea vietii mele de obste. Asta ii convinge pe credinciosi. Sa-ti pui sufletul pentru fiecare om, fara sa agonisesti absolut nimic pentru tine, este lucrul cel mai important pentru un slujitor al lui Dumnezeu. În aceasta parohie n-am indraznit sa primesc un ban de la nimeni, niciodata, nici la inmormantare, nici la cununie, la nimic! ( Observaţia 32. Un alt prilej de laudă de sine: N.G. nu primeşte bani de la creştinii din parohie. Înseamnă că toţi banii care-i trec prin mână provin de la “oile” ce sosesc ademenite din alte staule, ca să se adape la staulul de la Borăneşti!)

- Iertati-ma ca imi permit sa va adresez o asemenea intrebare, dar as vrea sa stiu cum va explicati faptul ca astazi, în Romania, în plina criza morala, biserica nu reuseste sa fie suficient de convingatoare. Vorbesc de "institutia bisericeasca", daca pot folosi un asemenea termen!

- Ca "institutie", cum spuneti dvs., biserica este intemeiata de Mantuitorul Iisus Christos şi nu poate avea nici o vina, niciodata! Ea ramane singura cale de mantuire a sufletelor. De vina sunt, din nefericire, unii oameni ai bisericii, dar asta este cu totul altceva! Din multimea de osteni ai lui Dumnezeu, unii sunt "preoti", iar altii (cei mai multi, din pacate!) sunt doar "popi". Popii nu au forta, de aceea castiga teren vrajitoarele şi sectele...

- Am aflat ca aveti darul deosebirii duhurilor şi darul prorociei! Puteti sa ma convingeti?

- Nu vreau sa va conving de nimic, deoarece credinta este un act liber consimtit! Tocmai de aceea, "minunile" sunt atat de rare (si cu atat mai de nepretuit), fiindca adevarata credinta nu are nevoie de "dovezi". Sa nu va grabiti sa-mi raspundeti ca vindecarile savarsite aici, în sfanta noastra biserica, sunt tot atatea dovezi ale unor minuni. Eu nu fac decat sa alung demonii cuibariti în oameni, implorand indurarea lui Dumnezeu, dar pe crestini i-a vindecat credinta fiecaruia, fara de care nimic nu este posibil. De aceea le cer eu tuturor credinta, post şi rugaciune. Astea sunt mai bune decat orice medicament. Ca sa vindeci trupul, trebuie mai intai sa vindeci sufletul! Sa I-l incredintezi lui Dumnezeu. Pot totusi sa va marturisesc, fara nici un fel de trufie desarta, ca v-am simtit prezenta şi am stiut ca veniti inca de cand ati intrat cu masina în capul satului... şi mai adaug - pentru curiozitatea dvs., pe care o simt nevinovata - ca din cei 16.000 de "popi" care exista în Romania, doar 7 sunt "adevarati preoti", ! ( Observaţia 33. “Proorocul” Nicu Gabriel nu scapă ocazia de a-şi da arama pe faţă, preluând clişee veninoase din doctrina pucioşească, pe care se vede că o cunoaşte foarte bine, la adresa bisericii majoritare. În opinia lui, BOR are 16000 de popi şi doar 7 preoţi adevăraţi – restul rezultă că sunt falşi – dintre cei adevăraţi făcând parte şi el, se subînţelege! ) iar 33 au diferite daruri. Puteti sa scrieti la gazeta unde lucrati ca Romania este "tara aleasa", fiindca a devenit "Gradina Maicii Domnului". ! ( Observaţia 34. Alte clişee pucioşeşti!)
Nimeni nu trebuie sa se sperie de timpurile grele prin care trecem, caci nu doar saracia este greu de indurat, ci şi libertatea este o mare ispita, dar aici vor fi 101 biserici sfinte şi 101 preoti adevarati! ! ( Observaţia 35. Perspectiva ca BOR să treacă, cu chiu cu vai, de la 7 la 101 preoţi adevăraţi, este ispititoare. La fel ca acela care o lansează pentru cei care au naivitatea să-l creadă)
Preotul este, cu adevarat, "sarea lumii" şi numai prin ei, prin acestia putini, isi vor gasi romanii calea de vindecare şi vor afla salvarea sufletelor...

Cand am parasit chilia, marcati de emotia unei asemenea intalniri, o multime de oameni se stransese langa biserica, asteptandu-l pe tanarul pastor de suflete. Fiecare avea un necaz, o nevoie, o mare problema... Toti oftau şi li se citea ingrijorarea în priviri, în vreme ce parintele Gabriel Nicu parea ca face numaratoarea suspinelor la Judecata de Apoi!

Fotoreportaj: Emanuel Tanjala”

[mariamargareta]

233. “Fenomenul Nicu Gabriel, ultima trâmbiţă pucioşească”, văzut de ziaristul Emanuel Tânjală (V)

Concluzii

Reportajul şi interviul lui E.T. dezvăluie multe ascunzişuri ale pastoraţiei lui Nicu Gabriel de la Borăneşti. În dorinţa sa megalomanică de a poza în mare împlinitor al celor trei voturi monahale, “monahul” Nicu s-a izbit de un amănunt incomod, acela că era căsătorit în mod legal. În consecinţă, s-a străduit din răsputeri să-şi ascundă statutul de om căsătorit, pentru a mima imaginea unei “castităţi originale”, inclusiv prin abandonarea nemotivată a soţiei.

În ceea ce priveşte celelalte două voturi, prezentarea lor este însoţită în mod voit de o denaturare interesată. Este vorba în primul rând de “votul ascultării”, despre care aflăm că N.G. îl denaturează, îndată ce îl observă doar faţă de episcop şi faţă de duhovnic. În realitate, adevăratul monah trebuie să facă ascultare de stareţ, căci nu este vorba aici de o ascultare administrativă (ascultare pe care toţi clericii, fie ei monahi, fie laici, o datorează episcopului) ci de o ascultare specială, care ţine de moralitate, de umilinţă şi de tăierea voii proprii. N.G. a construit chilii în jurul bisericii, dar n-a reuşit să-şi naturalizeze şi un stareţ, căruia să-i facă ascultare. S-a înconjurat însă de "surori" fidele, care să-i compenseze repudierea forţată a soţiei. Acest gest este influenţat probabil de experimentele "mănăstirii" mixte de la "Noul Ierusalim", pe care el le cunoştea foarte bine, în care preoţii Nicolae Nedelcu şi Spiridon Şerban, pentru a mima castitatea, şi-au exilat soţiile şi fiicele minore prin satele învecinate şi s-au înconjurau îndată cu "surori" ceva mai tinerele. În ceea ce priveşte episcopul, acesta nu trebuie perceput ca un despot, de care toţi clericii sunt siliţi să asculte cu înfricoşare, căci el este doar un părinte îndrumător, cu o jurisdicţie mai largă, cu demnităţi extinse dar şi cu îndatoriri mai cuprinzătoare decât cele ale preotului. În schimb, stareţul trebuie privit ca un formator de caractere, şi de aceea ascultarea care i se cuvine şi i se atribuie are conotaţii mai mult morale. În ceea ce priveşte duhovnicul, sfaturile lui sunt orientative şi educative; ascultarea de duhovnic nu este obligatorie, deşi este energic recomandată. Excepţie fac, desigur, eventualele "canoane de pocăinţă" pe care le formulează duhovnicul, dar acesta este un caz particular, întrucât apelarea la ele trebuie să fie o excepţie, nu o regulă.

Nici cu votul sărăciei lucrurile nu sunt deloc clare. Simpla declaraţie olografă a lui N.G. că toţi banii, până la ultimul leu, ajungeau întotdeauna în vistieria parohiei, este insuficientă şi lipsită de logică. Înseamnă că, din lipsă totală de bani, N.G. nu-şi mai cumpăra nimic pentru sine, nici mâncare, nici lenjerie, nici săpun, ci stătea mereu nespălat, rufos şi într-o periculoasă stare de inaniţie. Această pretenţie de a fi perceput cu orice preţ ca un sărac lipit pământului este lipsită complet de credibilitate, creând prin ricoşeu mari semne de întrebare asupra destinaţiei sutelor de milioane dobândite de N.G. prin metode discutabile, dar care lui i se par “apostolice”. În plus, un paroh preocupat de acest subiect, şi anume de dorinţa de a demonstra semenilor că trăieşte fără bani, deşi îi are la îndemână, devine suspect tocmai prin tendinţa lui de a se disculpa de o vină pe care nu i-a formulat-o nimeni. El ar fi trebuit să delege unul sau doi epitropi de încredere, care să se ocupe în mod exclusiv de chestiunile financiare şi de manipularea banilor dobândiţi. În această situaţie, într-adevăr ar fi fost în afară de orice suspiciune.